Evolutionismul e o gogorita "preparata" sa atace crestinismul

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-forum.atei 

God or hazard 2:
Analiza genomului mitocondrial uman a scos in evidenţă faptul că toţi oamenii din lume descind dintr-un unic strămoş comun de sex feminin, pe care chiar şi evoluţioniştii il numesc “Eva mitocondrială”. Conform estimărilor geneticienilor, această Evă ar fi trăit cu cel mult 200 000 de ani in urmă (unii autori indică cifre chiar mai mici). Vedem deja că faptele nu concordă cu ideea unei populaţii intregi de maimuţe care s-ar fi transformat in oameni, iar din punct de vedere cronologic, teoria evoluţiei pe parcursul mai multor milioane de ani se dovedeşte a fi falsă.

O altă problemă care se ridică este cea a numărului de cromozomi. Acest număr, care este o caracteristică de specie, este intotdeauna intreg, iar la mamifere, care sunt animale cu reproducţie sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuţe au 48 de cromozomi, in timp ce omul are numai 46. Prima observaţie care se impune este aceea că, datorită acestei discontinuităţi, nu putea avea loc o evoluţie continuă de la maimuţă la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neintreg) şi nici măcar cu 47 de cromozomi. Aşadar nu are nici un rost să căutăm ipotetice verigi intermediare intre om şi maimuţă.

Există şi unii autori care, incercind să salveze idea evoluţionistă, susţin că transformarea maimuţei in om s-ar fi făcut brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuţei. Ei “uită”, insă, un fapt pe care l-am expus in capitolul dedicat mutaţiilor genetice, şi anume că, la mamifere, nu este posibilă apariţia unui individ viabil şi fertil, care să prezinte o mutaţie atit de radicală.

Am intilnit chiar şi autori evoluţionişti care, in una şi aceeaşi carte, atunci cind vorbesc despre fosile susţin că transformarea maimuţei in om s-ar fi petrecut lent, in milioane de ani, iar atunci cind vorbesc despre cromozomi susţin că această transformare ar fi avut loc brusc. Consider că nu merită să mai risipesc "cerneala"  pentru a comenta o asemenea atitudine “ştiinţifică”.

Să presupunem totuşi că, printr-o minune, o maimuţă cu 48 de cromozomi ar fi dat naştere unui om cu 46 de cromozomi sau măcar unui semi-om cu 47 de cromozomi. intrebarea care se pune este următoarea: cu cine s-ar fi putut acesta imperechea pentru a da naştere la urmaşi? Cu o maimuţă in nici un caz, deoarece numărul diferit de cromozomi i-ar face incompatibili. Rezultă aşadar că ar fi necesară o nouă minune şi anume ca aproximativ in acelaşi timp şi in acelaşi loc să apară un alt individ de sex opus, care să prezinte exact aceeaşi mutaţie. Deja suntem nevoiţi să impingem şirul minunilor cam departe! Dar lucrurile nu se opresc aici: deoarece evoluţioniştii susţin că toate speciile de vieţuitoare ar fi evoluat unele din altele şi dată fiind marea diversitate a lumii vii, ar trebui ca asemenea “minuni” să fie destul de frecvente. Numai că, in ciuda timpului destul de indelungat de cind se fac observaţii sistematice in acest domeniu, pină acum nu s-a descoperit nici un caz de genul acesta.

evoluţionismul este departe de a fi o teorie cu adevărat ştiinţifică, fiind de fapt o colecţie de falsuri şi ipoteze nedemonstrate. in plus, există numeroase aspecte asupra cărora nici măcar evoluţioniştii intre ei nu se inţeleg, teoria unui autor fiind contrazisă de cea a altuia. Practic, majoritatea biologilor sunt conştienţi de lipsurile evoluţionismului, sau cel puţin de o parte din ele, singurul motiv pentru care mai este incă menţinut fiind refuzul adepţilor lui de a accepta existenţa lui Dumnezeu.

insă ştiinţa nu numai că nu a demonstrat niciodată inexistenţa Divinităţii, ci chiar mulţi mari savanţi, din toate veacurile şi din toate domeniile, cum ar fi Pascal, Newton, W.Thomson (Lord Kelvin), Cauchy, N.Bohr, Schrodinger, Laplace, Maxwell, Marconi, Descartes, Euler, Lavoisier, Berzelius, Pasteur, Faraday şi mulţi alţii, şi-au mărturisit credinţa in Dumnezeu.

Vom cita in continuare două cazuri destul de surprinzătoare:
Lamark: “Natura nefiind o inteligenţă, nefiind nici măcar o fiinţă, ci numai o ordine a lucrurilor, constituind o putere in intregime supusă legilor, această natură, zic, nu este insuşi Dumnezeu. Ea este produsul sublim al voinţei Sale atotputernice […] Astfel, voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin funcţionarea legilor naturii, pentru că aceste legi vin de la El. Iar această voinţă nu poate fi limitată, puterea din care ea emană neavind limite.”

Ch. Darwin: “O altă cauză a credinţei in existenţa lui Dumnezeu care ţine de raţiune iar nu de sentimente, mă impresionează prin greutatea sa. Ea provine din extrema dificultate – sau mai bine zis din imposibilitatea – de a concepe acest imens şi prodigios Univers, cuprinzind omul şi facultatea sa de a privi in viitor, ca pe rezultatul unui destin şi a unei necesităţi oarbe. Cugetind astfel, mă simt nevoit să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent, analog intr-o oarecare măsură cu cel al omului, şi merit numirea de deist.”

Vedem, deci, că inşişi intemeietorii evoluţionismului acceptau existenţa lui Dumnezeu. in acest caz ne intrebăm: ce anume i-a putut determina să creeze o teorie atit de evident potrivnică lui Dumnezeu? E greu de răspuns.