Spovedania in Credinta Ortodoxa

April 10th, 2009 Spovedania, pocainta sau marturisirea este Taina prin care Dumnezeu iarta, prin intermediul preotului duhovnic, pacatele marturisite de crestini cu sinceritate in scaunul spovedaniei. Aceasta taina are mai multe denumiri: pocainta, intrucat cel ce o primeste trebuie sa-si marturiseasca pacatele si sa le regrete din toata inima; marturisirea sau spovedania, deoarece crestinul se marturiseste preotului; al doilea botez, caci prin lacrimi de pocainta adevarata se sterg pacatele, la fel ca si prin apa Botezului; iertare sau dezlegare, fiindca prin ea se dezleaga pacatosul de legatura pacatelor; impacare, caci prin ea ne impacam cu Dumnezeu.

In Taina Spovedaniei se disting patru trepte: cainta sau parerea de rau; spovedania sau marturisirea pacatelor; rugaciunea de iertare si dezlegare; indeplinirea canonului de pocainta si reintegrarea in comunitate. Cainta reprezinta determinarea de a fi iertat si de a ierta. Marturisirea pacatelor sub epitrahilul duhovnicului, adica apelul la Biserica de a fi iertat si reprimit in comuniune, reprezinta momentul cand credinciosul isi recunoaste nevrednicia sa. Daca la inceput spovedania se facea in public, in semn de impacare cu intreaga comunitate, astazi a ramas in practica marturisirea individuala si confidentiala.

Preotul este cel ce rosteste rugaciunea de iertare si dezlegare, punand mainile pe epitrahilul asezat pe capul penitentului, a celui ce se spovedeste. Dezlegarea constituie realitatea obiectiva a Tainei Spovedaniei. Ea nu are un caracter declarativ, ci este o invocare, intrucat preotul este doar un martor, iar Hristos, prezent in mod nevazut, este Cel care primeste marturisirea si da iertarea. Acest lucru este evident si in textul rugaciunii: “Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine fiule/fiica (N) si sa-ti lase tie toate pacatele”. Preotul a primit insa darul de a lega si a dezlega pacatele. Dar acest lucru trebuie sa il indeplineasca cu cea mai mare responsabilitate. De aceea, in semn de pocainta, cel care se marturiseste trebuie sa promita ca nu va mai savarsi acel pacat si sa implineasca un canon: sporirea rugaciunilor, fapte de milostenie, citirea Scripturilor si a altor carti. Canonul nu are insa un caracter de satisfactie sau de pedeapsa, ci de remediu, deoarece “de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat”. El nu este astfel o conditie indispensabila si nici o completare a dezlegarii. Iertarea ori nu exista, ori este daruita in mod cu totul gratuit.

Rolul duhovnicului

Pentru a ne putea spovedi, avem nevoie de un duhovnic. Duhovnici pot fi doar episcopii sau preotii care au primit dreptul de a dezlega pacatele prin hirotesia in duhovnic, o rugaciune speciala ce urmeaza hirotoniei. Duhovnicul trebuie ales din motive duhovnicesti, pentru ca astfel spovedania sa aiba roade bune in inima credinciosului. El nu este doar un simplu savarsitor al acestei Taine. Duhovnicul trebuie sa fie si doctorul nostru sufletesc si, cu cat ne cunoaste mai bine, cu atat ne poate ajuta mai mult. El ne este martor si insotitor al celui ce se spovedeste, caci, in rugaciunea de dezlegare se mai spune: “Iar eu, nevrednicul Sau slujitor, prin puterea ce mi-a fost data, te iert si te dezleg…”. In scaunul de spovedanie, duhovnicul trebuie sa fie pe rand parinte, medic, invatator si judecator, dar aceste calitati trebuie imbinate cu dreapta socoteala. Ca parinte, el trebuie sa incurajeze spovedania, pentru ca aceasta sa fie sincera si facuta cu gand de pocainta. Ca medic, are ca mijloace de vindecare sfaturile duhovnicesti sau canoanele de pocainta. Ca invatator, are datoria de a-l educa pe credincios, de a-l invata despre adevarurile de credinta. Iar ca judecator, el rosteste sentinta de dezlegare, de iertare a pacatelor.

Cand, unde, cum, de ce trebuie sa ne spovedim?

Toti credinciosii trebuie sa se spovedeasca, fiindca nu exista nimeni care sa nu savarseasca, zilnic, un pacat cat de mic. In special cei bolnavi trebuie sa se ingrijeasca sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Dar si cei ce sunt sanatosi nu trebuie sa amane acest lucru, caci nu stim nici ziua, nici ceasul cand se va lua de la noi sufletul nostru. De altfel, spovedania nu este legata de niste termene fixe de timp. Este adevarat ca Biserica indeamna sa ne spovedim in cele patru posturi de patru ori. Macar! Putem merge la preotul duhovnic ori de cate ori simtim nevoia de a ne usura sufletele de pacatele savarsite. Si din acest motiv este bine sa gasim un duhovnic care sa ne fie mereu aproape, pentru a-l putea cerceta oricand, chiar si pentru un sfat. Spovedania se face de regula in Biserica, in fata sau in apropierea icoanei Mantuitorului. Cand situatia o cere, ea se poate savarsi si in casa preotului. Cei bolnavi sau care nu pot veni la biserica pot fi spovediti si acasa. Insa, indiferent de timpul sau locul in care se savarseste, spovedania trebuie sa fie cat mai completa, sa fie sincera, facuta de bunavoie, cu sentiment de pocainta. Nu in ultimul rand, ea trebuie sa fie secreta, fara alti martori decat preotul, penitentul si Hristos cel nevazut.

Spovedania inseamna in primul rand a ne indeparta de toate pacatele savarsite, imbracand haina cea noua a virtutilor crestine. Spovedania este cea care ne trece puntea de la starea de pacat si osanda la cea de har mantuitor. Ea ne deschide calea spre desavarsire, spre mantuire, ne sporeste evlavia, credinta, dragostea fata de Dumnezeu. Dupa spovedanie, sufletul se simte din nou curat, ca un nou nascut, impacat cu sine. Dar spovedania este si un act de curaj. Viata crestina autentica presupune implinirea poruncilor dumnezeiesti. Nu intotdeauna suntem insa capabili de a face acest lucru, deoarece ne lipseste fie curajul, fie vointa. Totusi, nu trebuie sa uitam ca, daca am gresit, trebuie sa ne asumam greselile, sa ne ridicam, sa mergem mai departe. Caci viata crestinului este o alternanta de vai si dealuri, de infrangeri si biruinte. Daca nu ne rusinam de noi in momentul savarsirii pacatului, nu trebuie sa ne rusinam nici cand le marturisim. De fapt, trebuie sa avem acea rusine binefacatoare, care ne indeamna nu sa nu marturisim pacatul, ci sa il marturisim cu umilinta. In acest caz, putem spune ca rusinea este direct proportionala cu intensitatea pocaintei noastre. Punand inceput bun prin pocainta, noi ne apropiem din nou de comunitatea din care am iesit singuri, ne apropiem de Hristos, care ne asteapta in primul rand in Sfanta Impartasanie. Caci curatindu-ne si primind iertarea pacatelor in urma spovedaniei, suntem indreptatiti sa ne unim cu Hristos.

Sfaturi pentru spovedanie

La spovedanie nu trebuie sa repetam acele pacate pe care le-am mai marturisit si de care am fost dezlegati, daca nu le-am mai savarsit. Altfel, este ca si cum nu am avea incredere in puterea Tainei ce se savarseste prin spovedanie.

In timpul spovedaniei nu trebuie sa ne amintim de alte persoane care se aflau in apropierea noastra in momentul savarsirii pacatelor. Intreaga atentie trebuie sa fie indreptata spre noi insine. Trebuie sa ne osandim doar pe noi insine.

Sfintii Parinti indeamna sa nu spunem pacatele in cele mai mici amanunte, ci sa le prezentam cat mai clar, explicit si pe scurt. Asta pentru ca nu cumva luand pe fiecare in parte sa dam prilej de sminteala atat sufletului nostru, cat si duhovnicului.

Marturisindu-ne pacatele, trebuie sa ne caim in mod sincer de ele, sa le spalam in baia lacrimilor. Din acest motiv este numita spovedania botezul lacrimilor. Caci nu trebuie sa fim impietriti la inima, ci, dimpotriva, sa ne marturisim cu multa umilinta si dorinta de indreptare.

Si, nu in ultimul rand, nu trebuie sa insiram toate maruntisurile, pentru a nu scapa din vedere ceea ce este cel mai important. Sa nu uitam sa ne marturisim cele mai mari pacate. Acestea pot fi neiubirea lui Dumnezeu si a aproapelui, necredinta in harul mantuitor, staruinta in mandrie si slava desarta. In aceste pacate sta toata rautatea si stricaciunea sufleteasca.


click spre "negustori"