|
Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-adevarul.ro
Ioan Iovescu a fost mecanic si sofer,
dar a ajuns senator de Timis din partea PPDD. El sustine ca a investit 1.000 de
lei în campania electorala
Candidat în Colegiul 4 pentru Senat în Timis, Ioan Iovescu s-a
confruntat cu unul dintre veteranii scenei politice românesti, Iie Sârbu
(USL), care a si închis colegiul. Ioan Iovescu a avut 16,22 la suta,
adica 8.567 dintre voturile valabil exprimate, si a fost al treilea în
colegiu, dupa Marcel Pasca (ARD), care a avut cu 415 voturi mai mult.
În urma redistribuirii si suplimentarii, Iovescu a ajuns senator de
Timis, dupa o campanie care l-a costat aproximativ 1.000 de lei. „A fost
puterea lui Dumnezeu, la campania pe care am facut-o eu. Bani putini,
multa munca si puterea oamenilor care au crezut în mine au facut sa
ajung senator. În campanie am cheltuit aproximativ 1.000 de lei, cei mai
multi pe benzina si mai putin pe niste fluturasi. Nu am dat niciun
cadou, nimic. Ma mai întreba câte unul daca nu-i dau un pix, ceva, iar
eu ziceam ca ma duc sa-i cumpar pix, daca chiar îi trebuie“, a povestit
senatorul care locuieste în Lugoj.
„Eu îmi doream foarte mult chiar sa câstig colegiul, dar asta e. Când
am vazut câte voturi am strâns, banuiam ca pot ajunge în Senat dupa
redistribuire”, a spus proaspatul demnitar.
Ioan Iovescu este un om credincios si este sigur ca lumea în care traim
ar fi mai buna daca ar fi mai multi oameni credinciosi, indiferent de
religie. „Daca nu ridicam tara spre credinta, tara se va duce de râpa si
este pacat, pentru ca înca putem face ceva. Noi vom fi constructivi în
Parlament, nu vom fi Gica Contra. Am vazut ca s-au stârnit multe
discutii despre suplimentarea numarului de parlamentari. Eu sunt de
acord cu un Parlament mai mare, dar cu cheltuieli mai mici“, a declarat
Ioan Iovescu.
Drumurile batute prin judetul Timis l-au ajutat pe senator sa-si faca si primele planuri pentru noul sau post.
„M-am gândit si la initiative legislative. Voi sprijini orice lege
contribuie la dezvoltarea infrastructurii în tara, pentru ca în
colegiul unde am candidat sunt localitati care nu au drum de acces de
asfalt, am vrut sa merg acolo cu masina si n-am avut cum sa ajung“, a
explicat parlamentarul.
„DD e patriot, dar ar trebui sa renunte la OTV“
Intrat la începutul acestui an în Partidul Poporului – Dan Diaconescu,
timiseanul are un mare respect pentru liderul partidului. „Dan
Diaconescu este un om deosebit, am vorbit cu dumnealui de multe ori. Din
punctul meu de vedere, este un al doilea Ceausescu, un mare patriot.
Dar a stat prea mult la OTV, un post care atrage un anumit fel de
public. Cred ca ar trebui sa renunte la acea televiziune, i-am spus si
lui asta“, a marturisit Ioan Iovescu.
Sincer si deschis, noul senator nu pare a se potrivi în lumea politica,
cu atât mai putin în cea româneasca. „Eu le multumesc celor care m-au
votat, iar pe cei care nu m-au votat îi invit sa ma cunoasca. În
Parlament nu vreau sa duc nicio lupta politica, cu nimeni, vreau doar sa
fiu constructiv“, a mai spus Iovescu. "E a sasea oara când
candidez. A sasea oara a fost cu noroc. O sa fiu un senator mai bun
decât Ilie Sârbu pentru Lugoj", a declarat Iovescu pentru redesteptarea.ro.
Un familist care se declara patriot convins
Ioan Iovescu are 51 de ani si s-a nascut la Faget, în judetul Timis,
familia fiind de loc din satul Cutina, comuna Bethausen. „În localitatea
natala am avut mai multe voturi decât orice alt candidat, acolo si la
Recas. Poate au mai fost si alte localitati, dar n-am apucat sa studiez
toate procesele-verbale“, a spus senatorul-surpriza, care a marturisit
ca a cheltuit mai mult pe campanie la alegerile locale din primavara.
„Am fost un independent convins, am candidat de trei ori la Consiliul
Local în Lugoj, iar în 1996 am candidat pentru Camera Deputatilor. Cred
foarte mult în candidatii independenti, pentru ca sunt sigur ca o fac
din convingere, din dragoste de tara. Ca independent, aveam o doctrina
de centru-stânga, pentru ca acolo este poporul. Am ajuns la PPDD anul
acesta, înainte de locale, la sfatul unui prieten inginer. Era un partid
nou, care cauta oameni, am mers la ei si m-au acceptat“, a spus
Ioan, care nu a fost ales niciodata în Consiliul Local sau Judetean.
Noul parlamentar este casatorit si are trei copii, o familie cu care se
poate mândri. Baiatul este medic rezident stomatolog, fiica cea mare a
absolvit ca sefa de promotie Facultatea de matematica-informatica, iar
mezina familiei este în clasa a VIII-a.
Chiar daca a muncit si s-a zbatut pentru studiile superioare ale
copiilor sai, Ioan Iovescu nu a urmat niciodata o facultate, acesta
fiind singurul sau regret. „Problema mea e una singura: nu am facultate.
Am muncit ca mecanic, apoi ca sofer. În 1986, am luat locul întâi pe
tara la concursul «Stapân pe volan», se faceau pe atunci multe
concursuri pe meserii. Nu fac nimic cu jumatate de masura“, a mai spus
senatorul Iovescu.
Inapoi la insemnarea sursa 714 audieri
| |