Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu
sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le
fixez la mine pe site.Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.
(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta
poveste. Sursa:descopera.ro
Oamenii obisnuiti pot sa se transforme în veritabili calai aderând pur si simplu la o cauza, chiar fara existenta unei presiuni a autoritatii, afirma autorii unui studiu recent, care a adus noi lamuriri asupra "banalitatii raului", informeaza AFP.
Acest studiu analizeaza celebrele experimente realizate în anii '60 de psihologul american Stanley Milgram în cadrul carora participantii trebuiau sa aplice socuri electrice puternice unei persoane necunoscute. Oricine poate sa îsi puna între paranteze cunostintele despre bine si rau, cu conditia ca ea sa asculte orbeste de o persoana autoritara, spune Milgram. O astfel de persoana devine în acest fel "agentul exclusiv al unei vointe straine" si poate sa comita fara sa clipeasca o serie de atrocitati. Aceasta interpretare este în prezent contestata.
Analiza lui Milgram a fost cuplata cu conceptul de "banalitate a raului", inventat de filosoafa Hannah Arendt pentru a explica personalitatea obisnuita a micului functionar zelos pe care a aratat-o criminalul de razboi nazist Adolf Eichmann în timpul procesului sau din Israel, în 1961.
Aceasta teorie a oferit o explicatie ideala pentru participarea unor persoane obisnuite, sensibile si cultivate la atrocitatile Holocaustului - exterminarea evreilor din Europa de Germania nazista în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Însa ideea unor persoane devenite "oarbe" din cauza obedientei lor, care ar renunta la morala lor, pentru a deveni automate ascultatoare, este nuantata de un studiu condus de psihologul Alex Haslam pe baza arhivelor lasate de Milgram despre experimentele sale.
"Cu cât citim si colectam mai multe date (despre aceste experimente, n.r.), cu atât exista mai putine dovezi în favoarea notiunii de «banalitate a raului» si a ideii de participanti transformati în zombie ascultatori care nu stiu ceea ce fac", explica Alex Haslam, profesor la Universitatea Queensland din Australia.
Participantii la experimentele conduse de Milgram la Universitatea Yale din Statele Unite erau persoane platite, provenind din populatia generala americana.
Ele au fost convinse sa participe la un important experiment stiintific despre procesul de învatare. Pe raspunderea unui sef de grupa, ei trebuiau sa aplice socuri electrice, uneori foarte puternice, unei terte persoane, pentru a o face sa învete liste de cuvinte.
Acea persoana era un actor legat de un fals scaun electric, care trebuia sa simuleze durerea. Participantii la experiment nu cunosteau acest detaliu.
Pentru noul studiu, publicat în British Journal of Social Psychology, echipa lui Alex Haslam a cercetat arhivele de la Universitatea Yale, cautând comentariile lasate de participanti.
Odata încheiat experimentul, adevarata natura a acestuia si caracterul fals al socurilor electrice erau dezvaluite participantilor.
Organizatorii le-au cerut sa îsi prezinte impresiile, iar doua treimi dintre ei au acceptat sa faca acest lucru. Foarte putini au spus însa ca le-a fost greu în timpul experimentului, cei mai multi dintre ei vorbind despre o experienta pozitiva.
"Participarea la un experiment atât de important nu poate fi decât bine resimtita", a comentat unul dintre ei. "Am impresia ca am contribuit într-o mica masura la dezvoltarea omului", a declarat un alt voluntar.
Potrivit cercetarilor lui Alex Haslam, participantii nu au devenit ascultatori renuntând la constiinta lor în fata ordinelor primite de la un lider, ci au aplicat în deplina cunostinta de cauza socuri electrice din ce în ce mai puternice în numele unei cauze stiintifice pe care o considerau superioara.
"Chestiunile etice sunt aici mai complexe decât se banuia anterior", spune Alex Haslam.
"Milgram a usurat preocuparile participantilor facându-i sa creada ca era acceptabil sa actioneze într-o maniera deloc rezonabila pentru binele stiintei", a adaugat acelasi psiholog.
Stephen Reicher, psiholog la Universitatea St. Andrews din Scotia, care a participat la studiu, a spus ca aceasta analiza bulverseaza conceptul raspândit de "banalitate a raului".
Oamenii obisnuiti sunt capabili sa comita atrocitati nu pentru ca nu ar mai gândi, ci pentru ca sunt convinsi ca "acela este lucrul corect de facut", a explicat el.
|