cp_Dansul prazii

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-descopera 

Încercarea unui melc marin pradator de a mânca un altul se încheie cu un esec pentru atacator si cu un “dans” uimitor al potentialei prazi. Un clip video documenteaza aceasta interactiune fascinanta, cu atât mai interesanta pentru cercetatori cu cât ea dezvaluie, pentru prima data, un mod primitiv de învatare, nestudiat pâna acum la aceste creaturi marine.

"Actorii" clipului sunt doi nudibranhiati marini - melci acvatici fara cochilie – din doua specii diferite.

Unul dintre ei (cel mare), numit Pleurobranchaea californica, este un pradator care consuma o larga varietate de animale marine; celalalt este o specie de dimensiuni mai mici, o potentiala prada pentru Pleurobranchaea californica, dar pe care acesta, în urma unei experiente “usturatoare” (la propriu), învata foarte repede sa o evite, asa cum a constatat cercetatorul care a studiat interactiunea dintre cei doi. “Pentru un pradator generalist, este strategic si foarte avantajos sa învete ce este si ce nu este bun de mâncat, astfel încât sa poata decide daca sa riste sau nu sa atace anumite prazi”, spune Rhanor Gillette, fiziolog în cadrul Universitatii din Illinois. Gillette si-a dat seama de capacitatile de învatare primitive ale lui Pleurobranchaea atunci când a pus un exemplar din aceasta specie într-un acvariu, împreuna cu un alt nudibranhiat, denumit popular “salul spaniol”, datorita culorilor sale vibrante si miscarilor unduitoare.

Pleurobranchaea s-a îndreptat numaidecât spre potentiala prada, a adulmecat-o si apoi a apucat-o cu gura.

Însa “salul spaniol” are un mecanism de aparare: consuma o specie de celenterat marin, Eudendrium ramosum, si integreaza celulele urticante ale acestuia în propriul sau organism, procurându-si astfel o arma “urzicatoare” care îl ajuta sa scape de atacurile unor pradatori. Asa s-a întâmplat si acum: muscând din “salul spaniol”, s-a ales cu o senzatie neplacuta în gura si a dat imediat drumul prazii, iar aceasta început sa execute un “dans” frenetic, probabil un comportament de avertizare folosit de “salul spaniol” pentru a scapa de atacatori. Iar Pleurobranchaea a facut cale-ntoarsa, îndepartându-se cât putea de repede. Intrigat de cele petrecute, Gillette a pus din nou în acvariu “salul spaniol”, câteva minute mai târziu. Pleurobranchaea s-a apropiat din nou, dar, de data aceasta, abia a adulmecat prada, de la câtiva centimetri, si s-a si îndepartat, fara a încerca sa se apropie mai mult si sa o atinga. Cercetatorul a fost foarte intrigat sa descopere ca un nevertebrat învatase atât de repede sa evite o specie periculoasa pentru el. Efectuând mai multe teste, Gillette si colegii sai au descoperit ca melcii Pleurobranchaea învata în mod foarte specific si selectiv mirosul “salului spaniol”. Când erau foarte înfometati, riscau si atacau exemplare de “sal spaniol”, dar atunci când nu erau foarte flamânzi, le evitau de la distanta.