|
Am mai spus si repet sunt articole care le consider utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici
EXPUNERE DE MOTIVE
La proiectul de lege privind despagubirea cetatenilor României pentru
capitalul trecut, prin Legea 15/1990, din proprietatea lor comuna în
proprietatea statului.
1. În timpul regimului comunist, în perioada 1948-1989, cetatenilor
României le-a fost interzis dreptul de a avea capital în proprietate
privata. Cetateanul a avut dreptul sa aiba în proprietate privata numai
unele bunuri de consum – casa, autoturism, mobilier, etc. – nu si bunuri de productie (capital).
Statul comunist a preluat o parte – circa o treime – din veniturile
create de cetateni si a transformat-o în capital real – fabrici, uzine,
hoteluri, spatii comerciale, etc. – care a intrat, formal, conform
Constitutiei, în proprietatea comuna, a întregului
popor, de fapt, atributiile dreptului de proprietate fiind exercitate de
statul comunist. Aceasta a fost, în fond, esenta regimului comunist – lipsa dreptului cetateanului la proprietate privata asupra capitalului – de aici decurgând si încalcarea celorlalte drepturi si libertati fundamentale ale omului.
2. Abolirea regimului comunist ar fi trebuit sa se concretizeze în trecerea imediata si integrala a capitalului din proprietatea comuna (comunista) a întregului popor în proprietatea privata
a celor din ale caror venituri a fost acumulat acest capital, adica în
proprietatea privata a tuturor cetatenilor României. Aceasta forma de
privatizare a capitalului acumulat în timpul regimului comunist a fost
propusa prin proiectul de reforma cunoscut sub denumirea de „VARIANTA COJOCARU”. A se vedea, în acest sens, lucrarile: „PRIVATIZAREA: DE CE? CUM? PENTRU CINE?” ( 1990); „IESIREA DIN PRAPASTIE”, (1998); „CRIMA NUMITA PRIVATIZARE”, (2008).
Trecerea imediata – în 1990 – a întregului capital în proprietatea
privata a tuturor cetatenilor României ar fi determinat crearea, în
România, a unei economii democratice, productive si competitive, crearea unei clase mijlocii majoritara în societate, care ar fi detinut si puterea economica si puterea politica si ar fi asigurat functionarea unui stat de drept, cu adevarat democratic, clasa sociala care si-ar fi impus si propriile valori morale: munca, harnicia, inventivitatea, spiritul de întreprindere, cinstea, solidaritatea sociala si nationala.
Guvernantii României postcomuniste au încalcat drepturile de proprietate ale românilor, au respins „VARIANTA COJOCARU”, au trecut, mai întâi, prin Legea nr. 15/1990,
cea mai mare parte – peste 95% – a capitalului national acumulat în
perioada 1948-1989 din proprietatea comuna a întregului popor în proprietatea privata a statului, iar, apoi, prin legile „privatizarii”,
au trecut, vânzând pe nimic, acest capital în proprietatea privata a
strainilor si a unui grup minoritar autohton format din guvernanti si
camarila acestora.
Prin Legea nr.15/1990 privind „reorganizarea”
unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati
comerciale s-a savârsit, în fapt, cel mai mare furt cunoscut în
istoria poporului român. Românilor li s-a vorbit de „reorganizare”, în
realitate s-a facut expropierea cetatenilor si împroprietarirea statului
cu capitalul acumulat de români în perioada 1948-1989. Prin aceasta
lege, s-a stabilit ca guvernul sa „reorganizeze” unele întreprinderi ca societati comerciale, altele ca regii autonome.
Si unele si altele au devenit „proprietare” ale bunurilor aflate în
patrimoniul lor – terenuri, cladiri, utilaje etc. În textul legii,
au precizat, însa, ca societatile comerciale au ca actionar
unic statul. Deci nu „proprietar”, ci „actionar”, astfel
încât românii sa nu bage de seama ca statul s-a împroprietarit cu averea
lor, a cetatenilor. Au scris în lege ca 30% din actiunile societatilor comerciale
vor fi distribuite gratuit cetatenilor, prin cupoane, care trebuiau
schimbate pe actiuni. La televizor, poporului i s-a spus ca „i se da”
30% din „avutia nationala”, nu numai din capitalul societatilor
comerciale, ci si al regiilor.
Guvernul a „reorganizat”, apoi, 52% ( valoare) din întreprinderile de
stat ca regii autonome si restul, de 48%, ca societati comerciale. Asa
se face ca cei 30% s-au aplicat la 48%, devenind 14% din
totalul capitalului fostelor întreprinderi de stat. Înselatoria a mers
mai departe, prin modul in care a fost organizata asa-zisa
“cuponiada”. Multi cetateni nu au primit cupoanele, altii nu au
putut sa le schimbe pe actiuni, altii au ramas cu actiuni fara nici o
valoare, fiindca societatile la care au subscris au disparut, au fost
bagate în faliment, demolate si vândute ca fier vechi de catre
actionarul majoritar, “strategic”, astfel încât, cei 14% au ajuns la 3%.
Miseleste, regiile autonome, care nu puteau fi vândute, fiind proprietate publica, au fost “reorganizate” ca societati nationale, companii nationale, adica societati comerciale, proprietate privata a statului, astfel încât sa poata fi si ele scoase la vânzare, la preturi de nimic.
Iata, deci, cum în proprietatea privata a statului a ajuns 97% din
capitalul fostelor întreprinderi de stat, o valoare de peste 300
miliarde de euro, actuali, în timp ce poporul român s-a ales cu praful de pe toba, cu 3%.
Guvernantii au realizat, repede, ca cele 300 de miliarde reprezinta o
avere uriasa, care nu poate fi, pur si simplu, împartita între ei. Ar
fi fost linsati de popor. Astfel ca au pus la cale “privatizarea”, adica o uriasa inginerie financiara, prin care au trecut aceasta avutie, din proprietatea privata a statului, în proprietatea privata a lor, a guvernantilor, a camarilei lor si a strainilor,
pe sest, gratuit, sau aproape gratuit, însa “cu acte”, legal, cu
respectarea legilor, facute de ei, legi care le-a permis sa „cumpere” la
pret de 500 mii euro fabrici în care poporul român investise 3-4
miliarde de euro, echivalent (vezi IMGB, SIDEX, ROMPETROL etc).
Mecanismul principal al acestei inginerii financiare l-a constituit inflatia, cresterea galopanta a preturilor.
“Inflatia – spune economistul americam Milton Friedman, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie – este
pretutindeni si întotdeauna un fenomen monetar… si poate fi cauzata
numai de o crestere mai rapida a cantitatii de bani decât a productiei”.
Cine stabileste cantitatea de bani în circulatie într-o economie
nationala? Banca centrala (nationala) din fiecare tara. Cum? Prin
punerea în functiune a tiparnitei de bani de hârtie.
În România, în perioada 1990 – 2000, productia, adica PIB-ul a scazut cu 16 %, în timp ce masa monetara, cantitatea de bani pusa în circulatie de Banca Nationala a României, a crescut de 360 de ori(vezi Tabelul nr. 1 si Graficul nr.1).
Logic, aceasta cantitate uriasa de bani în circulatie a determinat o
inflatie pe masura. Astfel, în perioada 1990 – 2000, în timp ce, în
Cehia, de exemplu, preturile au crescut de circa 3 ori (o reasezare
fireasca a preturilor dupa iesirea din comunism), în România, preturile au crescut de 1.100 de ori (vezi Tabelul nr.2 si Graficul nr.2)
Inflatia halucinanta din România ultimului deceniu al secolului
XX nu a venit din cer . Ea este, în întregime, „opera” statului român, a
Bancii Nationale a României, componenta a statului român.
Parafrazâdu-l pe Friedman, putem spune ca, întotdeauna si pretitundeni, inflatia este un instrument de jefuire a celor multi,
lipsiti de capital, si de îmbogatire a celor putini, proprietari de
capital. În timpul inflatiei, veniturile din salarii si pensii nu tin
pasul cu cresterea preturilor, scade puterea lor de cumparare, în timp
ce profiturile cresc exact cu diferenta, cu avutia necumparata de
salarii si pensii. Cu ajutorul inflatiei, guvernantii României, în
perioada 1990 – 1997, au redus salariile si pensiile românilor la
jumatate(vezi Tabelele 3.1, 3.2, 3.3 si a Graficul nr. 3). Reducerea salariilor si pensiilor a determinat, însa, nu numai saracirea dramatica a milioanelor de români, ci si reducerea puternica a cererii
pentru produsele realizate de întreprinderi, acestea nu au mai avut cui
sa vânda, costurile au devenit mai mari decât preturile de vânzare, au
început sa lucreze cu pierderi, au devenit “gauri negre”, astfel încât
sa poata fi scoase la vânzare pe nimic.
Prin inflatie, s-au împuscat mai multi iepuri.
În primul rând, preturile la care întreprinderile au fost scoase la
vânzare, ca urmare a faptului ca au intrat în pierdere, nu a mai
reprezentat decât un mic procent din valoarea investita în ele de
poporul român, pe de o parte, iar pe de alta parte, salariile si
pensiile au fost facute atât de mici încât marea majoritate a românilor,
salariati si pensionari, au fost pusi în imposibilitatea de a
cumpara capital, chiar si la preturile foarte mici la care acest capital
a fost scos la “privatizare”.
În al doilea rând, falimentarea a mii de întreprinderi, facuta
cu premeditare, cu ajutorul inflatiei, a determinat si distrugerea
a peste 4 milioane locuri de munca.
Mai departe, reducerea salariilor si pensiilor, combinata cu
reducerea numarului de salariati, a determinat reducerea continua a
ponderii fondului de salarii si pensii în totalul PIB-ului creat de
români (vezi Tabelul nr. 4 si Graficul nr. 4),
cu cresterea corespunzatoare a profiturilor. Asa s-a ajuns ca, în
România, ponderea salariilor în PIB (Produsul Intern Brut) sa fie
de o treime, restul de doua treimi fiind profiturile, veniturile
însusite de cei care au devenit, prin “privatizare”, proprietarii
capitalului românesc. Aceasta în timp ce în tarile civilizate ale lumii,
raportul dintre salarii si profituri este exact invers. În Slovenia, de
exemplu, tara fosta comunista, ca si România, ponderea salariilor în
PIB este de 51%, în Elvetia, tara capitalista prin excelenta, dar
civilizata, ponderea salariilor este de 62%, restul, de o treime, fiind
profituri (vezi Tabelul nr. 5 si Graficul nr.5)
Din cifrele prezentate în Graficul nr. 4,
se poate observa ca, în ultimii 20 de ani, românii au produs o avutie
(PIB) cu o valoare de circa 1.600 miliarde euro, actuali. Din acestea,
100 miliarde s-au dus la cei 5 – 6 milioane de pensionari, 300 miliarde
de cei 4 – 5 milioane de salariati, iar restul de 1.200 miliarde la cele câteva sute de mii de profitori, care au devenit proprietari asupra capitalului.
Avutia produsa într-o perioada de timp (luna, an) de o
întreprindere, sau de o economie nationala, se împarte, într-o prima
faza, în salarii si profit. Salariile merg la angajati, proprietarii
fortei de munca, iar profiturile la proprietarii capitalului.
Aceastea este una din legile fundamentale ale capitalismului. Într-o
economie capitalista normala, capitalul se creeaza, se acumuleaza prin economisire.
Din totalul veniturilor create si însusite, ca salari, sau profituri,
oamenii consuma o parte, în general, cam doua treimi, si
economisesc restul, o treime, pe care o transforma în capital.
Sacrificiul facut de cel care economiseste, care nu consuma integral
venitul realizat – salariu sau profit – îi confera acestuia, dreptul de a
încasa profitul, adica o parte din avutia creata de forta de munca
utilizând capitalul acumulat prin economisire. Asa se dobândeste
calitatea de proprietar de capital într-o economie capitalista autentica
si, prin consecinta, si dreptul de însusire a profitului.
În România postdecembrista, cei care au devenit proprietari ai
capitalului nu au economisit nimic, nu au creat nici un gram de
capital. Ei si-au însusit, gratuit, capitalul economisit, creat de
poporul român în timpul regimului comunist. Din Graficul nr. 4,
se observa ca , în 1989, PIB-ul a fost egal cu 100 miliarde euro,
actuali, iar, în 2007, de 120 miliarde euro (în 2008 a crescut cu 8%, în
2009 s-a redus cu 8%, astfel ca, în 2009, a fost tot de 120 miliarde
euro). O crestere de 20%, în doua decenii, în timp ce în alte tari
(China, Irlanda) PIB-ul a crescut, în aceiasi perioada, de peste 4 ori.
În economia moderna, în medie, sunt necesare trei unitati de capital
pentru a crea o unitate de PIB. Aceasta înseamna ca, în România,
în 1989, PIB-ul de 100 miliarde de euro a fost creat de un capital cu o
valoare de 300 miliarde de euro, aceasta fiind valoarea capitalului
furat de statul român de la cetateni sai prin Legea nr. 15/1990. La
aceasta se adauga cele 1.200 miliarde profituri. În total, 1.500 miliarde de euro
(300 miliarde de euro capital initial, plus 1.200 miliarde de euro
profituri). Aceasta este valoarea de care au fost deposedati cetateni
româniei în ultimii 20 de ani.
Daca în 1990, în loc de Legea nr. 15/1990, s-ar fi adoptat si aplicat
„Legea Cojocaru” (versiunea 1990), adica daca integral capitalul
acumulat pâna în 1989 ar fi fost trecut în proprietatea privata a
tuturor românilor, atunci PIB-ul realizat de România, ar fi crescut,
normal, cu un ritm de 7 – 8% pe an, sau chiar mai mult (vezi China si
Irlanda, care au înregistrat ritmuri de crestere de peste 10% pe an),
astfel încât, acum, în anul 2010, el nu ar fi fost egal cu 120 miliarde
de euro, ci cu 400 de miliarde de euro (vezi Tabelul nr.6 si Graficul nr.6).
Asta înseamna ca, acum, în anul 2010, salariile romanilor ar fi fost de
4 ori mai mari, la fel si pensiile, la fel si veniturile bugetului. Nu
ar mai fi trebuit sa ne împrumutam la FMI ca sa avem cu ce plati
salariile si pensiile bugetarilor! Pe întreaga perioada, 1990 – 2010, am
fi produs în plus peste 2.500 miliarde de euro.
Invit cititorii sa calculeze ei însusi ce s-ar fi putut face în
România cu acele 2.500 miliarde de euro, plus cele 1.200 miliarde de
euro profituri, care nu au mai ajuns la cetatenii României, ele fiind
transformate în vile de lux, jeep-uri de lux etc., sau transferate în
strainatate.
Datorita faptului ca o buna parte a capitalului românesc (uzine,
fabrici, banci) au fost vândute, pe nimic, strainilor, o importanta
parte din profiturile realizate în România în ultimii ani, au intrat, si
continua sa intre, în buzunarele si conturile strainilor. Tot datorita
înstrainarii capitalului, au crescut continuu deficitele balantei
comerciale externe, care au generat cresterea galopanta a datoriei
externe, aceasta apropiindu-se de halucinanta cifra de 100 miliarde de
euro. Urmarea este ca o parte din ce în ce mai mare din PIB ia
drumul strainatatii, sub forma serviciului datoriei externe (rate +
dobânzi) si a dividendelor. Din cele 120 miliarde de euro, pe care le
producem, anual, o treime, adica 40 miliarde de euro, pleaca în afara
tarii (vezi Tabelul nr.7 si Graficul nr. 7). Daca nu oprim acest tavalug, în curând, tot PIB-ul se va duce în afara tarii, vom munci ca sa murim de foame.
Ce putem face pentru a opri acest dezastru, pentru a iesi din prapastia în care ne-au împins guvernantii nostri postdecembristi.
Exista voci care cer confiscarea tuturor averilor dobândite prin asa-zisa privatizare.
Nu este o solutie realista.
În primul rând, mii de fabrici, uzine, au fost demolate si vândute ca
fier vechi si alte materiale de constructii. Ce sa confiscam ? Vântul
care bate peste buruienile crescute pe locurile unde au fost aceste
întreprinderi?
În al doilea rând, majoritatea întreprinderilor ramase pe picioare au
fost dobândite legal, prin cumparare, cu acte în regula, de la statul
român. Normele UE, din care facem parte, ca, de altfel, si propria
noastra Constitutie, nu ne permit sa confiscam decât platind o justa
despagubire. De unde luam banii pentru plata acestor despagubiri ?
Patriciu a cumparat ROMPETROL-ul de la statul român, pâna la proba
contrarie, cu acte în regula, cu pretul de 60 – 70 milioane de euro si
l-a vândut cu 1,6 miliarde de euro unei firme din Kazahstan. De unde
luam noi cele 1,6 miliarde de euro sa le platim Kazahstan-ului ?
De unde luam toate cele 300 miliarde de euro pentru a-i despagubi pe cei
care au cumparat capitalul de la statul român, cu câteva miliarde de
euro, care, toate, au fost preluate de bugetul de stat si sifonate în
conturile regilor bordurilor, asfalturilor etc.
Justitia, una adevarata, va putea dovedi ca unele averi
au fost dobândite ilegal, prin încalcarea legii. Ca numar acestea pot fi
multe, dar valoarea lor nu este mare, comparativ cu valoarea celor
dobândite legal. În plus, dovedirea caracterului licit, sau ilicit, al
modului de dobândire a averilor va dura multi ani. Pe aceasta cale, prin
adoptarea Legii controlului si impozitarii averilor dobândite ilicit nu vom recupera decât o mica parte din averea de care a fost deposedat poporul român.
Singura solutie care ne sta la dispozitie, acum, pentru recuperarea
capitalului de care au fost deposedati cetatenii României si pentru a
începe o reala reconstructie a tarii o constituie despagubirea
cetatenilor pentru capitalul de care au fost deposedati prin Legea nr.
15/1990 si utilizarea sumelor obtinute prin despagubire pentru
investitii, pentru crearea de noi capacitati de productie,
pentru dezvoltarea celor existente, pentru crearea de noi locuri de
munca, pentru sporirea accelerata a PIB-ului, a veniturilor create în
economia nationala.
În acest sens, proiectul de lege supus opiniei publice prevede urmatoarele:
- Statul român va face o emisiune de obligatiuni, prin care se va angaja sa plateasca fiecarui cetatean major al României suma de 20.000 de euro,
drept despagubire pentru capitalul pe care statul român l-a trecut
din proprietatea comuna, a tuturor cetatenilor tarii, în
proprietatea sa privata, prin Legea nr. 15/1990.
- Obligatiunile vor fi rascumparate, adica vor fi transformate în bani, treptat, într-o perioada de 10 ani.
Obligatiunile nu vor putea fi vândute, ci numai înapoiate statului,
contra bani, contra celor 20.000 de euro, evident în lei, la cursul de
schimb de la data rascumpararii.
- Vor primi cei 20.000 de euro toti cetatenii majori ai României, adica
cei care au mai mult de 9 ani la data intrarii în vigoare a
“Legi” , inclusiv cei care vor împlini 18 ani pâna la terminarea
perioadei de 10 ani de aplicare a “Legii”.
La sfârsitul perioadei de 10 ani, poporul român va putea hotarî, prin
referendum, prelungirea aplicarii “Legii Cojocaru” cu înca 10 ani.
Personal consider ca „Legea Cojocaru” trebuie aplicata în continuare. Cu
precizarea ca dupa anul 2019, de cei 20.000 de euro sa beneficieze
numai tinerii care împlinesc 18 ani în anul respectiv. Numarul
beneficiarilor fiind mai mic, suma ar putea fi mai mare, chiar de
100.000 euro. Tinerii tarii ar putea astfel, sa plece în viata, cu un
capital considerabil, în afara de cel preluat de la parinti.
- Banii necesari pentru plata celor 20.000 de euro vor fi colectati într-un Fond National de Despagubiri si Investitii, care va fi alimentat din urmatoarele surse: profiturile
realizate de statul român din capitalurile care au intrat în
proprietatea sa prin Legea nr. 15/1990 si nu au fost, înca, vândute
(în prezent aceste profituri merg la buget si de acolo sunt
sifonate de “regii” bordurilor, asfalturilor etc.); sumele încasate din vânzarea acestui capital (sume care, acum, merg tot la „regi”); impozitul progresiv pe avere; impozitul pe averile dobândite ilicit; alte sume prevazute de lege.
Pentru aplicarea “Legii Cojocaru” va fi necesara adoptarea si a altor legi complementare: legea impozitului progresiv pe avere; legea controlului si impozitarii averilor dobândite ilicit
(Legea nr.18/1968); legea privind modificarea Statutului BNR, prin
care, printre altele, pâna la adopterea monedei euro în România, sa fie
interzisa utilizarea de monede straine pentru efectuarea de operatiuni
de încasari si plati între personele fizice si juridice române si sa se
stabileasca raspunderea BNR pentru depasirea tintei de inflatie de
3% pe an (demitere automata); legea raspunderii Guvernului, prin care,
printre altele sa i se interzica Guvernului sa prezinte Parlamentului
bugete cu deficit, sau executii bugetare cu deficit (demiterea
automata, fara motiune de cenzura) etc.
- Cei 20.000 de euro vor putea fi folositi exclusiv pentru finantarea de proiecte de investitii, pentru achizitionarea de bunuri de productie, nu si pentru achizitionarea de bunuri de consum.
Banii vor fi accesati prin concursuri de proiecte, prin aplicarea de punctaje, utilizându-se grile de evaluare si selectie,
deja elaborate si folosite, cu succes, de multi ani, la accesara
fondurilor UE. De exemplu, un numar mai mare de puncte pentru
infrastructura (autostrazi), pentru energie, pentru agricultura, pentru
nivel tehnic, pentru crearea de locuri de munca etc.
Banii vor fi accesati de cetatenii români constituiti ca persoane
fizice autorizate, asociatii familiale, întreprinderi individuale,
societati cu raspundere limitata, societati pe actiuni etc.
Proiectele vor fi pregatite, gratuit, de catre Agentia Nationala de Consultanta pentru Investitii,
întregul proces de accesare a celor 20.000 de euro urmând a se derula
prin instututiile deja create pentru accesarea fondurilor UE.
Iata, numai câteva din efectele pe care le-ar produce adoptarea si aplicarea “Legii Cojocaru” în urmatorii 10 ani.
Prin aplicarea „Legii Cojocaru, în perioada 2009 – 2019, în România s-ar putea realiza un program de investitii de peste 600 miliarde euro:
400 miliarde de euro provenind din despagubiri si restul ,de 200
miliarde euro, din economiile populatiei. Aceasta ar însemna crearea a
peste 6 milioane de locuri de munca, trei
milioane care ar putea fi ocupate de români din strainatate si alte
trei milioane pentru cei care acum fac agricultura de subzistenta.
Realizarea acestui program de investitii va determina triplarea productiei nationale,
respectiv cresterea PIB-ului de la 120 miliarde de euro, cât a fost în
2009, la peste 300 miliarde de euro în anul 2019, cu toate consecintele
care decurg de aici asupra salariilor, pensiilor, asupra veniturilor
bugetului consolidat al statului, a sumelor disponibile pentru
învatamânt, sanatate, sport, cultura, cercetare, ordine publica etc
(vezi Tabelul nr.8 si Graficul nr. 8). Salariul mediu va creste de la 315 euro (13 milioane lei vechi), în prezent, la 1.000 euro (40 miloane lei vechi), în anul 2019, iar pensia medie va creste de la 160 euro (6,6 milioane lei vechi) la 645 euro în anul 2019 (26,6 milioane lei vechi)(vezi Tabelul nr. 9 si Graficul nr.9).
Las cititorilor placerea de a calcula ei însusi ce s-ar putea face cu
cei 600 miliarde de euro disponibili pentru investitii în perioada 2010
– 2019, în diferite domenii si sectoare ale economiei românesti.
Numai câteva exemple:
În conditiile României (traversarea Carpatilor), în medie, un
kilometru de autostrada costa aproximativ 10 milioane de euro. Pentru a
avea un sistem de autostrazi cu o densitate asemanatoare celei din
Germania, de exemplu, România are nevoie de 8.000 km de autostrazii. Asta însemna 80 miliarde de euro,
sau 12% din cele 600 de miliarde de euro care vor fi investiti prin
aplicarea „Legii Cojocaru” . Ne mai ramân 520 de miliarde pentru alte
mari, sau mici, investitii.
Cu alte 70-80 miliarde de euro, vom face regularizarea cursurilor
apelor tarii, vom scapa de inundatii, vom iriga cea mai mare parte a
celor 9 milioane de hectare de teren arabil, vom tripla productia de
cereale, vom deveni un exportator net de produse agro-alimentare
(acum importam 80% din ceea ce consumam), vom produce 7-8 milioane
tone/an de biocombustibil, nu va mai trebui sa importam niciun baril de
petrol.
Fiecare din cele 5 reactoare ale centralei nucleare de la Cernavoda
ne costa, în medie, 2 miliarde de euro. Doua au fost terminate.
Urmatoarele trei ne vor costa înca 6 miliarde de euro, pentru care nu va
mai trebui sa împrumutam nici un euro. Aceste 6 miliarde vor fi
investite de beneficiarii celor 20.000 de euro. Cu 5 reactoare în
functiune, centrala de la Cernavoda va produce, anual, circa 25 TWh,
adica aproape jumatate din productia actuala de energie a tarii. Cu înca
o centrala nucleara de dimensiunile celei de la Cernavoda, realizata cu
10 miliarde de euro, de catre beneficiarii „Legii Cojocaru”, care vor
deveni, proprietarii ei, instalata undeva pe Prut, am dispune de
suficienta energie electrica ieftina, din care vom putea
livra si fratilor nostri basarabeni, ajutându-i, astfel, sa-si
accelereze apropierea de Uniunea Europeana si de Patria Mama.
Sunt acestea vise frumoase, promisiuni desarte?
În mod categoric, nu.
Înca o data. În anul 2007, conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica si de Banca Nationala a României,
PIB-ul României a fost de 120.000 miliarde de euro. În anul 2008, am
avut o crestere a PIB-ului de 8% , iar în anul 2009 o reducere de 8%. În 2010, vom produce tot atâta cât am produa în 2009, adica tot 120 miliarde de euro. Din aceste 120 miliarde, mai putin de 40 de miliarde reprezinta salarii si pensii, iar restul, de 80 miliarde, sunt profituri. Din acestea, jumatate, adica 40 miliarde de euro, pleaca în afara tarii,
sub forma de rate la împrumuturi, dobânzi si dividende. În România,
ponderea profiturilor în PIB este dubla fata de aceea din tarile
civilizate din Europa. În România, profiturile reprezinta doua treimi
din PIB, restul fiind salarii, în Elvetia profiturile reprezinta o
treime din PIB, restul fiind salarii.
„Legea Cojocaru” nu face altceva dacât sa propuna preluarea unei parti din cele 80 miliarde de profituri, o patrime, adica 20 de miliarde, care sa fie folositi pentru despabubirea cetatenilor României.
Banii exista, numai ca, acum, ei intra in buzunarele si în conturile
celor care au devenit proprietari, ilegali, sau nelegitimi, asupra
capitalului cetatenilor României, capital furat de la cetateni de
statul român si vândut, pe nimic, actualilor proprietari.
Cei care au devenit proprietari asupra capitalului romanesc prin
asanumita privatizare trebuie sa accepte ca o parte din profiturile
create cu acest capital sa fie transferata catre cei care au creat acest
capital – cetatenii României. Ei stiu bine ca în economia
capitalista autentica, averile, indiferent de dimensiune, sunt recunoscute si acceptate de
întreaga societate, inclusiv de cei fara avere, sau cu averi mici.
Aceasta deoarece, acolo, în tarile civilizate, averea este dobândita
legal si legitim, prin economisire. Ei stiu bine
ca nu au acumulat acest capital pe calea normala a economiei
capitaliste, prin economisire. Ei stiu bine ca au dobândit acest capital
cumparându-l la preturile de chilipir oferite de hotul care furase
capitalul de la cetateni, adica de statul român, sau sifonând sume
uriase de la bugetul statului, caruia i-au vândut produse si servicii la
preturi mult mai mari decât cele de pe piata, prin licitatii
trucate.
Actualii mari proprietari de capital din România trebuie sa accepte
„Legea Cojocaru”, sa recunoasca drepturile de proprietate ale românilor,
sa raspunda cu responsabilitate la aceasta oferta de reconciliere pe termen lung cu poporul român.
Aplicarea „Legii Cojocaru” va avea consecinte benefice nu numai în
economie. Ea va schimba din temelii întreaga societate româneasca. La
sfârsitul celor 10 ani, cea mai mare parte a capitalului utilizat pe
teritoriul României se va afla în proprietatea marii majoritati a
cetatenilor. Se va crea, astfel, o clasa mijlocie
numeroasa si înstarita, 70 – 80% din familiile românesti - care va
avea venituri atât din munca – salarii – cât si din capital –
profituri. Aceasta clasa mijlocie va fi formata din cetateni cu adevarat liberi,
a caror nivel de trai nu va mai fi dependent numai de un loc de munca,
pus la dispozitie de proprietarii de capital. Acesti români înstariti,
prosperi, liberi, nu vor mai vota pentru doi mici, o bere,
un kilogram de zahar, sau de malai. Ei vor vota pentru propriul
lor interes, vor trimite în Parlament pe cei mai buni dintre ei, pentru a
conduce statul lor, un stat popular, care va
reprezenta si va apara interesele clasei mijlocii, ale românilor
înstariti, prosperi si liberi, nu unul oligarhic, cum este cel de acum,
care apara interesele minoritatii care s-a îmbogatit prin saracirea
majoritatii.
Detinând atât puterea economica cât si pe cea politica, clasa mijlocie îsi va impune si propriile valori morale:
munca, inovatia, spiritul de întreprindere si de economisire, cinstea,
harnicia, respectul si iubirea fata de semeni, spiritul de solidaritate
sociala, nationala, comunitara.
În urmatorii 10 ani, România va fi parcurs o etapa importanta pe
drumul sau catre destinul care i-a fost harazit de Dumnezeu, acela de a
deveni o adevarata Gradina a Maicii Domnului.
Având în vedere cele de mai sus, propunem aprobarea proiectului de
lege privind despagubirea cetatenilor României pentru capitalul trecut,
prin Legea 15/1990, din proprietatea lor comuna în proprietatea
statului, pe care îl anexam.
Bucuresti, 14 iunie 2010.
Initiator,
Senator Ioan Ghise
(Cu acordul Domnului Constantin Cojocaru, doctor în economie, autorul proiectului de lege)
accesind acest link ajungeti in pagina home a blog-ului
|
|
