Marius Daniel Popescu soferul-scriitor

Am mai spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resurselse mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici

Interviu HotNews.ro

Am o dambla, cea cu ritualizarea banalului. Pentru mine totul e sacru.

de Camelia Moga

Marti, 25 martie 2008, 2:04

Scriitor, sofer de autobuz si impresar literar pentru detinuti. Asa l-am putea descrie, in putine cuvinte, pe Marius Daniel Popescu, romanul care a obtinut, recent, cel mai ravnit premiu literar din Elvetia, "Robert Walser", cu romanul sau de debut "La Symphonie du Loup"- „Simfonia lupului". Publicat de prestigioasa editura pariziana José Corti, romanul a devenit cartea anului in tara cantoanelor, deschizand drumul spre succes pentru romanul ajuns la 45 de ani, dupa o viata plina de eforturi.

Popescu a plecat din Romania in 1990, indragostit de o elvetianca, si a trebuit s-o ia de la zero, fara sa stie o boaba de franceza. Desi in Romania publicase, ca poet, cateva volume si era un apropiat al scriitorilor din 'Grupul de la Brasov' (Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Simona Popescu si Alexandru Musina), ajuns in Elvetia, a trebuit sa-si cistige viata din munca bruta. Prezent la Institutul Francez din Bucuresti pentru un dialog cu cititorii bucuresteni, autorul a vorbit pentru HotNews.ro despre aceasta perioada dificila, printre straini, despre cum este sa fii sofer de autobuz ziua si scriitor noaptea si cum si-a transformat viata in literatura, povestind realitatile unei copilarii "din timpul partidului unic", comunist, pe care si-o asuma cu "drag si fara rusine".

"Eram tot timpul socat de lipsa de marturie literara din tara"

Rep: Cum se impaca soferia cu munca de creatie, cu vocatia de scriitor?
Marius Daniel Popescu: Se impaca foarte bine. Cand sunt sofer, nu sunt scriitor, si cand nu mai sunt sofer, sunt Marius Daniel Popescu care poate sa fie tata, scriitor, invitat la o petrecre, roman, elvetian. Ajuns in Elvetia, indragostit de o elvetianca, mi-am dat seama ca trebuie sa o iau de la zero, la propriu si la figurat. N-am vrut sa impun elvetienior oltenismul meu. Am vrut sa fiu un copilas care s-a nascut a doua oara si sa inteleg, fara sa judec pe nimeni. Iar acum glumesc si spun: bai, pai stai putin, mai am doua luni si o sa-mi iau majoratul la voi. O sa am 18 ani. Sa vedeti atunci ce va fac! Am facut eu ce-am facut, am invatat, dar acum o sa am drepturi".

Ajuns in Elvetia, indragostit de o elvetianca, mi-am dat seama ca trebuie sa o iau de la zero, la propriu si la figurat. N-am vrut sa impun elvetienior oltenismul meu. Am vrut sa fiu un copilas care s-a nascut a doua oara si sa inteleg, fara sa judec pe nimeni."

Bineinteles, am trecut prin multe momente grele. Nu stiam o boaba de franceza. Primele luni am muncit la negru. Am curatat un canal de irigatie lat de 20 de m si lung de 20 de km. Eram numai straini la negru acolo, in apa pana la gat si coseam algele de pe fundul canalului. Apoi m-am angajat taietor de lemne, drujbist, la padure. De aici, am plecat taietor de lemne la stat, cu padurarul. Si la un moemnt dat mi-am spus: "stai un pic, sa evoluez si eu putin", si m-am dus la autobuze. Am trecut testele, am luat permis de autocar...Am plecat de la zero.

Am avut si probleme, de tot felul, dar cred ca orice problema, cat ar fi de grea, de monstruoasa, exista pentru a fi depasita. Am inceput sa invat franceza, singur, cu carti si dictionare, cu televizorul si cu ziarele.

Am inceput sa citesc foarte mult in limba franceza. In Elvetia fiind, publicam carti in limba romana si bineninteles, revenind in tara, eram tot timpul socat de lipsa de marturie literara, si ii spuneam prietenului Alexandru Musina (n.r - scriitorul pe care Popescu il considera formatorul si sfatuitorul lui): "iti dai seama, ma, ce am trait noi, zeci de ani de zile. Unde-i, ma, marturia aia literara? Trebuie s-o faca cineva". "Pai tu, fa-o tu", imi spunea el. "Pai cum s-o fac io, ma, ca sunt si sofer de autobuz, si-n Elvetia"...Si apoi mi-am zis: "ia sa incep sa tranform viata mea in literatura sa vedem cum iese". Si asta fara sa judec pe nimeni, sa prezint ce-am fost noi, ce suntem, bineinteles, cu sensibilitatea literara pe care am avut-o, poate de mic, poate datorita prietenilor, nu stiu...o sensibilitate permanenta, care te face sa si suferi, sa si plangi...In mare, cam asta e.

Acum ma intereseaza si Franta. Incep sa ma duc din ce in ce mai mult la Paris si-n alte regiuni. Sunt atras de peisajele lor, de oameni, de mutrele lor, de ce se intampla in restaurante, metrou, pe strazi. Totul ma intereseaza, deci am de munca toata ziua.

"Transmit sacralitati romanesti, pictez societatea noastra pe care am trait-o, din copilarie"

E o carte care povesteste copilaria mea, in lumea partidului unic. Transmit sacralitati romanesti, pictez societatea noastra pe care am trait-o, din copilarie. Marturisesc Romania noastra intr-o maniera literara. Eu descriu cum alapteaza mama, de exemplu."

Rep: Pe scurt, ce este "Simfonia lupului", cum s-a 'nascut' ea?
MDP: Eram cu un prieten elvetian la el acasa, la munte, si povesteam scene pe care le traisem in Romania. Era noapte si eram numai noi doi. Beam, mancam si el zicea: asta trebuie sa scrii tu, asta trebuie sa povestesti, asta e important! Si i-am spus: "bine, da-mi masina ta de scris si culca-te". Si am scris 20 de pagini in acea noaptea si cand s-a trezit a fost uimit, in sensul bun. Si asa am inceput simfonia.

E o carte care povesteste copilaria mea, in lumea partidului unic. Transmit sacralitati romanesti, pictez societatea noastra pe care am trait-o, din copilarie. Marturisesc Romania noastra intr-o maniera literara. Eu descriu cum alapteaza mama, de exemplu. Esti aici, vorbesti cu prietenii, si auzi copilul cum plange. Eu descriu asta. Povestesc cum punea bunica porumb cu parul in gradina din spatele casei. E o sacralitate romaneasca, pe care mi-o asum cu drag si fara rusine. Asa era atunci. Sper sa placa maniera mea de a scrie, de a prezenta Romania noastra de atunci.

Un scriitor francez spunea: "Uite, au fost Cioran si Ionescu, acum e Popescu"

Intr-un articol, un scriitor francez spunea: "Uite, au fost Cioran si Ionescu, acum e Popescu". Un alt ziarist francez ma compara cu Kafka, Chagall, Ramus si alti mari scriitori sau artisti. Pana acum n-am avut critici rele, le place cartea."

Rep: Prin ce a reusit ea sa-i impresioneze pe cititori (elevetieni, francezi), dar si pe cronicii literari?
MDP: Faptul ca este editata la una dintre cele mai bune edituri din Paris a fost, deja, un mic soc. Fiind editata acolo, au primit-o bine. Este o carte cu un stil propriu, original. Poate vine si din faptul ca sunt roman. Probabil si asta i-a tentat sa o analizeze, s-o critice. Intr-un articol, un scriitor francez spunea: "Uite, au fost Cioran si Ionescu, acum e Popescu". Un alt ziarist francez ma compara cu Kafka, Chagall, Ramus si alti mari scriitori sau artisti. Pana acum n-am avut critici rele, le place cartea.

Rep: Probabil ca ati auzit de romanul Costel Busuioc - supranumit si Pavaroti din Carpati - care s-a facut remarcat si a devenit celebru printr-un concurs international, departe de casa. Care este sansa unui roman talentat sa devina cunoscut si altfel, la el acasa. Sau credeti este necesar ca prim pas spre celebritate un debut international?

MDP: Cunosc prea putin cum isi doresc scriitorii sau artistii romani sa fie promovati de Romania. Mie mi se pare normal ca am ajuns prin Elvetia si prin Farnta sa fiu recunoscut in tara. Pentru ca, nemaifiind in tara, m-am apucat sa scriu in franceza. Era imposibil din partea romanilor sa-mi dea o recunoastere pentru cartile scrise in limba franceza. Oricum un scriitor, fie el poet, prozator sau eseist, trebuie sa aiba incredere in el si sa-si scrie cartile. Sa nu se gandeasca niciodata la recunoastere. Recunoasterea daca vine, e binevenita, daca nu, tot bine e.

Rep: Ce stiu acum elvetienii despre Romania, care este perceptia generala?
MDP: Perceptiile sunt foarte diferite. Sunt elvetieni care ne asociaza cu imaginile romanesti din ziare, cu romanii care fac prostii in occident, si altii care ne-au vizitat si ne respecta tara si stiu ca suntem un popor care nu are nimic mai prejos decat alte popoare.

Rep: Ce va stimuleaza sa continuati cu scrisul, de unde va gasiti inspiratia, fiind, in acelasi timp, sofer de autobuz?
MDP: Din viata. Cand imi vad prietenii si imi aduc aminte de tot ce am trait deja pot sa fac zece carti. Trebuie sa am timp si energie. In permanenta am motive de scris. Sunt un scriitor care se inspira din viata de zi cu zi. Sunt sensibil la realitate. Aici rezervorul de informatii, materia prima pentru a face literatura este imens, infinit...Sunt in fata unui rezervor imens din care trebuie sa selectionez si aceasta selectie o fac instinctiv.

"Pentru mine banalitatea nu exista. Chiar cuvantul 'banal' este sacru."

"Nu vreau sa fiu un psihopat sau un scriitor care face psihologie sau judeca o anumita perioada. Insa am o dambla, cea cu ritualizarea banalului. Pentru mine totul e sacru. Nu exista banal."

Rep: Ati spus, cu diverse ocazii, ca pentru dvs. banalitatea este sfanta. Detaliati in cateva cuvinte...

MPD: Pentru mine banalitatea nu exista. Chiar cuvantul 'banal' este sacru. In sensul ca orice element al lumii trebuie respectat asa cum ne respectam pe noi insine. Orice element al lumii poate sa ne vorbeasca, sa ne explice lumea, sa ne dea retete asupra sacralitatii universului. Pentru mine literatura este viata, sensibilitatea fata de individ, de a trai respectand ce se intampla in jurul nostru, fiind un fel de ingeras, sa spunem, care spune despre tot ce vede in jurul lui: "si acestia sunt ingeri, si ei sunt la fel de sacralizati ca si mine".

Nu vreau sa fiu un psihopat sau un scriitor care face psihologie sau judeca o anumita perioada. Insa am o dambla, cea cu ritualizarea banalului. Pentru mine totul e sacru. Nu exista banal.

Rep: A fost un plan mai vechi, un vis care acum a devenit realitate, sa publicati o carte la o editura celebra din strainatate sau a fost un eveniment care a venit spontan in viata dvs?

MDP: Au fost amandoua. Fiind constient de sistemul cultural occidental, francez in cazul acesta, bineninteles ca mi-am dorit sa reusesc sa public la o editura de prestigiu pentru a avea o recunoastere. In acelasi timp, la un moment dat, in mintea mea, nu mai conta unde public. Conta sa-mi scriu cartile. Deci, aveam incredere in timp si am si acum incredere in timp.

Rep: Cum va vedeti viata prin aceasta prisma a celebritatii care incepe sa capete contur?

MDP: Nu ma intereseaza sa-mi imaginez ce va fi peste un an sau doi, ci sa-mi continui scriitura si viata de pana acum.

"Despre toata Romania as vrea sa scriu."

"Vreau sa scriu despre toate detaliile noastre, de la A la Z: felul nostru de a trai de la tara pana la oras, cum facem de mancare, cum gandim, vorbim, ne imbracam, cum ne crestem copii. Despre toata Romania as vrea sa scriu."

Rep: Cum regasiti Romania dupa atata timp si despre ce aspecte ale ei v-ati dori sa mai scrieti?

MDP: Vreau sa scriu despre toate detaliile noastre, de la A la Z: felul nostru de a trai de la tara pana la oras, cum facem de mancare, cum gandim, vorbim, ne imbracam, cum ne crestem copii. Despre toata Romania as vrea sa scriu. In timp ce eram sofer de autobuz, am lucrat doi ani si la un atelier de scriitura cu detinutii de la o inchisoare de inalta securitate. Acolo am reusit o treaba extraordinara.

Unul dintre detinuti, un francez care de 16 ani era acolo, scria atat de bine, incat i-am facut legatura cu editorul meu, din Elvetia. Si a publicat doua carti, una in inchisoare fiind, si alta acum o luna. E o treaba extraordinara ca am reusit sa 'mosesc' si eu pe cineva, asa cum si altii m-au mosit pe mine. Acum nu mai e in inchisoare, insa noi am ramas prieteni.

Cred ca as putea sa creez si in tara ceva unde sensibilitatea scriitorilor sa se dirijeze spre realitatea noastra de zi cu zi, pentru ca suntem plini de literatura, in sensul cel mai sacru al cuvantului. Evident, pentru cine vrea si are capacitatea, nevoia, dorinta, sinceritatea si perceptia pentru aceste realitati: descrierea ritualului de facut sarmale, de exemplu, sau cum vorbesti cu copilul, cu ce limbaj, descrierea ritualului de facut casa, si multe altele de acest gen.

Avem o literatura enorma. Despre asta trebuie sa vorbim. N-avem nevoie sa conceptualizam, sa teoretizam. Ci sa spunem cum se intampla la noi. In sensul: "uite ce discutii am avut...". Astea sunt pline de literatura pentru ca ne reprezinta. Asta este literatura noastra. Eu asa fac. Aici mi-am gasit filonul. Asta este viziunea mea. Nu stiu cum sa o structuram, sa facem un proiect ca sa functioneze. Bineinteles ca trebuie bani, persoane, publicitate, dezbateri, munca de creatie.

Insa, cel mai mare proiect este sa fac a doua carte „Les Couleurs de L'hirondelle" - „Culorile randunicii", in 2009, o continuare a romanului „Simfonia lupului". Vreau sa fie la fel de buna ca si prima pentru a nu deziluziona, pentru a arata ca imi continui caramizile una langa alta, pana imi fac 'bordeiul'.

Rep: Intentionati sa reveniti si sa va stabiliti in tara, la un moment dat?

MDP : Vin in Romania in fiecare an. In rest, depinde ce-mi ofera viata. Acum sunt acolo. Pentru moment, nu vreau sa-mi zapacesc copii care sunt la scoala in Elvetia. Familia e pe primul loc. In Elvetia sunt patronul unui ziar literar - „Persil" - "Patrunjelul" - prin care promovez literatura. Cand vreau fac numai numere cu mine, alteori ii invit si pe altii sa-si expuna ideile. (rade)