Evolutionismul e o gogorita "preparata" sa atace crestinismul

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-forum.atei 

NOTA PCDan:Nu stiam ca maimutele au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46

God or hazard 2:
Analiza genomului mitocondrial uman a scos în evidenţă faptul că toţi oamenii din lume descind dintr-un unic strămoş comun de sex feminin, pe care chiar şi evoluţioniştii îl numesc “Eva mitocondrială”. Conform estimărilor geneticienilor, această Evă ar fi trăit cu cel mult 200 000 de ani în urmă (unii autori indică cifre chiar mai mici). Vedem deja că faptele nu concordă cu ideea unei populaţii întregi de maimuţe care s-ar fi transformat în oameni, iar din punct de vedere cronologic, teoria evoluţiei pe parcursul mai multor milioane de ani se dovedeşte a fi falsă.

O altă problemă care se ridică este cea a numărului de cromozomi. Acest număr, care este o caracteristică de specie, este întotdeauna întreg, iar la mamifere, care sunt animale cu reproducţie sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuţe au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46. Prima observaţie care se impune este aceea că, datorită acestei discontinuităţi, nu putea avea loc o evoluţie continuă de la maimuţă la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neîntreg) şi nici măcar cu 47 de cromozomi. Aşadar nu are nici un rost să căutăm ipotetice verigi intermediare între om şi maimuţă.

Există şi unii autori care, încercând să salveze idea evoluţionistă, susţin că transformarea maimuţei în om s-ar fi făcut brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuţei. Ei “uită”, însă, un fapt pe care l-am expus în capitolul dedicat mutaţiilor genetice, şi anume că, la mamifere, nu este posibilă apariţia unui individ viabil şi fertil, care să prezinte o mutaţie atât de radicală.

Am întâlnit chiar şi autori evoluţionişti care, în una şi aceeaşi carte, atunci când vorbesc despre fosile susţin că transformarea maimuţei în om s-ar fi petrecut lent, în milioane de ani, iar atunci când vorbesc despre cromozomi susţin că această transformare ar fi avut loc brusc. Consider că nu merită să mai risipesc "cerneala"  pentru a comenta o asemenea atitudine “ştiinţifică”.

Să presupunem totuşi că, printr-o minune, o maimuţă cu 48 de cromozomi ar fi dat naştere unui om cu 46 de cromozomi sau măcar unui semi-om cu 47 de cromozomi. Întrebarea care se pune este următoarea: cu cine s-ar fi putut acesta împerechea pentru a da naştere la urmaşi? Cu o maimuţă în nici un caz, deoarece numărul diferit de cromozomi i-ar face incompatibili. Rezultă aşadar că ar fi necesară o nouă minune şi anume ca aproximativ în acelaşi timp şi în acelaşi loc să apară un alt individ de sex opus, care să prezinte exact aceeaşi mutaţie. Deja suntem nevoiţi să împingem şirul minunilor cam departe! Dar lucrurile nu se opresc aici: deoarece evoluţioniştii susţin că toate speciile de vieţuitoare ar fi evoluat unele din altele şi dată fiind marea diversitate a lumii vii, ar trebui ca asemenea “minuni” să fie destul de frecvente. Numai că, în ciuda timpului destul de îndelungat de când se fac observaţii sistematice în acest domeniu, până acum nu s-a descoperit nici un caz de genul acesta.

evoluţionismul este departe de a fi o teorie cu adevărat ştiinţifică, fiind de fapt o colecţie de falsuri şi ipoteze nedemonstrate. În plus, există numeroase aspecte asupra cărora nici măcar evoluţioniştii între ei nu se înţeleg, teoria unui autor fiind contrazisă de cea a altuia. Practic, majoritatea biologilor sunt conştienţi de lipsurile evoluţionismului, sau cel puţin de o parte din ele, singurul motiv pentru care mai este încă menţinut fiind refuzul adepţilor lui de a accepta existenţa lui Dumnezeu.

Însă ştiinţa nu numai că nu a demonstrat niciodată inexistenţa Divinităţii, ci chiar mulţi mari savanţi, din toate veacurile şi din toate domeniile, cum ar fi Pascal, Newton, W.Thomson (Lord Kelvin), Cauchy, N.Bohr, Schrodinger, Laplace, Maxwell, Marconi, Descartes, Euler, Lavoisier, Berzelius, Pasteur, Faraday şi mulţi alţii, şi-au mărturisit credinţa în Dumnezeu.

Vom cita în continuare două cazuri destul de surprinzătoare:
Lamark: “Natura nefiind o inteligenţă, nefiind nici măcar o fiinţă, ci numai o ordine a lucrurilor, constituind o putere în întregime supusă legilor, această natură, zic, nu este însuşi Dumnezeu. Ea este produsul sublim al voinţei Sale atotputernice […] Astfel, voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin funcţionarea legilor naturii, pentru că aceste legi vin de la El. Iar această voinţă nu poate fi limitată, puterea din care ea emană neavând limite.”

Ch. Darwin: “O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu care ţine de raţiune iar nu de sentimente, mă impresionează prin greutatea sa. Ea provine din extrema dificultate – sau mai bine zis din imposibilitatea – de a concepe acest imens şi prodigios Univers, cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor, ca pe rezultatul unui destin şi a unei necesităţi oarbe. Cugetând astfel, mă simt nevoit să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent, analog într-o oarecare măsură cu cel al omului, şi merit numirea de deist.”

Vedem, deci, că înşişi întemeietorii evoluţionismului acceptau existenţa lui Dumnezeu. În acest caz ne întrebăm: ce anume i-a putut determina să creeze o teorie atât de evident potrivnică lui Dumnezeu? E greu de răspuns.

Inapoi la insemnarea sursa   cp_Piri Reis 
Home

 

                                © 2009~2085 OSCII-Lab               Home    Popescu-Colibasi          Free counters!

click spre "negustori"