309 Cum n-a stiut guvernul sa scoata dopul

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata")
Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-dilemaveche.ro   Andrei MANOLESCU | libertatea de impresie

În drum spre mare, în timp ce treceam peste canalul Dunare-Marea Neagra, mi-a venit în minte o întrebare. Cum de s-a tot vorbit despre debite istorice ale Dunarii la Galati, în conditiile în care, din anii ’80, exista acest canal care preia un volum important de apa? E posibil ca Dunarea sa fi crescut asa de mult încît, în ciuda acestui debuseu, sa fi atins cote istorice în aval? Stiam ca inundatiile de la Galati fusesera în cele din urma evitate, dar nu aflasem înca în ce mod. Mi-au scapat stirile despre solutia pe care muncitorul Sandu Gheorghiu i-a prezentat-o premierului Boc, aceea de a deschide ecluzele canalului, la Cernavoda, pentru a evacua surplusul de apa de pe Dunare. Povestea era de necrezut si mi-a amintit de macaraua închisa în curtea interioara a unui bloc care, cu ajutorul ei, tocmai se construise în jurul ei, sau de tramvaiele uitate în depou dupa ce, la ordinul „Tovarasului“, au fost demontate de urgenta sinele de pe întregul bulevard la capatul caruia se afla acel depou. Sînt întîmplari ce fac parte cam din aceeasi categorie si pe care probabil ca Ion Creanga le-ar fi adaugat la „Prostia omeneasca“. Dar povestea cu solutia salvatoare pe care nea Sandu i-a dat-o premierului îmi suna a legenda. 

Era ca si cum, desi gata sa fie înecat de o furtuna în cada de baie, cu apa aproape de nas, guvernului Boc nu-i dadea prin cap sa scoata dopul. Am dat fuga repede la Internet sa ma lamuresc. Si, într-adevar, totul era exact asa cum auzisem. La cîteva zile dupa ce fostul muncitor de la canalul Dunare-Marea Neagra s-a încumetat sa-l abordeze pe premier (lînga digul ce se ridica la Galati) si sa-i împartaseasca „geniala“ idee, ministrul Economiei Adriean Videanu declara ca s-au deschis ecluzele de la Cernavoda. Galatiul era „salvat“. Ministrul Administratiei si Internelor Vasile Blaga si secretarul sau de stat Mihai Capra recunosteau ca „informatia“ lui Sandu Gheorghiu a fost „utila“. Asta dupa ce specialistii vînturasera tot felul de alte solutii. Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, întrunit pe data de 4 iulie, avansa ideea inundarii Insulei Mari a Brailei (unde locuiesc vreo 4000 de oameni, ca sa nu mai amintim si de recolte). Se planuia saparea unor brese în digul de la Cotul Pisicii. Sapte mii de galateni erau pregatiti pentru evacuare. Doua mii de jandarmi, pompieri, hidrotehnisti si voluntari munceau de zor la construirea unui dig de patru kilometri pentru apararea Galatiului. Viceprimarul Mircea Cristea declara ca daca digul cedeaza „ar fi cel mai mare dezastru urban din România dupa cel De-Al Doilea Razboi Mondial“. Eu zic ca inundarea Galatiului ar fi ramas mai degraba drept cea mai catastrofala prostie din istoria noastra recenta, o încununare a zeci de ani de administratie cretina. 

„Informatia“ livrata de voluntarul cu sapa Sandu Gheorghiu ar fi trebuit sa existe în mapele specialistilor si la ministerele de resort. Dar, se pare ca de la un politruc la altul nu se mai transmite decît incompetenta. De altfel, daca deschizi site-urile ministerelor, ai impresia ca aceste institutii s-au creat recent, ca, înainte de echipa care le conduce în prezent, ele nici n-au existat. Nu au istorie, nu exista fosti ministri. Tot ce s-a întîmplat înainte e bine ascuns, daca nu chiar sters. 

Presa – ale carei defecte nu sînt mai prejos decît deficientele statului – a tratat în mare parte întîmplarea ca pe un fapt divers. Si totul s-a stins sub emotia provocata de sinuciderea Madalinei Manole. Problema de la Galati nu era însa povestea unui „om simplu“ care a salvat orasul. Dincolo de faptul ca Sandu Gheorghiu e, de buna seama, un om de toata isprava, care merita chiar o recompensa pentru ce a facut, acolo era vorba în primul rînd de problema riscului de a avea un guvern atît de incompetent. Era un subiect care, spre deosebire de fleacurile pe care presa obisnuieste sa le întoarca pe toate fetele în cautare de vinovati, merita pe buna dreptate sa fie politizat. Era cazul chiar sa cada niste capete de prin ministerele responsabile. Dar solidaritatea dintre prosti e mai puternica si decît digul de la Galati. 

Daca punem aceasta întîmplare la un loc cu bîlbîielile masurilor de combatere a crizei, nu rezulta altceva decît ca nu ne putem bizui nici cît negru sub unghie pe cei care conduc astazi tara. Noroc ca se mai gaseste cîte un nea Sandu.