Paleoastronautica – am fost vizitati de extraterestrii in zorii civilizatiei umane ?

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata")
Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-Magazin Cultural Stiintific 

La începutul anilor treizeci, au fost gasite, imprimate în stancile de langa Berea (Kentucky), zece urme de pasi, aparent de om, dintre care trei perechi dreapta-stanga. La unii pasi se vedeau chiar urmele degetelor si ale calcaiului. Fara nici un dubiu, urmele au o vechime de 250 milioane de ani. Primele hominide au aparut pe Pamant acum trei-patru milioane de ani si au ajuns în America abia acum cateva zeci de mii.

În urma cu 250 de milioane de ani singurele fiinte care puteau lasa urme de pasi erau niste amfibieni, care însa aveau labele de o forma mult diferita. W. J. Meister a gasit în iunie 1968, la Antelope Spring (Utah) o urma pietrificata, perfect conturata, lunga de 26 de centimetri, ca de la o persoana încaltata cu o cizma, strivind un trilobit. Aceste artropode marine, extrem de variate, au disparut complet în marea extinctie de acum 245 de milioane de ani. Dar urma de pas a fost gasita într-un strat vechi de 500 de milioane de ani.

Piatra era fracturata, iar examinarea, cu microscopul electronic, a aratat ca firele de nisip fusesera într-adevar presate, ca de apasarea unui pas si nu uniforme, ca în cazul în care urma ar fi fost scobita ulterior în scopul unei fraude. Acum 500 de milioane de ani nu numai ca nu exista nici o fiinta care sa fi lasat o astfel de urma, dar pe Pamant nu existau nici un fel de fiinte care sa umble pe uscat. În zona, au mai fost gasite urme similare. În 1980, într-o cariera de piatra din Italia, un cutremur de pamant a dezgolit amprenta unei maini, aparent de om, imprimata în gresie. Urme la fel de stranii, de picioare sau de maini, au fost scoase la lumina de surpari sau de excavatii, ori aduse din adancul unor mine, în cele mai diverse zone ale lumii si provenind din straturi geologice de varste foarte diferite.

La cele de mai sus se adauga misterioase artefacte: cuie, suruburi etc. gasite incluse în bucati de roca formate cu siguranta cu milioane de ani în urma. Astfel, în 1885, la Schöndorf (Austria) a fost gasit, încastrat într-o bucata de carbune, un obiect prismatic de otel, avand un brau incizat în jur. Tot într-un bloc de carbune s-a gasit în 1891 la Morrisonville (Illinois), un lant. În Coso Mountains (California), s-a descoperit în 1961, în mijlocul unei pietre sferice, un obiect tehnic care semana cu o bujie.

În anii 1991-1993 cautatorii de aur au gasit în raul Narada (Uralul de est, Rusia) si în alte raulete din jur, un mare numar de obiecte metalice, în forma de spirala, cu diametrul de la 3 centimetri la 0,003 milimetri. Finetea prelucrarii presupunea nanotehnologii pe care abia în zilele noastre începem sa le punem la punct. În compozitia spiralelor intrau cupru, wolfram si molibden. Examinate independent, în laboratoare din Moscova, Skt. Petersburg si Helsinki, vechimea acestor obiecte a fost estimata între 20.000 si 320.000 de ani, însa nimeni n-a reusit sa gaseasca o explicatie pentru originea lor.

Si la noi în tara, în vara anului 1973 cupa excavatorului a scos dintr-o cariera de nisip de langa Aiud, pe malul Muresului, de la adancimea de 10 metri, trei obiecte încastrate în nisip pietrificat. Unul dintre ele, de 20,5 x 12,5 x 6,8 centimetri, era din aluminiu (89%), cu adaos de cadmiu, nichel, bismut si cobalt. De o forma complicata dar simetrica, evident tehnica, avand în interior doua gauri cilindrice, perpendiculare între ele, obiectul era probabil o piesa dintr-un angrenaj mai mare.

Alaturi se gaseau urme fosile vechi de 10-18.000 de ani. Un laborator din Lausanne (Elvetia) a estimat ca, judecand dupa stratul de oxid de pe suprafata lui, obiectul era vechi de cel putin 300-400 de ani. Or, aluminiul, ca element chimic, a fost descoperit în 1827 si a fost produs industrial abia în 1854. Obiectul misterios, împreuna cu înca o piesa gasita împreuna cu el, sunt depuse la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj. N-ar putea fi oare, toate cele de mai sus, semne ca cineva ne viziteaza, cu mai mult sau mai putina discretie, de foarte multa vreme?

Dovezi incontestabile arata ca pe Terra a existat un razboi nuclear cu mii de ani inaintea erei noastre

Razboi nuclear in antichitate

Daca ar fi intrebati cind a fost folosita pentru prima oara, in istoria umanitatii, arma nucleara intr-un conflict armat, majoritatea oamenilor ar raspunde fara nici cea mai mica urma de indoiala: in 6 august 1945, cind bombardierul american Enola Gay a aruncat bomba atomica la Hiroshima.

Din punctul de vedere al datelor istorice oficiale si recunoscute, acesta ar fi raspunsul corect. Numai ca, in ultimul timp, istoria da inapoi din ce in ce mai des in fata unor dovezi incontestabile ale faptului ca un razboi atomic a avut loc la un moment dat pe Pamint.

In Mahabharata, grandiosul poem epic al Indiei vechi, sint descrise episoade ale unui razboi nuclear.

Muntele Mortilor

Exista multe locuri pe Pamint ce par a fi fost distruse de o explozie nucleara, dar cel mai uimitor dintre toate este Mohenjo Daro („Muntele Mortilor“), oras antic ale carui ruine au fost descoperite in al treilea deceniu al secolului trecut. Situat, astazi, pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte dintr-un ansamblu de asezari apartinind asa-numitei civilizatii Harappa, cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii Indusului. Unul dintre cei care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W. Davenport, care, dupa 12 ani de cercetari, a publicat, in 1979, o carte cu titlul „Distrugere Atomica – 2000 i.Hr.“, volumul fiind construit pe ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina cu trecerea timpului, ci sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.

Priveliste macabra

Povestea extraordinara a Muntelui Mortilor porneste de la descoperirea primelor ruine si arata ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui crater cu un diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv piatra, este topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o temperatura uriasa. La marginea acestui crater, caramizile sint topite si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact. Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi fost pirjolita de eruptia unui vulcan, intrucit nu exista nici unul in apropiere.

Sute de schelete

Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de trei kilometri. La tot pasul se intilnesc pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de piatra care au dat mult de gindit arheologilor, pina cind s-a descoperit ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele, probabil in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura. Atunci cind excavatiile au ajuns la nivelul strazilor, arheologii s-au confruntat cu o priveliste macabra. In pozitii care dintre care mai stranii, au fost gasite sute de schelete.

Civilizatie avansata

Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi scene apocaliptice se intilnesc si in orasul vecin, Harappa, unde, de asemenea, s-au gasit schelete pe strazi. Sapaturile arheologice le-au permis cercetatorilor sa afirme ca civilizatia Harappa era foarte avansata. Orasele din regiune sint construite dupa un plan riguros, cu strazi drepte ce se intretaie perpendicular. Casele au sofisticate sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi intilnite in prezent in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au fost insa intemeietorii acestor orase, nu se stie.

Nivel ridicat de radioactivitate

In comunitatea stiintifica exista o nesfirsita dezbatere privind vechimea civilizatiei Harappa. Metodele traditionale cu radio-carbon au aratat ca ruinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar, luind in calcul efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte mare. Unii autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus aceste civilizatii a avut loc acum 8.000-12.000 de ani. Cazul a fost studiat in secolul trecut de mai multi savanti sovietici, care au descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate. Intr-una din aceste locatii a fost gasit un schelet cu un grad de radioactivitate de 50 de ori mai mare decit cel normal.

O alta marturie

Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea orasului Rajasthan din India, unde, din aceasta cauza, proiectul de construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel, orasul in sine are o nedorita faima in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer si de copii ce vin pe lume cu diverse malformatii. O alta marturie peste timp a unui razboi nuclear in India antica este uriasul crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay si avind un diametru de 2.154 de metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de resturi ale vreunui meteorit si, potrivit savantilor, Lonar este singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui soc intens, cu o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa modifice insasi structura sa. Semne ale unui razboi devastator din antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale lumii, printre care enigmaticul desert de sticla libian, situat in apropierea platoului Saad.

Sticla verde

Cind prima bomba atomica a explodat in New Mexico, datorita caldurii extraordinare, nisipul desertului s-a transformat in sticla verde. In secolul trecut, mai multe descoperiri arheologice, din diferite zone ale globului, au scos la iveala si alte straturi de astfel de sticla. Vechi insa de mii de ani. Descoperit in 1932 de arheologul Patrick Clayton, desertul de sticla se intinde pe o arie foarte larga, masurind 130 de kilometri in lungime. Latimea ajunge pe alocuri la 53 de kilometri. Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu bucati de sticla, de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind de 98%. Un articol aparut in iulie 1999 in revista britanica „New Scientist“ a demonstrat ca deja faimoasa Sticla din Desertul Libian (SDL) este cea mai pura astfel de substanta de pe planeta.

Unelte si podoabe

Peste 1.000 de tone din acest material se intind pe o suprafata de sute de kilometri. Unele bucati sint de dimensiuni mari, cintarind pina la 30 de kilograme, dar cele mai multe sint mici, semanind cu niste cioburi, ca si cum o sticla uriasa ar fi fost sfarimata de o forta colosala. In limbaj stiintific, cioburile verzi sint numite tectite. Provenienta lor este un subiect de aprinse dezbateri. Sticla este cu certitudine extrem de veche. Astfel, se stie ca vinatorii preistorici isi confectionau din acest material diferite unelte ascutite. Un scarabeu sculptat in sticla verde a fost descoperit in mormintul lui Tutankhamon.

Nici o explicatie

Teoria propusa de o parte a comunitatii stiintifice este ca sticla e rezultatul impactului cu un corp cosmic. Exista insa serioase probleme cu aceasta teorie. De ce nu exista nici un crater de impact? O intrebare ramasa pina astazi fara raspuns. Nici macar sondarile la mare adincime cu ajutorul ultimelor tehnologii nu au reusit sa gaseasca urma vreunui crater. Mai mult, sticla verde este prea pura pentru a fi rezultatul unui impact atit de brutal. Se poate, deci, ca un antic razboi nuclear sa fi creat toate aceste urme? Nimeni nu poate da un raspuns. Pe cit de neverosimila pare teoria, pe atit de multe dovezi pun oamenii de stiinta in imposibilitatea de a o combate. (B. F.)

„Radacinile“ de sticla

Experimentele atomice din New Mexico, de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, au aratat faptul ca o deflagratie atomica topeste siliconul din nisip si transforma suprafata pamintului in sticla. Fulgerul poate si el transforma citeodata nisipul in sticla, dar formele lasate au intotdeauna forma unei radacini. Ramificatiile acesteia patrund in adincime. Astfel, paturile de sticla verde nu pot fi puse in nici un caz pe seama acestui fenomen natural.

Misterul tectitelor

Dezbaterile nascute in sinul comunitatii stiintifice de problema tectitelor au fost rezumate intr-un articol publicat in august 1978 in revista „Scientific American“. Aici, un reputat cercetator american a incercat sa formuleze o teorie plauzibila care sa explice existenta misteriosului strat de sticla verde. „Cea mai probabila sursa a sticlei verzi este Luna. Daca tectitele provin de pe Luna inseamna ca pe satelitul pamintului a existat cel putin un vulcan care a erupt in ultimii 750.000 de ani. Cred ca teoria vulcanului lunar este singura posibila si ma simt fortat sa o accept“, scria John O’Keefe, autorul articolului.

Secretul lui Oppenheimer

Seful Proiectului Manhattan, prin care SUA a construit cele doua bombe nucleare ce au distrus orasele Nagasaki si Hiroshima, cercetatorul J. Robert Oppenheimer, a adaugat si el o umbra de mister peste deja faimoasa sticla verde. Intr-un interviu pe care l-a acordat imediat dupa ce a asistat la primul experiment atomic, cercetatorul a citat din Bhagavad Gita: „Acum am devenit Moartea, Distrugatoarea de Lumi“. Cu alta ocazie, intervievat la Universitatea Rochester, la sapte ani dupa istoricul experiment, si intrebat daca acela a fost primul experiment atomic din istorie, replica sa a fost: „Pai, da, in istoria moderna“.

O civilizatie disparuta

Multiple dovezi arata ca civilizatia vechilor indieni este veche de zeci de mii de ani. Cu toate acestea, pina in 1920 majoritatea expertilor era de acord ca originile civilizatiei indiene ar trebui cautate undeva in jurul secolului al IV-lea i.Hr. Aceasta teorie a fost spulberata insa de descoperirea ruinelor unor orase precum Harappa, Mohenjo-Daro („Muntele Mortilor“), Kot Diji, Kalibanga sau Lothal. Arheologii nu stiu nici astazi cine sint cei ce au construit aceste orase, dar incercarile de a data ruinele (cunoscute acum drept „Civilizatia Vaii Indusului“) au produs cifre ce se invirt in jurul anului 2500 i.Hr. Multi oameni de stiinta cred ca acestea sint ramasitele Imperiului Rama, descris in anticile textele Mahabharata si Ramayana. Aceste texte descriu si un razboi nimicitor purtat de imperiu impotriva unui dusman extrem de puternic. Textele povestesc despre armele ucigatoare folosite in conflict: mingi uriase de foc ce puteau distruge un intreg oras, „Stralucirea lui Kapila“ ce putea transforma 50.000 de soldati in cenusa instantaneu si sulite zburatoare ce puteau distruge si cele mai rezistente forturi.

Extraterestrii au pierdut ceva la Aiud

Aiudul ar putea fi un fel de Roswell al României. Doar că, mai vechi cu câteva mii de ani. Spre deosebire de orăselul american din New Mexico, devenit celebru după ce în anul 1947 acolo s-a prăbusit un OZN, la Aiud nu s- a dezvoltat pelerinajul în căutare de urme ale extraterestrilor. Subiectul este cunoscut doar pasionatilor de paleoastronautică ori unor cercetători care nu vorbesc foarte mult despre el…

“Există urme de pasi imprimate în roci vechi de 500-600 milioane de ani la Berea (Kentucky) sau la Antelope Springs (Utah). Au fost găsite obiecte tehnice inexplicabile, încastrate în piatra formată în urmă cu mii sau milioane de ani, la Schöndorf (Austria), Coso Mountains (California), în albia râului Narada (Uralul de Est, Rusia), chiar si în România lângă Aiud, în râul Mures. N-ar putea fi oare acestea semne că cineva ne vizitează de foarte multă vreme?”
Dan D. Farcas, doctor în matematici

Istoria modernă a omenirii a înregistrat descoperirea unor obiecte bizare, care în mod normal nu ar fi trebuit să existe.

Pentru simplul fapt că oamenii nu dispuneau de tehnica necesară fabricării lor. Un astfel de exemplu este obiectul misterios de la Aiud, descoperit acum 30 de ani, obiect ce este considerat de unii speciali sti ca un artefact de origine extraterestră.

La doi kilometri Est de Aiud sunt dezgropate în 1974, de către o grupă de muncitori, care lucrau la o carieră de nisip la malul Muresului, la o adâncime de zece metri, trei obiecte. Două s-au dovedit a fi oase fosilizate de mastodonti, animale dispărute de peste un milion de ani de pe suprafata Terrei. Al treilea a dat însă multă bătaie de cap specialistilor care l-au analizat.

Obiectul metalic de circa 20 cm are o formă de ciocan în care sunt executate două găuri de formă cilindrică, de diametre diferite, care sunt dispuse perpendicular. În partea inferioară a găurii de diametru mai mare se poate observa o cameră de formă ovală, probabil lăcasul unei axe cu capul rotunjit. Obiectul a fost analizat de către dr. I. Niederkorn de la Institutul pentru Studiul Metalelor si Mineralelor din Măgurele.

Aiudenii de acum câteva milenii nu puteau prelucra aluminiul

Analizele au stabilit că materialul din care era compus obiectul este un aliaj alcătuit din 12 elemente. Materia de bază, adică 89 de procente o constituie aluminiul. Celelalte elemente identificate sunt: cupru- 6,2%; siliciu-2,84%; zinc-1,81%; plumb- 0,41%; staniu-0,33%;
zirconiu-0,2 %; cadmiu- 0,11 %; nichel; cobalt; bismut; argint si urme de galiu, acestea din urmă în cantităti foarte mici.

Materialul de bază al bucătii de metal, aluminiul, a stârnit curiozitatea. Pentru prima dată aluminiul a fost descoperit abia în anul 1825 si doar la sfârsitul secolului 19 s-au obtinut pe cale industrialală temperaturi de aproape 1.000 grade Celsius, aluminiul găsindu-se în natură numai sub formă de minerale. În acelasi timp obiectul era acoperit de un strat de oxid mai gros de un milimetru. Aluminiul se oxidează în prezenta oxigenului, acoperindu-se cu un strat foarte subtire de oxid. Grosimi ale acestui strat de peste un milimetru, nu numai că nu sunt cunoscute ci necesită o actiune îndelungată a oxigenului, de-a lungul a câteva mii de ani, fapt ce întăreste dovada că obiectul amintit este foarte, foarte vechi.

Obiectul prezintă si urme de lovituri si zgârâieturi care ar putea proveni de la niste lovituri puternice.

Talpă de aterizare pentru aeronave?

Inginerul aeronautic Michael Hesemann propune o teorie interesantă în ceea ce priveste originea obiectului, spunând că acesta ar putea proveni de la un obiect zburător de mărime mică si ar fi putut constitui o talpă de aterizare a acestuia.

Informaticianul Dan D. Farcas, doctor în matematici si vicepresedintele Asociatiei Române pentru Studierea Fenomenelor Aeropsatiale Neidentificate, consideră că misteriosul artefact de la Aiud nu este altceva decât unul din nenumăratele semne ale vizitelor unor civilizatii
extraterestre mult mai evoluate decât specia umană… În prezent artefactul misterios de la Aiud se află în depozitele Muzeului din Cluj Napoca.