În ultimele zile am ridicat adesea privirea spre invazia de chipuri desenate electoral, chipuri anonime, sterse, unele grobiene, iar în privirea lor fixa, hâda, am descoperit orizontul mic, lipsit de sperante, care ne asteapta. Apoi am continuat sa privesc în fiecare zi câte un alt chip încercând sa gasesc un surâs de normalitate, dar m-am lovit de guri strânse în sloganuri sterile; apoi burtile pline ale carieristilor politici ajunsi sa recomande un celebru anonim jinduitor de deputatie, anonim care si-a platit cu zeci de mii de euro pozitia de candidat. Am vazut si gospodine cu privirea stearsa, masculi lipsiti de vârsta, precum si un anume „Ion”, cu fizionomie alcoolizanta sustinut de un alt celebru tribun al poporului, popor umilit la fiecare patru ani.
Sunt la rândul meu umilit numai privind fetele celor pe care ar trebui sa-i aleg. Nu ma reprezinta nimeni, nici macar unii dintre cei câtiva profesionisti care au acceptat cu umilinta asocierea politica. De pilda, nu-l pot asocia pe profesorul Dinu C. Giurescu cu Dan Diaconescu. Întrebarea mea simpla este ce cauta acolo domnul academician? Este numai o biata insigna pentru un jecmanitor al realitatii. În aceeasi situatie socot ca se afla profesorul Daniel Barbu. Cum adica sa mi-l recomande pe Daniel Barbu un anume tip Dan Voiculescu, afacerist dubios de tipul „Crescent”, si nu numai. Pe dl. Barbu mi-l recomanda cartile, activitatea universitara, si nu îndemnul unui mafiot politic. La fel, pe Dinu C. Giurescu mi-l recomanda opera stiintifica, forta convingerii sale în discursul liber, si nu prezenta unui flecar de circumstanta politica. Ma consider tradat de aceia pe care-i stiam aproape de visele mele de mai bine. Pentru ca nu poti schimba nimic atunci când ai pozitia de insigna politica a unui smecher. Schimbi atunci când devii forta politica conducând un partid. Te afli în fruntea deciziilor, si nu pe o margine de banner într-o intersectie cu oameni grabiti si sastisiti.
Clasa politica se ascunde. Au fugit marii smecheri politici prin târguri de provincie si sate de munte. Nici un lider politic nu-si asuma riscul votului într-un oras mare. În Bucuresti sunt numai anonimi. Cine sunt acesti anonimi care-mi cersesc votul pentru deputatie este greu sa înteleg. Ce au facut ei pentru tara asta atât de reprezentativ si ce înteleg ei din viata mea de fiecare zi, pentru a ma determina sa ma obosesc sa ajung la sectia de votare? Cine sunt si ce vor de la mine?
Unde ne sunt profesionistii? Oamenii care au în spate cariera si performante? În medicina, matematici, economie, inginerie si orice altceva? Acestia ma vor determina sa merg la vot. Deoarece am încredere în ceea ce au realizat pâna sa-si doreasca deputatia. Asta conteaza. Ce este în spatele sutelor de figuranti care se vor deputati si senatori, de la recomandantul Chiliman la un anume Mircea Raicu? Neant! Fanariotism la primul si smechereala impubera la celalalt. Duca-se dracului cu totii!
Tara mea regreseaza. Si aceasta pentru ca tara mea se afla pe mâini vulgare, de vagabonzi ai vietii, plictisiti ai miscarii, regresivi ai creierului, oportunisti ai circumstantelor. În ultimii trei ani am asistat cu totii „la cea mai agresiva campanie dusa împotriva existentei statului român”. Si aceasta campanie „a fost mânata chiar de institutiile statului român: presedintia, majoritatea parlamentara, guvernul, autoritatile centrale si locale. A fost, de asemenea, opera unor intelectuali, care, pentru a-si spala pacatele colaborarii cu regimul comunist sau pur si simplu din oportunism, au devenit partizanii fanatici ai desfiintarii statului social (de fapt, statul partener cu natiunea), pe care l-au asimilat, factic si inept, cu cel comunist” (Calin Georgescu, 2012).
„Politicianismul este cancerul României”, spunea Petre Pandrea, deoarece „broscoiul politic român se umfla ca boul din fabula nemuritoare iar pericolul este pieirea poporului pe care vrea sa-l reprezinte”. Broscoiul politic este lovit de neputinta în fata problemelor mari, agresiv si vulgar în interior, cu cei mici, dar lipsiti de vlaga, umil si servil în exterior, chiar si fata de banalii functionari europeni. Politicieni loviti de neputinta în afara tarii si strident-guralivi în interiorul tarii, mai ales când se întâlnesc pe la talk show-uri. Or, se stie ca „neputinta este starea de colonialitate, iar ratoiala este expresia unei puteri castrate” (Petre Pandrea, 2001).
O putere castrata care forteaza disolutia tarii. Dar ceea ce este de mirare este pasivitatea cu care poporul român a primit, în cursul ultimilor ani, fiecare etapa de distrugere nationala, începând cu „cele mai aberante masuri socio-economice, politice si financiare, constituite într-un atac direct la cei cinci stâlpi de sustinere ai oricarui stat modern: apararea si integritatea teritoriului national; asigurarea respectarii legilor, a ordinii si sigurantei cetatenilor pe plan intern; dreptul la munca si la pensie; dreptul la un sistem de sanatate eficient, de care sa beneficieze toti cei care contribuie, dar si cei care nu pot contribui din motive obiective; dreptul la o educatie gratuita si moderna, care sa asigure viitorul generatiilor tinere si nu numai” (Calin Georgescu, 2012).
Revenind, ce au facut toti anonimii care ne cer deputatia, pentru toate cele însumate mai sus? Ce au facut aceia care apar plini de vigoare si bine hraniti din banul public, mutrele astea acre si „dotate” cu personalitate politica si care, iata, ni-i recomanda cu tupeu pe acesti nimeni ai zilei de azi, dar care vor totul pentru ziua de mâine?! Nimic, si nici nu au de gând.
Profesionistii sunt marginalizati politic si, mai grav, sunt marginalizati profesional si social de gastile politice cu prelungiri anatomice în societate si economie. Aici este cancerul politic si aici trebuie intrat cu fierul înrosit.
