|
Sursa articol damian-draghici
Discriminarea
rromilor începe în propriile lor familii, acolo unde, 24 de ore din 24,
copiii aud de la parinti ca ei sunt tigani, iar ceilalti sunt români,
atrage atentia artistul Damian Draghici. Câstigator al unui premiu
Grammy, Draghici a cunoscut consacrarea muzicala în Occident si tot
acolo a decis sa-si asume public etnia din care face parte.
Artistul a marturisit „La masa Adevarului” ca, în majoritatea
cazurilor, complexele de inferioritate ale oamenilor, indiferent de
culoarea pielii, genereaza atitudini antisociale. Efortul personal,
rezolvarea trebuintelor primare si toleranta sunt însa, cheia
normalizarii relatiilor dintre minoritari si majoritari în societatea
româneasca. si Damian Draghici este unul dintre cei care prefera sa i
se spuna tigan si nu rrom, considerând ca dezbaterile de acest gen sunt
departe de a satisface nevoile comunitatii sale.
Artistul
Damian Draghici spune ca el însusi a petrecut o buna parte din viata
având complexul ca e diferit de ceilalti si ca nu va fi acceptat de
majoritari din cauza etniei.
CARTE DE VIZITA
• S-a nascut la 31 martie 1970, la Bucuresti.
• A emigrat în Grecia înainte de 1989.
• A absolvit Berklee College of Music (Boston, SUA).
• Este liderul trupei Damian & Brothers.
• În 2006 a obtinut un premiu Grammy.
• A înregistrat 17 albume si a semnat coloana sonora a filmului „Piratii din Caraibe 3”.
„Devenim ceea ce vrem sa devenim”
- Adevarul: Multi ar fi tentati sa spuna
ca Damian Draghici este tigan asa cum Barack Obama e negru, adica un om
care nu mai are legatura cu etnia pe care si-o asuma...
- Damian Draghici: Am
17 baieti în trupa si fiecare are caracterul sau. În America am
participat la niste seminarii acum doua luni. Ni s-a spus ca s-a facut
un test si ca au luat doi gemeni identici si i-au pus în doua medii
total diferite. Dupa 20 de ani, în afara de câteva lucruri pe care le
aveau în comun - le placea muzica si aveau câteva cluburi preferate -
erau total diferiti. Amândoi aveau radacini într-o familie extraordinar
de buna.
Concluzia a fost ca mediul în care traiesti este cel mai important. Dar
la un alt seminar pe care l-am urmat a reiesit ca poti sa traiesti
într-un mediu anume, însa totul depinde de tine, de ce vrei sa faci.
Ce-i drept 90% din tot ce facem noi în ziua de astazi sunt influentele
care le-am auzit în copilarie si care s-au întiparit în subconstientul
nostru, la 13-14 ani. În tot ceea ce facem, ne comportam ca niste
copiii mici într-un corp mare.
- În trupa dumneavoastra vedeti aceste diferente comportamentale?
- as putea spune ca si la mine în trupa e acelasi
lucru. Sunt diferite caractere, diferite probleme acasa, diferite
vârste, diferite conceptii asupra vietii, tot felul de ciudatenii. Unul
dintre colegii mei, Gicu, baiatul cel mai grasut din trupa, e putin mai
în vârsta si are multa experienta. Vine dintr-o familie rea de tigani -
unii sunt mai buni, altii mai rai! -, a vazut cele mai urâte lucruri, a
cântat pe la spoitori, pe la cocalari, a vazut mâni taiate, sabii si
dintre toti e singurul care niciodata nu a creat o problema.
Vine exact la ora potrivita, e corect nu a scos niciodata un cuvânt
urât nu a întârziat niciodata o secunda si are cel mai frumos
comportament. si atunci, cum poti sa crezi ce au spus aceia din America
la testul pe care l-au facut cu gemenii? Cred ca si omul acesta de care
va povestesc daca, la un moment dat ar fi avut curajul sa plece un pic
din mediul acela, cum am plecat si eu, cred ca ar fi ajuns departe.
Pentru ca are un comportament si o minte stralucite. E vorba doar de
s,ansa pe care ti-o dai tu tie. Nu cred ca e vorba doar de ceea ce-ti da
societatea.
- E o chestiune genetica?
- Cred ca e si genetica, dar e vorba, la o anumita
vârsta, sa ai un vis, sa crezi în tine pentru ca noi toti devenim ceea
ce vrem sa devenim. Sunt sigur ca Obama de mic copil stia ca o sa
devina pres,edinte si ca poate celorlalti li se parea ca e nebun. Eu le
spuneam alor mei ca am sa fiu asa, ca am sa cânt cu aia si am sa-mi fac
nu-stiu-ce si ei îmi spuneau: „Damian esti nebun!”. si acum stiu ce voi
face peste 10 ani.
Dar nu trebuie sa fie vorba doar de un vis pe care-l spui sau îl scrii
pe hârtie. Trebuie sa si crezi în el. Subconstientul tau îl va realiza!
Sunt lucruri pe care le regasim si în Biblie, spritual daca o ei: cere,
crede si multumeste ca si cum vei primi si vei primi.
„Nu avem o educatie a liderilor”
- Dar, în ceea ce-i priveste pe rromi,
trebuie sa existe si un lider care sa le imprime o anumita linie în
cadrul comunitatii. Unde este acest lider? Cei de azi nu prea se
remarca din acest punct de vedere...
- Cred ca e foarte simplu. Îl citesc pe Gandhi care a
spus: „Daca vrei sa faci diferenta, fii tu diferenta!”. La noi înca nu
s-a gasit un Gandhi, dar mai ales nu s-a gasit omul care sa înteleaga
bine citatul asta. Fiecare face treaba doar pentru el, motiv pentru
care nu putem vorbi nici de societate, nici de minoritate, de nimic!
Fiecare e doar pentru el. Am eu, nu ma intereseaza de vecin! Trec pe
lânga un om si-l vad sarac, ca nu are ce sa manânce si zic: „Sa fie
sanatos! Mie cine mi-a dat?!”.
Este exact ca-n teoria care exista în România acum 15-20 de ani,
parintii spunându-le propriilor copii: „Ai mei nu mi-au dat nimic, eu
de ce sa va dau voua?!”. Nu conteaza daca parintii tai ti-au dat sau nu
de toate, daca vrei sa faci ceva în lumea asta, sa schimbi ceva. Cred
ca problema noastra de acolo se trage si în privinta liderilor.
- Deci si liderii rromilor sunt tributari acestei mentalitati...
- Eu nu cred ca noi avem lideri educati. Nu avem o
educatie a liderilor! Daca nu te tragi dintr-o familie de lideri, cauti
unul si înveti de la el, citesti si vezi pasii pe care îi face. Spre
exemplu, acum câtiva ani m-am dus la unul dintre cei mai mari profesori
din America si l-am întrebat cum pot sa cânt ca el? si l-am tot
întrebat pâna când l-am zapacit si mi-a spus: „Fa ce am facut eu,
urmeaza-mi pasii, studiaza, cânta în fiecare zi 8-10-12 ore, timp de
10-15 ani si o sa vezi ca o sa cânti ca mine!”.
Am înteles asta si am început sa studiez încontinuu. S-a facut si o
cercetare în urma careia s-a descoperit ca daca ai 10.000 de ore
studiate - ca instrumentist ca fotbalist ca baschetbalist - ajungi la
cel mai înalt nivel posibil. Deci ai nevoie de 10.000 de ore acumulate
si ajungi cel mai bun.
- Nu-ti trebuie si talent?
- si fara talent!
- Bineînteles ca, daca ai o intuitie deosebita sau
daca esti ceva mai talentat decât altul, atunci da, conteaza si acest
lucru. Dar asta e valabil si la discutia despre lideri. Nu se pot face
lideri peste noapte. De pilda, multi se considera oameni de afaceri.
Esti om de afaceri ca ai vândut cinci terenuri si ca ai facut un bloc
în regie proprie? Atunci oamenii din lumea americana care fac câte
cinci mastere si s,coli de afaceri, aia ce mai sunt?! Negustorul care a
vândut cinci terenuri si a facut un bloc e un fel de lautar, daca este
sa ne raportam la muzica. A învatat meserie peste noapte.
- Acest mesaj pe care l-ati enuntat trebuie transmis cumva de catre un lider...
- La noi nu cred ca exista cineva care sa poata convinge...
- Mai vorbeste Madalin Voicu despre
problemele tiganilor, dar cum sa înteleaga oamenii mesajul daca nu vad
un efort conjugat?
- În primul rând trebuie sa vorbesti pe limbajul lor.
Dar nu pe tiganeste, ci pe un limbaj care sa-i atinga. În al doilea
rând, cred ca mesajul trebuie sa-l simti si sa-l aplici ca atare chiar
tu, liderul lor. Daca îti da cineva doua miliarde pe luna pentru a face
un lucru si daca nu-ti place sa faci lucrul acela, tot nu-l faci!
Fiecare dintre cei care au câte un mesaj, îl are pentru interesul sau.
Ei fac de obicei ceea ce e mai important pe lista lor de valori. Ce
valori am eu? Valorile mele sunt ca vreau asta, asta si asta si atunci
vad lumea în felul meu.
- Deci e o deficienta de comunicare pâna la urma...
- Când ma duc la televizor si spun ca o sa facem
nu-stiu-ce, când ma duc în Europa si spun ca aduc nu-stiu-ce, ala care
se uita la mine, saracul, nu are idee despre ce vorbesc eu, nu stie ce
înseamna europarlamentar, ce înseamna avion sau pasaport. Omul se
gândeste: „O sa am si eu mâine o pâine pe masa? Cum sa dorm si ce sa
fac? Copilul are temperatura!”. Credeti ca lui îi arde de ce îti arde
tie, ca parlamentar?! Omul ala nu a ajuns nici la prima treapta a
piramidei lui Maslow - nu are nici îmbracaminte, nici casa si nici
siguranta. M-a mai întrebat cineva acum vreo doi ani: „Ce credeti
despre libertatea de exprimare a rromilor?”. Persoana aceea era doctor
docent.
L-am întrebat la rândul meu, daca a avut vreo problema cu alimentatia
pâna la 22-23 de ani. Ati dormit vreodata în ploaie, pe strada, în
vânt? Nu. Ati avut temperatura si niciun medicament la îndemâna? Nu. si
atunci vorbiti de libertatea de exprimare?! Pai omul ala, tiganul de
rând, cum poate sa se gândeasca la libertatea de exprimare atunci când
îi e foame?
„Fiecare e cu valorile lui”
- Ati mers în comunitatile de rromi, sa stati de vorba cu ei?
- Da, si asta e problema lor: nu-i intereseaza
valorile pe care le avem noi. Eu cheltuiesc bani pe carti si apoi stau
cu ai mei de vorba. Ei sunt mult mai diferiti decât cei din alte
comunitati si le spun ca am citit o carte. Se uita la mine si zic:
„asta e nebun! Mie îmi arde acum sa ascult ce spune el?!”. Valorile
sunt total diferite si atunci lor trebuie sa le dai exact ceea ce au
nevoie.
Este cel mai important lucru! Asta este valabil si în cazul tiganilor,
si al românilor, si al africanilor, pentru orice comunitate. Suntem
egali, ne-am nascut toti la fel. Eu am vazut oamenii de la mine din
trupa care muncesc 16-18 ore pe zi si care dau randament tigani fiind.
- Atunci de ce majoritatea tiganilor sunt perceputi negativ?
- Pentru ca nu-i motiveaza nimeni si fara motivatie
noi nu lucram. Cel mai important lucru pentru noi care este? Cu cât
lucrul de care te ocupi e mai sus în lista ta de valori, cu atât mai
mult faci lucrul acela. Un filosof american spunea ca noi, de obicei,
încercam sa facem orice ca sa scapam de durere decât ca sa ne ducem
spre placere. Esti mai dispus sa faci ceva ca sa n-ai durere decât
sa-ti produci o placere. Asta e problema tiganilor, pe care ei n-o
constientizeaza. Ei încerca sa evite frica: „Voi avea de mâncare mâine?
O sa-mi pot creste copiii?”.
- Cine ar trebui sa se ocupe de lucrurile acestea - ei singuri, statul, liderii lor?
- Nu se va întâmpla nimic daca cineva nu ia o decizie
clara. Am fost casatorit de doua ori si stiu ca, de obicei, ce se
întâmpla în societate este exact ceea ce se întâmpla într-o familie.
Societatea e o familie mult mai dezvoltata. Când „se rupe filmul” între
barbat si femeie e atunci când nu mai au timp unul pentru celalalt. Nu
se mai lucreaza ca într-o echipa. Aici nu e nevoie de un lider cât e
nevoie de un coordonator.
Tu accepti problemele mele, eu accept problemele tale. Acum câtiva ani,
cineva îmi spunea: „Cum e posibil sa atragi lucruri bune în viata ta?”.
Secretul acesta mi l-a dezvaluit un profesor: „Damian, tu atragi exact
ceea ce gândesti!”. Îti place când vii acasa la nevasta - cel mai
rudimentar exemplu vi-l dau! - si o auzi întrebându-te unde ai fost de
ce ai întârziat? În momentul ala vrei sa scapi de ea, sa fugi! Dar daca
îti spune atunci când ajungi acasa: „Ce faci iubitul meu? Esti bine?
stiu ca ai muncit toata ziua, hai sa mai stam de vorba!”? În momentul
acela o accepti. Acelasi lucru se întâmpla si cu oamenii astia care
sunt tiganii. Daca încontinuu îi ponegresti, le dai cu biciul si le
spui hotilor, ce sa astepti de la ei?
- Cu alte cuvinte, spuneti ca prejudecatile majoritarilor le-ar determina comportamentul?
- Credeti ca pâna nu se va întâmpla ceva la nivel
mondial, se va schimba felul în care parintii nostri ne cresc? Deseori
suntem distrusi din cauza parintilor. Pentru ca fiecare lucru care ne
pune jos respectul de sine e din cauza parintilor si a celor din
familie care, cândva, ne-au spus: „Ce tâmpit esti, nu o sa faci
niciodata nimic în viata! Ia uite, ai nasul mare!”.
Toate astea ne-au facut pe noi, astazi, sa citim mii de carti ca sa ne
schimbam. Nu avem respect fata de sine. Daca unui copil de mic îi spui:
„Esti cel mai bun, esti destept inteligent!”, devine un om luminos
pentru ca a crescut pe o baza foarte puternica. Am baieti în trupa
carora le spun sa se duca sa-si faca actele si ei îmi spun ca nu stiu
sa faca asta pentru ca „sunt treburi de gagii”, adica de români. si
sunt baieti cu liceul, care stiu sa scrie! Eu stiu ca ei pot dar îi
opreste altceva, la nivel psihic.
„Eu prefer sa ramân tigan, nu rrom”
- Cum e corect – „rrom” sau „tigan”?
- Daca m-am nascut tigan si am fost tigan pâna în
anii 2002-2003 când a decis cineva sa nu mai fiu tigan e ca si cum i-ai
spune cuiva „vlah” sau „dac” în loc de român. Eu prefer sa ramân tigan.
asa ar trebui sa schimbam si cuvântul „gipsy”.
- Oamenii simpli din etnia dumneavoastra vor sa li se spuna tigani sau rromi?
- Ei nu stiu de cuvântul „rrom”. „Rrom” în limba romanes înseamna „tigan”.
- E o falsa dezbatere pe aceasta tema?
- Da! si prin asta se face o discriminare pentru ca
cineva îti impune un alt nume care, de fapt te face sa te simti
inferior. Asta pentru ca altul are puterea asupra ta.
- Iata un lucru foarte interesant...
- Daca stai si analizezi psihologic, când îl întrebi
pe altul: „E bine sa ma îmbrac în albastru?”, îi dai lui puterea de a
decide. Daca tu îmi spui ca nu sunt tigan ci rrom, atunci tu stii mai
bine decât mine pentru ca esti inteligent si iarasi ma faci sa simt un
complex de inferioritate.
- Cum vi se pare muzica lui Tamango?
- Foarte buna si omul exprima ceea ce simte. Este un
tigan pur, 100%. Este ca si acei oameni care fac linguri sau burlane,
arata ceea ce stie el sa faca.
- si Tamango spunea ca vrea „sa ramâna” tigan...
- Împreuna cu Fundatia Soros vom avea o campanie
pentru un an, doi sau trei în care fiecare rrom important - dintre cei
care sunt cineva în societate, care s-au realizat si care nu au curajul
sa spuna ca sunt rromi - va spune ca e rrom. Sunt oameni pe care i-am
întâlnit si vor recunoaste pentru ca acest clip si campania în sine vor
fi în asa fel facute încât îi vor determina sa-si dea drumul la suflet.
Asta pentru ca e imposibil sa traiesti cu o minciuna mii de ani.
„Multi vor recunoaste ca sunt tigani”
- În Statele Unite nu exista atâtea complexe din acest punct de vedere...
- În Los Angeles, aproape de mine, este Hills
Hollywood si acolo e zona homosexualilor. Am vorbit cu foarte multi
oameni care au fost casatoriti, care erau de o seama cu parintii nostri
si care au trait 30-40 de ani casatoriti, au facut copii si nu au avut
curajul sa spuna ca sunt homosexuali. Pâna la urma nu au mai putut sa
tina greutatea asta pe umeri si au spus: „Gata! Sunt gay!”.
În momentul acela au simtit cea mai mare eliberare si nu a mai contat
pentru ei ca proprii copii îi judecau. În primul rând, nu mai cereau
aprobarea cuiva. Erau ei 100%! Asta se va întâmpla si la rromi, care-si
vor da drumul la suflet. Eu personal, în afara de Madalin Voicu si Nicu
Paun, nu am auzit de la altcineva ca a recunoscut ca e tigan. Dar sunt
multi artisti, cântareti extraordinar de buni. Credeti ca omul acela,
care stie ca e dar nu spune, se simte bine?
- E o lupta interioara...
- Nu cred ca se simte bine. si stiu sigur pentru ca mie mi s-a întâmplat. si oricui care spune o minciuna.
- Cât timp va trece pâna când fiecare ne
vom asuma identitatea si, pe de alta parte, pâna vom actiona ca niste
oameni responsabili?
- Valorile sunt cele mai importante. Daca nu ai valori...
- Avem valori?
- Nu. Acum doi ani au facut în „Times Magazine” o
cercetare. Idee era ca înaintea fiecarei casatorii, cu 45 de minute
înainte de a ajunge în fata preotului sau a starii civile, sa se dea
mirilor o lista cu cinci întrebari legate de valorile lor.
- Sa se constate daca sunt compatibili sau nu...
- Asta din cauza lipsei valorilor... Care sunt de
fapt valorile? Vreau sa am casa, masina, vreau sa am conditii, sa fiu
fericit eventual niste lanturi la gât si un Mercedes? Astea nu sunt
valori! Eu ma refer la valori interne - ambitie, caracter, dragoste,
intimitate, libertate, libertate de expresie. Acestea sunt valorile
reale ale omului.
Spuneti-mi câti oameni pot sa spuna care sunt valorile lor reale? Nu ma
refer la rromi, ma refer la orice român! Sunt foarte putini oameni din
acestia pentru ca majoritatea fac lucrurile din obis,nuinta si le fac
din cauza societatii. Valori nu înseamna sa-mi fac casa la Pipera sau
la Izvorani doar ca sa-ti arat tie ce am eu acolo. Eu vreau sa-mi fac
acolo o casa mica, sa te invit la iarba verde pentru ca îmi place
natura. Cât timp traim cu valorile astea nu suntem OK, ne pacalim unii
pe altii.
- Pacaleala este o alta meteahna a românilor, indiferent de etnie...
- Spre exemplu, un patron nu se prea gândeste la
client la relatiile cu clientul sau. Pentru el nu exista asa ceva si
întotdeauna merge pe principiul „ce-i în mâna, nu-i minciuna”. Ma duc
si cânt si mi se spune ca am o ora. Eu cânt o ora si jumatate, doua
ore, pentru ca îmi place ceea ce fac. Nu se poate încontinuu sa fii
doar pentru tine. „E ora 17.00 si trebuie sa merg acasa”. La mine nu
exista asa ceva!
- E vorba si de egoism...
- Egoismul! Se vor schimba valorile si atunci cred ca ne vom schimba cu totii.
„Am uitat cât de rau ne-a fost”
- Ce nu merge în România, în viziunea lui Damian Draghici?
- Lucrurile merg asa cum merg dintr-o inertie a
momentului. E o roata uriasa. Cine merge pe roata e bine si-i place,
cine nu, încearca înca sa se urce pe roata. Cam asa vad eu lucrurile,
metaforic vorbind. Ascultam pe BBC News, acum câteva zile, un material
despre criza economica de la unguri.
L-au întrebat pe un om de 80 de ani daca era mai bine acum 20 de ani si
el a spus ca era mai bine. Spunea ca erau mai multe asteptari, ca se
simteau mai liberi, ca le dadeau apartament degeaba...
- Da, spunea ca se simtea mai liber, ca si conditiile
erau mai bune. Apoi i-au luat un interviu celui mai bogat om din
Ungaria, iar acesta a spus ca lucrurile merg foarte bine acum pentru ca
omul care are încredere în el poate sa faca ceva.
Omul acela de 80 de ani, clar uitase cât de rau era comunismul
din cauza ca nu avea asteptari mari. Capitalismul e o lume exact ca o
jungla - te lupti sau nu te lupti. Dar asta nu se întâmpla numai în
capitalism, ci i se întâmpla oricui în viata. Daca le dai oamenilor
niste exemple dramatice îsi vor pune mintea la contributie.
„În politica noastra sunt si lautari, si muzicieni”
- Cum vi se pare clasa politica româneasca?
- Cred ca exista lautari si muzicieni, cred ca exista
negustori si oameni de afaceri. asa cred ca exista si oameni care au
devenit politicieni fara sa aiba în spate o s,coala politica, dar si
politiceni adevarati.
- Din a doua categorie avem ceva? Puteti sa-mi dati câteva exemple?
- În SUA, daca te duci si îi iei pe politicieni la
rând, vei vedea ca fiecare are un CV cu cel putin 20 de scoli în
domeniu. Au studii politice cu aplicabilitate în viata oamenilor. Deci
nu poti sa devii peste noapte politician, cum nu poti sa devii nici
lautar sau orice altceva.
- si politicienii nostri îti pot arata diplome...
- Nu cred ca diploma e importanta. A fi politician nu
e ceea ce cred ei. Nu poti intra oricând si oricum în politica. E ca si
cum cineva m-ar întreba pe mine daca nu cumva vreau sa devin fotbalist?
Nu pot face asta peste noapte. Se spune ca America e tara tuturor
posibilitatilor, ca poti sa faci orice.
Da, dar exista o mica nuanta! Poti sa faci orice la care esti
bun, la care esti devotat. Nu poti face un anumit lucru numai pentru
bani si sa faci o s,mecherie din asta.
- Dar din pacate, smecheria merge bine la noi...
- Asta pentru ca nu exista valori. Am întrebat multi
oameni de ce lucreaza si doar unul mi-a raspuns corect. Peste 90% din
ei se duc la munca pentru ca o fac si ceilalti. De aceea, diferenta e
realizata de cele câteva procente care mai ramân si care stiu ce vor.
„Noi suntem tigani, iar aia sunt gagii”
- Va amintiti de vreun moment în care ati fost discriminat de majoritari?
- Discriminarea cred ca începea în casa, auzind 24 de
ore din 24 ca „noi suntem tigani, iar aia sunt gagii”. Când ajungi
afara esti deja discriminat prin ceea ce a facut familia. Esti deja
într-un cerc vicios si ai niste lucruri care îti sunt clare, niste
prejudecati. si când te duci sa inviti o fata la dans te gândesti ca
esti tigan si ca ea nu va vrea sa stea cu tine. Când eram la s,coala am
stat în banca cu o fata. Primul lucru care îmi venea în minte, la 8-9
ani, era: „Eu sunt tigan”. Noi suntem ceea ce parintii nostri au dat
creierului nostru atunci când eram mici.
- Dincolo de acest complex, ati fost vreodata victima a discriminarii?
- Au existat discriminari, dar eu sufeream de un
complex de inferioritate, luat ca un virus, din familie. si-l aveam
foarte bine înradacinat. Înainte sa scot un cuvânt îmi spuneam ca sunt
tigan. Am ramas odata supercomplexat. Înainte de a pleca din România,
m-am dus la institutul de impresariat artistic sa-mi iau un atestat. Am
spus ca am venit „pentru ridicarea atestatului”.
Ani de zile mi-a ramas tâmpenia aia în cap, ca am folosit termenul
„ridicarea” în loc de „eliberarea” atestatului. Acum un an ma uitam pe
un site si scria ca „pentru ridicarea banilor pe anul 2008 puteti
veni...”. si când te gândesti ca m-am chinuit vreo 17 ani din cauza
acelui cuvânt care mie mi se parea nepotrivit daca era folosit de un
tigan...
- Sunteti un om care a luptat în
permanenta sa se autodepaseasca, însa sunt foarte multi aceia care
încearca sa iasa în evidenta prin altceva - manele date la maximum,
agresivitate, haine scumpe etc.
- Adica prin a nu fi transparenti. Ei au nevoie de un
lucru foarte simplu: sa fie semnificativi. Iata un exemplu: eu, daca
vin si va pun pistolul la tâmpla, în momentul acela cine e semnificativ
dintre noi? Evident ca eu, pentru ca am pistolul. Toate lucrurile
acestea vor sa arate altceva. Multi nu au ce sa manânce acasa, dar vor
sa arate altceva decât ceea ce sunt. Prin asta îsi câstiga importanta,
li se umple sufletul cu ceva care e fals. Înlauntrul lor e tot un gol
si întotdeauna vor fi într-un cerc vicios. Scriptura spune: „Adevarul
te va face liber!”.
- E o chestiune de raportare la tine însuti.
- Nu ne referim aici numai la rromi. Sa nu credeti ca
am o înclinatie obsesiva, însa totul se rezuma la valori.
„Nu am un public format din tigani”
- Madalin Voicu spunea ca tiganii nu cânta manele pentru ei, ci pentru români...
- Sunt si tigani care asculta manele. Dar sunt tigani
care nu asculta muzica lautareasca. Eu nu am un public format din
tigani. Poate ca sunt câtiva tigani care ne asculta, dar peste 90% din
public e format din români. Am avut un concert la Arenele Romane si am
avut 8.000 de oameni. Au trecut prin sala si câtiva tigani si au spus:
„Hai mai de aici ca asta e nebun cu rockul lui!”.
- Nu v-ati simtit exclus de propria comunitate, în anumite momente?
- Nu. Poate sa se întâmple asta, dar eu stiu cine
sunt si ce vreau. Îmi cunosc valorile foarte bine si atunci nu ma
deranjeaza opinia nimanui. Am ajuns la un nivel pentru care am luptat
foarte mult si pentru care am studiat foarte mult. Ma autoeduc sa
înteleg ca nu am nevoie sa-mi spuna nimeni daca sunt bun sau nu. Eu am
nevoie sa-mi fac munca pentru mine, sa fiu cât mai transparent.
- V-ati afirmat cântând la nai. De ati renuntat?
- Din nevoia de transparenta. A venit un moment când nu mi-a mai placut pur si simplu.
- Sau v-ati luptat în permanenta cu firea
nestatornica? Damian Draghici - slab, Damian Draghici – solid, Damian
Draghici – cu barba, Damian Draghici – fara barba. si look-ul spune
multe despre un om...
- N-am nicio problema cu asta. Daca m-as fi îngrasat
atunci când trebuia sa fiu slab, ca sa arat bine în ochii altora, sa am
confirmarea lor, m-ar fi deranjat dar acum când am trecut peste
problema asta si sunt gras nu ma deranjeaza. Sunt OK cu mine. Naiul a
fost un instrument pentru mine, o unealta care mi-a facut bine la
orgoliul artistic. Am început sa cânt la nai din orgoliu, ca sa
dovedesc cât de bun sunt. De la 3 la 12 ani „am vagabontit”, nu am
facut nimic. La 12 ani am luat instrumentul si m-am facut de râs la
niste baieti dintr-un ansamblu. M-am pus sa cânt non-stop ca sa le
dovedesc tuturor ca sunt extraordinar de bun.
Am mers mai departe, am devenit foarte bun, dar eram gol pe dinauntru.
Când faceam un album nou, ma chinuia o întrebare: „Oare am fost facut
pentru muzica?”. Am lasat instrumentul un an de zile, dupa concertul
din mai 2001, dupa concertul acela mare, dupa confirmarea valorii
muzicii mele. Ceva nu era în regula si m-am dus la psihologi, la
seminarii, la guru, la yoga, tineam diete de tot felul. Apoi mi-am dat
seama ca eu faceam toate lucrurile acestea ca sa le dovedesc altora
ceva si nu le faceam pentru mine.
Din acel moment s-a schimbat toata filosofia mea de viata. Am facut
primul CD în 2003, fiind producator, compozitor, pianist vocalist.
Faceam orice altceva, dar fara nai. Muzica pentru filme si orice faceam
era exact ceea ce simteam. Nici nu mai conta anvergura sau amploarea
proiectului. Altcineva, cu valori diferite, ar putea crede ca e o fita
de-a mea.
- Ati renuntat la bani multi?
- Am avut oportunitatea sa ajung undeva, unde mi-am
dorit sa fiu din punct de vedere financiar si din toate celelalte
puncte de vedere, dar eram extraordinar de gol pe dinauntru. Am zis sa
mi se dea un proiect sau ceva care nu are anvergura, dar care ma face
fericit. Nu vroiam sa am toti banii aceia ca sa-i dau la psihologi sa
ma faca bine. Am început sa fac lucruri noi si a venit turneul cu Joe
Cocker.
Cerinta a fost sa cânt cu vocea doua piese pe care le cântam dupa CD.
Am spus ca eu nu pot sa cânt cu vocea pentru ca nu sunt solist vocal.
Mi s-au mai cerut 3-4 piese cu naiul. Am spus ca vreau mai putini bani
decât mi se ofereau, dar sa ma lase sa cânt piesele care-mi plac mie.
I-am convins ca o sa prinda la public pentru ca sunt reale.
- Cum ati început proiectul Damian & Brothers?
- În Statele Unite am început sa ma ocup de muzica de
film, dar existau foarte multe lupte interioare pâna când am venit în
vacanta în România, înainte de „Piratii din Caraibe”. Atunci aveam
niste proiecte mari, dar exista o problema uriasa si cine ma cunoaste
stie. Eram gol, extarordinar de gol si nefericit.
Cu toate ca, din alte puncte de vedere, ajunsesem la visele mele. Prin
2001 am stat cu prietenii la diverse mese, la restaurante si erau
lautari pe care îi stiam de mic. Au început sa cânte niste piese si am
început sa plâng. Era un vis de-al meu de mic copil sa fac o trupa. La
18 ani, în 1988, m-am si vazut cu lautarii mei într-un avion. Se facea
ca eu eram unul serios, care ajunsese undeva, si plecam la un concert.
Uite ca s-a întâmplat exact viziunea aceea. Am început sa dau telefoane
pentru a forma o trupa si le-am spus ca o sa cântam muzica lautareasca.
 - Aveti vreun punct de intersectie cu muzica lui Goran Bregovici?
- Nu cred. Muzica balcanica, în ultimii 20 de ani,
s-a schimbat si e un amalgam. Pâna în 1989, muzica balcanica se definea
foarte bine. Oamenilor le suna familiar câteva game si câteva moduri
populare care sunt folosite si de sârbi, si de bulgari, si de noi. Dar
e foarte bine sa ai o muzica care sa se asemene cu ceva. Pâna la urma,
cele mai bune hit-uri sunt cele care se aseamana cu altceva, potrivit
cercetarilor.
Dar nu stiu daca Goran Bregovici cânta „Balalau” sau „Cine a pus
cârciuma în drum”. Astea sunt piese românesti, lautaresti, tiganesti.
Când l-oi auzi ca o sa cânte cântecele astea, voi spune ca semanam unii
cu altii. Damian & Brothers cânta muzica lautareasca autentica
veche.
Published 23 Iulie 2009
|
|
