Pe doua coloane

Un negustor evreu din New York, caruia îi povesteam în 1990 ce mare brânza aveam sa fac eu când ma voi întoarce acasa, m-a întrerupt ca sa ma întrebe, aparent fara nici o legatura cu discutia, ce vârsta am. I-am raspuns ca împlineam 50 de ani si, fiindca ma simteam bine la New York traind pentru prima oara în viata sentimentul ca ma asteapta lucruri cu adevarat importante, am completat: E o vârsta simpatica!

Ultimul tren, a zis el, dând din cap ca atunci când ti-ai menajat interlocutorul si nu i-ai dat decât jumatatea suportabila a unei vesti proaste. Discutia aceea a fost providentiala, întrucât negustorul de tablouri evreu, dându-mi de înteles ca prevenirea era cel mai bun lucru pe care putea sa-l faca pentru un naiv întârziat într-o speranta neclara, ca mine, m-a prevenit: La vârsta ta conteaza mai mult ce n-ai sa mai faci de acum înainte, nu ce vei face. De exemplu?, am replicat eu trufas ca orice prost care, simtindu-se bine, se crede si destept. De exemplu, a raspuns domnul Levy, sa eviti persoanele care-ti consuma timpul. La 50 de ani nu mai ai toata viata înainte. Mai ai doar niste ani înainte. Daca mai ai zece, stii exact câte ore încap în zece ani. Scazi orele de somn si alte daraveri si vezi ca-ti mai ramân cam 10.000 de ore pentru toate treburile, si placute, si obigatorii, dar si neplacute. Diferenta dintre o ora irosita si una câstigata e de doua ore. Eu, la cei saptezeci de ani ai mei, nu discut despre zile, nici macar despre ore. Socotesc minutele pierdute. Uite, daca n-ai bagat la cap ce ti-am spus înseamna ca am pierdut niste minute foarte pretioase din viata mea de la saptezeci de ani.

Seara am luat o coala A4 si am împartit-o pe verticala cu o linie. În stânga am scris lucrurile pe care as fi vrut sa le fac, mai bine zis lucrurile pe care, în sfârsit, îmi era dat sa le fac, iar în dreapta tot ce faceam din inertie, la fel ca altii, dintr-un exces de amabilitate si entuziasm, din recunoasterea, din imprecizia telurilor si din preaplinul pagubos al unor prietenii care nici macar nu erau prietenii, ci pierdere de vreme laolalta cu niste oameni nascuti sa piarda.

În stânga listei am notat o duzina de lucruri care ma motivau placut. În schimb, pentru coloana din dreapta, a trebuit sa mai iau o coala A4 si sa tot însir activitati, obisnuinte, oameni si tot felul de chestii despre care gândisem pâna atunci ca ma priveau direct, dar pe care puteam sa le ocolesc, sa le abandonez si sa le uit fara sa pierd nimic. Dimpotriva, sa câstig timp pentru coloana din stânga.

Pe care, de asemenea, am despartit-o în alte doua coloane, pe o a treia coala, conform cu priceperile mele reale, cu dorintele mai clar definite si cu sansele masurabile. Oricâte coli A4 as mai fi umplut, cu câte doua coloane fiecare, cea din dreapta, a timpului cheltuit mai prost decât cel folosit la maximum în stânga, ar fi fost mai lunga. Din mult nu se vede cât iei, dar din putin, oricât de foarte putin ai irosi, se vede, se simte, se duce pe un drum fara întoarcere.