781 cp_Cultivarea memoriei scurte

Motto: „Nu exista cunoastere a ceea ce suntem, ci numai a ceea ce am încetat sa fim” (Plotin, Enneade, V,8,11)

Cultivarea memoriei scurte are ca tinta publicul care în 1990 afisa celebrul slogan „Noi muncim! Nu gândim!” si care mai apoi aplauda cu frenezie barbariile minerilor veniti la Bucuresti. Sistemul a primit o puternica lovitura în decembrie 1989. Dar si-a revenit contraatacând în plan propagandistic si politic, pe toate fronturile. Tezele deja celebre lansate de veteranii Brucan si Walter Roman, alias Neulander, îi îndemnau pe intelectualii „posibilisti” sa ocupe partea dreapta a spectrului ideologic. Ca apoi sa imprime si principalele tendinte ale eseisticii românesti. Walter Roman a lansat, înca dinainte de moartea sa din 1983, teza: „Dupa noi, vom urma noi!”. Ceea ce s-a si întâmplat la propriu.

Alaturi de aceasta tradare prin simularea amneziei datorita interesului material a existat si o foarte slaba implicare în cunoasterea trecutului imediat a publicului larg. Având în vedere ca televiziunea si radioul public erau la început cele mai eficiente mijloace de manipulare, cei care erau constienti de ce se întâmpla dupa revolutie au fost imediat etichetati drept „golani” sau „elemente legionare”. Sa nu uitam de mitingul maraton din Piata Universitatii, unde se striga înversunat „Frontul asta ce mai e? PCR!”, si un altul privind media: „Nu mintiti poporul cu televizorul!”.

La acea ora, proletariatul credea ca se va trai permanent într-un ceausism fara Ceausescu. Numai ca economia nu asculta de ideologie. Asa s-a ajuns la capitalismul construit în România prin ghidonarea lui de reprezentanti ai nomenclaturii, care detineau bani. Iar daca nu detineau bani din economisiri personale, au gasit metode de devalorizare a unor banci importante sau vânzarea la fier vechi a unor fabrici. Constituita în mare graba, noua clasa capitalista avea nevoie si de o puternica masina de propaganda. Cine putea sa sustina o astfel de propaganda? Bineînteles elemente formate la scolile de partid si repartizate la principalele ziare. Cei (foarte putini) care au avut curiozitatea sa studieze biografia redactorilor-sefi sau a unor sefi de institutii, formatori de opinie dupa 1990, îi vor descoperi pe multi dintre cei care si-au facut ucenicia la revistele „Universitatea Comunista”, „Viata Studenteasca”, „Amfiteatru”, „Scânteia Tineretului”, „Convingeri Comuniste” etc.

Unele dintre aceste publicatii si-au schimbat numele, dar nu si tinta: „Scânteia” a devenit „Adevarul”, „Informatia Bucurestilor” a devenit „Libertatea, „Scânteia Tineretului” a devenit „Tineretul Liber”.

În prima perioada a anilor '90, fostele publicatii devin si principalele sustinatoare ale FSN-ului. Dar dupa ce aceasta prima perioada postrevolutionara a trecut, linia a doua din UTC si UACR migreaza masiv si spre partidele istorice. Nu e de mirare ca batrânii taranisti si liberali nu vor face fata combinatiilor de sorginte securisto-comunista facute de „lupii tineri”. Asa se ajunge ca dincolo de scandalurile ideologice sa asistam la mari scandaluri financiare. Si iata cum, dupa un timp atât de scurt, lumea uita. Sa amintim câteva cazuri: legatura dintre senatorul Viorel Catarama si Dan Amedeo Lazarescu. Catarama a fost acuzat ca un trimis al securitatii în interioul PNL iar Dan Amemdeo Lazarescu, ca un turnator al securitatii, tot din acelasi spectru politic. Sa fie oare o coincidenta ca fiul vitreg al lui Dan Amedeo Lazarescu a ajuns în pozitia de premier al României, în persoana lui Calin Popescu Tariceanu? Sa fie oare iarasi o coincidenta „transformarea” arhitectului Dinu Patriciu într-un mare petrolist?!

Pare putin probabil. Dar aceasta este schema viitoarei aliante liberalo-feseniste! Presa independenta din acea perioada a semnalat aceste legaturi. Bineînteles ca organele abilitate nu au luat nici o masura. A se vedea cazul „Petromidia”. Cei care simulau independenta în presa se faceau ca nu au auzit vreodata de astfel de cazuri. Timpul a trecut si, uzându-se de votul la gramada pe lista, toti nechematii au devenit parlamentari, unii dintre ei abia silabisind dupa texte scrise.

Nu e de mirare ca într-un astfel de context gasim în fruntea GDS un intelectual foarte cuminte în persoana lui Andrei Plesu, cumintenia lui ideologica fiind marturisita de colonelul de securitate Vasile Malureanu. Trecând prin mai multe partide, criticul Nicolae Manolescu îsi consolideaza pozitia de obedient al noului partid la putere de cadre din actualul PCR si UTC. Într-o analiza globala putem face o separare între doua grupe de mostentiori ai UTC-ului: 1. O grupare cu afinitati cominterniste între care se detaseaza Patapievici si mai ales Vladimir Tismaneanu, ajuns mai întâi presedinte al INMER, devenit apoi ICMER. 2. O grupare cu afinitati national-comuniste, mai rudimentara cultural.

Aceste doua grupari au influentat foarte mult opinia publica în sensul acceptarii susanelei si glumitei de tarapana în televiziuni si tabloide, care prind foarte bine la electoratul de tipul „Noi muncim. Nu gândim!”. Oare cu un astfel de electorat, nu e de mirare ca epoca 1947-1965 continua sa fie în bezna totala!? Mult mediatizatul caz Visinescu pentru cei tineri nu mai are nici o releventa. Faptul ca un muncitor cinstit are o pensie de 400-500 lei dupa o viata de munca nu stie carui fapt se datoreaza aceste pensii nesimtite de tip „Visinescu”. Acesta nefiind chiar cea mai mare pensie „nesimitita”.

Viitoarele alegeri, oricât de paradoxal ar parea, nu vor avea deloc în centru lor de interes discutii despre omul obosit de saracie, de greutatea asigurarii cosului zilnic, de plata facturilor si reesalonarea datoriilor. Contrele electorale se vor axa pe disensiuni care în esenta vor reflecta razboiul mediatic dintre cele doua mari factiuni care controleaza România prin media: Dan Voiculescu si Traian Basescu. Iar problema României nu conteaza pentru ca la nivelul neo-nomenclaturii exista un dispret total fata de români iar cultivarea memoriei scurte cade pe un teren manos.