Canoanele Sinodului Iecumenic
| Nume | DenumireExpl | Continut | |
|---|---|---|---|
| 1 sin. I ec. | Automutilaţii nu pot fi clerici | Dacă cineva în boală s-a tăiat cu meşteşug (s-a operat) de către medici, sau de către barbari s-a tăiat, acest să rămână în cler; iar dacă cineva sănătos fiind s-a tăiat pe sine, acesta, chiar dacă se numără în cler (chiar dacă este membru) al clerului, se cade să înceteze (a mai face parte din cler) şi de acum înainte, nici unul ditre cei de felul acesta nu trebuie să se înainteze (în cler). Precum este lucrul vădit că (aici) se vorbeşte despre cei ce fac isprava aceata înadins şi care îndrăznesc să se taie pe ei înşişi; tot la fel (este vădit că) dacă oarecari au fost scopiţi (făcuţi eunuci) de către barbari sau de către stăpâni, însă altminterea sar găsi vrednici, pe unii ca aceştia canonul îi primeşte în cler. | |
| 2 sin. I ec. | Neofiţii să nu fie primiţi în cler | Deoarece multe s-au făcut împotriva canonului bisericesc, fie din nevoie, fie în alt chip, la stăruinţa oamenilor, încât oamenii abia veniţi de la viaţa păgânească la credinţă şi care în scurtă vreme au fost catehizaţi se aduc îndată la baia spirituală, şi deodată cu botezarea se înaintează la episcopat sau la prezbiterat, s-a socotit că este bine de acum înainte nimic de acest fel să nu se mai facă; pentru că îi trebuie timp de mai multă ispitire celui care se catehizează (catehumenului) şi după botez. Căci este lămurită scriptura apostolică ce zice: "Nu neofit, ca nu mândrindu-se să cadă în osândă şi în lanţul (cursa) diavolului" (1 Tim 3,6). Iar dacă cu trecerea vremii, s-ar afla vreo păcătuire sufletească cu privire la o persoană (a unei persoane) şi s-ar dovedi de către doi sau trei martori, unul ca acela să înceteze din cler. Iar cel ce ar face (proceda) împotriva acestora, aceluia i se va pune la îndoială calitatea de cleric (în privinţa apartenenţei lui la cler), ca unul care a cutezat să se împotrivească marelui sinod. | |
| 3 sin. I ec. | Clericii să nu aibă ţiitoare | Marele sinod a oprit cu desăvârşire, fie episcopului, fie presbiterului, fie diaconului, fie oricui dintre cei care sunt în cler, să li se îngăduie a avea femeie împreună locuitoare (concubină), afară doar de mamă, sau soră, sau mătuşă, sau numai astfel de persoane cu privire la care a fugit toată bănuiala (prin care a scăpat de toată bănuiala). | |
| 4 sin. I ec. | Alegerea şi hirotonia episcopilor | Se cuvine aşadar ca episcopul să se aşeze de către toţi (episcopii) cei din eparhie (mitropolie, provincie), iar dacă ar fi greu un lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie stăruitoare (presantă, constrângătoare), fie pentru lungimea drumului, adunându-se în orice chip trei la un loc, împreună alegători făcându-se şi cei absenţi şi consimţind prin scrisori, atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor făcute să se dea în fiecare eparhie (mitropolie) mitropolitului. |
| 5 sin. I ec. | Sinoadele Mitropolitane | În privinţa celor ce au fost excomunicaţi (afurisiţi) de către episcopii din fiecare eparhie (mitropolie) fie dintre cei din cler, fie dintre cei din stare laică, să se ţină rânduiala cea după canonul care hotărâşte ca cei scoşi (izgoniţi, afurisiţi) de către unii să nu se primească de către alţii. Să se cerceteze ca nu cumva aceştia să fi ajuns excomunicaţi din împuţinarea sufletului (din micimea de suflet) sau din vrajbă sau din vreo altă scădere de acest fel a episcopului. Deci pentru ca lucrul acesta să fie cercetat după cuviinţă, s-a socotit (părut) că este bine să aibă loc (să se ţină) sinoade în fiecare an, de două ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie) pentru ca obştea tuturor episcopilor eparhiei (mitropoliei) adunaţi la un loc să cerceteze întrebările cele de acest fel şi, astfel, cei care în mod vădit s-au ridicat împotriva episcopului, după dreptate să fie socotiţi de către toţi -excomunicaţi până când obştei episcopilor i s-ar părea (potrivit) să aducă în privinţa acestora o hotărâre echitabilă. Iar sinoadele să aibă loc (să se ţină) unul înaintea Patruzecimii, pentru ca înlăturând orice puţinătate de suflet, darul să se aducă curat lui Dumnezeu; iar al doilea, cam în vremea toamnei. | |
| 6 sin. I ec. | Exarhatele. Alegerea episcopilor | Să se ţie obiceiurile cele vechi, cele din Egipt şi din Libia şi din Pentapole, aşa încât episcopl din Alexandria să aibă stăpânire peste toate acestea, pentru că acest este şi obiciul episcopului Romei. De asemenea şi în Antiohia şi-n alte eparhii (provincii) să li se păstreze Bisericilor întâietăţile (privilegiile). Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că dacă cineva ar deveni episcop fără încuviinţarea mitropolitului, marele sinod a hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop. Iar dacă alegerii comune tuturor, fiind ea (cu temei) bine întemeiată şi după canonul bisericesc, i s-ar împotrivi doi sau trei din vrajbă (pizmă) proprie, să aibă tărie votul (hotărârea) celor mai mulţi. | |
| 7 sin. I ec. | Cinstirea scaunului din Ierusalim | Deoarece a avut tărie obiceiul şi vechea predanie (tradiţie) ca episcopul din Elia (Ierusalim) să se cinstească (să se bucure de cinste), să aibă urmarea (continuarea) cinstei (acesteia), păstrându-se însă pe seama mitropoliei propria ei vrednicie (demnitate). |
| 8 sin. I ec. | Primirea schismaticilor în biserică | În privinţa celor ce s-au numit pe sine cândva catari (curaţi), iar acum (se reîntorc) vin la sobornicirea şi apostoleasca Biserică, i s-a părut sfântului şi marelui sinod ca punându-se mâinile asupra lor, să rămână astfel în cler. Dar înainte de toate se cuvine ca ei să mărturisească în scris că vor primi (se vor uni, vor fi de acord) şi vor urma dogmele bisericii soborniceşti şi apostolice, anume că vor avea comuniune (împărtăşire) şi cu cei căsătoriţi a doua oară, şi cu cei care au căzut în vremea prigoanei (persecuţiei), cu privire la care s-a rânduit timpul (de pocâinţă) şi s-a hotărât sorocul (termenul de iertare), -aşa încât aceştia (catarii ) să urmeze întru toate dogmele Bisericii soborniceşti. Prin urmare, aceştia toţi, fie (că sunt) în sate, fie (că sunt) în oraşe, numai singuri cei care s-ar găsi hirotoniţi, (adică) cei ce se găsesc în cler, să rămână în acelaşi chip (în acelaşi cin, în aceeaşi stare). | |
| 9 sin. I ec. | Ispitirea celor ce intră în cler | Dacă cineva fără de cercetare a fost înaintat (rânduit) presbiter, sau făcându-i-se ispitirea şi-a mărturisit păcătele, şi mărturisindu-se el, oameneii fiind mişcaţi, au pus mâinile pe unul ca acesta împotriva canonului, pe acesta canonul nu-l primeşte (în cler), căci Biserica sobornicească apără (revendică) numai ceea ce este fără de prihană. | |
| 10 sin. I ec. | Cei ce au căzut odată de la credinţă nu pot intra în cler | Oricâţi dintre cei câzuţi (de la credinţă) au fost înaintaţi (în cler) fie din neştiinţă, fie cu ştiinţă mai dinainte ( a stării lor) din partea celor ce i-au înaintat, aceasta nu aduce slăbire (prejudiciu) canonului bisericesc, pentru că după ce se vor cunoaşte, se caterisesc. | |
| 11 sin. I ec. | Treptele pocăinţei celor căzuţi de la credinţă | În privinţa celor ce au lepădat credinţa, fără silă, sau fără luarea averilor, sau fără primejduire, sau fără ceva de acest fel, cum s-a întâmplat sub tirania lui Liciniu, i s-a părut sinodului că deşi nu sunt vrednici de omenie, să se milostivească totuşi de ei (să fie totuşi trataţi cu îndurare). Deci câţi dintre ei ca (nişte) credincioşi se căiesc cu adevărat, să petreacă trei ani între ascultători şi şapte ani să se smerească (să se umilească, să stea plecaţi), iar doi ani fără împărtăşire vor lua parte la rugăciuni cu poporul. |
| 12 sin. I ec. | Pocăinţa celor ce vin din oastea păgână | Iar cei ce au fost chemaţi de har şi au arătat la început zel (pornire) lepădând cingătorile, iar după aceeea s-au întors ca câinii la propria lor vomitătură, încât unii şi arginţi (bani) au cheltuit şi prin daruri au izbutit să ajungă din nou la slujbă în oaste, aceştia zece ani să se plece ( să cadă, să se umilească), după timpul de trei ani al ascultării. Dar la toţi aceştia trebuie să se cerceteze bunăvoinţa şi felul căinţii. Iar câţi arată întoarcerea lor cu fapte, dar nu de formă (cu chipul), ci cu frică şi cu lacrimi şi cu răbdare şi cu faceri de bine, aceştia împlinind vremea hotărâtă a ascultării, se vor împărtăşi neaparat de rugăciuni (vor participa la rugăciunile comune), episcopului fiindu-i îngăduit să hotărască (să dispună) ceva şi mai omenos (blând) cu privire la aceştia. Iar câţi au suferit (suportat) cu nepăsare (îndepărtarea de la rugăciuni) şi au socotit că pentru reîntoarcere le este de ajuns forma (aparenţa) intrării în Biserică, să plinească întru totul (întocmai, pe deplin) timpul (penitenţiei). | |
| 13 sin. I ec. | Împărtăşirea muribunzilor | În privinţa celor care stau să moară (dintre căzuţi) să se observe şi acum vechea şi canonica lege, încât dacă cineva stă să moară, să nu fie lipsit de cele mai de pe urmă şi mai trebuitoare merinde. Iar dacă fiind deznădăjduit şi luând împărtăşirea, s-ar număra din nou (vor rămâne) între cei ce trăiesc (între cei vii) acela să fie împreună cu cei ce iau parte numai la rugăciune. Dar peste tot şi în privinţa oricui ar sta să moară, cerând a se face părtaş de cuminecătură (a se împărtăşi cu Euharistia), (stabilim ca) episcopul, cu cercetarea (ispitirea), să-l facă părtaş sfântului dar (prosforei, să-l împărtăşească). | |
| 14 sin. I ec. | Pocâinţa catehumenilor căzuţi | În privinţa celor care au fost şi care au căzut (de la credinţă), i sa părut sfântului şi marelui sinod ca aceştia numai trei ani să fie ascultători (în treapa ascultării), iar după aceea să se roage cu catehumenii. | |
| 15 sin. I ec. | Transferarea clerului este oprită | Pentru multă tulburare şi pentru gâlcevile care s-au făcut, s-a părut (potrivit) să se înlăture cu desăvârşire obiceiul, contrar canonului apostolic (14, 15) care s-a mai găsit în unele părţi, ca nici episcopul, nici presbiterul şi nici diaconul să nu treacă (să nu se strămute) din cetate în cetate. Iar dacă meşteşugească ceva de felul acesta, sau s-ar deda vreunor treburi de acest fel, să se lipsească cu desâvârşire de o atare uneltire şi să se aşeze din nou în Biserica în care a fost hirotonit episcopul, sau presbiterul (acela). |
| 16 sin. I ec. | Osândirea clericilor care se mută singuri | Câţi dintre presbiteri sau diaconi, sau peste tot, cei ce se numără în cler (sunt socotiţi în rândul clerului), în chip cutezător, neavând înaintea ochilor nici frica lui Dumnezeu, nerecunoscând nici canonul bisericesc, vor pleca de la bisericile lor, aceştia nu trebuie să fie primiţi nicidecum în altă biserică, ci trebuie să fie siliţi ca să se reîntoarcă în parahiile (eparhiile) lor; sau dacă stăruiesc (persistă), trebuie să fie excomunicaţi (să fie fără de împărtăşire). Iar dacă ar şi îndrăzni cineva să răpească pe cel ce este al altuia (aparţine altuia) şi să-l hirotonească în Biserica lui, fără încuviinţarea episcopului propriu de la care a fugit cel ce este numărat în cler ( este socotit în rândul clerului), să fie hirotonia (lui) fără tărie. | |
| 17 sin. I ec. | Osândirea dobânzii şi a cametei | Deoarece mulţi dintre cei care se numără în canon (sunt socotiţi în rândul clerului) urmârind lăcomia şi câştigul ruşinos (alergând cu lăcomie la câştig ruşinos), au uitat dumnezeiasca Scriptură care zice; "argintul său nu l-a dat pentru camătă (dobândă)" Ps. 14,5; şi dând împrumut cer sutimi (procente), sfântul şi marele sinod a socotit a fi cu dreptate, că dacă după această orânduire, s-ar găsi cineva luând camătă din îndeletnicire (cu treaba aceasta, cu cămătăria), sau astfel învârtind lucru, sau cerând înapoi şi jumătate, sau orice altceva născocind pentru câştig ruşinos, să se caterisească din cler şi să fie străin de canon (de starea clerului). | |
| 18 sin. I ec. | Locul diaconilor în rândul clerului | A venit la sfântul şi marele sinod (ştirea) că în unele locuri şi cetăţi, diaconii dau presbiterilor cuminecătura (euharistia), ceea ce nici canonul şi nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce jertfa să dea trupul lui Hristos celor ce jertfec (celor ce aduc sfânta jertfă). S-a mai cunoscut şi aceea că unii dintre diaconi se ating de cuminecătură (euharistie, împărtăşanii) chiar şi înaintea episcopilor. Aşadar toate acestea să înceteze, iar diaconii să rămână în măsurile lor (în rânduielile, tocmelilor), ştiind că ei sunt slujitori ai episcopului, dar mai mici decât presbiterii. Să primească aşadar după rânduială cuminecătura (euharistia) după presbiteri, dându-le-o fie episcopul, fie presbiterul. Dar să nu le fie permis diaconilor nici să şează în rândul presbiterilor; căci ceea ce s-a făcut este împotriva canonului şi împotriva rânduielii. Dar dacă cineva şi după aceste orânduiri nu ar voi a se supune, să înceteze din diaconie. |
| 19 sin. I ec. | Ereticii pavlichieni | În privinţa ereticilor pavlichieni care au alergat (s-au întors) mai | |
| pe urmă la soborniceasca Biserică, se aşază rânduiala ca ei să fie | |||
| neapărat botezaţi din nou. Iar dacă unii în timpul trecut s-au | |||
| numărat în cler (au făcut parte din cler) şi dacă se arată | |||
| neîntinaţi şi neprihăniţi, după ce vor fi botezaţi din nou să se | |||
| hirotonească de către episcopul Bisericii soborniceşti. Dacă însă | |||
| cercetarea i-ar găsi pe ei nepotriviţi (nevrednici), se cuvine a-i | |||
| caterisi pe ei. Aşijderea şi în privinţa diaconiţelor şi peste tot în | |||
| privinţa celor număraţi (socotiţi) în cler, să se observe aceeaşi | |||
| rânduială (procedură). Am pomenit însă şi pe diaconiţele | |||
| numărate (socotite) în cin (în cler, în schemă) cu toate că nu au nici o hirotesie, aşa că acestea să fie socotite neapărat între laici. | |||
| 20 sin. I ec. | Oprirea îngenuncherii în unele zile | Deoarece sunt unii care-şi pleacă genunchii (îngenunchează) duminica şi-n zilele Cincizecimii -pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel în fiecare parohie (eparhie), sfântului sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse (făcute) lui Dumnezeu stând ei în picioare. | |