|
Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-cotidianul
România a încetat sa mai existe
institutional. În fiecare minister deciziile sunt contrazise de pareri,
care ajung sa aiba consistenta si sa se susbstituie deciziilor. Haosul
dirijat a coborât vertiginos la baza societatii. Acolo fiecare îsi
supravietuieste mizeria. Toti privesc în gol si îsi târasc fiecare zi
trasa la indigo. Cei care plutesc deasupra mizeriei, într-o levitare
îndoielnica si lipsita de orizonturi, îsi permit putin mai mult. Adica
sa-si varieze alimentatia si drumul la servici cu masina personala.
Uneori au un apartamemt înhainat cu gresie si faianta si mai pleaca
printr-un concediu încropit. Apoi vin alte straturi succesive,
amestecate, neclarificate profesional, asa zisii „corporatisti”, care
primesc liber acces de la stapânii lor pentru a se muta dincolo de
zidurile orasului-capcana sociala. Mai au o masina în plus sau doua, un
confort usor sporit fata de plebe si traiesc cu falsa idee monopolista
ca apartin celor alesi, în fapt, alesi pentru a fi cordonul
sanitar-social dintre cei de jos si cei de sus. Ei traiesc pe tarâmul de
mjiloc, niciodata temeinic asezat si aflat mereu în permanenta
competitie în interiorul sau. Snobi, plini de prejudecati si
superstitii, sunt sclavi ai cifrelor si bilanturilor. Care nu sunt ale
lor ci ale celor de sus. Întotdeauna ale celor de sus.
Cei de sus, mafia transpartinica, joaca un dublu rol. Unul vizibil
pentru prostime, si atunci îmbraca haina de politician, de intelectual
al puterii, de investitor de circumstanta sau de preafericit. În fapt,
toti formeaza o singura ierarhie a fortei, cu grade pe umeri si
responsabilitati fata de cel aflat mai sus în ierarhie. Acesta este
rolul ascuns de prostime. În fata prostilor au reactii stupide de
respingere a acuzatiilor de colaborare cu serviciile pe când, tot ei, se
bucura în continuare de privilegiile din ierarhia serviciilor, de la
Voiculescu la Plesu si de la Patriciu la Ponta.
O tara astfel stratificata nu este administrata si nici guevrnata ci
este exploatata si jefuita. Acesta este haosul dirijat prin declasarea
poporului si slabirea dirijata a educatiei si pedagogiei. Aceasta este
anarhia administrata de mafie în folosul ei.
La începutul secolului XX, Constantin Radulescu-Motru a definit
pentru cazul românesc, sensul “cuvântului anarhie”: “el înseamna lipsa
de ordine si de autoritate. Bate vântul anarhiei în tara româneasca,
înseamna: în tara româneasca nu e nici ordine, nici autoritate”. Lipsa
ordinii si a autoritatii este determinata de o situatie paradoxala: “sub
masca unui constitutionalism de parada, am continuat sa traim zilele
unui popor oriental”.
În mai toate structurile statului descoperi “un mare contrast, ca
între aceea ce vrea legea româna si ceea ce exista de fapt în sufletul
românesc. Legea facuta pentru cetatenii care au încredere în puterea lor
si care asculta de autoritatea publica, fiindca aceasta este o
delegatiune a lor; pe când sufletul românesc este neîncrezator în
puterile sale si nu se simte partas la autoritatea publica.”
Autoritatea publica la rândul ei, continua sa fie pentru cetatean
“stapânul de odinioara. Asa vrea stapânirea, asa face. Ca poporul
românesc sa se opuna la ceea ce vrea stapânirea, trebuie sa fie la
mijloc o teama mai mare decât aceea pe care o insufla stapânirea;
trebuie sa fie teama de strain. …cum este poporul fara încredere asa si
autoritatea publica. Nestiindu-se bazata pe vointa cetatenilor, ea
oscileaza dupa împrejurari. Aci este blânda, când poporul pastreaza
ordinea, aci face sa se simta pumnul când iese din ordine”.
Desi s-au facut legi potrivite timpurilor moderne, noi “nu le-am
aplicat, fiindca li se opune realitatea sufletului nostru… am mascat
deprinderile rele si egoiste, care veneau din trecut, cu o serie de
îndatoriri puse pe hârtie, si am crezut ca lucrurile se vor îndrepta de
la sine”.
Schimbarea de mentalitate se face având la baza dinamismul tuturor
claselor sociale pe când societatea româneasca este stapânita de “rutina
si mentalitatea vechilor clase sociale care traiau din munca altora;
defectele ciocoismului trecut: lacomia si îngâmfarea de sine, lingusirea
catre cei mari si dispretul catre cei mici; toate acestea s-au
continuat ca si mai înainte cu toate ca legile cele noi li se opuneau.”
Într-o situatie similara ne aflam astazi când exista o mare discrepanta
între presupusele reforme asezonate cerintelor europene si realitatea
care se opune aplicarii lor pe teren. Indiferent de vremuri,
“deprinderile cele mai rele s-au aratat mai tari decât toate legile”.
Astfel ca “spiritul de boierie, adica dispretul pentru munca cinstita, a
ramas totusi acelasi” iar sufletul celor care conduc “a ramas” ancorat
“ca si mai înainte”, în “fuga de ocupatiuni serioase” sau “goana dupa
slujbe. Si asa legile apusene au avut fiinta numai pe hârtie; în
realitate guvernarea poporului s-a operat prin mijloacele cunoscute mai
dinainte; prin frica, fata de unii, prin hatâr fata de altii.”
Sentimentul de frica este intens exploatat într-o tara a nisipurilor
miscatoare, o tara unde oriunde a-i calca te lovesti doar de aparente. O
sperietura de genul “Ne robeste Rusia! Ne robeste Germania! Ne înghit
strainii!” este “totdeauna un mijloc pentru a face ca multimea sa se
miste si pentru a îndrepta opinia publica româneasca înspre un anume
curent!” Potrivit lui A.E.Baconsky, “oamenii tarilor saracite si
mizerabile au întotdeauna sentimentul ca sînt jefuiti de straini si
putinele lor bogatii li se par fabuloase, râvnite de toti”. (Biserica
Neagra). Iar autoritatile cultiva acest sentiment imaginar de
nesiguranta colectiva. Realitatea este inversa. Se uziteaza spaima de
straini pentru ca aceia care conduc sa poata jefui în liniste. Ceva de
genul “dormi linisit. Avem noi grija…”. Se pune întrebarea ce fel de
tara “este oare aceasta, în care o mâna de oameni poate pune dupa voia
lor când foc, când coruptiune?” (p.16)
Ce vrea “Europa” de la noi, se stia la 1910. Constantin
Radulescu-Motru afirma ca “în Tarile Apusului omul s-a ridicat de la
starea de fiinta care se apara si se supune de frica, la starea de
cetatean care are încredere si se supune din convingere autoritatii
emanata din puterea sa proprie. Din nenorocire, aceasta ridicare nu a
avut loc la noi decât pe hîrtie. Si în aceasta sta tocmai principala
cauza a anarhiei din zilele noastre.” Astazi Uniunea Europeana vorbeste
despre aceleasi lucruri: pe hârtie avem legi care nu se aplica în
realitate. Nu exista justitie impartiala si libertate de exprimare asa
cum legile abia promulgate revendica.
În România moderna “organizarea de partid a ramas o afacere interna a
întocmirii boieresti. Boierii vechi si noi si-au alcatuit partidele si
au impus pe sefii lor suveranului. Acesta a fost obligat sa guverneze
prin mijlocirea sefilor de partide care nu detineau astfel puterea lor
de la suveran sau de la popor, ci de la colegii lor de boierie, de la
oligarhia din care faceau si dânsii parte. Suveranul numea prim-ministru
pe omul impus de partide adica de fractiunile oligarhiei, si poporul
primea de frica puterea acestui prim-ministru, care gratie parlamentului
ales de administratie era si în afara de orice raspundere! (…)Oligarhia
care a constituit partidele politice în România, din mijlocul careia
pâna acum se alegeau vizirii, adica prim-ministrii era restrânsa la un
mic numar de familii: boierii de traditie, de o parte, boieritii prin
revolutia de la 1848, de cealalta parte. Împrejurul oligarhiei s-a
format cu vremea o clasa numeroasa de cetateni, o clasa relativ cu
cultura si care sta înfeodata oligarhiei. Membrii acestei clase,
recrutata în cea mai mare parte prin selectiune din rândul poporului
chiar, constituiau instrumentul prin mijlocul caruia oligarhia punea în
miscare masina statului. Ei erau functionarii statului mari si mici; ei
erau deputatii si senatorii, care votau legile cerute de interesele
celor de sus si adesea negresit si de interesele proprii; ei erau si
electori care duceau la urna pe poporul suveran; ei faceau bucataria
constitutionalismului nostru de parada. Între membrii acestei clase
înfeodate erau tot felul de profesionisti (astazi se numesc tehnocrati
n.m.), unii de talent, altii marginiti si ca minte si ca avut; erau
proprietari cu si fara mosie, arendasi îmbogatiti; sau în goana dupa
bogatie; erau medici, ingineri, profesori de toate gradele de la cei de
catun pâna la cei de Universitate, erau mai ales avocati. Toti acestia
formau un fel de clientela a oligarhiei. … aceasta clasa înfeodata
îndeplinea prin urmare formele legale în statul fundat pe o vesnica
ilegalitate. Membrii acestei clase reprezentau cultura apuseana pusa în
serviciul oligarhiei românesti.” Daca reperele prezentate mai sus se
regasesc în sfera politicului de astazi, similaritatea nu este
întâmplatoare întrucât oligarhiile functioneaza dupa acelasi sistem
indiferent de accesorii precum orientarea politica.
| |
© 2009~2085 OSCII-Lab Home
Popescu-Colibasi
