249 Dependenta de creatie

Creatia da dependenta. De cele mai multe ori, mai complet decât dependenta de alcool sau droguri. Dependenta de creatie are câteva specificitati. Omul doreste sa devina dependent în absolut, se muta cu totul în creatie. Foarte putini sunt cei care, odata instalati în aceasta patima, ar vrea sa se întoarca între semenii care nu-s mânati de nevoia de a se afirma prin creatie.

Nu poti sa spui: am fost 20 de ani compozitor si nu mai sunt. Sau: am fost un arhitect celebru, dar, slava Domnului, m-am facut bine. Notorietatea consfinteste dependenta. Vietile oamenilor, care fac în scurt timp dependenta de creatie, devin legende. Nu cunosc însa nici o legenda a unui mare abandon, a unei dezintoxicari de creatie faimoase. Esecul nu-i totuna cu abandonul. Celor mai multi artisti nu le spune nimeni niciodata ca sunt buni, ca sunt remarcabili în arta lor. Totusi, ei continua sa creeze pâna ce mor. Când li se spune ca n-au talent, ca sansele de afirmare sunt neînsemnate, când neluarea în seama se institutionalizeaza, asta îi îndârjeste si mai tare.

Unele cercetari psihologice spun ca numai trei persoane din 100 au imboldul creatiei, ca sunt predispuse sa ajunga creatori, în nu conteaza care domeniu. Daca vom citi corect aceste statistici ale vointei de a fi creator, vom realiza si mai bine ideea ca creatia e o abatere de la normalitate, un act contra obisnuintei sociale. Societatea se simte bine în albia ei si uite ca trei posedati din 100 sunt hotarâti s-o schimbe, s-o îndrepte spre necunoscut, sa instaureze alte reguli. S-o revolutioneze!

Cunosc un singur caz, în care un pictor, pe cale de a-si face un nume bun, dupa ce a avut câteva expozitii de real succes în tara, a fugit peste Atlantic si s-a apucat de negotul cu computere, ca sa scape cât mai repede de amintirea anilor artistici. M-au obligat sa fiu pictor ai mei, mi-a spus negustorul de computere realizat, asa cum unii parinti tin sa-si vada copiii medici. Aveam talentul, pe care ai mei îl visasera si nu-l primisera de la natura, dar nu si dorinta lor de afirmare. Natura gresise împarteala.

Toti din casa si toate neamurile se mândreau cu mine, zicându-mi ca eu trebuia sa împlinesc ceea ce ei nu reusisera din cauza vremurilor potrivnice. Ma simteam un sacrificat de familie, nu un ales al destinului. Am fugit în America, fiindca nu puteam sa mai îndur sperantele exgerate ale familiei.

Omul a ales fuga, abandonul, cufundarea în anonimat, pentru ca acasa abandonul ar fi semnificat nu întoarcerea la o viata de confort sufletesc, de împacare cu sine, ci tradarea intereselor unei colectivitati.

Discutia acestui tip de dependenta invita la opinii patimase. De aceea nu-i bine s-o deschizi. Prea multa lume, care n-are nici o legatura cu creatia, se simte datoare sa aiba pareri în afara realitatii dure a actului creator: dependenta.
>>>>>>>end dixi Tudor Octavian >>>>>>>>