cp_semnele diacritice

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-capisci 

Daca ati ajuns aici īnseamna ca aveti probleme cu semnele diacritice. Sau poate cunoasteti pe cineva care are. Sau, īn cazul cel mai fericit, poate ati auzit ca au existat cīndva astfel de probleme. Articolul de fata īsi propune sa va ofere o privire de ansamblu asupra semnelor diacritice folosite īn scrierea limbii romāne: ce sīnt, de unde vin si de ce avem necazuri cu ele.

Nota. Textul articolului este scris intentionat cu semne diacritice gresite la literele s si t pentru a permite citirea lui de catre aceia care probabil sīnt cei mai interesati de subiect, adica aceia care vad patratele īn locul literelor corespunzatoare cu diacritice corecte.

Ce sīnt semnele diacritice?

Originea cuvīntului diacritic sta īn verbul grecesc diakrinein care īnseamna „a deosebi” si de la care s-a format adjectivul diakritikos, īnsemnīnd „care deosebeste”. Deci semnele diacritice sīnt niste semne distinctive.

Definitia simpla spune ca semnul diacritic este acel semn grafic care, īnsotind o litera, īi schimba valoarea fonetica. Semnele acestea pot avea diferite forme — linii, puncte, arce de cerc etc. — si se pot aseza īn diferite pozitii fata de litera de baza: deasupra, dedesubt, chiar peste litera etc.

Nu toate semnele diacritice respecta aceasta definitie simpla,^[1] dar īn majoritatea situatiilor, inclusiv īn cazul particular al limbii romāne, definitia este corecta. De asemenea folosirea de semne diacritice nu este singura cale de a nota pronuntii diferite. Metoda cea mai evidenta, dar care cere oarecare curaj, este sa inventam pur si simplu īnca o litera pentru noul sunet pe care vrem sa-l scriem. O alta metoda este sa notam un sunet cu doua sau mai multe litere dintre cele pe care le avem deja; astfel de exemplu sunetul scris īn franceza ch si īn germana sch este acelasi cu sunetul scris īn romāna s.

Istorie

Vom face īn continuare o scurta incursiune īn istoricul folosirii semnelor diacritice īn ortografia limbii romāne, limitīndu-ne la perioada īn care a fost folosit alfabetul latin. Vom constata ca toate semnele diacritice folosite azi īn limba romāna īsi au radacinile īn perioada Scolii Ardelene. Forma grafica a acestor semne si modul lor de utilizare au evoluat semnificativ īn timp, urmīnd ca abia pe la īnceputul secolului al XX-lea sa se ajunga la o relativa stabilizare a ortografiei romānesti.

Negura timpului

Nu stim cīnd s-a scris prima data romāneste cu alfabetul latin. Cele mai vechi texte pastrate dateaza din secolul al XVI-lea si erau īncercari sporadice de notare a unor rugaciuni sau compozitii poetice, scrise fonetic dupa model unguresc, polonez sau italian. Stim īnsa din Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir ca s-au scris carti īn limba romāna cu alfabet latin mai devreme. Aflam astfel ca Alexandru cel Bun a poruncit, la īndemnul mitropolitului sau, arderea tuturor cartilor tiparite cu alfabetul latin pentru a rupe orice legatura cu catolicismul.^[2] Aceste īncercari timpurii n-au putut asadar sa influenteze utilizarea ulterioara a diacriticelor.

Scoala Ardeleana

Prima īncercare de mare anvergura de a scrie limba romāna cu alfabetul latin o datoram Scolii Ardelene, o importanta miscare culturala a romānilor din Transilvania de la cumpana secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea. Dintre reprezentantii sai care s-au ocupat cu crearea unei limbi romāne literare si implicit a unei ortografii trebuie mentionati la loc de frunte Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior.

Scopul politic principal al Scolii Ardelene, si anume acela al emanciparii romānilor transilvaneni prin demonstrarea faptului ca sīnt urmasii colonistilor romani din Dacia, si-a pus amprenta si pe modelul ortografic adoptat. Astfel a fost aleasa o grafie etimologica, prin care se scotea īn evidenta, uneori īntr-o maniera exagerata, caracterul preponderent latin al limbii romāne. Cum pentru a īnvata si a folosi o astfel de ortografie era necesara o buna pregatire filologica, inaccesibila maselor, īn anii care au urmat s-au facut o serie de concesii principiului fonetic de scriere, stabilindu-se astfel reguli dintre care unele au ramas pīna īn grafia actuala. Printre aceste concesii a fost si utilizarea de semne diacritice pentru a marca pronuntia diferita a unor litere.

Un reper important īn evolutia semnelor diacritice este lucrarea lui Petru Maior din 1819, Orthographia romana sive latino-valachica, una cum clavi, īn care se prezinta un sistem ortografic finisat, bazat īn continuare pe principiul etimologic, dar moderat cu reguli fonetice pentru o citire mai usoara. Sistemul a fost aplicat īn lucrarea colectiva Lexiconul de la Buda, īngrijita partial tot de Petru Maior.

• Sunetul a este scris cu una din mai multe litere (īn functie de etimologie), la care se adauga o virgula deasupra. Exemple: mic? (mica), inv?ti?turile (īnvataturile), s?n?tate (sananate), dup? (dupa), s?u (sau).
• Sunetul ī este considerat doar o varianta de a, prea asemanatoare ca sa merite un semn aparte. Maior credea ca acest sunet avea sa dispara din limba romāna dupa raspīndirea scrisului cu alfabetul latin. Pentru notarea lui accepta sa fie utilizat un semn diacritic special, si anume accentul circumflex, dar cel mai adesea noteaza acest sunet cu aceleasi litere folosite pentru a. Exemple: c?ntecu (cīntec), m?n? (mīna), v?ntu (vīnt), s?nt (sīnt). La cuvintele care īncep cu ī foloseste litera i fara nici un semn diacritic: inaltu, inapoi, intregu.
• Sunetul s este notat īn doua feluri. Uneori se foloseste un semn diacritic īn forma de semicerc cu deschiderea spre dreapta, ca un mic c asezat sub litera fara s-o atinga.^[3] Alteori nu se foloseste nici un semn diacritic: si (si), esitu (iesit), scii (stii).
• Sunetul t, atunci cīnd este urmat de un i, este notat cu litera t fara semn diacritic. Īn restul cazurilor (dar uneori chiar si cīnd urmeaza un i) se foloseste una din literele t si c avīnd dedesubt un semn asemanator cu sedila (ø).

Īn cartile publicate de Scoala Ardeleana se foloseau si alte semne diacritice, care cu timpul au fost parasite, unele mai devreme si altele mai tīrziu. De exemplu pentru notarea sunetului z era preferata din ratiuni etimologice litera d cu un semn diacritic dedesubt (asemanator cu jumatatea de jos a unui z), litera folosita pīna tīrziu, desi semnul diacritic a evoluat spre virgula. De asemenea diftongii ea si oa erau notati cu accente ascutite: é, respectiv ó, obicei pastrat pīna tīrziu. Sunetul i se scria uneori tot din motive etimologice ca un e cu punct deasupra, e, ca de exemplu īn cuvente, teneri.

Secolul al XIX-lea: etimologism contra fonetism

Īn continuare īn a doua jumatate a secolului al XIX-lea trecerea la alfabetul latin a fost inevitabila si de altfel dorita de multi. Singura problema era: ce fel de ortografie ne dorim? Cele doua optiuni posibile erau īn acelasi timp cele doua mari curente de opinie: o grafie etimologica sau o grafie fonetica.

O grafie etimologica, asa cum propusese Scoala Ardeleana si cum aveau de exemplu francezii, prezenta avantajul ca ne puteam lauda mai usor cu originea latina a limbii, lucru considerat important mai ales īn Ardeal. Dar daca francezii īsi mosteneau grafia etimologica de la stramosi, noi trebuia sa inventam una, si atunci desigur se punea problema sa alegem dintre nenumaratele grafii etimologice imaginabile. Apoi exista problema spinoasa a cuvintelor a caror etimologie era necunoscuta, incerta sau disputata. Si īn sfīrsit era si o problema oarecum morala: īnsemna sa asezam o falsa patina a timpului pe un lucru nou-nout.

O grafie fonetica, de cealalta parte, asa cum aveau italienii si cum fusese si scrisul cu alfabetul chirilic, nu era tocmai simplu de conceput, atīt din cauza numarului mai mare de sunete decīt permitea alfabetul latin, cīt si din cauza unor particularitati ale limbii romāne, pentru care trebuiau gīndite solutii practice si usor de īnvatat; este de altfel o problema care a ramas partial nerezolvata pīna azi.^[4] Dar, odata stabilite cele cīteva reguli de scriere, acestea erau foarte usor de īnvatat, pentru ca nu presupuneau memorarea unei mari cantitati de informatii.

Secolul al XIX-lea a cunoscut astfel, pe līnga folosirea īn continuare a alfabetului chirilic, si cīteva grafii cu alfabetul latin, unele mai etimologice, altele mai fonetice, unele mai radicale, altele mai moderate. De exemplu grafia etimologica a lui August Treboniu Laurian era extrem de latinizanta si, cu exceptia cītorva accente, era practic lipsita de semne diacritice. Grafia sustinuta de Titu Maiorescu era īn schimb fonetica — de fapt fonemica, adica distingea numai acele sunete care aveau puterea de a schimba sensul cuvintelor — si se sprijinea pe o argumentatie solida.

Īntre timp problema a fost rezolvata pentru o vreme de o grafie fonetica propusa de Ion Heliade Radulescu si bazata pe un alfabet mixt, jumatate chirilic si jumatate latin, care astfel nu avea nevoie sa recurga decīt la un numar redus de diacritice.

Spre sfīrsitul secolului al XIX-lea si īn primii ani ai secolului al XX-lea diferitele experimente cu grafii etimologice se īncheiasera si principiul fonetic īnvinsese, dar acesta mai era īnca „temperat” pe alocuri pe considerente etimologice sau morfologice. Īnca se mai scria cu trei sau chiar patru feluri de ī (atāt, cerźnd, cuvīnt, uneori si adūnc; la gōnd se renuntase), doua feluri de a (barbat, respuns), se punea u final si acolo unde nu se mai pronunta, folosind aceeasi litera si pentru semivocala u (resboiu, dar si greu, erou), sunetul z se mai scria īn anumite cuvinte ca d cu virgula (?ile, ?ece, ra?a), iar litera i se scria cu caciula atunci cīnd reprezenta o semivocala sau i-ul mut de la finalul unor cuvinte (apoi, nimeni).

Secolul al XX-lea: simplificari

Īnca de la sfīrsitul secolului al XIX-lea, dar mai cu seama la īnceputul secolului al XX-lea, ortografia romāneasca a mers aproape constant īn directia simplificarilor. Īn reformele ortografice facute īn anii 1881, 1904 si 1932 concesiile facute etimologiei s-au restrīns treptat, iar principiul fonetic a fost aplicat tot mai riguros. Astfel s-a redus numarul de litere care reprezentau acelasi sunet, īncīt pentru sunetul a a ramas o singura litera, iar pentru ī au ramas doua, urmīnd sa fie folosite īn functie de pozitia īn cuvīnt. De asemenea s-a renuntat la unele diferentieri grafice care, desi reflectau realitati fonetice, īsi dovedeau prea rar utilitatea, de exemplu marcarea speciala a semivocalelor i si u.

Aceasta distilare a ortografiei a culminat īn 1953, cīnd dintre literele ā si ī s-a pastrat numai ī, chiar si īn cuvintele din familia lui romān, īncīt numele tarii avea sa se scrie Romīnia. Dupa numai cītiva ani, īn 1964, norma avea sa faca o exceptie stabilind folosirea literei ā īn familia de cuvinte a lui romān.

Reforma ortografica din 1993 avea sa faca īnca un pas īnapoi, prin generalizarea uzului literei ā īn interiorul cuvintelor si prin stabilirea grafiei (si pronuntiei) sunt īn loc de sīnt. Ambele modificari sīnt de natura numai aparent sau partial etimologica si justificate mai mult de o anume nostalgie. Dintre marile valuri de modificare a ortografiei acesta este singurul care nu a schimbat īnsa numarul literelor cu diacritice, ci doar ponderea lor īn uz.

Īn limba romāna actuala

Cele cinci litere romānesti cu semne diacritice — a ā ī s t — au fost asadar concepute pornind de la literele a i s t, prin adaugarea unor semne diacritice pentru a marca pronuntia diferita. Literele de baza au fost alese pe o cale logica, avīnd īn vedere originea sunetelor respective īn cuvinte. De exemplu sunetul notat a provine īn multe cazuri dintr-un a care, aflat īn pozitii neaccentuate, a fost pronuntat din ce īn ce mai relaxat si mai īnchis. Īn schimb forma semnelor diacritice este īn mare masura arbitrara si a fost dictata mai degraba de inspiratia vechilor tipografi. Astfel sunetul pe care īn romāna īl scriem s īn ceha si alte limbi se scrie š, folosind un semn diacritic īn forma de coif īntors, numit caron sau hacek, si nu se pot aduce argumente ca unul sau celalalt din aceste semne diacritice este mai potrivit.

Utilizare si denumiri

Tabelul de mai jos cuprinde literele cu diacritice folosite īn ortografia romāneasca actuala, īmpreuna cu sunetele pe care le reprezinta (īn simbolurile Alfabetului Fonetic International) si denumirile semnelor diacritice.

Avem asadar cinci litere speciale, care reprezinta patru sunete distincte si folosesc trei feluri de semne diacritice.(PC meu nu este configurat sa afiseze corect fonturile asa ca intrati pe linkul spre sursa)

Sedila?

O mentiune particulara merita denumirea semnului diacritic de la literele s si t. Toate dictionarele romānesti actuale, cel putin cele publicate pīna īn anul 2010, numesc acest semn sedila (cu siguranta editiile viitoare vor corecta terminologia). Denumirea este veche īn limba romāna; ea apare īn descrieri ale ortografiei romānesti īnca de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, deci odata cu aparitia semnului īnsusi la noi. Abia recent, īn anii de dupa 1990 si mai cu seama dupa 2000, denumirea de sedila a īnceput sa fie contestata, pentru ca forma grafica reala este cea de virgula si nu seamana cu a sedilelor folosite īn scrierea altor limbi. De ce nu a aparut aceasta obiectie mai devreme? Pentru ca īn afara mediului digital chestiunea era practic lipsita de importanta.

Īn mediul digital

Primele sarcini primite de calculatoarele electronice au fost de a efectua diverse operatii matematice (cu aplicatii militare, financiare, tehnice, stiintifice etc.), dar foarte curīnd calculatoarele au ajuns sa īnregistreze, sa prelucreze si sa transmita si alte tipuri de date, printre care si texte. Cum memoria si procesorul calculatorului lucreaza numai cu numere, a devenit atunci necesar ca fiecare simbol folosit īn scrierea acestor texte — litera, semn de punctuatie, cifra etc. — sa fie codat cu un numar, īntr-un mod oarecum similar codului Morse.

Litera si grafemul

Discutia despre literele cu diacritice īn mediul digital trebuie īnceputa prin a explica ce este acela un grafem.^[9] Ca idee generala grafemul este o litera (sau un alt simbol), dar lucrurile trebuie precizate putin.

Grafemul este unitatea fundamentala a unui sistem de scriere, adica cea mai mica parte de sine statatoare care are un rol individual precis, diferit de al celorlalte unitati. El este esenta unui caracter sau simbol si nu tine cont de aspectul grafic concret, care poate suferi variatii de ordin estetic.

Sa luam mai īntīi un exemplu simplu: literele b si c sīnt grafeme diferite, pentru ca noteaza sunete diferite, deci fiecare dintre ele joaca un alt rol īn cuvintele scrise. Nu ne este indiferent daca īl īnlocuim pe unul cu celalalt, pentru ca fie exista riscul de a schimba sensul unor cuvinte (un bal nu e un cal), fie īnlocuirea ar face cuvintele greu de descifrat.

Alt exemplu: de mīna pot sa scriu litera Z cu bara la mijloc, ?, sau fara. Intentia mea e aceeasi, sunetul pe care īl notez e acelasi, deci diferenta este doar una de aspect si nu comunica o informatie esentiala la citire. Astfel, cel putin īn limba romāna, cele doua forme alternative ale literei Z nu reprezinta grafeme diferite, ci unul singur.

Si īnca un exemplu: litera L mica si litera i mare — adica l si I — au īn anumite fonturi acelasi aspect. Ca urmare am putea crede ca nu-i nici o problema daca le inversam cum vrem, pentru ca oricum cititorul nu-si poate da seama. (Test: laIomita. Nu-i asa ca scrie Ialomita? Ei bine nu, scrie Laiomita.) Si, ce-i drept, daca textul este unul tiparit atunci exact asa stau lucrurile: cīta vreme pe hīrtie nu se observa diferenta e lipsit de importanta de la ce litera am pornit. (De altfel unele masini de scris au o singura tasta pentru majuscula I si pentru cifra 1.) Dar cele doua litere sīnt de fapt grafeme distincte si, mai ales īn mediul digital, este important sa le scriem pe fiecare acolo unde trebuie. Altfel operatiile automate efectuate de programe — cautari de text, traduceri automate, conversia text–sunet, conexiuni īntre resurse, compilari de cod etc. — se vor īmpiedica de aceasta confuzie. Cine nu ma crede poate īncerca sa compileze un program īn care īn loc de cifra 0 a scris peste tot litera O.

Asadar grafemul este un purtator de informatie dincolo de aspectul grafic al simbolurilor. El ne comunica o anumita intentie a celui care a scris. Īn diferitele standarde de codificare a caracterelor fiecare grafem este identificat, pe līnga un numar unic, si printr-o descriere succinta care specifica aceasta intentie. De exemplu grafemul Ā este descris astfel: „litera latina majuscula A cu accent circumflex”.

Tipografiile vechi foloseau litere de plumb. Pentru fiecare caracter al alfabetului (inclusiv din cele cu diacritice) si pentru fiecare simbol trebuiau turnate suficiente litere de plumb ca sa ajunga pentru tiparirea cartii, ziarului etc. Singura conditie importanta pentru aspectul literelor era sa fie recunoscute de cititori pe hīrtie. Alte probleme de compatibilitate sau functionalitate nu se puneau. Cu atīt mai mult scrisul de mīna prezinta mari variatii de forma, mai ales de la un om la altul, dar si īn scrisul aceluiasi om. De aceea notiunea de grafem capata o importanta semnificativa abia īn mediul digital, unde reprezentarea interna a unui grafem se face exclusiv printr-un numar, deci trebuie stabilita clar identitatea fiecarui grafem.

Literele romānesti

Cele mai fericite litere romānesti cu diacritice au fost ā si ī, pentru ca apar si īn ortografia unor limbi vest-europene (īn primul rīnd franceza), deci a avut cine sa se ocupe de buna lor standardizare. Pentru acelasi motiv ele au fost si īnca sīnt suportate cel mai bine de diversele programe, astazi aproape la fel de bine ca literele latine fara diacritice.

Īn continuare au fost standardizate literele a, s si t, prin decizii luate īn 1986 de Asociatia Europeana a Producatorilor de Calculatoare ECMA si Organizatia Internationala de Standardizare ISO, ambele cu sediul īn Elvetia, la Geneva. Initial aceste litere erau destinate utilizarii exclusive īn limba romāna, desi litera a este utilizata si īn limba vietnameza, iar s cu sedila apare īn turca si alte cīteva limbi.

S si T

Īn timp ce litera a a fost scutita de probleme, literele romānesti s si t au fost declarate la nastere „cu sedila”, ceea ce avea sa duca la un conflict īntre aspectul acestor litere īn tipariturile romānesti si aspectul literelor cu sedile folosite īn alte limbi.

Daca ne uitam la cartile tiparite īn Romānia īn perioada de la mijlocul secolului al XIX-lea pīna īn 1989 vom vedea ca diacriticele lui s si t au fost preponderent īn forma de virgula. Daca ne uitam si la literele cu sedila folosite īn alte limbi vom observa diferenta. Asa-numitele sedile romānesti nu sīnt de fapt sedile, ci virgule.

Probabil aceasta denumire improprie, folosita la noi timp de un secol si jumatate, a fost marele vinovat īn standardizarea gresita a literelor s si t. Nu sīnt de vina informaticienii care au conceput standardul, pentru ca noi, prin dictionarele noastre, le-am spus ca acele litere se scriu „cu sedile”. Au fost criticate autoritatile romāne ca nu au reactionat, dar nici ele nu sīnt de vina, pentru ca standardul prevedea litere „cu sedile”, ceea ce se potrivea cu terminologia folosita la noi, deci am primit ce am cerut. Problema a aparut cīnd literele cu sedile (adevarate!) pe care le-am gasit mai tīrziu īn fonturi desenate de straini nu semanau cu literele noastre cu asa-zise sedile, īn fapt virgule.

Standardele care au urmat, si prin urmare si aplicatiile care respectau aceste standarde, au preluat defectul initial. Astfel versiunea 1.1.5 de Unicode din 1995 preciza ca literele s si t cu sedila sīnt destinate uzului pentru limba romāna. Simultan litera s, cu aceeasi sedila, era destinata limbii turce. Īn acelasi an sistemul de operare Windows 95 nu permitea īn mod implicit scrisul corect īn limba romāna.

O prima raza de soare se īntrevede īn 1997, cīnd calculatoarele cu sistemul de operare Mac versiunea 7.6.1 sīnt īn sfīrsit dotate cu litere romānesti cu virgula. Īn acelasi an Asociatia de Standardizare din Romānia ia atitudine si cere Organizatiei Internationale de Standardizare (ISO) sa ia masuri. Din nefericire tot ce s-a īnvrednicit ISO sa faca a fost sa mentioneze īntr-o nota ca literele cu sedila se pot folosi si pe post de litere cu virgula. Multumim frumos.

Īn 1998 firma Adobe defineste coduri pentru cele doua litere romānesti. Īn anul urmator apare versiunea Unicode 3.0 īn care sīnt preluate codurile definite de Adobe. Tot atunci Asociatia de Standardizare din Romānia stabileste ca īn limba romāna se folosesc literele s si t cu virgula. Īn 2001 ISO īncorporeaza cele doua caractere īn standardele sale. Īn 2003 Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” al Academiei Romāne reactioneaza īn sfīrsit si precizeaza ca s si t se scriu cu virgule. Din 2006 avem chiar o lege care obliga institutiile publice sa scrie cu diacritice.

Lucrurile par sa se clarifice si sa mearga spre bine, dar din pacate urmeaza ani īn sir īn care marii producatori de soft si furnizori de servicii digitale ignora standardele si nu ofera suport complet pentru limba romāna.

Īn prezent

Astazi, īn anul 2010, situatia este deja simtitor mai buna. Sistemele de operare cele mai utilizate fie permit adaptarea la necesitatile limbii romāne, asa cum e cazul pentru Windows XP (īnca utilizat de o mare majoritate), fie sīnt configurate corect de la bun īnceput, ca īn cazul sistemelor Windows Vista, Windows 7 si al tuturor versiunilor de Mac OS X. De asemenea tot mai multe dispozitive mobile (īntre care iPhone) sīnt echipate corespunzator pentru scrierea, transmiterea si citirea textelor īn limba romāna. Si furnizorii de servicii de internet — e-mail, chat, forumuri etc. — suporta versiunile recente de Unicode si deci permit transmiterea si afisarea de texte cu diacriticele romānesti corecte. Problemele, cīnd apar, sīnt cauzate de deficiente īn configurarea calculatoarelor utilizatorilor.

Totusi, desi tehnic vorbind scrisul cu diacriticele corecte a devenit posibil, ba chiar la sistemele de operare recente este cel implicit, multe pagini de internet sīnt scrise cu diacriticele incorecte. Probabil prin comparatie cu īnca foarte numeroasele situri care nu folosesc diacritice deloc, cei care gestioneaza situri scrise cu diacriticele gresite se considera īndreptatiti sa nu faca efortul de a trece la diacriticele corecte. Faptul ca o parte din internauti au probleme cu acestea este un argument pentru a īntīrzia tranzitia.

Utilizatorii individuali, īn masura īn care sīnt prezenti pe internet īn forumuri si bloguri, scriu de obicei fara diacritice, iar cīnd totusi le folosesc majoritatea īnca recurg la cele incorecte.

Atitudini

Diferitii utilizatori ai limbii romāne scrise — de la simpli vorbitori la designeri, lingvisti, informaticieni etc. — au diferite atitudini fata de scrisul cu diacritice si īn particular fata de cel cu diacriticele corecte.

Unii, foarte multi, considera ca utilizarea semnelor diacritice la calculator e un moft, o complicatie inutila, un fleac neglijabil, un simplu detaliu estetic. Dintre ei o parte afirma ca daca ar īncepe sa scrie cu diacritice viteza de dactilografiere le-ar scadea simtitor. Altii se plīng ca la calculatorul de la serviciu nu au permisiunea de a opera configurari sau instalari de soft.

Pentru altii chestiunea diacriticelor este importanta. Ei observa ca īn multe locuri se folosesc diacritice de formele cele mai surprinzatoare, si asta nu cīnd vreun designer mai excentric si-a pus imaginatia la īncercare, ci de obicei din simpla neglijenta. Asa se face ca uneori chiar documente oficiale — carti de identitate, pasapoarte, bancnote etc. — sīnt scrise cu diacritice gresite, fanteziste sau de-a dreptul lipsa. Unii dintre ei afirma chiar ca decīt sa scrii cu diacritice gresite mai bine scrii fara diacritice, īn aceeasi masura īn care decīt sa porti chilotii peste pantaloni mai bine nu porti chiloti deloc.

Probabil atitudinea optima īn prezent este ca fiecare sa faca un minim efort de a-si configura calculatorul pentru a putea citi si scrie romāneste (daca se poate, cu diacriticele corecte). Experienta arata ca viteza de dactilografiere cu diacritice nu scade, īn schimb confortul la citire este īmbunatatit semnificativ.(Nota PCDan:ba scade viteza mai mult am incercat dar nu am reusit sa instalez pe Windows XP si nu am motiv sa schimb OS din acest motiv!)