cp_RAZVAN EXARHU SI IMBECILIZAREA GLOBALA

M-a trecut un fior citind formularea oficiala: harmalaia din gradinite, scoli si parcuri e fundamentally and sociably tolerable. Poftiiim!? Iar domnul Axel Strohbusch, de la Department of Noise Protection, admite ca, totusi, copiii au dreptul sa faca deranj sonor în timp ce cresc. Adevarul cel mai incomod este acela ca ne confruntam în primul rând cu imbecilizarea globala în numele civilizatiei. Si abia mai la urma cu dereglari climatice la Vancouver si Dabuleni.

Topirea ghetarilor este nimic fata de disparitia subita si voluntara a atâtor miliarde de catraliarde de neuroni. Suna aberant o lume în care chinezii îsi închid fabricile de poluare, iar aurul este lasat sa zaca linistit în pamânt, pentru a nu mai distruge natura, nu? În schimb pare infinit mai firesc sa citim ca în România s-ar putea amenaja niste depozite de deseuri nucleare si sa aflam de la un ministru ca nu trebuie sa ne facem griji, pentru ca sunt niste constructii foarte sigure.

Uneori ma gândesc ca ziua în care o sa le vina ideea sa încerce si cu cianura, vazând ca nu se descurca altfel cu noi, poate nu e chiar asa de rea cum pare.Deja facem prea mult deranj, copiii înca mai tipa când se joaca, exista mult prea multi oameni care nu au aderat la corectitudinea politica si înca si mai multi care cred ca progresul speciei se masoara în functie de etajul la care locuiesti, fara sa poti deschide fereastra. Si pe lânga aceasta atmosfera construita de minti înguste si obsedate sa dea cu spirt pe tot ce e viu, mai e si un alt fenomen cataclismic. L-as numi înrautatirea globala.

El se manifesta foarte vizibil la periferiile oraselor, acolo unde urâtenia absoluta este admirabil desfasurata cu a big help from the people. Asta se petrece oriunde, dar aici unde suntem noi e aproape joc de strategie, molima. Înca îmi place sa cred ca detaliile pot salva tabloul general. Dupa fiecare plimbare în afara orasului, revin cu o mare îndoiala si cu hectare de oribil în memoria vizuala. Dupa ce ca se traieste prost, multa lume se gândeste sa mai fie si urât.

Sunt frumoase momentele în care realizezi ca totul e de schimbat. Pacat ca e nevoie de dinamita, multa dinamita. Ma uit cu multa compasiune la cei care turuie la televizor despre gropi, gheata, încalzire globala, fonduri europene, traditii, pensii, plante etnobotanice si fauna animala. Ce bine ca suntem asa de ocupati, pentru ca daca am realiza ce lume monstruoasa si hidoasa am construit, am cadea secerati pe loc.

În fond nu a mai ramas mult de distrus, mai sunt niste case de darâmat, niste copaci de taiat, ape de poluat, nici nu stii cum te iei cu treaba si trece timpul. De-asta ne face bine încalzirea globala – cum are nevoie câinele de o jucarie de cauciuc cu care sa umple de bale toata casa. Dragutul de el, uite ce frumos se joaca.

Culmea, speranta vine tot de la clasici. Iata cât de pesimist era Cicero în anul 43 înainte de Hristos, chiar si fara sa-l cunoasca pe Al Gore: Vremurile sunt rele. Copiii nu-si mai asculta parintii si toata lumea scrie carti.