cp_Analiza Academiei Române - riscuri privind mediul si dezvoltarea durabila a zonei Rosia Montana

Academia Româna si-a exprimat punctul de vedere în legatura cu proiectul de exploatare miniera de la Rosia Montana, dorind sa previna o eroare cu efecte negative asupra comunitatii, mediului si vestigiilor arheologice din zona si sa semnaleze consecintele riscante pentru Statul Român, înca din anul 2003, (apoi reactualizat si aprobat de Prezidiul Academiei Române în 03.11.2009 si în 27.07.2011). Analiza proiectului de exploatare miniera actualizat prezentat in Comisia de Analiza Tehnica a Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice în luna iunie 2013, efectuata de specialisti din institutele de cercetare ale Academiei, a condus la decizia Academiei Române de a-si pastra pozitia exprimata anterior.

Argumentele pe care se bazeaza pozitia Academiei Române sunt urmatoarele:

1. Exploatarea proiectata pentru o perioada de 17-20 ani nu este în interesul national (prevedere constitutionala), nu reprezinta o solutie de dezvoltare durabila si nu rezolva problemele sociale si economice ale zonei, care se vor agrava dupa încheierea lucrarilor.
2. Distrugerea comunitatii Rosia Montana, veche de peste 2000 ani, prin stramutarea populatiei, demolarea unor cladiri (inclusiv monumente istorice), biserici si mutarea unor cimitire, este inacceptabila.
3. Exploatarea preconizata pericliteaza grav zona arheologica Alburnus Maior, unica în lume si de mare valoare istorica si culturala.
4. Exploatarea proiectata s-ar face în lipsa unei analize a institutelor de specialitate în domeniu (Institutul Geologic al Romaniei) pentru examinarea valabilitatii cadrului geologic invocat.
5. Desfasurarea procesului de extractie si procesare este dezavantajos planificat.
6. Valorificarea zacamântului va fi incomplete si inacceptabila datorita imposibilitatii extragerii ulterioare a elementelor valoroase însotitoare.
7. Exista si alte riscuri colaterale care pot aparea pe parcursul lucrarilor de extractie: riscul de propagare a microseismelor cauzate de procesul de extractie, care afecteaza stabilitatea constructiilor din vecinatatea carierei din Dealul Cârnic, si riscul determinat de seismicitatea indusa pe seama volumelor imense de steril acumulate în spatele barajului proiectat la gura Vaii Corna cu pericol de rupere a barajului si efecte catastrofice asupra localitatilor din aval.
8. Barajul preconizat, construit din roca sterila (in apropierea orasului Abrud), nu prezinta garantii în situatii extreme. Geologii romani au invocat de mai multe ori proasta alegere a locului acestui baraj, permeabilitatea fundatiei si a unor zone ale bazinului de acumulare a reziduurilor toxice.
9. Exploatarea la suprafata în patru cariere deschise si crearea unor bazine de acumulare a reziduurilor cu baraje uriase ar produce o mutilare grava a peisajului (pentru durate de zeci, poate sute, de ani).
10. Folosirea unor cantitati uriase de cianura de sodiu în procesul tehnologic si depozitarea în bazin deschis a reziduurilor, continând resturi de cianura, produsi de “neutralizare” a cianurii (de asemenea potential toxici) si mai ales metale grele, creeaza motive serioase de îngrijorare, chiar daca “neutralizarea cianurii” promisa de proiect s-ar realiza într-un grad avansat.
11. Planul de gestionare a deseurilor, cu detalierea activitatilor ce se vor desfasura pe Platforma tehnologica dupa închiderea investitiei, trebuie sa se completeze nu numai cu activitati de monitorizare, dar si cu activitati curente de operare (de ex.,gestiunea apelor acide), întretinere, interventii de grade diferite, monitorizare continua si periodica, raportare la autoritati etc. Investitorul apreciaza ca, la finalul proiectului, costurile totale actuale de închidere si reabilitare a amplasamentului minier sunt estimate la 146 milioane USD. Nu este data nicio explicatie cu privire la aceasta valoare si nici cum s-a ajuns la ea.
12. Planul de gestionare a deseurilor nu insista asupra potentialului poluant al apei reziduale separate din iazul de decantare si care este pompata în concavitatea unei cariere. Este vorba de 2,750 milioane mc apa reziduala care contine 66 substante chimice ne-biodegradabile, cele mai multe dintre ele fiind toxice.
13. Falimentarea investitiei - din varii motive - creaza un potential activ de poluare imens, iesit de sub control, care ar trebui detaliat ca un Scenariu de risc major în Planul de gestionare a deseurilor.
14. In legatura cu garantia privind raspunderea fata de mediu, investitorul afirma ca va acoperi costurile oricarui eveniment neprevazut, asa cum prevad Directiva UE si legislatia româna in vigoare. Trebuie aratat ca nici în acest caz nu se explica cum au fost facute calculele, care sunt costurile unitare, cantitatile de materiale, energie, munca vie etc. Calculele dau impresia ca sunt foarte precise, dar la un proiect atât de complex trebuia luata în considerare o abordare stohastica si nu una simplista, strict determinista.
15. Beneficiile economice directe ale Statului Român, rezultate din redeventele de 4 % asupra exploatarii si diverse impozite, sunt nesemnificative în raport cu consecintele negative ale proiectului.
16. Consideram ca Statul Roman ar putea sau va putea sa exploateze aceste resurse nationale de interes national strategic, prin promovarea capitalului autohton si PSA, intr-o forma Europeana moderna si cu un control al riscurilor de mediu pe termen scurt si lung.
17. Nu exista garantia ca, la terminarea lucrarilor si închiderea exploatarii, firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a mediului, de monitorizare si de operare în zona calamitata.
18. Se constata lipsuri mari în legatura cu documentele cerute proiectului RMGC. Lipsesc numeroase rapoarte si studii legate de analiza cost-beneficiu facuta pe baza documentelor UE.
19. Proiectul încalca o serie de conventii si alte elemente ale legislatiei europene, semnalate anterior. Tarile vecine si-au exprimat ingrijorarea si dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, in viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, „Dunare-Delta-Marea Neagra”.
20. Academia Româna considera ca nu pot fi ignorate numeroasele proteste individuale si colective ale societatii civile, ale unor institutii stiintifice, religioase (inclusiv Biserica Ortodoxa Româna si Biserica Romano-Catolica), culturale din tara si strainatate, ale unor personalitati si oameni de stiinta si cultura fata de acest proiect.
21. Recent, principala organizatie europeana de patrimoniu, Europa Nostra, si Institutul Bancii Europene de Investitii au introdus situl minier istoric de la Rosia Montana pe lista „Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa”, alaturi de alte sase monumente din Albania, Cipru, Franta, Italia, Portugalia, Turcia si vor incepe imediat misiuni de salvare la aceste situri de patrimoniu.

Sustinerea celor 21 de argumentele pe care se bazeaza pozitia Academiei Române (rezumat)

1. Exploatarea proiectata pentru o perioada de 17-20 ani nu este în interesul national (prevedere constitutionala, Art.135 alin.(2), pct.d; vezi Anexele 1 si 2), nu reprezinta o solutie de dezvoltare durabila si nu rezolva problemele sociale si economice ale zonei, care se vor agrava dupa încheierea lucrarilor. Zona are nevoie de solutii economice pe termen lung, bazate pe resurse regenerabile, preconizate tot mai intens de Uniunea Europeana. Chiar daca Statul Român nu poate expoata aurul din regiune în momentul de fata, el nu ar trebui sa piarda acest aur în numai 17 ani, lasând generatiile urmatoare din România fara aceasta avutie nationala. Dupa cum afirma un responsabil al Bancii Nationale, aurul a reprezentat si reprezinta „mantaua de vreme rea” a României.

2. Distrugerea comunitatii Rosia Montana, veche de peste 2000 ani, prin stramutarea populatiei, demolarea unor cladiri (inclusiv monumente istorice), biserici si mutarea unor cimitire este inacceptabila. Ea contravine politicii de crestere demografica a Tarii Motilor si cerintelor de dezvoltare durabila a zonei.

3. Exploatarea preconizata pericliteaza grav zona arheologica Alburnus Maior, unica în lume si de mare valoare istorica si culturala. Distrugerea - chiar numai partiala - a vechilor galerii romane este total inacceptabila într-o tara care îsi respecta trecutul istoric si originile.

4. Exploatarea proiectata s-ar face fara o expertiza (analiza comparativa) efectuata de institutele de specialitate în domeniu, pentru examinarea valabilitatii cadrului geologic invocat (modelul geologic utilizat pentru localizarea mineralizatiilor cu variatia continuturilor de aur, argint si a altor elemente utile - talia zacamântului, semnificatia economica si oportunitatea valorificarii acestuia), în vederea evitarii riscurilor de orice natura: economice, de mediu si de distrugere a patrimoniului. Proiectul se bazeaza pe date geoeconomice diferite în raport cu datele si concluziile activitatii de cercetare efectuata anterior, în special de Institutul Geologic al României. Versiunea investitorului este mult prea optimista, volumele de rezerve si resurse, omogenitatea minereului si cantitatile de aur si argint recuperabile sunt supraevaluate.

5. Desfasurarea procesului de extractie si procesare este dezavantajos planificata - într-o prima faza se ataca doar zonele bogate, pe parcurs minereul sarac, care urmeaza sa fie haldat si procesat abia dupa terminarea programului de exploatare, adica dupa 17 ani. Exista riscul de abandonare a procesului de extractie la jumatatea programului de exploatare si de abandonare a haldelor cu minereu sarac, care vor constitui o sursa suplimentara de poluare. Tipul de exploatare propus (cianurarea întregului material extras) duce la producerea unor cantitati de substante toxice mult mai mari, într-un interval de timp relativ scurt (cca. 17 ani).
6. Valorificarea incompleta, inacceptabila a zacamântului. In proiect nu este inclusa valorificarea feldspatului potasic - cca. 20-25 mil. tone concentrat de feldspat potasic cu cca. 13% K2O, eventual si a unor elemente minore, chiar daca au valoare economica modesta (Se, In, Ga - care au fost recuperate de I. M. Rosia Montana în procesul metalurgic doar din concentratele de pirita). Tipul de exploatare propus (pe întregul material extras) duce la imposibilitatea valorificarii ulterioare a elementelor valoroase însotitoare (feldspat potasic, Se, In, Ga etc).

7. Exista si alte riscuri colaterale, care pot aparea pe parcursul lucrarilor de extractie. Riscul de propagare a microseismelor cauzate de procesul de extractie prin dinamitari masive, care afecteaza stabilitatea constructiilor din vecinatatea carierei din Dealul Cârnic, situate începând de la 50 m si pâna în centrul vechi al localitatii, recent reabilitat si modernizat si riscul determinat de seismicitatea indusa pe seama volumelor imense de steril acumulate în spatele barajului proiectat la gura Vaii Corna - pericol de rupere a barajului, cu efecte catastrofice asupra localitatilor din aval. In intervalul 1975 - 2000 (25 de ani), au avut loc în lume 15 accidente la minele de aur de pe glob, cu o medie de 0,6 accidente/an; daca se aplica aceasta medie la Proiectul RMGC, care va dura 16-17 ani, rezulta ca pot aparea cca. 10 accidente cu diferite grade de periculozitate.

8. Barajul preconizat, construit din roca sterila, nu prezinta garantii în situatii extreme, dupa cum demonstreaza experienta mai multor tari în care s-au produs accidente grave în diverse exploatari miniere. Geologii romani au invocat de mai multe ori proasta alegere a locului acestui baraj, permeabilitatea fundatiei si a unor zone ale bazinului de acumulare a reziduurilor toxice. Barajul de 180 de metri înaltime (care ar fi poate, cel mai greu baraj din tara) este un "baraj de greutate" si nu un "baraj încastrat". El este proiectat în valea Corna sprijinit pe formatiuni geologice dominant argilo-marnoase si detritice care ar deveni instabile sub dimensiunile barajului. Consecintele "cedarii" acestui baraj sub presiunea reziduurilor cianurate si toxice acumulate în spatele lui, ar însemna o catastrofa enorma pentru valea Ariesului, a Muresului, a Tisei inferioare si a Dunarii, de la Belgrad pana în Delta. Orase importante precum Alba Iulia, Deva, Arad, Szeged, Belgrad si toate orasele în lungul Dunarii de la Portile de Fier pana în Delta ar suferi distrugeri însemnate si populatiile din aceaste zone ar fi intr-un pericol real. Nu exista garantii ca un accident nu se poate produce, iar pedepsirea ulterioara a vinovatilor nu ar mai servi la nimic.

9. Exploatarea la suprafata în patru cariere deschise si crearea unui iaz de decantare a reziduurilor de 300 ha peste satul Corna, în spatele unui baraj de 180 metri înaltime, ar produce o mutilare grava a peisajului (pentru durate de zeci, poate sute, de ani). Actuala exploatare de cupru în cariera deschisa de la Rosia Poieni, cu iazul ei de decantare de la Valea Sesii de 130 ha (peste satul Geamana), in spatele unui baraj din arocamente de 120 m inaltime, adiacent la perimetrul licentei de exploatare Rosia Montana (si cu alte 13 iazuri de decantare proiectate in viitor) ilustreaza clar consecintele grave ale unor asemenea lucrari în cariera deschisa asupra mediului. Mai mult, daca se coreleaza impactul asupra mediului al celor trei proiecte adiacente: Rosia Poieni (cupru, in expansiune), Rosia Montana (aur, acum in dezbatere) si Bucium (aur, in viitorul apropiat), toate trei luand apa potabila din Aries, ne asteptam ca zona sa devina una dintre cele mai periclitate din lume.

10. Folosirea unor cantitati uriase de cianura de sodiu în procesul tehnologic si depozitarea în bazin deschis a reziduurilor, continând resturi de cianura, produsi de “neutralizare” a cianurii (de asemenea potential toxici) si mai ales metale grele, creeaza motive serioase de îngrijorare. Chiar daca “neutralizarea cianurii” promisa de proiect s-ar realiza într-un grad avansat, toxicitatea reziduurilor ramâne o sursa de grave riscuri. Acest proiect este unul tipic, care se înscrie în seria afacerilor specifice situatiilor de criza - de regula nerentabile pentru stat - si fara aprecierea corecta a consecintelor negative din punct de vedere economic si a celor care vizeaza afectarea mediului si a valorilor de patrimoniu national.

11. Planul de gestionare a deseurilor, cu detalierea activitatilor ce se vor desfasura pe Platforma tehnologica dupa închiderea investitiei, ar trebui sa fie completat nu numai cu activitati de monitorizare (pag.117 a proiectului), dar si cu activitati curente de operare (gestiunea apelor acide, de pilda), întretinere, interventii de grade diferite, monitorizare continua si periodica, raportare la autoritati etc. Pentru aceasta, ar trebui sa fie înfiintata o entitate organizatorica cu statut si buget de cheltuieli proprii, în raspunderea careia ar ramâne evitarea si gestiunea posibilelor riscuri de mediu. Costurile activitatilor post-închidere a investitiei ar trebui sa fie asigurate de un Fond de garantare alimentat de investitor. Investitorul apreciaza ca, la finalul proiectului, costurile totale actuale de închidere si reabilitare a amplasamentului minier sunt estimate la 146 milioane USD. Nu este data nicio explicatie cu privire la aceasta valoare si nici cum s-a ajuns la ea, cu atat mai mult cu cât costurile economice pentru reabilitarea pagubelor produse mediului nu sunt cunoscute. Nu se prezinta o analiza cost-beneficiu, asa cum este solicitata la proiectele majore de investitii finantate de UE.

12. Planul de gestionare a deseurilor nu insista asupra potentialului poluant al apei reziduale separate din iazul de decantare si care este pompata în concavitatea unei cariere. Este vorba de 2,750 milioane mc apa reziduala care contine 66 substante chimice ne-biodegradabile, cele mai multe dintre ele fiind toxice (Studiul de Impact, vol. 8 pag.188-189, tabelul 2-48). Exista pericolulul contaminarii apelor subterane, de aceea monitorizarea acestui potential poluant trebuie sa se efectueze de un organism al Statului Român pe termen nedeterminat.

13. Falimentarea investitiei - din varii motive - creaza un potential activ de poluare imens, iesit de sub control, care ar trebui detaliat ca un Scenariu de risc major în Planul de gestionare a deseurilor. Simularea unei asemenea situatii prin colaborarea dintre investitor si beneficiar (Statul Român) ar permite gestiunea unei asemenea situatii grave si evitarea unor mari pericole pentru mediu si populatia din zona. Mai grav este faptul ca investitorul este RMGC, adica Gabriel Resources (Insulele Jersey) 80,69 % si compania de stat Minvest 19,31 %, tertul interesat fiind Gabriel Resources (Canada), cotata la bursa din Toronto pe seama aurului de la Rosia Montana; in instanta care va solutiona problema se va putea ridica problema conflictului de interese: statul este si investitor si beneficiar si pe de alta parte, tragerea la raspundere a companiei (companiilor) pentru nerespectarea diferitelor obligatii si promisiuni asumate va fi, practic, imposibila. (Cine sa raspunda: casutele postale din Barabados si Jersey? (vezi Anexa 3)).

14. In legatura cu garantia privind raspunderea fata de mediu, investitorul afirma ca va acoperi costurile oricarui eveniment neprevazut, asa cum prevad Directiva UE ELD (2004/35/CE) si legislatia româna in vigoare (OUG 68/2007). Pornind de la principiul proportionalitatii, iminentei riscurilor si practica europeana privind constituirea garantiei de raspundere de mediu, investitorul se angajeaza sa constituie garantia de raspundere de mediu înainte de inceperea activitatilor de exploatare, la momentul emiterii autorizatiei de functionare de mediu, moment la care activitatile pentru care au fost identificate si cuantificate situatiile de risc încep sa se deruleze. Potrivit Art. 33 din OUG 68/2007, cuantumul garantiei trebuie sa fie în functie de riscul pentru mediu al activitatii industriale a operatorului. Astfel, se sugereaza o revizuire regulata si o ajustare graduala a garantiei, în functie de riscul efectiv pentru mediu, în orice moment. Garantia mentionata este estimata a se cumula progresiv, plecând de la o suma initiala de 2 milioane $ si va ajunge la 19 milioane $. Trebuie aratat ca nici în acest caz nu se explica cum au fost facute calculele, care sunt costurile unitare, cantitatile de materiale, energie, munca vie etc. Calculele dau impresia ca sunt foarte precise, dar la un proiect atât de complex trebuia luata în considerare o abordare stohastica si nu una strict determinista, deci apare din nou o abordare simplista a unui investitor mic, care doreste sa exploateze aurul României.

15. Beneficiile economice directe ale Statului Român, rezultate din redeventele de 4 % asupra exploatarii si diverse impozite, sunt nesemnificative în raport cu consecintele negative ale proiectului.

16. Presupunând acceptarea unui acord de exploatare, Academia Româna considera ca acesta ar trebui sa se deruleze prin asa numitul “production sharing agreement” (acord de împartire a productiei), în loc de concesionare. Potrivit acestui tip de relatii între un stat si o companie de extractie a unor resurse minerale, productia este împartita între stat si companie, dupa ce compania îsi acopera costurile de capital si operationale si un profit rezonabil, revenind de obicei pana la 80% pentru statul respectiv si 20% pentru companie. Consideram ca Statul Roman ar putea sau va putea sa exploateze aceste resurse nationale de interes national strategic, prin promovarea capitalului autohton intr-o forma Europeana moderna si cu un control al riscurilor de mediu pe termen scurt si lung.

17. Nu exista garantia ca la terminarea lucrarilor si închiderea exploatarii firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a mediului, de monitorizare si de operare în zona calamitata. Experienta altor tari (de exemplu SUA) arata ca asemenea costuri sunt uriase si nu sunt acoperite de garantiile financiare depuse de firmele în cauza. Tendinta mondiala actuala este de a preveni degradarea mediului si nu de a-l reface ulterior.

18. Se constata lipsuri mari în legatura cu documentele cerute proiectului RMGC. Lipsesc numeroase rapoarte si studii legate de Analiza cost-beneficiu, astfel: modul de calcul al costurilor de închidere, costuri unitare, pe total si pe obiecte etc; modul de calcul al fondului de risc, pe obiecte, activitati si perioade; analiza de senzitivitate (daca a fost facuta) cu precizarea variabilelor critice si de comutare; valoarea economica a proiectului si indicatorii economici aferenti calculati potrivit Ghidului pentru analiza cost-beneficiu a proiectelor de investitii, Fonduri Structurale, Fondul de Coeziune si Instrumentul pentru Asistenta de Preaderare, CEE, 2009.

19. Proiectul încalca o serie de conventii si alte elemente ale legislatiei europene, semnalate anterior. În situatii similare, alte tari au procedat cu mai multa prudenta si au evitat sa accepte riscurile implicate în proiecte asemanatoare. Cunoastem documente care afirma ca “în Germania un asemenea proiect este de neconceput”, iar Bulgaria si Armenia nu au aprobat proiecte de acelasi tip. Tarile vecine si-au exprimat ingrijorarea si dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, in viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, „Dunare-Delta-Marea Neagra”.

20. Academia Româna considera ca nu pot fi ignorate numeroasele proteste individuale si colective ale societatii civile, ale unor institutii stiintifice, religioase (inclusiv Biserica Ortodoxa Româna si Biserica Romano-Catolica), culturale din tara si strainatate, ale unor personalitati si oameni de stiinta si cultura. Nu se poate trece cu vederea rezistenta si nemultumirile unei parti din populatia locala afectata de proiect, care risca sa-si piarda proprietatile si sa paraseasca locurile unde au trait o viata întreaga, ei si stramosii lor.

21. In 12 iunie 2013, principala organizatie europeana de patrimoniu, Europa Nostra si Institutul Bancii Europene de Investitii, parteneri fondatori ai Programului „7 Most Endangered”, au introdus situl minier istoric de la Rosia Montana pe lista „Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa”, alaturi de alte sase monumente din Albania, Cipru, Franta, Italia, Portugalia, Turcia si vor incepe imediat misiuni de salvare la aceste situri de patrimoniu.

Concluzii

Academia Româna cere din nou autoritatilor Statului Român sa analizeze cu multa atentie proiectul, sub toate aspectele sale, antrenând specialisti dezinteresati si onesti din tara si strainatate, inclusiv din organismele europene, înainte de a da cale libera acestui proiect atât de controversat, contrar interesului national si - dupa parerea noastra - extrem de periculos. Academia Româna încearca totodata sa previna si dezastrul ecologic si cultural aratat, cu multiple consecinte inacceptabile.

Atât timp cât nu sunt clarificate aspectele privind interesul national si nu se tine cont de pierderile pe care le poate genera acest proiect, Academia Româna sustine ca acesta nu trebuie sa primeasca acordul de mediu, cu toate ca a fost si este în continuare insistent mediatizat (cu sume de bani uriase si fara nici o competitie) si nejustificat sustinut ca reprezentând unica solutie pentru salvarea acestei zone defavorizate.

Depinde de noi, de decizia politica de astazi, ca Rosia Montana - un sanctuar spiritual cu marturii patrimoniale de valoare universala unica, o mostenire, un atestat de identitate, existenta si continuitate multimilenara - sa nu ramâna în permanenta mutilata si profanata. Statul Român, societatea noastra au obligatia morala de a-l respecta, sprijini si proteja, pentru a îl transmite generatiilor viitoare cu valorile lui si cu aceeasi semnificatie.

Anexa 1. Legea minelor din 1924 (lege a interesului national, care prevedea ponderea capitatului romanesc, redeventa crescatoare cu cantitatea de resursa exploatata, acordul de impartire a productiei, clauze speciale pentru aur si platina, grija fata de lucratorii de la exploatari s.a.)

Observatii. Legea minelor aparuta în Monitorul Oficial din 4 iulie 1924 (in timpul guvernarii conduse de marele Om de stat Ionel I. C. Bratianu) este comuna pentru aur si pentru petrol; are 271 articole si 37 pagini si este o perla a coroanei României interbelice prin forma, claritate si expresie a interesului national si privat românesc. Prezentam cateva articole de interes imediat, desi toata legea ar trebui revotata pentru a avea un instrument corect si eficient de negociere a exploatarii resurselor naturale ale tarii. Observatiile noastre coincid cu acelea facute de un colectiv din ASE Bucuresti.

“Bucuresti, 3 iulie
MINISTERUL DE JUSTITIE
FERDINAND I,
Prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala, Rege al României,
La toti de fata si viitori, sanatate:
Corpurile legiuitoare au adoptat si Noi sanctionam ce urmeaza:
LEGEA MINELOR”

Art. 16:
„ .......
Se poate acorda permis exclusiv de explorare în interiorul unui perimetru care a fost dat pentru exploatarea unor anumite substante minerale, însa numai pentru substante diferite de acelea cuprinse în concesiunea acordata. Aceasta acordare se va face cu avizul conform al consiliului superior de mine, dându-se preferinta concesionarului.
........”

Observatii: În Legea minelor 61/1998, la Art 15 corespunzator scrie:

„În limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competenta poate acorda, în conditiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licentei, dreptul de explorare si/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului.”
Acest articol, vag ca formulare, a fost folosit de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM pe scurt) ca sa faca din Licenta de exploatare 47/1999 o “licenta mixta”:

• atât de exploatare pentru compania de stat Minvest la mina veche de la Rosia Montana (o cariera deschisa în masivul Cetate, cu capacitate de circa 500.000 de tone minereu anual), mina închisa în 2006,
• cât si de explorare pentru Rosia Montana Gold Corporation S.A. (RMGC pe scurt) pentru proiectul sau, definitivat în 2001 în forma sa gigantica cu 4 cariere
  
  licenta cu titular si afiliat, desi Legea 61 prevede doar titular si prevede ca licentele de exploatare (sau de explorare) sunt exclusive.

Dupa ce ANRM a cuplat pe RMGC ca afiliat, fara concurs public de oferta, cu Minvest ca titular al Licentei de exploatare nr. 47/1999 si apoi, prin transferul licentei 47 în 2000 întrei cei doi, l-a facut pe RMGC ca titular cuplat cu Minvest care a ramas afiliat în licenta 47 (si “ingineria cu licenta mixta” a fost aplicata si în alte licente de explorare sau de exploatare în care a fost implicata aceeasi companie straina), legea a fost adusa la normal. Astfel, în Legea minelor 85/2003, Art 25 corespunzator spune:

“În limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competenta poate acorda, în conditiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licentei, dreptul de explorare si/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului.”
Deci, nici conform articolului 16 din Legea minelor din 1924, nici conform articolului 25 din Legea minelor din 2003, licenta mixta nu ar fi fost posibila. Licenta mixta este un punct cheie al afacerii Rosia Montana, alaturi de celalalt punct cheie, societatea mixta RMGC.

Art. 32. - “Concesiunile (de exploatare n.n.) se acorda numai întreprinderilor constituite ca societati anonime miniere române ....
Capitalul societatii va trebui sa fie suficient pentru exploatarea concesiunii.
...”

Observatii: A se compara acest text concis si clar din legea din 1924 privitor la marimea capitalului societatii cu formularile generale, vagi ale articolelor 58, 59, 60, 61 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, privitoare la capacitatea financiara a candidatilor la o concesiune miniera. Asa se face ca la Rosia Montana, investitorul canadian Gabriel Resources Ltd. (Gabriel, pe scurt), ales de statul român fara licitatie de oferte, declara si la 31 decembrie 2010 ca “nu are resursele financiare pentru a finaliza procesul de obtinere a permiselor, pentru a achizitiona toate suprafetele necesare, sau pentru a construi mina la Rosia Montana”. (“While Gabriel has sufficient financial resources to fund its current permitting activities, it does not have the financial resources to complete the permitting process, acquire all necessary surface rights, or construct the mine at Rosia Montana.”) (2010 Gabriel Quarterly Report, pag. 26)

Art. 33. -“ La constituirea societatilor anonime române, statutele vor trebui sa respecte urmatoarele principii:
a) Actiunile vor fi nominative si de valoare nominala maxima de 500 lei; ele nu vor putea fi transmise decât cu autorizarea consiliului de administratie. Între români aceasta autorizare nu este necesara.
b) Numarul voturilor fiecarui actionar va fi limitat;
c) La sporiri de capital, numai 70% din spor se va da vechilor actionari; echivalentul salariului pe un an, însa cel mult pâna la 10% se va rezerva functionarilor si lucratorilor întreprinderii în aceleasi conditiuni ca si vechilor
d) Capitalul detinut de cetatenii români în societate trebuie sa reprezinte cel putin 60% din capitalul social. Pentru întreprinderile existente, cari în decurs de 10 ani dela promulgarea legii se obliga a se nationaliza, procentul capitalului românesc se reduce la 55%;
e) Doua treimi dintre membrii consiliului de administratie, ai comitetului de directie si dintre censori, precum si presedintele consiliului de administratie, vor fi cetateni români.
...........”

Observatii: Acest articol a fost punctul forte al Legii din 1924, pentru care a fost îndelung contestata, prin intermediari, de trusturile petroliere internationale ale vremii. La presiunea acestora, dupa câtiva ani, cu ocazia unui împrumut financiar extern al României necesar stabilizarii monetare, legea a fost revizuita: capitalul detinut de cetatenii români în societate trebuie sa reprezinte cel putin 50,1% din capitalul social (conform Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1998, pp. 215-216). Nu se pomeneste nicaieri în legile minelor sau petrolului postdecembriste de aceste restrictii, care în fond definesc interesul national în domeniul respectiv.

Constitutia din 2003 si ea spune foarte vag, la Art. 135, ca:
(2) “Statul trebuie sa asigure:…

b) protejarea intereselor nationale în activitatea economica, financiara si valutara;…

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul national;...”

dar interesul national nu este definit nicaieri, în Constitutie sau în Legea minelor sau petrolului postdecembriste. Asa s-a ajuns ca statul român sa considere ca este de “interes national” sa intre prin Minvest în combinatie cu compania Gabriel în societatea mixta RMGC, acceptând 33,8% în 1997, la înfiintarea RMGC, procente care scad la 19,31% în 1999 si ajung practic la aproape 0% în dec. 2009, în urma a doua majorari de capital (în dec. 2004 si în dec. 2009) în RMGC.

Art. 35. - “ Concesiunea miniera se va institui si acorda de Stat prin una din urmatoarele forme:
a) Pe baza de redeventa catre Stat;
b) Sub forma unei asociatiuni între Stat si întreprinderea concesionara;
c) Sub forma unei combinatiuni a sistemelor de mai sus.”

Observatii: Legile minelor 61/1998 si 85/2003 prevad concesiunea cu redeventa în bani, nu în natura, catre stat, ca forma de contract. Concesiunea a fost acordata pentru Rosia Montana unei societati mixte între stat si o companie straina.

Sa amintim aici ca în anul 1966, în Indonezia, a aparut o forma noua de contract, numit Production-Sharing Agreement (PSA pe scurt, in romaneste acord de impartire a productiei), foarte raspândita în ziua de azi în lume. Primele contracte postdecembriste pe petrol au fost PSA-uri (a se vedea contractul cu Sterling din 1992, desecretizat si afisat pe site-ul ANRM), pâna în 1995, când a aparut Legea petrolului 134/1995, care a înlocuit PSA-ul cu “acordul petrolier” si “concesiunea petroliera” .

Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor stabileste “concesiunea” ca singura modalitate de acord în România. Sa mai observam ca PSA-ul este mai favorabil statului si proprietatii publice decât concesiunea.

Art. 48. - “Ministrul, pe baza avizului conform al consiliului superior de mine, întemeiat pe raportul Institutului Geologic, si dupa ce caietul de sarcine a fost acceptat si semnat de solicitatorul ales, propune Consiliului de Ministri, printr’un raport motivat, concesionarea perimetrului asupra acestui solicitator. ...”

Art. 148. - “Consiliul superior de mine se compune din 17 membri, cetateni români, si anume: Doi magistrati dintre cari unul dela înalta Curte de casatie, iar celalalt dela Curtea de apel din Bucuresti. Directorul Institutului Geologic al României. Doi membri ai Parlamentului, un deputat si un senator, alesi de fiecare adunare pe toata durata legislaturii. Un delegat al consiliului superior de control si îndrumarea întreprinderilor comercializate ale Statului. Un inginer delegat de consiliul superior al energiei. Un membru din consiliul Societatii Nationale de credit industrial, delegat de acest consiliu. Un inginer de mine si patru juristi numiti de ministru. Patru ingineri specialisti din principalele categorii ale industriei miniere si industriilor conexe, câte unul pentru: a) carbuni; b) petrol si gaze; c) mine metalifere, cariere si ape minerale; d) siderurgia si metalurgia în genere.

Consiliul alege în fiecare an, din sânul sau, un presedinte si un vice-presedinte; în lipsa acestora sedintele vor fi prezidate de cel mai în vârsta consilier. ”

Observatii: Asadar, prin legea din 1924, se ocupau de mine Ministerul Economiei si Comertului, consiliul superior de mine si Institutul geologic al României. Coruptia era astfel imposibila. Prin legile postdecembriste ale minelor si petrolului, taie si spânzura în domeniu ANRM, înfiintata în 1995. Mai are rol foarte mic Ministerul Economiei si Comertului.

Art. 39. - “ Oricare ar fi regimul concesiunilor, participarea la redeventa a proprietarilor suprafetei cuprinsa în perimetrul concesionat, când o atare participare este prevazuta, se regleaza dupa regimul fixat în partea a doua a legii de fata....”
Art. 50. - “La instituirea concesiunii de exploatare pe un perimetru, Statul atribuie proprietarului suprafetei dreptul de a participa, în anume conditiuni, la capitalul întreprinderii concesionare.

Cota rezervata proprietarilor suprafetei cuprinse în perimetru, la capitalul întreprinderii concesionare, va fi fixata de ...., pâna la 10% din capitalul afectat la exploatarea acestui perimetru. ...
Actiunile liberate proprietarilor suprafetei vor fi nominative si pot fi transmise
numai cetatenilor români.....”

Observatie: Proprietarii suprafetelor cuprinse în perimetrul minier/petrolier nu au practic nici un drept prin legile postdecembriste.

Art. 43. - “ Întreprinderile miniere si stabilimentele industriale sau metalurgice în strânsa legatura cu exploatarea sunt obligate sa prevada în statute si sa preleveze din beneficiul realizat anual, o cota-parte spre a institui un fond pentru instalatiuni si
institutiuni de folos general sau participari la beneficii în favoarea functionarilor si lucratorilor întreprinderii, în vederea usurarii conditiunilor de viata si înaltarii nivelului cultural.

Cota-parte prelevata din beneficiu pentru alimentarea regulata a acestui fond va reprezenta minimum 15% din beneficiul net al anului respectiv, dupa ce s’a prelevat un prim dividend de 5% actionarilor si cotele pentru fondul de rezerva si pentru amortizarile investitiunilor.......................”

Observatie: Nu exista aceste fonduri prevazute în legile postdecembriste.

Art. 49. - “Decretul de concesiune arata numele si domiciliul concesionarului, natura, situatiunea si limitele proprietatii concesionate, precum si forma sub care se acorda concesiunea. Decretul fixeaza drepturile cuvenite Statului pentru acordarea concesiunii, redeventa atribuita proprietarilor suprafetei si exploratorului.

Decretul si câte un exemplar al planului concesiunii si al caietului de sarcine, în original, vor fi pastrate în arhiva Ministerului Industriei si Comertului. Al doilea exemplar original al planului si caietului de sarcine vor fi înaintate instantei judecatoresti unde se tine cartea miniera.”

Art. 50. - “Caietul de sarcini va trebui sa contina între altele:
a) Obligatiunile generale ale concesionarului;
b) Durata concesiunii, expirarea, renuntarea sau retragerea concesiunii;
c) Clauzele referitoare la repartizarea beneficiilor prevazute de lege;
d) Conditiuni particulare ale concesiunii si diverse clauze potrivit naturei concesiunii.
Decretul si caietul de sarcine vor fi publicate în Monitorul Oficial.

Copii certificate de pe aceste acte si o copie a planului vor fi predate autoritatii miniere regionale si concesionarului. O copie a decretului si a planului vor fi trimise la autoritatea miniera regionala, primariei comunei pe al carei teritoriu se gaseste perimetrul concesionat. Primaria este obligata a afisa decretul.”

Art. 51. -“ Limitele perimetrului concesionat vor fi trase pe teren prin semne fixate pe hotar, luându-se ca baza planul anexat la decretul de concesiune.................................”

Observatii: În perioada postdecembrista exista un secret absolut asupra licentelor de exploatare (sau de explorare). Se publica în Monitorul oficial doar Hotarârea de Guvern de aprobare a licentei de exploatare încheiata între ANRM, ca reprezentant al statului (concendent) si numele si adresa companiei concesionare. Nu se specifica nici macar perimetrul concesionat. Asa s-a ajuns ca la Rosia Montana nu se cunoaste public perimetrul (initial) al Licentei de exploatare 47/1999, eliberata pentru mina veche, cu o cariera (în masivul Cetate). Din rapoartele anuale ale companiei Gabriel catre actionarii sai am dedus ca perimetrul initial era de circa 1200 ha, ca a fost modificat de ANRM în folosul lui Gabriel de mai multe ori (2122 ha în 1999, 4282 ha în 2001, 2388 ha în 2004) prin acte aditionale la licenta, si acelea secrete, desi Legile minelor 61 si 85 spun explicit ca prevederile licentei de exploatare (deci si perimetrul) nu se modifica, iar perimetrul unei licente de explorare poate fi doar micsorat. S-a ajuns astfel la situatia absurda ca uzina de prelucrare din Gura Rosiei nu a mai facut parte din perimetrul licentei 47 din 2004 pâna în 2006, când mina veche a fost închisa. Mentionam ca ANRM nu publica nici un fel de informatii pe site-ul agentiei legat de licentele atribuite, în afara - mai nou - de perimetru.

Art. 70. -“ Pe terenuri pe cari se afla monumente istorice, biserici, cimitire, izvoare de ape minerale, drumuri publice, cai ferate, diguri si alte lucrari publice, autoritatea miniera regionala, în interesul conservarii acestor lucrari, va stabili, cu aprobarea Ministerului Industriei si Comertului, luându-se avizul autoritatii în drept, o zona de protectiune în interiorul careia nu poate fi admisa ocuparea suprafetei sau executarea de lucrari miniere.”

Observatii: Sa observam ca acest articol apare mult modificat si foarte permisiv în legea minelor 61/1998, Art. 6:
“(8) Accesul la terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit si rezervatii naturale se face cu avizul organelor în drept.”

ceea ce a permis acordarea Licentei 47/1999 la Rosia Montana, desi zona era cunoscuta de foarte mult timp ca având monumente istorice si situri arheologice de interes universal.

Se revine la interzicerea activitatilor miniere abia în Legea minelor nr.85/2003, Art. 11:
(1) „Efectuarea de activitati miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervatii naturale,...., precum si instituirea dreptului de servitute pentru activitati miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.
(2): Exceptiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotarâre a Guvernului, cu avizul autoritatilor competente în domeniu si cu stabilirea de despagubiri si alte masuri compensatorii.”

Sa observam ca acest articol protejeaza astazi Rosia Montana si face imposibila aprobarea proiectului minier, mai ales dupa redeclararea masivului Cârnic ca protejat de lege si înscrierea lui în întregime, în oct. 2010, pe lista monumentelor istorice.
Art. 80. - “Ministerul Industriei si Comertului va fixa, prin regulamente si deciziuni, categoriile de functiuni, în fiecare categorie personalul trebuind sa fie format din cel putin 75% români.................

Exploatarile miniere si întreprinderile industriale si metalurgice au obligatiunea de a primi cu plata si la cerere practicanti dintre elevii scoalelor speciale din tara cari dupa absolvire sunt susceptibili de a putea deveni sefi de exploatare sau conducatori tehnici, potrivit cu normele ce se vor fixa prin regulament.”

Observatie: Nu mai exista prevederi în acest sens în legile postdecembriste.

Art. 86. - “Atât întreprinderile miniere, cât si organizatiunile pentru desfacerea produselor miniere brute sau transformate, sunt obligate ca în limitele productiunii sa asigure regulata si normala aprovizionare a tarii, ...
Ele vor fi obligate, la cererea Ministerului, de a creia, pentru nevoile apararii nationale, o rezerva care va fi fixata dupa normele înscrise în regulament.”

Observatie: Legile postdecembriste nu prevad aceste obligatii.

Art. 87. -“ Exploatatorii de platina si aur sunt obligati sa predea Statului, prin oficiul respectiv de cumparare, tot metalul obtinut.
Nimeni, afara de Stat, n’are dreptul sa cumpere sau sa-si apropieze în nici un mod aceste metale obtinute din exploatare.
Pretul de cumparare este pretul mondial corespunzator calitatii aurului.

În categoria acestor metale vor putea fi înscrise prin deciziune ministeriala si alte metale ...”

Observatii: Acesta este o dispozitie care impune un acord de impartire a productiei cu cei care exploateaza aceste resurse ale Romaniei, Statul ramanand proprietarul resurselor tarii. Nu mai exista aceste prevederi în legile minelor 61/1998 si 85/2003. Concesiunea prevede doar o redeventa în bani catre stat de 4% din 2009 (2% pâna în 2009). Restul metalului revine concesionarului. Si cum statul are la Rosia Montana practic 0% din afacere, înseamna ca practic tot aurul care s-ar scoate la Rosia Montana, daca proiectul minier gigantic al RMGC ar fi aprobat, ar fi luat de Gabriel si ar iesi din tara (caci BNR a declarat ca nu are nevoie de aur).

Art. 164. - Pe lânga fiecare mina mare sau pe lânga mai multe mine mici, asociate în acest scop, vor functiona case de ajutor pentru lucratori si personalul inferior, alimentate din fondul prevazut la Art. 43.

Observatie: Nici urma de aceste prevederi în legile postdecembriste ale minelor sau petrolului.
Art. 186. - “ La concesiunile redeventiare, redeventa se va stabili trimestrial dupa normele urmatoare:
În fiecare trimestru sondele si puturile productive vor fi grupate dupa media zilnica a fiecaruia pe trimestrul respectiv în doua grupe si anume:
a) Grupa cuprinzând sonde sau puturi, fiecare cu o productie medie pe zi pâna la 10 tone inclusuv;
b) Grupa cuprinzând sonde sau puturi, fiecare cu o productie medie pe zi peste 10 tone.
...............
Redeventa din productia trimestriala a primei grupe de sonde si puturi va fi de 8%.
Redeventa din productia trimestriala a celei de a doua grupe de sonde si puturi se stabileste dupa .... si dupa urmatoarea scara progresiva:
11% din prod. când media pe sonda si zi nu întrece 20 t,
12% ...........................................................................30 t,
14% ............................................................................40 t.
16%.............................................................................50 t,
18%.............................................................................60 t,
21%.............................................................................70 t,
22%..............................................................................80 t,
23%..............................................................................90 t,
24%.............................................................................100 t,
25%..............................................................................110 t,
30%..............................................................................150 t,
35%..................................................... depaseste 150 t.
Când media pe sonda si zi, începând dela 10 tone în sus, e cuprinsa între cifrele aratate în acest tablou, redeventele se vor calcula prin interpolatie liniara. .............”

Observatii: În legile petrolului din 1995 si 2004 nu exista restrictii referitoare la perimetre. În timp ce în legea din 1995, redeventa era în natura si fara valori date prin lege (cota procentuala din productia bruta realizata, convenita între ANRM si titularul acordului petrolier pentru fiecare zacamânt în parte, la încheierea acordului petrolier), în legea din 2004, redeventa este în bani (cota procentuala din valoarea productiei brute) si are valori date prin lege de maximum 13%.

Art. 196. -“ ... Toata productiunea de titeiu trebuie sa fie prelucrata în rafinariile de petrol din tara....”
Art. 198. -“ Consumatiunea interna din fiecare fel de produs, trebuie sa fie complet satisfacuta si cu întâietate...............”
Observatie: Legile petrolului din 1995 si 2004 nu prevad aceste lucruri, cu consecinte nefaste pentru România.
Pentru minereuri metalifere si alte minerale, inclusiv aur, Legea din 1924 prevede:
Art. 203. -“Suprafata perimetrului rezervat pentru explorare prin permis exclusiv, va fi dela 50 hectare pâna la 100 hectare........”.
Observatie: Nu exista limite ale perimetrului în legile minelor postdecembriste. Licenta 47/1999 de exploatare, cu care RMGC face din 1998 explorare (!), a avut un perimetru modificat variind între circa 1200 ha si 4282 ha.
Art. 205. - “Concesiunea se acorda pe baza de redeventa..........
Pentru platina si aur redeventa se fixeaza la 2% din continutul în aur sau platina, constatat la analiza în laboratoarele oficiale indicate de Ministerul Industriei si Comertului.....
Redeventa se va lua în natura, fie ca metal pur, fie ca produs concentrat ......”

Observatii: Legile minelor 61/1998 si 85/2003 prevedeau o redeventa de 2% din valoarea productiei miniere realizate anual. Din 2009, redeventa a fost marita la 4%.

Anexa 2. Exploatarea de aur din zona Boliden, Suedia

http://www.boliden.com/Documents/Press/Publications/Historisk_folder_EN.pdf

The first drill hole was drilled in the Boliden Area in November 1924 and yielded a drill core that contained interesting samples. Several more holes were drilled and the Boliden ore was discovered on 10th December. The first tub of ore was brought to the surface on16th March 1926. The town of Boliden grew quickly alongside the mine.

Ivar Kreuger is probably best known as ‘the Matchstick King’, for the biggest bankruptcy of all time, and for his dramatic death in Paris in 1932.

A fact that is little known, however, is that this businessman became Boliden’s main owner at the end of the 1920s. In 1929, he bought 90 per cent of the shares and over the course of a few dramatic years, he put his stamp on the company. He made new demands and was keen to dramatically increase production. This was a controversial decision opposed by the management of the time, because it would shorten the mine’s lifespan by several years. He got his way, however, and production increased from 70,000 tonnes to 200,000 tonnes of ore per year. People spoke of the ‘Breakneck Drift’. Kreuger died in Paris in 1932. After Kreuger’s death, both his estate and the bankrupt estate of Kreuger & Toll made claims on the Boliden shares. The issue was resolved by Skandinaviska Banken redeeming the shares at a public auction. After discussions about the risk posed by a potential foreign acquisition of the shares, the government decided to tighten up legislation governing the ability of foreign interested parties to acquire and control Swedish companies holding natural resources in Sweden.

The Boliden share is listed on the NASDAQ OMX Stockholm Exchange in the Large Cap segment. The share also has a secondary listing on the Toronto Stock Exchange.On April 3, 2013 Boliden submitted an application for a voluntary delisting of its shares from the TSX.

Swedish ownership (59% from the total capital) by category (National capital mix)
Financial companies, Swedish, 28%
Other Swedish legal entities, 7%
Public sector, 4%
Trade associations, 1%
Swedish private persons, 15%
Others
Financial companies, foreign, 45%
Source: Euroclear

Gold
The average price of gold rose by 6 per cent during 2012. The gold price at the end of the year was USD 1,664 per troy ounce, corresponding to a year on year increase of 6 per cent. Gold has long been an important asset class among financial investors and is often regarded as a lower risk option when the global economy is weak. The strong interest in gold as an investment has continued in 2012 and continues to be driven by the below par performance of the global economy, a weak US dollar, concerns about the situation in many countries’ financial sectors, and relatively low interest rates.

Silver
The price of silver was an average of 12 per cent lower than in 2011. At the end of the year, silver was priced at USD 30 per troy ounce, corresponding to a 6 per cent year on year rise. Silver consumption by the manufacturing and jewellery industries is estimated to have fallen by approximately 1 per cent during 2012. Silver supplies from mines and recycled silver are estimated to have been lower than in 2011 but still exceeded consumption. The supply surplus is estimated to have been balanced out by financial investors.

Copper
The gold value was high and exceeded the copper value several times over. Today, copper accounts for the lion’s share of metal production. The raw materials are supplied by Boliden’s own mines, Aitik in particular, and by external suppliers. Today, Rönnskär can produce 250,000 tonnes of copper per year, making it one of the world’s largest smelters, and most modern.
• 40 (37In 2012es of ore
The mines’ metal production1) 2008 2009 2010 2011 2012
Copper, tones 57,220 54,602 75,977 81,205 79,363
Gold, kg 2,603 3,130 3,727 3,681 3,644
Silver, kg 211,683 214,120 230,756 231,388 229,791
1) Refers to the metal content of concentrates
Nine environmental accidents occurred in 2012, two of which involved incidents when threshold values were exceeded. Boliden’s efforts to prevent spillages and leaks will continue in 2013 with the focus on increased incident reporting, causal analyses and efficient maintenance work.

Minimising emissions and discharges to air and water. The process of extracting metals generates emissions and discharges to the surrounding environment and Boliden is responsible for continuously managing and minimizing these emissions and discharges, and their negative effect. Stable processes that can be run in an optimum manner with the fewest possible maintenance shutdowns are important in this respect, and Boliden is continuously investing in process improvements and new technologies in order to achieve this objective.

Land management and reclamation (reforma) of mining areas Boliden has a direct reclamation responsibility for 30 or so mining areas and works systematically with risk analyses for and supervision of every area. The aim at all times is to use the best available technology in combination with continuous monitoring and evaluation. The goal is to restore the areas so that they are once again part of the surrounding landscape. A total of 20 SEK 1,618 million had been allocated for the reclamation of mining areas and smelters by the end of 2012.

Legal proceedings
Overview
Boliden conducts extensive domestic and international operations and is occasionally involved in disputes and legal proceedings arising in the course of these operations. These disputes and legal proceedings are not expected, either individually or collectively, to have any significant negative impact on Boliden’s operating profits, profitability or financial position, over and above that detailed below.

Anexa 3. Accidentul de baraj de la minele Los Frailes din Spania, detinute de subsidiara Boliden Apirsa S.L, inregistrata in Canada (unde legislatia de minerit este foarte permisiva)

Disputes arising from the dam breach accident in Spain

In April 1998, a dam breach occurred in a tailings pond at the Los Frailes mine in Spain, which was then owned by Boliden’s subsidiary, Boliden Apirsa S.L. (“Apirsa”).

Following the dam breach, criminal proceedings were initiated against Apirsa and its representatives. In December 2000, the prosecutor withdrew the proceedings. The ruling was appealed but finally ratified in November 2001. The criminal proceedings determined that the accident was caused by design and construction errors in the dam, not by Apirsa’s operations at the mine. Notwithstanding the outcome of the criminal proceedings, the Spanish Ministry of the Environment declared Apirsa liable to pay an amount corresponding to approximately EUR 45 million in clean-up costs, damages and fi nes. This resulted, in January 2005, in Apirsa initiating so-called insolvency proceedings in order to ensure a coordinated and orderly closure of the company. Within the framework of the insolvency proceedings, the receivers in bankruptcy have requested that Apirsa’s parent company, Boliden BV, together with Boliden Mineral AB and Boliden AB, shall be held liable for Apirsa’s shortfall in an amount which, according to the receivers in bankruptcy, totals approximately EUR 141 million, including a receivable of approximately EUR 89 million which the local government (Junta de Andalucía) believes it is owed, as described in greater detail below.

As a result of the dam breach, the local government pursued Apirsa, Boliden BV and Boliden AB in a civil court for damages totaling approximately EUR 89 million. The suit was dismissed on formal legal grounds. The ruling was appealed, but the appeal was rejected by a higher court in the autumn of 2003. Since the dismissal of the suit in the civil court, the local government in Andalusia has initiated administrative proceedings against Apirsa, Boliden BV and Boliden AB in respect of the same claim. In these proceedings, the local government has itself enjoined the three companies to pay the amount claimed. Apirsa, Boliden BV and Boliden AB appealed the decision to the Administrative Court and in late 2011, the Supreme Administrative Court ruled that the local government’s rulings against and demands on all three of the Boliden companies affected were invalid on formal grounds. The rulings are final and cannot be appealed. In light of the fact that the local government’s claims have hence been ruled as inadmissible in both civil and administrative courts, the local government has requested a ruling by the

Supreme Administrative Court on the correct body in which the matter may be heard. The Supreme Administrative Court has, in accordance with this request, ruled that the matter can be heard in a civil court of law. The local government’s suit against the above-mentioned companies will, therefore, be reopened in the court of the fi rst instance in Seville.

Based on the legal advice and opinions given by the company’s Spanish legal counsel, Boliden’s overall view is that the company will not suffer any substantial financial damage as a result of the legal proceedings descr