cp_Secretele lui Mugur Isarescu

Si un ultim secret, pe care il las ca subiect de meditatie tuturor celor care inca mai cred in mitul Isarescu: cum se face ca sotia directorului Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici, este consilier la BNR ? De ce nu apare Ioana Patapievici in organigrama publica a institutiei, care sunt atributiile acesteia, de ce are salariul confidential si de ce trebuie sa aflam acest lucru din declaratia de interese a sotului? Ce servicii trebuie sa aduci si cui, pentru a primi in familie asemenea sinecuri platite din bani publici?

Exportam romani, importam evrei. Ca mijloace folosim sisteme politice si guverne marioneta.

Asa-zisul guvern al României, duce o politica de de-românizare bazata pe 3 puncte:
1. - Încurajarea emigrarii românilor înafara tarii prin masurile aberante luate (taxe de autor acum ??), lipsa de verticalitate în fata organismelor straine (UE/FMI/NATO), lipsa dorintei de a redresa tara cu adevarat si nu în ultimul rand, prin tolerarea coruptiei. Decât sa îndure batjocura si foame, oamenii pleaca. Ca îsi fac rau pe termen lung atât lor cât si tarii e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea României de români.
2. - Încurajarea românilor din diaspora sa ramâna acolo unde sunt, cu conditia sa continue sa trimita banii cu care guvernul marioneta s-a obisnuit, pentru a mai balanta cât-de-cât, deficitul de cont al tarii. De parca oamenii s-ar întoarce înapoi ca sa cerseasca – ce rusine!
3. - Demararea în tromba a unui program de aducere în tara a strainilor, având ca rezultat doar anul acesta, încetatenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu.

Toate sunt îngrijoratoare caci puse laolalta, dovedesc o agenda de depopulare a României, una aplicata prin cele mai insidioase mijloace. Daca-ar fi vorba numai de absorbirea a 50.000 + de straini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul, credinta, valorile si traditiile noastre, anual si înca ar fi rau destul. Se pare însa ca prin amploarea activitatii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:

Ce-ar fi daca-am afla ca membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de euro fiecare, doar pentru a se stabili în România ? Mai vin ei ca si contributori in societatea româneasca, sau ca si stapâni de-a gata ? Apartin ei în casa noastra ?
E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducatorii” astia, pentru a trimite bani si pentru a se supune celor ce vor sa ne insclaveasca IARASI, sau mai avem noi un cuvânt de spus în tara noastra? A cui e România pân’ la urma domnilor guvernanti, ei ?

E timpul deci sa aflam care sunt planurile de colonizare a României, de când exista ele si mai ales cine sunt si care va fi numarul colonistilor-viitori-stapâni (sau poate prezenti dupa cum se lauda?) - ai nostri; Nu îi putem blama ca jinduiesc sa puna mâna pe România, caci o tara atât de minunata, de-abia ne merita pe noi se vede, dar daca vrem sa mai avem ce lasa copiilor nostri, înafara unor acte de îndatorare catre banci, e obligatoriu sa deschidem ochii, apoi sa actionam.

În ultimii 20 de ani, românul doritor sa se simta în largul sau ca român se împiedica cel mai tare în ideea ca parintii sai au fost capabili de cea mai abjecta crima: genocidul. Ca o confirmare a re-instalarii cominternistilor la guvernarea României în decembrie 1989, dupa 1990 s-a lansat si apoi a fost oficial însu?ita, inclusiv la nivelul manualelor scolare, teza ca din ordinul maresalului Ion Antonescu si în conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300.000 (trei sute de mii) de evrei.
Ne angajam întreaga noastra credibilitate afirmând ca niciun document serios nu probeaza acuzatia de genocid ?i de holocaust adusa românilor. Nici macar pentru un singur evreu nu se poate afirma ca a fost ucis, conform legilor sau uzantelor românesti, pentru motivul ca era evreu !
Dimpotriva, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede ca în România nu a fost niciodata vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici „macar” un pogrom, doua… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce stiam cu totii pâna în 1990, anume ca în România regimul maresalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o oaza de liniste” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasa confirmare ne-a oferit-o recent însusi presedintele evreu Shimon Peres, care le-a multumit românilor ca i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea razboi mondial, facând astfel posibila emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea statului Israel. Dupa cum se stie, declara?ia lui Shimon Peres, atât de conforma adevarului, a stârnit reactia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce sa întelegem din aceasta neconcordanta între presedintele Israelului si activistii Holocaustului?

Dupa parerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mul?i, care îsi dau seama ca minciuna cu Holocaustul are zilele numarate si ca singura sansa a evreilor de a diminua consecintele aflarii adevarului este ca ei însisi, evreii, sa dea tonul! Asa cum au facut-o dezvaluind lumii ca vestitul sapun evreiesc nu are nici urma de ADN uman în el! („Dar cine sustine ca evreii ar fi fiinte umane?!”, se zice ca ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvaluirea oficializata de Yad Vashem...

Daca în România s-a practicat vreodata genocidul, acela a fost un genocid anti-românesc! În propria lor tara, adeseori românii, pentru ca erau români, au fost persecutati, marginalizati ori chiar haituiti de catre straini cotropitori si de minoritari colaborationisti. Perioada cominternista (1945-1960) a încercat sa împinga antiromânismul spre genocid, dar nu a reusit. Amintesc în acest sens unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiintat la vremea aceea vestita Regiune Autonoma Maghiara: detinutii politici proveniti din aceasta zona a tarii erau numai etnici români. „Numai românii sunt dusmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasamite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc...

Dupa 1990, discret si cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând, pentru omul normal, odata cu revenirea cominternistilor la guvernarea României s-a reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amaraciunea si revolta pe care mi le provoaca constiinta ca avem de trait într-o asemenea epoca, guvernati cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am gresit si în fata cui ?!

Încerc de aproape 20 de ani sa în?eleg motivele pentru care suntem acuza?i pe nedrept de holocaust, o crima atât de urîta, incalificabila între oameni normali, crima pentru care nu exista în limbajul omenesc termenul potrivit... Asa cum ma asteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele si faptele din care este alcatuita istoria noastra, a românilor. La vremea respectiva i-am si avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne obliga?i sa ne aparam, sa gasim argumente în favoarea nevinovatiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente sa sfârseasca prin a va incrimina pe voi, care ne acuzati într-o maniera atât de cinica si de iresponsabila.

În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizata si înteleasa fara a introduce în relatarea noastra tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apari?ia evreilor în numar mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului româno-evreiesc, al confruntarii dintre români si evrei, al colaborarii dintre noi si evrei, vom orienta toata povestea în functie de o singura problema, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna si cu intensitate cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel în care sa-si faureasca râvnitul camin national, evreiesc. Vechimea acestei aspiratii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.

Cert este ca dupa Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constata un interes tot mai mare al evreilor ratacitori pentru tinuturile românesti, îndeosebi pentru Moldova si Maramures, unde vin sa se aciueze într-un numar tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai expliciti avem în vedere si Basarabia, cu Bucovina toata.

Identificam, din aceasta perspectiva, trei secven?e, trei „momente”, trei etape istorice:
Prima: În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraselor si târgurilor moldovenesti se transforma în localitati cu populatie mixta, jumatate evreiasca. Evreii se instaleaza si în sate, ca arendasi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase si actionând în mod evident „în haita”, dupa un program insidios, bazat pe tehnici de înselaciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curând sa acapareze si sa monopolizeze importante ramuri economice, comerciale si financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici si spirituali din România care era tinta acestei invazii. Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goana dupa câstig nemuncit, ci totul avea o explicatie, din pacate extrem de grava: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galitia, Maramures si Moldova.
Reactia noastra de aparare, de legitima aparare, nu a întârziat sa apara, producând atitudini, idei, texte care vor deveni o baza teoretica a românismului. Putini sunt intelectualii români de marca si politicienii cu suprafata care sa nu fi luat atitudine critica fata de invazia evreiasca. Îi pomenim pe câtiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Paulescu etc. Aceasta reactie ne-a atras însa ostilitatea presei internationale, atât de bine controlata de evrei. O ostilitate împinsa pâna la minciuna, calomnie, denigrare, mistificare etc.
Mentionam un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relatii diplomatice dintre România si Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca consul, însusi seful comunitatii mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României. Ce cauta un personaj politic atât de impotant într-o functie diplomatica atât de marunta, de consul?! Nu functia era vizata, ci spatiul unde avea sa se exercite acea functie: România, programata sa devina, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenta lui Peixoto în România, functie mult sub pretentiile unui lider mondial al evreimii, este o dovada în plus si indubitabila, imposibil de interpretat altfel, a insistentei evreiesti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în România!
Se impune o întrebare: în ce masura evreii de rând din România cunosteau acest proiect? Proiect care, ca sa ramâna secret si nestiut de români, trebuia sa ramâna secret si pentru majoritatea evreilor…
Se cuvine de asemenea pornita cercetarea asupra contingentului mare de evrei care în mod deliberat si deschis au sabotat în fapt proiectul sionist si si-au afirmat loialitatea fata de români si disponibilitatea de a duce o viata normala, statornicita în acest spatiu, evrei sincer deschisi ideii de normalitate în relatiile dintre oameni si popoare. Acesti evrei si-au luat si numele de evrei pamânteni, au avut si un partid care a trimis reprezentanti în Parlament. Au disparut din pacate chiar si din …manualele de istorie, sub presiunea sionista din secolul urmator, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomeneste. Si doar dintre acesti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care îsi merita recunostinta noastra si numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
Din pacate, printre acesti evrei de treaba, onesti si loiali poporului român care le era gazda, nu-i putem numara si pe Lazar Saineanu si Moses Gaster, pe care autoritatile românesti i-au obligat sa paraseasca teritoriul Tarii. Fusesera identificati ca agenti ai proiectului Israel în România… Agenti cu misiuni discrete si subtile, pe masura înzestrarii lor intelectuale deosebite… Mare pacat!