cp_Punctul pe "i"/ Andrei Plesu

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-aplr ver. 2009    Sursa-reteaualiterara ver.2010 iar eu am primit prin mail si postat mai jos ver. 2012.

       România e, în multe privinte, o alcatuire paradoxala. De aceea e greu sistematizabila, de aceea e greu de guvernat. Reusim lucruri care, în mod normal, nu merg împreuna. Reusim de pilda, constatase deja Titu Maiorescu, sa producem forme, pentru care ne lipseste cu totul fondul. Asa ceva nu e la îndemâna oricui. Si ceea ce e spectaculos e ca, una peste alta, tara functioneaza, asa paradoxala, improbabila cum este!

     Sa dam câteva exemple: Una dintre neobisnuitele noastre reusite este sa  avem un coeficient         imens de poluare (în aer, în apa si pe pamânt), fara sa avem o mare industrie. Industria noastra este sublima, dar imperceptibila altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emana. Ne otravim, asadar, fara otrava sau, mai exact, obtinem otrava din te miri ce.        

     O alta reusita paradoxala: avem medici foarte buni si spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poti avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseste instrumentarul necesar pentru a-si face meseria onorabil. Si totusi si-o fac. Medicul te salveaza, "sistemul" te omoara.        

     Alt miracol: avem o mare concentrare de "atractii turistice" si n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât daca s-ar generaliza un mod de teleportare a turistilor, asa încât ei sa ajunga în fata frumusetilor patriei fara sa aiba nevoie de drumuri, de hoteluri si de servicii  în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflam  grosolan nota de plata, pe baza ideii ca "strainul" trebuie jumulit.        

     Mai departe: ne laudam cu elevi eminenti, foarte bine calificati la felurite olimpiade internationale, dar stim cu totii ca învatamântul autohton e în criza, ca profesorii s-au descalificat, ca scolile sunt delabrate si salariile sunt mici.        

     Avem traditii agrare incontestabile, pamânt fertil, mâna de lucru, dar nu prea mai avem agricultura: mâncam pâine turceasca, fructe si legume comunitare, iar carne si produse din carne importam din toata lumea.        

     Suntem saraci, dar am umplut Bucurestiul de automobile pretentioase, cârciumile sunt pline, calatorii români se înghesuie prin avioane trans-europene si trans-atlantice cu bagaje de apocalipsa.         Suntem patrioti, dar n-avem patriotism: adica nu ne preocupa gradinaritul limbii stramosesti, viitorul imediat si concret al tarii, istoria ei, monumentele ei, institutiile ei. Avem la chefuri romantioase suspinuri nationale, dar primul gând când ne amintim de tarisoara e s-o delapidam. Pe masura ce avem elite mai putine, dezvoltam fata de ele un dispret tot mai mare. Avem somaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcam, suntem crestini, dar la câte un hram sau la câte o sarbatoare ortodoxa ne îmbulzim, ne ocarâm si vociferam ca o hoarda fara istorie si fara credinta. Orice analiza a României contemporane (sau eterne?) se blocheaza, la un moment dat, în paradoxuri asemanatoare.  Inventarul lor pare infinit. În rezumat, s-ar spune ca ori avem evolutii interminabile, care nu culmineaza niciodata într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifica prin nici o evolutie. Ori drum fara tinta, ori tinta fara drum. Cresterea organica, cu rezultat constient si = previzibil, continuitatea, consecventa, organizarea, tenacitatea iata virtutile care ne lipsesc. Dar ne descurcam noi si fara...        

     De la Andrei Plesu citire: Nici în strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. În  Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decât în Germania; portofelul îti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu         posibila; unele locuri sunt murdare; blocuri  dizgratioase s-au construit, mai ales în anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca întârzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor.              

     Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti întâlni numeroase prilejuri de indispozitie. La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica "milenara" a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de "din când în când"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente neplacut. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dârz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO  încearca sa ne organizeze, UE încearca sa ne domesticeasca.            

     Degeaba. Apa trece, pietrele ramân, avem sapte vieti în pieptul de arama, românul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata. Vom continua sa stam în calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decât caimacul de prima instanta.            

     În rest, vom dospi, somnolenti, în dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra...           Strazile vor ramâne mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii "profesionisti sau amatori" vor conduce bezmetic,         isteric, mitocaneste. Îsi vor parca masinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tau si, daca protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi suveran, de la înaltimea limuzinei proprii.

     Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar începutul. Oricine va putea striga în piata publica orice despre oricine. "Relatiile", pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de înlaturat ca si câinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gândi strict la gastile de partid si la conturile personale. 

     Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reînvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca înainte de a cauta. În schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, în numele unei libertati de constiinta care nu stie înca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, în functie de clubul sportiv care ne place.           Cum vedeti, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca sa spun, ca sunt apocaliptic.              

     Totul a început când, întors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai întâi ca e mai cald  decât în restul Europei, mai cald decât la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu  functioneaza. Am urcat gâfâind, cu mireasma patriei în nari. Sunt prea pesimist? Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis.                                                  

     A.  Plesu