492_2 Despre ingerii cazuti

Cititi aici, pentru inceput, Scrisoarea I si Scrisoarea a II-a, de Andrei Gabriel Plesu catre tovarasul Secretar General al Partidului Comunist Roman, Nicolae Ceausescu, angajamentul tovarasului Andrei Plesu in fata organelor de Partid si Declaratia prin care confirma relatia de subordonare fata de ofiterul de Securitate din Srviciul "Arta-Cultura-Presa", Vasile Malureanu, pensionat ulterior cu grad de general din SRI

Andrei Plesu a fost prima propunere a conspiratorului Ion Iliescu pentru fotoliul de ministru al Culturii in Guvernul FSN condus de Petre Roman dupa lovitura de stat din decembrie 1989. Iar una dintre primele sale actiuni in calitate de ministru a fost sa ofere - cu aprobarea lui Ion Iliescu si a lui Petre Roman - intreaga Editura Politica a Partidului Comunist cu cea mai performanta tipografie dintre toate editurile romanesti direct tovarasului sau, Gabriel Liiceanu. Nici astazi nu este clar cum un bun al statului s-a transformat peste noapte in editura privata Humanitas. Tot Andrei Plesu si Petre Roman se remarca prin sprijinul pe care l-a adus infiintarii si dotarii revistei "Romania Mare". Gestul ministrului Plesu l-a determinat pe disidentul anticomunist Dan Petrescu sa se retraga din ministerul Culturii. Dar pe Andrei Plesu nici macar sangeroasa mineriada din iunie 1990 nu l-a clintit din loc. Dupa ce l-a condus la aeroport pe Gabriel Liiceanu, in dimineata zilei de 14 iunie, Plesu s-a oprit la redactia fostului ziar al partidului "Scanteia", "Adevarul" aservit atunci complet FSN, unde a lasat un indemn la "curatenie", aparut chiar pe prima pagina a ziarului. De atunci, Plesu a mers tot inainte in structurile tuturor guvernarilor care au trecut peste Romania. Pe cand era ministru de Externe, nu a ezitat nici sa-si subventioneze de la stat propria publicatie, "Dilema", nici sa accepte, 1.000.000 de marci din partea unei fundatii germane, livrate prin ONG-ul sau - Colegiul Noua Europa - desi era se afla in functie oficial, de demnitar al statului roman. Multi oameni normali s-au intrebat ce il tine "sus" pe Andrei Plesu, cel care a plagiat pana si titlul cartii sale de "referinta" - Minima Moralia este titlul original al cartii filosofului Theodor W. Adorno, publicata in 1951. Un raspuns ar putea fi in aceasta DECLARATIE, pe care o publicam aici, si din care reiese adevarul despre adevarata natura interioara a lui Andrei Gabriel Plesu. "Mentionez ca la cateva saptamani dupa aceste evenimente - Afacerea Meditatia Transcedentala, nota red - am avut o lunga conversatie cu tov. Malureanu de la Ministerul de Interne, in cuprinsul careia l-am informat asupra celor petrecute". Vasile Malureanu era ofiter al Departamentului Securitatii Statului, Directia I, Serviciul "Arta -Cultura - Presa". Dupa 1989, Vasile Malureanu a ramas in stransa legatura cu Andrei Plesu, oficialul tuturor guvernarilor post-decembriste. Vasile Malureanu a iesit la pensie recent, din SRI, cu gradul de general. Poate asa se explica si graba cu care un filosof de talia lui Andrei Plesu nu a ezitat sa-si puna manecute negre si sa se infunde in arhivele mizere ale Securitatii, preluate de CNSAS...

Citam din Angajamentul solemn, semnat de Andrei Plesu: "Ma angajez solemn, in fata tovarasilor mei, a partidului si intregului popor sa servesc cu credinta cauza partidului...

Ma oblig sa indeplinesc fara sovaire insarcinarile date de partid, sa respect in toate imprejurarile programul si statutul Partidului, linia politica generala.

Ma angajez sa nu intreprind nimic care sa dauneze Partidului - patriei, poporului, sa fac totul pentru intarirea unitatii partidului, pentru cresterea rolului sau conducator."

Ce a semnat in formularul sectei: (spicuiri) "Furnizez aceste Informatii de bunavoie, in vederea obtinerii intrevederii care precede instruirea personala... Sunt constient de importanta intalnirilor ulterioare... Sunt intrutotul de acord si ma angajez sa nu dau si sa nu dezvalui nimanui sistemul “Mantra” si nici instructiunile ce-mi vor fi date pentru utilizarea acestui sistem. Sunt, de asemenea, de acord sa nu dezvalui, sa nu instruiesc in tehnica desitatiei, inainte de a fi primit din partea sefului sectei (Maharishi) calificarea de profesor (Guru)."

D E C L A R A T I E

“Subsemnatul, Plesu Gabriel Andrei, lector universitar la Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” din Bucuresti (sectia muzeologie), declar cu toata raspunderea urmatoarele:

In iarna anului 1980 (nu pot preciza exact data) am fost convocat telefonic la Institutul de Cercetari Psihologice al Academiei de Stiinte Sociale si Politice la o serie de conferinte ale unui oarecare Stoian privind problemele de tehnica spirituala orientala. Ca unul care m-am ocupat mai mult timp de arta orientala, am avut curiozitatea sa raspund acestei convocari. Conferinta a avut loc intr-o seara, in prezenta a numerosi cercetatori din institutul ASSP si a numeroase personalitati de frunte ale vietii noastre stiintifice si culturale. Vorbitorul, precizand mereu ca nu are de transmis nimic de ordin religios, s-a aratat dispus sa puna la indemana auditorului o tehnica de concentrare si liniste launtrica cu efecte sigure asupra bunei stari launtrice a omului si asupra capacitatilor sale creatoare. El a adaugat ca aceasta tehnica are valoare strict individuala. Pentru fiecare persoana luata in parte exista procedee distincte. Ca atare, cei care vor sa afle despre ce este vorba, vor avea o intalnire individuala cu el sau cu sotia sa, la fel de competenta. In prealabil, ni s-a cerut sa completam un chestionar privind starea noastra fizica si sufleteasca, precum si deprinderile noastre curente (daca suntem sau nu fumatori, daca avem somn bun etc.). Chestionarul se incheia cu o fraza prin care ne obligam sa nu comunicam nimanui formula de meditatie (mantra) pe care o vom capata in cadrul intalnirii individuale. Intrucat conferinta nu fusese, practic decat o introducere foarte generala in probleme propriu-zise ale “meditatiei trancendentale”, am tinut sa trec si prin “initierea” propriu-zisa. Din lectura textelor indiene vechi (Upanisade si Vede) rezulta, de altfel, ca o buna “initiere” nu se poate face decat de la om la om, asa incat pretentia formulata de vorbitor in legatura cu o intalnire individuala, nu mi s-a parut afara din regula. Intalnirea individuala survenita a doua zi dimineata a fost mai curand dezamagitoare. Era o varianta superficiala de ritual vedic in care mi s-a transmis formula de meditare potrivita, chipurile, numai mie. In realitate, am constatat ca aceeasi formula fusese data si altora, ceea ce a aruncat asupra intregii proceduri o umbra de neseriozitate. Lamurit asupra competentei reale a vorbitorilor, am incercat sa ma interesez de desfasurarea ulterioara a conferintelor.

Mentionez ca la cateva saptamani dupa aceste evenimente, am avut o lunga conversatie cu tov. Malureanu de la Ministerul de Interne, in cuprinsul careia l-am informat asupra celor petrecute.

Adaug ca, data fiind calitatea discutabila a conferintelor, n-am incetat nicio clipa sa ma mir ca au putut fi tutelate de forurile noastre competente, fiind pe de alta parte evident ca ele nu aveau si nu puteau avea un caracter clandestin.

26 apr. 1982”

Andrei Plesu

Scrisorile lui Andrei Gabriel Plesu catre tovarasul Secretar General al Partidului, Nicolae Ceausescu

Andrei Plesu ar vrea sa auzim despre el numai de bine. Cu toate ca nu e inca mort si nici legenda vie, cel ce se autoconsidera filosof nu suporta nici critica, nici adevarul. De exemplu, Despre Adevar, cum poate explica “filosoful” ca, in vremurile de aur ale regimului comunist al carui opozant si victima se pretinde a fi fost, a beneficiat de la Partidul Comunist Roman si cu voie de la satrapicul Departament al Securitatii Statului de nu mai putin de doua burse Humboldt, in RFG?! Una de trei ani, intre 1975 si 1977, si o a doua de doi ani, in aceeasi perioada si impreuna cu Gabriel Liiceanu, plecat din 1982, intre 1983-1984, cand Plesu sustine ca era “persecutat” pentru implicarea in “Afacerea Meditatiei Transcendentale”. Si cu tot cu persecutia asta groaznica din partea odioasei Securitati, “filosoful” s-a intors totusi dupa bursa in tara, la “bordeiul” sau, vila din strada Paris, de langa Guvern, unde sta si astazi.

Sau Despre Critica, de ce s-ar supara Plesu acum privind trecutul sau? Recent, Tudor Octavian a reconfirmat in public anumite informatii rascolitoare despre “disidentul” Andrei Plesu, publicate anterior de cercetatorul si scriitorul Radu Portocala, de istoricul Alex Mihai Stoenescu sau de academicianul Eugen Mihaescu. Si anume, faptul ca la Tescani, in frumosul conac al Marucai Cantacuzino unde Plesu fusese “exilat” de ochii lumii, pe 23 august 1989, chiar de ziua lui de nastere, a primit o vizita mult asteptata. Din delegatia semi-clandestina faceau parte, din intamplare chiar viitorul sef al Frontului Salvarii Nationale, disidentul “revolutionar” Ion Iliescu si insusi viitorul sef al Serviciului Roman de Informatii, aflat in completul de “judecata” al lui Nicolae Ceausescu, Virgil Magureanu, si el “exilat” bine-mersi in zona, la Focsani. Tot “intamplator”, cei trei s-au instalat dupa executia lui Ceausescu la conducerea Romaniei si sunt bine insurubati si acum. Iliescu trage sforile si astazi in politica romaneasca. “Dom’ profesor” Magureanu stie tot ce misca in lumea subterana a afacerilor si spionajului. Iar Plesu a stiut sa se invarta in pozitii de conducere in toate guvernarile Romaniei de dupa lovitura de stat a KGB din 1989, indiferent de culoarea lor politica. Dupa 2004 a incercat si a si reusit in mare parte sa-si plaseze oamenii Retelei Colegiului Noua Europa in pozitii de control a aparatului de stat, cu o vehementa nu prea specifica unei activitati meditativ-filosofice.

Dupa dezvaluirea lui Tudor Octavian, martor ocular al intamplarii de la Tescani impreuna cu sotia sa, Plesu nu a uitat sa se razbune, si prin “mijloace specifice” si in public. Astfel, in revista sa de dileme eterne, il “demasca” pe Octavian: “Imi amintesc, de pilda, (sau ma insel?) cum, dupa afacerea meditatiei transcendentale, dl Octavian, pe atunci mana dreapta a lui Adrian Paunescu la Flacara, imi telefona acasa in puterea noptii, insistand sa scriu un articol care sa ma salveze. „Doua cuvinte sa nu lipseasca – imi spunea salvatorul: Nicolae Ceausescu!”. Iar cand ii explicam ca nu sunt in stare, imi spunea rastit: „Vorbesti aiurea! Intelege! Aici e poker mare!”. Cred, de asemenea, ca imi amintesc articole ale lui Tudor Octavian, in care el facea nestingherit, din proprie placere, ceea ce imi cerea sa fac si eu „pentru a ma salva”. Ca si Vladimir Tismaneanu, politrucul trotkist si neocominternist transformat peste noapte in gardian al democratiei si anticomunist, Plesu da dovada de mari probleme de memorie. Nu numai ca a scris cele doua cuvinte pe care pretinde ca “nu era in stare” sa le asterne pe hartie – Nicolae Ceausescu – dar, la Comitetul Central al Partidului Comunist Roman – in care Plesu a intrat de la 19 ani (!) – s-a pastrat o frumoasa corespondenta a “filosofului” catre tovarasul secretarul general al Partidului, ati ghicit!, Nicolae Ceausescu. Va oferim Scrisoarea I si Scrisoarea a II-a, de Andrei Plesu catre Nicolae Ceausescu. Vor mai urma si altele, inclusiv unul din angajamentele sale fata de organele de Partid si de Stat. Pentru memoria “filosofului” dar si a generatiilor tinere manipulate ordinar de cuplul Plesu-Liiceanu.

PRIMUL MEMORIU AL LUI ANDREI PLESU CATRE NICOLAE CEAUSESCU (27 mai 1982, nr. de inregistrare 961/A)

“Stimate tovarase Secretar General al Partidului,

Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plstci ti, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurile congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.

Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”.

In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendretala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative , de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu

25 mai 1982

Scrisoarea a II-a

De Andrei Gabriel Plesu

Va oferim in numarul de azi o noua mostra de cucernica atitudine a lui Andrei Plesu in chestiunea “Meditatiei transcedentale”, fata de Conducerea de partid si de stat. In speta, “tovarasului Secretar General”

Al doilea memoriu al lui Andrei Plesu catre Nicolae Ceausescu (3 iunie 1982)

COMPLETARE

La memoriul din 25 mai 1982, adresat Tovarasului SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN

“Stimate tovarase Secretar General

Pentru o mai buna informare asupra imprejurarilor in care am luat cunostinta de “meditatia transcendentala”, fac urmatoarele precizari: In ianuarie 1981, cand functionam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferinta de orientalistica. Invitatia era fireasca, intrucat era cunoscut indeobeste interesul meu pentru artele orientale. Conferinta la care am fost invitat a avut loc intr-un cadru oficial, in prezenta conducatorilor Institutului de Psihologie si a numeroase personalitati ale stiintei si culturii noastre. Nimic nu ma putea face sa ma indoiesc de perfecta legalitate a conferintei in cauza, care, de altfel, ne-a fost prezentata, de la bun inceput, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educatiei si Invatamantului si de C.N.S.T. Conferentiarul a declarat ca doreste sa puna la indemana publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decat intrebari cu caracter medical si transmitea altora metoda de relaxare capatata (“mantra”), intrucat, prost aplicata, ea putea deveni daunatoare. Acestei parti teoretice a conferintei, i-a urmat, a doua dimineata, in aceeasi institutie, partea practica. In cadrul unei intalniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, in vederea relaxarii. Pentru a beneficia de aceasta intalnire, individuala, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificandu-se ca banii sunt destinati Casei Copilului) si cateva fructe si flori, in semn de omagiu pentru initiatorul metodei cu pricina. Odata intrat in incaperea intalniri individuale cu conferentiarul, am constatat ca, inainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual ce cert aspect rligios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum si faptul, constatat ulterior, ca asa zisa “mantra” individuala se dadea, nediferentiat, mai multor subiecti, m-au convins de lipsa de temei stiintific a intregului program si de incompatibilitatea lui cu interesele si convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o alta sedinta.

In concluzie:

1. La data participarii mele la conferinta Institutului de Psihologie, nu puteam sti ce, “dedesupturi” are “meditatia trancedentala” si nu puteam banui ca ea e gazduita de o institutie oficiala, fara aprobarile de rigoare. De aceea nu am ezitat sa audiez conferinta.

2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul partii practice a conferintei m-au contrariat si m-au decis sa abandonez prompt experimentul. Nu puteam insa sa stiu in ce consta intalnirea individuala, ininte de lua parte la ea, intrucat nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva intalnire.

3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a parut a contine date care sa intre in contradictie cu loialtatea mea fata de partid si de stat. De altfel, n-am tainuit continutul lui (si asa-numita “mantra”) de indata ce am avut prilejul sa relatez unui lucrator al Ministerului de Interne toate informatiile cuprinse si in prezentul memoriu.

Acum, cand la aproape doi ani dupa evenimentele relatate mai sus “meditatia transcedentala” a fost demascata ca secta cu o activitate diversionista, imi dau foarte bine seama de gravitatea implicarii mele, fie si de moment, in demonstratia experimentala de la Institutul de Psihologie. Si daca in contextul din ianuarie 1981, nu imi pot gasi o vina obiectiva pentru participarea la conferinta, in perspectiva timpului si in urma lamuririlor suvenite de atunci cu privire la adevarata fata a conf. Stoian, inteleg ce consecinte nefaste putea avea lipsa mea de vigilenta din 1981. Este totusi de la sine inteles ca daca as fi stiut atunci ceea ce stiu astazi despre “meditatia transcendentala”, n-as fi intarziat nicio clipa in sala de conferinta si as fi adus la cunostinta organizatiei de baza opiniile mele critice. Sunt perfect constient ca – potrivit recentei expuneri a Presedintelui tarii la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie sa facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestari sectante, “vor sa abata omenirea de la problemele majore - fundamentale ale lumii de azi”. Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va so coti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – dupa puterile mele – la edificarea culturii romanesti contemporane.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu”

Cronica Romana