Reprofesionalizarea „României dupa criza" este un adevarat manual de istorie economica, sociala si cu multe conexiuni geopolitice, fara precedent în istoriografia noastra recenta.
Volumul, publicat de Editura Compania, este opera Institutului de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare - IPID, coordonatorii lucrarii fiind Mircea Malita si Calin Georgescu.
Daca în anii '50 Petre Pandrea dezvolta pentru România un proiect de „helvetizare", adica neutralizare politica deplina, într-un plan pe câteva puncte, proiectul de azi, al Reprofesionalizarii, este un raspuns fezabil, construit cu repere clare si solutii economice ofensive, aplicabile pe termen scurt, dar nefiind ignorata nici proiectia pe termen lung a societatii românesti.
Ceea ce este mai trist, toate aceste studii au fost oferite guvernantilor nostri, chiar la cererea lor, în decursul ultimilor cinci sau sase ani, dar acestia le-au abandonat într-un sertar al uitarii, departe de puterea decizionala. Si au facut-o deliberat. De-acum evenimentele nu mai au rabdare. Au luat-o înaintea asteptarilor naostre. S-a trecut de ceasul al doisprezecelea.
Componenta istorica a cartii este temeinic organizata si detaliat reprezentata în capitolul „o alta istorie a tarii - vedere economica si profesionala". Aici veti descoperi o istorie a tarii noastre pe ultimii doua sute de ani, cum nu o veti gasi în alte sinteze de profil. Este de-a dreptul unica.
A existat însa un pionierat în aceasta lupta pentru a lamuri neajunsurile societatii românesti. Stefan Zeletin este unul dintre reperele istoriografice de referinta în acest sens si înca teribil de actual. Fortelor creatoare, pozitive, care nu au disparut nici astazi, si care s-au concentrat sub ideea neoliberalismului, cu peste 100 de ani în urma, li s-a opus continuu si cu perseverenta diabolica o foarte ciudata „tara a magarilor", decidenti si înspaimântator de solidari în „magaria" lor de a urmari numai interesul personal si pe cel al mafiei.
"Neoliberalismul" reprezinta în linii generale "opera de ridicare a unei clase sociale, cu toate institutiile necesare", ca un "lucru elementar" pentru "avutia nationala". Altfel spus, "din saracie nu s-a nascut niciodata civilizatie. Si pentru ca tara noastra sa-si mareasca avutia nationala, muncitorimea ei trebuie sa lucreze ceva mai mult decît opt ore pe zi si ceva mai constiincios si cu mai mult drag decît face astazi. Si aceasta timp de cîteva generatii, caci opera de civilizatie nu se naste de azi pe mîine, ci este un îndelung proces istoric" (Neoliberalismul). Din nefericire însa, "traim asiatic si ne judecam dupa norme europene" (I.D. Sârbu). Lucratorul nostru are opt ore de lucru si repaus doua zile pe saptamâna, concediu de odihna, asa cum cer normele europene. Dar este lipsit de "experienta muncii" iar "cult pentru ea n-are; alte trebuinte decît cele animalice, nu cunoaste. Daca totusi i se scurteaza timpul de lucru, prin maimutarirea altor tari, el pleaca din atelier în cîrciuma, unde-si cheltuieste tot cîstigul si de unde iese tot zdrentuit si murdar, asa ca trebuie sa-l înconjuri cu jena la departare de cîtiva metri" (Neoliberalismul).
Un membru al tinerei generatii de la începutul anilor '50 se întreba "critic si autocritic: ce facem cu lichelele, cu prostii si cu nepriceputii carora, printr-un miracol ceresc, le-am creat conditii cu totul exceptionale de a face cariera si a înlocui dictatura celor cinstiti, inteligenti si priceputi? Ce masuri de Deparatizare, Deratizare, Dezinfectare, ce masuri D.D.D. are pregatite generatia voastra ca sa nu greseasca cumva acest fatal start istoric?" (I.D. Sârbu). Lichelele, prostii, nepriceputii, sarlatanii, baronii locali etc. sunt integrati de Stefan Zeletin într-o imaginara "tara a magarilor", unde "magarii nu iarta niciodata unuia dintr-ai lor faptul de a se fi ridicat deasupra mediei" (Tara magarilor). Or, tocmai aceasta este drama colectiva pe care o traieste o patura sociala minoritara de oameni simpli sau de carte, în lumea „magareasca" din toate timpurile. "Metafizica dosului" consta în simplul fapt al "durerii în cot" - a oficialului aflat în serviciul public sau a mitocanului îmbogatit ilicit - fata de o diploma universitara sau de un muncitor onest care-si cunoaste meseria. Suntem în regres. Din plutocratia „magarilor" ne-am prabusit în oligarhia „omului care este". „Omul care este" majoritar azi nu poate fi foarte diferit de "magarul" de ieri. Vorba lui Cezar Petrescu: "Nimic nu e nou... totul a mai fost. Numai fata oamenilor e mai vulgara si placerile lor mai lacome". Accesoriile de epatare juvenila sau diversificat, extinzându-se spre vârste onorabile.
Pe vremuri, "magarul las, nepasator, mucegait de putred la constiinta" avea "nevoie de o pîrghie puternica care sa-l scoata din nesimtirea sa fata de tot ce e frumos si nobil si sa-l puna în miscare". Aceasta "pîrghie" se numea pe atunci "bacsis". Dupa prabusirea regimului "magaresc" a venit un altul care a metamorfozat bacsisul în spaga. Care-i diferenta? Ar fi una de „caracter". Pe când bacsisul de odinioara era calculat de expeditor, spaga de azi este fixata de destinatar. S-a petrecut în ultima vreme o interesanta înlocuire cultural-antropologica: spaga devenind un modus vivendi, s-a substituit treptat numelui, devenind un titlu de noblete. Asa au aparut un "Miki Spaga", un „Spagaton" sau un „Spagoveanu".
Pe vremuri aflam ca "fara bacsis" nici nu era "chip sa faci un pas în tara urechiatilor. Astfel ea a si ajuns sa fie cunoscuta între straini sub porecla de tara bacsisului" (Tara magarilor). Nu demult, presa germana numea cel mai "reformator" guvern magaresc drept "Cabinetul bacsis". Nu stiu de ce, dar rimeaza cu hasis.
Despre justitia magarilor se spunea ca "supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezveleste o magarie". În „tara magarilor", "lumea nu e articularea muncii, a înfruntarii, a modelarii si sublimarii nevoilor umane. Ea este doar un pretext, pentru etalarea locuitorilor sai. Lumea e o alee de duminica, unde fiecare se expune doar pentru a fi vazut, dar nu si pentru a vedea". O lume unde "protagonistii" sunt preocupati pâna la nevroza cu "propria lor aparitie, încît se scufunda, nu apocaliptic, ci cotidian si molatic împreuna cu decorul lor, si amorful noroiului si al gunoiului, al acestor elemente ce amintesc umanitatea doar în forma de putrefactie a unui aparat care consuma, fara a crea nimic în schimb" (Mihaela Czobor).
Ce este democratia într-o realitate istorica "magareasca"? Stefan Zeletin a descris-o la mijlocul anilor '20 si este mecanismul care formeaza si democratia de astazi unde "cel energic si fara scrupule se ridica fara nici o piedica legala la vîrful piramidei sociale, iar cel cu prejudecati de sînge sau scrupule de morala este dat la o parte, ca o piesa de antichitate. Aceasta este democratia; numele ei, de «putere a poporului», are cel mult un sens ironic" (Neoliberalismul). Apoi, care dintre vechii si actualii „democrati" români "a avut taria de suflet sa spuna maselor muncitoare adevarul ca democratie înseamna munca, ordine si sacrificiu pentru societate? Ne temem ca atunci masele ar face democratului asa o manifestare de simpatie încît i-ar trece pentru totdeauna dorul de a se mai întoarce între ele. Dimpotriva, democratii nostri spun muncitorilor - fie acestia proletari sau tarani - ca daca vor sa traiasca mai bine, sa vina la ei. Si oricine stie ca în mintea întunecata a muncitorului român a trai mai bine înseamna a trai fara munca. Ei da, daca muncitorii români vor da sprijin democratilor, atunci toate cele trebuincioase se vor produce de la sine, fara nici o osteneala: gradinile de pe mîndrele noastre vai vor face numai pere malaiete, care sa cada coapte gata în gura lui natafleata, democratul român de cariera". Generatia lui Zeletin a descoperit chiar si un antidot lumii "magaresti", un antidot care se fundamenta pe convingerea ca "obligatia de a face fata pentru semeni este o îndatorire a noastra fata de noi însine, prin care ne constituim oameni", si nu magari (Mircea Vulcanescu).
Bun. Dar "ce fel de Române vrem"? Ne întreaba pe buna dreptate unul dintre autorii cartii, dl Adrian Curaj. "Suntem la rascruce! De optiunile noastre depinde în ce fel de Românie vom trai", se spune în continuare. Oare vedem cu totii aceasta rascruce în care s-a oprit tara noastra? O vom ajuta sa se ridice din glodul deznadejdii de-acum precum au dezlantuit-o pasoptistii la 1848?
