DREPTUL MOSTENIRILOR

Familie, Casatorie si Mosteniri

Prin mostenire legala se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, juridice sau statul). Potrivit art. 650 din C. civil, „succesiunea se deferă prin lege, sau după voinţa omului, prin testament.”

Felurile mostenirii

Prin urmare moştenirea (succesiunea sau ereditatea) este de două feluri: legală şi testamentară.

Moştenirea este legală atunci când transmisiunea din cauză de moarte are loc în temeiul legii. Moştenirea legală intervine atunci când cel care lasă moştenirea nu a dispus de averea sa total sau parţial prin act de ultimă voinţă, în timpul vieţii, adică prin testament. Moştenirea este testamentară când se întemeiază pe testament ca act de ultimă voinţă al defunctului.

În cazul moştenirii testamentare, cel care dispune de averea sa prin testament se numeşte testator, iar persoanele gratificate se numesc legatari.

Deschiderea mostenirii

În dreptul nostru civil, acest fapt coincide cu momentul morţii naturale a celui care lasă patrimoniul alcătuitor al moştenirii. Potrivit art. 651 C. civil: „succesiunile se deschid prin moarte.” Moartea naturală a aceluia care lasă moştenirea poate fi constatată în mod fizic, prin examinarea directă a persoanei decedate, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, instanţa judecătorească o poate declara prin hotărâre privind constatarea morţii prezumate. Hotărârea declarativă a morţii prezumate produce efectele morţii de la data stabilită prin acea hotărâre ca fiind aceea a decesului

Conditii ale dreptului la mostenire

Pentru ca o persoana sa poata primi o mostenire, sau parti ale acesteia ea trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

• sa aiba capacitate succesorala;
• sa aiba vocatie succesorala;
• sa nu fie nedemna de a mosteni.

1. Capacitatea succesorala

• Pentru a moşteni, persoana trebuie să fie în viaţă la data deschiderii moştenirii. Exista o exceptie de la aceasta regula, exceptie prevazuta de Codul Civil si anume “Copilul conceput este considerat că există. Copilul născut mort este considerat că nu există.”

• Nu poate moşteni nici copilul care nu era conceput la data deschiderii moştenirii;
• Nu poate moşteni nici chiar copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dacă s-a născut mort.

2. Vocatia succesorala

Vocaţia (chemarea) la moştenire este cea de a doua condiţie pozitivă pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică sau juridică, ori statul. Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenirea unei persoane decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală. Devoluţiunea succesorală este legală când se face prin lege, este testamentară când se face prin testament; este convenţională când se face prin contract de donaţie de bunuri viitoare.

3. Nedemnitarea de a mosteni

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală este o pedeapsă civilă care constă în decăderea moştenitorului, vinovat de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia, din dreptul de a-l moşteni.

Cazurile de nedemnitate:

• atentatul la viata celui care lasa mostenirea;
• acuzatia calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea;
• nedenuntarea omorului a carui victima a fost cel care lasa mostenirea.

Nedemnitatea operează de drept, în puterea legii, dacă sunt îndeplinite condiţiile sus-arătate, fără să fie necesar să fie pronunţată de justiţie. Instanţa judecătorească nu pronunţă nedemnitatea, dar ea poate fi chemată, în caz de litigiu, să constate dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a opera nedemnitatea.

Devolutiunea legala a mostenirii

Prin devoluţiune succesorală se înţelege determinarea persoanelor chemate să moştenească patrimoniul unei persoane fizice decedate. Determinarea persoanelor chemate să moştenească poate fi făcută prin lege, prin testament sau prin contract.

Legiuitorul acordă vocaţie succesorală rudelor apropiate ale defunctului, care pot să fie: din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopţie; în plus de rude soţul supravieţuitor, iar în lipsa acestora statului.

Pentru a evita fărâmiţarea excesivă a moştenirii legea foloseşte clasa (ordinul) de moştenitori şi gradul de rudenie cu cel care lasă moştenirea.

Legiuitorul împarte pe moştenitori în mai multe grupe, denumite clase sau ordine, chemate la moştenire într-o anumită ordine Codul civil român în art. 669-675 împarte rudele defunctului în patru clase de moştenitori, care sunt enumerate în următoarea ordine de preferinţă:

- clasa descendenţilor în linie dreaptă (copii, nepoţi, strănepoţi, stră-strănepoţi, etc), la infinit fără limită de grad;

- clasa ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului, din căsătorie şi din afara căsătoriei) şi a colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora);

- clasa ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii defunctului etc);

- clasa colateralilor ordinari (unchii şi mătuşile, precum şi verii primari ai defunctului).

Deosebit de clasele de moştenitori enumerate de Codul civil, între moştenitorii legali figurează şi soţul supravieţuitor, chemat la moştenire de legea nr. 319/1944. Soţul supravieţuitor este chemat la moştenirea defunctului în concurs cu fiecare clasă de moştenitori, având un drept distinct.

În cazul când nu există moştenitori din niciuna din cele patru clase de moştenitori şi nu există nici soţ supravieţuitor al defunctului, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale nici prin testament, moştenirea devine vacantă şi se cuvine statului potrivit art. 680 C. civil.

Ordinea în care rudele din aceeaşi clasă sunt chemate la moştenire este determinată de gradul de rudenie, prin care se înţelege intervalul ce desparte două naşteri sau generaţii.

Reprezentarea succesorala

Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în virtutea căruia unul sau mai mulţi moştenitori legali, de un grad mai îndepărtat – numit reprezentant - urcă în gradul, locul şi drepturile ascendentului său – numit reprezentat - care este decedat la deschiderea moştenirii, pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din moştenire, dacă s-ar mai fi aflat în viaţă

Vocatia la mostenire a rudelor defunctului

Persoanele chemate de lege la moştenire sunt rudele şi soţul supravieţuitor al celui care lasă moştenirea. Rudele chemate la moştenire pot fi: descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi; ascendenţii ordinari şi, în sfârşit colateralii ordinari.

Clasa întâi de moştenitori legali - a descendenţilor. Prin descendenţi se înţelege copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit, fără deosebire de sex şi indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite. Copiii şi ceilalţi descendenţi ai defunctului chemaţi la moştenire sunt, în mod obişnuit, din căsătorie; ei au vocaţie succesorală indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite. Fac parte din aceeaşi clasă şi copiii din afara căsătoriei, cu condiţia ca filiaţia să fi fost stabilită faţă de defunct potrivit legii. Alături de copiii din căsătorie, şi cei din afara căsătoriei fac parte din clasa descendenţilor şi copiii adoptaţi. C. familiei prevede că adoptatul dobândeşte faţă de adoptator, prin efectul adopţiei, aceleaşi drepturi ca acelea pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi. Drepturile la moştenire ale descendenţilor se caracterizează prin aceea că dacă vin singuri, au vocaţie la întreaga moştenire. Dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi descendenţi de gradul I, fiecare va moşteni în mod egal, în funcţie de numărul lor. Dacă deodată cu descendenţii la moştenire este chemat şi soţul supravieţuitor al defunctului, se stabileşte mai întâi cota ce se cuvine acestuia şi restul se împarte între descendenţi.

Clasa a II-a de moştenitori – a ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi. Clasa mixtă a ascendenţilor şi a colateralilor privilegiaţi urmează la succesiune în lipsa descendenţilor, sau, dacă aceştia au renunţat la moştenire sau au fost declaraţi nedemni. Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii defunctului: tatăl şi mama, din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie. Dacă la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (tatăl şi mama acestuia), moştenirea se împarte în mod egal, dacă vin în concurs, sau dacă este un singur părinte acesta culege întreaga avere succesorală.

În categoria colateralilor privilegiaţi sunt cuprinşi fraţii şi surorile defunctului precum şi descendenţii acestora, până la gradul IV de rudenie cu defunctul inclusiv (nepoţii şi strănepoţii de frate şi soră).

Clasa a III-a de moştenitori legali – ascendenţii ordinari. Dacă defunctul nu are moştenitori din primele două clase, deja analizate, sau aceştia nu vor să moştenească renunţând, sau dacă nu pot (fiind declaraţi nedemni sau exheredaţi), legea cheamă la moştenire pe ascendenţii ordinari, care sunt alţii decât părinţii: bunicii, străbunicii, stră-străbunicii etc. fără limită de grad, limitare care însă practic există din cauze naturale. Ascendenţii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei, din rudenia civilă rezultată din adopţia cu efecte depline. Dacă adopţia a fost cu efecte restrânse, vin la moştenie ascendenţii ordinari din rândul rudelor fireşti.

Clasa a IV-a de moştenitori legali – colateralii ordinari. În clasa colateralilor ordinari sunt cuprinşi de codul civil: unchii şi mătuşile, verii primari şi fraţii sau surorile bunicilor defunctului. Împărţirea moştenirii între colateralii ordinari se face potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie, unchii şi mătuşile (rude de gradul III) înlătură de la moştenire pe verii primari şi fratele sau sora bunicilor defunctului (rude de gradul IV). Între colateralii ordinari chemaţi la moştenire care sunt de grad egal se aplică principiul egalităţii.

Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

Temei legal : Legea nr. 319/1944.

Sotul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă de moştenitori legali. Actul căsătoriei dintre cei doi soţi justifică întru-totul dreptul aceluia dintre ei care supravieţuieşte să-l moştenească pe soţul decedat. Acesta nu face parte din nici o clasă de moştenitori legali, nu este înlăturat şi nu înlătură nici o clasă de moştenitori, dar vine în concurs cu fiecare dintre clase. Pentru a putea mosteni trebuie sa aiba calitatea de sot al defunctului in momentul deschiderii mostenirii.

Când decedează unul dintre soţi, prima problemă care se impune a fi rezolvată pentru stabilirea drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor, iar dacă există şi alţi moştenitori ale căror drepturi din moştenire trebuie stabilite, este determinarea masei succesorale, adică a drepturilor şi obligaţiilor care o compun.

În regimul matrimonial prevăzut de Codul familiei, soţii au două categorii de bunuri: a) bunuri comune ale ambilor soţi; b) bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi. Regula privind regimul matrimonial în dreptul nostru este comunitatea de bunuri a soţilor. Sotul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare.

Enumerarea drepturilor asupra moştenirii ale soţului supravieţuitor, recunoscute conform Legii nr. 319/1944:

a) un drept de moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase (art. 1).

b) un drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice precum şi asupra darurilor de nuntă (art. 5);

c) un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art. 4), care este un drept real.

Drepturile statului asupra mostenirii ramase vacante

In lipsa de mostenitori legali sau testamentari, precum si in lipsa sotului supravietuitor, bunurile lasate de defunct devin vacante si trec in proprietatea statului.

Certificatul de vacanţă succesorală nu are efect constitutiv, ci numai declarativ, de unde consecinţa că dobândirea operează retroactiv de la data morţii celui care lasă moştenirea, adică statul, ca şi ceilalţi moştenitori, dobândeşte moştenirea de la deschiderea ei.

Dacă certificatul de vacanţă succesorală nu s-a eliberat, constatarea existenţei succesiunii vacante şi a componenţei acesteia se poate face, la cererea aceluiaşi organ fiscal, de către instanţa de judecată, prin hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu părţile interesate. certificatul de vacanţă al moştenirii poate să fie contestat de persoane care reclamă calitatea de moştenitor sau care vin la moştenire cu pretenţii, aceasta putându-se face numai prin justiţie.

Testamentul

Testamentul este un act juridic special, care pe lângă actele de dispoziţie patrimonială privind averea sa mai cuprinde şi alte manifestări de ultimă voinţă ale defunctului. Astfel poate sa mai cuprinda: sarcini impuse legatarilor, îndepărtări de la moştenire a unor moştenitori legali nerezervatari, desemnarea unui executor testamentar, revocarea dispoziţiilor dintr-un testament anterior; un partaj de ascendant, recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la înmormântări, funeraliile şi amintirea defunctului, rugăminţi şi sfaturi pentru moştenitori etc.

Pentru a fii valabil testamentul trebuie sa indeplineasca anumite conditii de fond (capacitatea de a dispune a testatorului; voinţa liberă şi neviciată a testatorului; cauza valabilă a actului juridic), precum si conditii de forma ( obligativitatea formei scrise, interzicerea testamentului conjunctiv).

Felurile testamentelor: Exista trei categorii de testamente si anume:

a) Testamentele ordinare sunt acele testamente încheiate în condiţii normale, obişnuite;

b) Testamentele privilegiate sunt acele testamente încheiate în cazuri excepţionale;

c) Testamente făcute în forme simplificate, atipice cum sunt dispoziţiile privind depunerile CEC, depozitele bancare şi testamentul făcut în străinătate.

Testamentele ordinare. Din categoria testamentelor ordinare fac parte: testamentul olograf , autentic şi mistic (sau secret). Testamentul olograf este acel testament care trebuie să fie în întregime scris, datat şi semnat de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn, condiţiile scrierii, datării şi semnării de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute. Testamentul autentic este acela care a fost autentificat în condiţiile legii. Autentificarea testamentului urmează regulile comune tuturor înscrisurilor, respectiv în faţa notarului public competent. Testamentul mistic sau secret este reglementat de art. 864 C. civil, ca fiind acel testament semnat de mâna testatorului, strâns şi sigilat, prezentat judecătoriei pentru îndeplinirea formalităţilor de suprascriere. Testamentul mistic sau secret este puţin utilizat în practică, pentru că el cumulează neajunsurile testamentului autentic cu cele ale testamentului olograf. El rămâne însă reglementat de codul civil, chiar dacă importanţa sa practică a scăzut.

Testamentele privilegiate sunt acele testamente pe care testatorul le dă în împrejurări excepţionale fiind împiedicat să îndeplinească formalităţile cerute de lege pentru testamentele obişnuite. Pentru testamentele privilegiate legea civilă prevede formalităţi simplificate faţă de formalităţile cerute pentru testamentele încheiate în formă autentică. Aceste testamente sunt următoarele: testamentele militarilor; testamentul maritim, testamentul in caz de boala contagioasa.

Procedura succesorală notarială

Procedura succesorală notarială este o procedură graţioasă, necontencioasă, la care se recurge de către moştenitori atunci când sunt de acord cu calitatea de succesori pe care o au, cu compunerea masei succesorale şi cota care revine fiecăruia din această masă, urmând să-şi clarifice pretenţiile rezultate din moştenire prin bună învoială. Părţile nu sunt obligate să recurgă la procedura succesorală notarială, astfel că, în cazul în care cei chemaţi să culeagă moştenirea nu se înţeleg, fie asupra calităţii pe care o au, fie a componenţei patrimoniului succesoral ori a cotei ce revine fiecăruia, sau când pur şi simplu aşa doresc, ei se pot adresa direct instanţei de judecată, care va fi chemată să soluţioneze litigiul în limitele sesizării, când ne aflăm în faţa procedurii contencioase.

Legea nr. 36/1995 dispune că “în cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum şi compunerea masei succesorale.”

Desfăşurarea procedurii succesorale notariale este declanşată, potrivit art. 68 din lege, după caz, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căruia defunctului şi-a avut ultimul domiciliu. Obiectivele principale sunt: stabilirea moştenitorilor şi al legatarilor, a numărului acestora; stabilirea calităţii şi a drepturilor cuvenite celor chemaţi să culeagă moştenirea; fixarea compunerii masei succesorale; împărţirea activului patrimoniului succesoral între cei chemaţi să culeagă moştenirea, trimiterea în posesiune a moştenitorilor nesezinari.

Certificatul de moştenitor

Pe baza încheierii de finalizare a procedurii succesorale, în termen de 20 de zile se redactează certificatul de moştenitor. Certificatul de moştenitor1 este actul emis de notarul public prin care se finalizează procedura succesorală notarială, care constată că după o anumită persoană decedată, are calitatea de moştenitor una sau mai multe persoane, care de regulă sunt în viaţă la data emiterii, titlul în baza căreia dobândeşte această calitate (legea sau testamentul), indicarea cotelor părţi sau a bunurilor care fac parte din moştenirea despre care este vorba.

Alte date pe care le cuprinde certificatul de moştenitor sunt: numărul dosarului succesoral, indicarea biroului notarial care l–a instrumentat; numărul şi data eliberării; indicarea dacă este cazul a moştenitorilor renunţători dacă aceştia fac parte din clasa şi gradul celor acceptanţi şi s-ar fi aflat în concurs cu aceştia; domiciliul moştenitorilor, plata taxelor de timbru.

Atunci când sunt mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia primeşte câte un exemplar, iar pentru bunurile dispuse prin testament se poate elibera un certificat distinct de celelalte.