072 Dorcescu & Ostanschi


 

      Pe 02 oct. am primit un "pumn" de mi-am amintit de tineretea mea. Pumnul a fost dat la judecatorie cu ocazia "rundei" si o sa explic in alt material ce s-a intimplat. Forta loviturii a fost suficienta sa ma faca K.D. (termen din box),incit am devenit cooerent in gindire dupa citeva minute.

      Primul pumn de acest gen l-am primit in 1963 in scoala superioara de ofiteri. Fac o paranteza ca se explic cum am ajuns acolo. Inainte de acest an "anumiti" tineri aveau probleme ca sa intre in invatamintul universitar din motive de dosar(situatie pe care nu are cum s-o cunoasca unul ca Basescu).

     Am avut doua cazuri in neam in care au dat examen au reusit si nu ultimii insa la rubrica observatii a aparut mentiunea :"FARA LOC". A urmat o "relaxare" a politicii de cadre asa incit atunci cind am dat eu era specificat ca 20 de locuri se ocupa in ordinea medii iar celelante 80 daca ai media 5 diferenta fiind data de dosarul aferent "impecabil". Rezultatul pe cele 20 de locuri a fost "bataie" ultimul admis avind media mult peste 8 iar dupa 3 luni de la inceperea cursurilor mai apareau elevi care reusisera sa ia in sfirsit 5 pentru ocuparea celorlante locuri. Repartizarea s-a facut "pe bune" asa ca eu am prins orasul Ploiesti iar ultimul a prins orasul Sulina (insula Serpilor nefiind pe lista). Normal dupa 4 ani cel din Sulina a ajuns la Bucuresti in Marele Stat Major iar eu am mai ramas inca 3 ani comandant de pluton, dar nu asta este povestea.

     In anul intii am invatat pe de rost "evangheliile" militare RD,RGG si RSI (Regulamentele:Disciplinar,de Garda si Garnizoana si Serviciul Interior). Primind un ordin am aratat ca se incalca nu stiu ce articol de regulament iar respectivul a spus ca se sterge undeva cu articolul respectiv si ma ia mama dracului daca nu fac ce a spus el. Pentru mine a fost un soc si a fost primul dintr-o lunga lista intinsa pe 30 de ani.

     Pot sa spun ca sunt tabacit de acest gen de incidente si asa se explica cum mi-am revenit asa de repede. Una din problemele mele este ca daca exista o lege care sa reglementeze ceva o iau ca atare si o respect chiar daca nu imi convine. Efectiv sunt deranjat cind cineva incalca legea si fac tot posibilul ca sa-l contracarez legal. Asa se explica ca de multe ori am reactii mai ciudate si o sa dau un exemplu.

     S-a intimplat sub domnia lui Dorcescu (una din cele 16 reincarnari a lui Napoleon de care am avut parte). Lucram la un "cimitir al elefantilor" unde din pacate erau mai multe incaperi de birou decit sefi. In o astfel de incapere "lucrau" doi colonei sefi de catreda care din nu stiu ce motiv s-au certat. Rezultatul unul isi ia biroul, fisetul si scaunul si se muta in alta incapere. Din pacate pentru mine acestia "inparteau" un singur telefon asa ca unul din ei s-a trezit "orfan" de telefon. Normal a venit la mine care eram sef de transmisiuni sa ma intrebe ce sa faca. I-am explicat ca exista un normativ al ministrului care limiteaza numarul de telefoane asa ca ii propun sa-si ia biroul si sa se mute la loc. Normal pentru el solutia era inaceptabila fiind vorba de "ambit" asa ca la prima sedinta PCR a ridicat problema greutatii conducerii catredei datorita lipsei telefonului. Normal Dorcescu a reactionat partinic mai ales ca faceau parte din aceiasi "bisericuta" si mi-a dat ordin si termen sa-i pun telefon neacceptind nici o explicatie.

     Dupa citeva zile ma vede si ma intreaba daca am pus telefonul si explodeaza cind eu foarte calm ii spun ca nu, face "imprudenta" sa ma intrebe motivul asa ca il informez de normativul care reglementeaza asta. Se inegreste mai mult decit era din mama sa urlind imi da ordin sa rezolv problema. Iar trec citeva zile si scena se repeta asa ca trecem la nivelul urmator cheama loctiitorul politic si seful de stat major si in prezenta lor imi da acelasi ordin. Iar trec citeva zile si afla ca situatia este tot "stationara" asa ca iarasi ma cheama in fata "comenzii unitatii". Imi spune ca ma fac vinovat de neexecutarea unui ordin dat de fata cu martori si ca ar trebui sa stiu ca : "ultimul ordin se executa!". Ramine socat cind calm afirm ca eu ultimul ordin     l-am executat. Explodeaza si cere explicatii asa ca ii explic ca dupa ce a dat dinsul ordinul am mers la birou unde am recitit normativul minstrului ca imi interzicea sa depasesc numarul de telefoane si eu m-am conformat. Ca o consolare ii spun ca instalez telefonul in 24 ore daca iscaleste raportul facut de mine care avea pe ultima linie trecuta solicitarea mea de a confirma prin iscalitura ca trebuie sa incalc normativul. Face o criza de furie mai mare rupe raportul si se interneaza la spital pe motiv ca l-am inebunit si pe urma liniste.

     Deci se poate insa trebuie sa-ti asumi clauza "natiunii cele mai defavorizate" cum era cazul meu care implicit trebuia sa respect toate regulamentele cu punct si virgula spre deosebere de colegii mei care puteau linistit sa nu respecte capitole intregi. Dupa citeva luni am avut eu nevoie sa-mi rezolve o problema comandantul asa ca am ajuns la mina lui.Normal logic si firesc m-a santajat conditionind rezolvarea problemei de telefon. Cum eram pe "bune" am spus ca rezolvam de mult asta insa nu mai sunt in centrala trunchiuri BC ci numai BL. Raspunsul lui a fost BC,BL sa-i pui un telefon si am cazut la pace.

     Explicatie tehnica la trunchiul BC era suficient sa ridici microreceptorul si raspundea centralistul in schimb la cele BL trebuia sa invirti o manivela si se foloseau la posturile de santinela. A urmat o saptamina ca sa reusesc sa modific un trunchi ca sa-l fac BL, tehnic centrala nu avea asa ceva asa ca am modificat schema unui trunchi de intecomunicatii. Normal in centrala mai existau trunchiuri BC bune insa intram sub incidenta normativului care in schimb nu limita numarul trunciurilor BL. Cit a mai stat colonelul "divortat" de coleg a beneficiat de acest tip de telefon spre distractia colegilor care intrau la el in birou si respectos ii cereau voie sa foloseasca telefonul. Cind vedeau "cutia" intrebarea standard era daca ar legatura cu corpul de garda provocind explozia instantanee.

     Nimic nu ma inpiedica sa reactionez "normal" in sensul ca acest normativ era incalcat peste tot in plus eu primeam o bila alba ca am "servit" seful insa nu am considerat corect asa.

      Dau si ultimul exemplu de comportare "aberanta" si atipica care m-a obligat sa parasesc armata nebeneficiind de "vidanjarea" NATO care avea ca ingrediente pensie marita si salarii compensatorii si pot sa spun acuma dupa 10 ani ca nu regret gestul chiar daca ma deranjeaza ca am colegi incadrati la fel cu pensie dubla, din punctul meu de vedere aspectul moral a fost mai important.

      Ultimul meu sef a fost Ostanschi si cum incepuse "privatizarea" in masa a ajuns si el la concluzia ca este mai util sa transforme trunchiurile cu orasul in posturi directe instalate la cadre alese pe sprinceana. Normal in baza aceluiasi normativ am reactionat cu toate mijloacele si pot sa ma mindresc ca am reusit sa impun comenzii unitatii sa respecte un ordin al ministrului contrar voientei lor timp de sase luni.

     Dupa sase luni ma cheama "emanatia" imi spune ca stie ce scrie in ordin insa se va face cum decide el. Am spus ca vad ca face S.R.L in unitate insa nu cu mine si m-am internat la spital ca sa-mi fac dosar de pensionare. Cum nu aveam probleme medicale a trebuit sa ma internez la "glumeti". Simpatica a fost reactia doctorului care dupa iesirea din spital mi-a cerut sa dau o declaratie ca sunt de acord cu diagnosticul. A ramas uitindu-se lung la mine dupa ce a vazut fraza:"Recunosc ca sunt nebun cind cred ca un comandant trebuie sa respecte un ordin al ministrului".

     Ca sa fie masa bogata am refuzat si "inmormintarea militara cu onoruri". Aceasta se facea la adunarea cadrelor cind comandantul cu lacrimi in ochii (vezi Basescu) deplingea pierderea suferita de unitate prin plecarea respectivului. Cind cadristul Iacob (alt neam prost) m-a informat despre asta i-am spus ca din cauza ca imi iubesc comandantul nu vreau sa-l pun intr-o situatie penibila. Cum nu pricepea i-am reamintit ultima notare de serviciu unde ma facea "varza" iar in spici deveneam "best" asa ca logic in una din cele doua situatii manica rahat si nu vreau sa-l pun in aceasta situatie.

      Referitor la notarea de serviciu primisem "Bine" si am facut contestatie in care am aratat ca urmeaza sa ies la pesie asa ca acest calificativ este nesemnificativ insa in spiritul adevarului am demontat tot ce imi era reprosat. Surpriza dupa citeva zile intru intr-un birou unde comandantul isi bea ceaiul asistat de "bisericuta" lui care ii sorbeau in extaz gindurile profunde dindu-si coate si spunind suficent de tare ca sa auda el: " ce bafta avem cu un sef asa de destept!" (chestia cu "licuriciul" este veche).Cind ma vede imi spune ca a ajuns la concluzia sa-mi schimbe calificativul asa ca i-am multumit cu mult respect. Intru la cadre unde Iacob cum ma vede imi spune ca-i sunt dator vindut ca a ajuns sa-si puna el obrazul pentru mine si foarte greu a reusit sa convinga comandantul sa-mi accepte contestatia. Ii multumesc "respectos" si acestuia ii garantez ca o sa ma revansez si ii cer notarea mea in care apararea cererea de contestare. Pun mina pe pix si o completez cu urmatoarea fraza: " renunt la contestatie intrucit seful are intodeauna dreptate".

     Ultimul act din carira mea kaki s-a desfasurat in biroul comandantului. Cadristul a prezentat actele au fost semnate si am primit fisa de lichidare. Comandantul s-a ridicat in picioare si am intrebat daca armata mai are vreo problema cu mine? A confirmat ca nu mai are si mi-a intins mina ,m-am uitat lung la el si am plecat fara sa trintesc usa. Nu a avut nici o reactie.

     Dupa 5 ani citind legea mi-am dat seama ca legal puteam sa primesc gradul urmator cu ocazia pensionarii dar nu sunt deranjat si nici nu am facut demersurile necesare. Asa s-a incheiat un capitol din viata mea si culmea pot sa spun ca am intrat in cel mai frumos "capitol" acela de pensionar in care fac ce vreau.

     Paradoxal din punct de vedere intelectual sunt mult mai solicitat decit in perioada "activa" din cauza ca eu imi propun sarcinile, inainte daca aveam grija sa rezolv "fixurile" puteam vegeta, singurile solicitari serioase intelectuale le aveam cind conduceam lucrari de absolvire cu studentii care aveau subiecte "ciudate" alese de mine. Intimplator am aflat ca era "bataie" intre studenti ca sa ia lucrari cu mine si cel mai grozav compliment l-am primit de la unul care mi-a spus ca l-am invatat sa gindeasca. Caracteristic pentru lucrarile conduse de mine are faptul ca nu exista biblografie incercam sa rezolv probleme tehnice care nu aveau solutia "mestecata" de altii.

      Proiectele vizate de mine acuma se refera numai la apartamentul 14 si sunt asa de multe incit nu cred ca le termin nici la urmatoarea eclipsa totala de soare din anul 2085 cind cred ca o sa am probleme cu vederea insa pana atuncea apare televiziunea in relief asa ca o sa o pipai "fenomenul".

P.S. 1 Ca sa scap de reactile cititorilor cu nivel de gindire DEX: "...va asigur ca greselile ortografice, ortoepice, de punctuatie, morfosintactice si folosirea inadecvata a unitatilor lexico-semantice imi apartin si mi le asum,..."

P.S.2 de fapt eu sunt foarte atent la sintaxa cind sunt in linia de comada dind comenzi dos sau linux ca "boul" de calculator nu este in stare sa priceapa ca atunci cind am tastat "virgula" de fapt ma gindeam la "punct" insa am pretentia la oamenii care si inteleg ce citesc sa faca aceste corectii mental si de aici apare neglijenta mea.

accesind acest  link ajungeti in pagina home a blog-ului
Published on 17 octombrie 2006
  Insemnari=72    lived days= 22317  vizitatori= 6515   days I.
                                © 2009~2085 OSCII-Lab               Home    Popescu-Colibasi          Free counters!

click spre "negustori"