cp_621 "Plecat fara adresa"

Începând cu 1990, tineretul emigreaza în masa, si mai ales cel profesionalizat. Natalitatea a coborât sub mortalitate, proces cauzat si de strategiile fiscale care nu vin în sprijinul familiilor cu multi copii. Apoi, cheltuielile statului întrec încasarile de impozite si de aici împrumuturi externe sau de pe piata interna de capital. Se privatizeaza serviciile publice, ceea ce este o dezarmare a statului, deci complot antistatal oficial si legal. În consecinta, nu mai exista nici speranta si nici certitudine pentru a se construi aici în România. Coruptia, prostia, slugarnicia si nepasarea duc la concluzia ca nu exista posibilitate de îndreptare.

România de azi este asemanatoare realitatii descrise cândva de Octavian Goga: „De multe ori privind sufletul tau ti se pare ca stai în fata unei case cu obloanele trase si usile încuiate. Pe o hârtie în colt de poarta o mâna nevazuta a scris: «Plecat fara adresa»”.

Desigur, statul este prost administrat, caci saracia este întâmplator întâlnita într-o tara bine guvernata. Suntem un popor tânar - o afirma multi -, certat însa cu munca si iubitor de smechereala si lene. Potentialii „bejenari” de ieri traiesc astazi într-o tensiune continua a zilei de mâine si a solutiilor de supravietuire onorabila, care lipsesc. Ei au fost redenumiti în functie de varietatea destinatiilor: “ciupercari”, “capsunari” etc. Interesant ca acesti oameni se pot adapta unui mod de viata structurat diferit si unui ritm de lucru aflat pe o alta grila temporala. De fapt, aceste repere nu le întâlnesc în tara lor deoarece aceasta înca se afla ancorata într-un neant istoric si social, unde stapânii pot pacali usor prostimea cu scoala putina si indiferenta fata de ziua de mâine. Similar cu secolul al XIX-lea sau cu secolul al XVIII-lea. Ce s-ar face un baron feudal cu doua-trei sate cu oameni care si-ar proiecta viata altfel decât o vede stapânul, care-si cer drepturile si stiu a le construi, oameni care vor si altceva? Astfel, baronului îi este pusa sub semnul întrebarii chiar propria-i stapânire. Deocamdata împlinirile se întâlnesc pe alte meleaguri, care au renuntat de sute de ani la baroni de tip feudal. Nu de alta, dar alte revolutii s-au lasat si cu ghilotinari! În timp ce saracia locurilor noastre respira prin aroganta si indiferenta înaltilor functionari.

În perioada interbelica, în anii crizei economice, specialistii au încercat sa ofere solutii de regenerare fiscala. Dupa opiniilor lor, „fiscul trebuie sa intervina pentru sprjinirea tuturor celor nevoiasi, din toate straturile populare. Este nevoie de sprijinit elita, oriunde ar fi ea. La noi nu se face nimic pentru menajarea elitelor cu copii din ce în ce mai putini. Si prilejuri au fost destule.

1. Împroprietarirea
2. Legea circulatiei bunurilor rurale care urmarea crearea unei paturi rezistente de agricultori prin selectionarea calitatilor.
3. Colonizarile. Statul si-ar putea arenda perpetuu terenurile, cu chirie mica, cu conditia unuia – ca arendasul sa aiba un numar de copii. În aceste trei cazuri, spune profesorul Rainer, criteriul s-ar fi cuvenit sa fie numarul copiilor. El a fost neglijat.
4. Birurile pe mosteniri. Un copil nu ar trebui sa mosteneasca decât o treime. Aceasta masura ar încuraja o garantie de trei copii.
5. Scutiri de biruri în raport cu numarul copiilor. Pretutindeni legile fiscale avantajeaza familiile cu multi membri. Pentru familiile cu multi membri în Italia venitul minimum impozabil este fixat la 100.000 lire deci 900.000 lei. În Germania salariatii cu un venit anual de 1.200 marci aur (48.000 lei) nu platesc nici un fel de impozit. Pâna la 9.200 marci (370.000 lei) se platesc numai birurile elementare; si numai de la aceasta cifra încep impozitele pe venit. În Germania, o familie cu patru copii nu da nici un bir. Pâna la acest numar familia are un scazamânt de 20% de fiecare membru al sau”.

Solutii pot fi si azi privind ameliorarea fiscala pentru cei care au nevoie de ea. Ameliorarea fiscala este oferita însa acelora care au prioritate cu persoana sa si camarila subordonata.

Oare pasivitatea noastra fata de abuzurile celor puternici, ale sefilor fata de subalterni, nu reprezinta o achiesare de vinovata complicitate?

Cum putem începe îndreptarea prin propriile forte? Întrucât în societate negativul întrece pozitivul si distructivitatea, învatamântul experientei si consiliul întelepciunii spun ca în viata toate sa le începi cu „da” si niciodata sa nu-ti spui „nu”.