cp_Efectul nocebo – atunci când credinta ne omoara

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-descopera 

De-a lungul istoriei, puterea sugestibilitatii a fost folosita de samani si doctori ca adjuvant în tratarea pacientilor. Ritualurile de vindecare folosite de vraci se bazau pe convingerea anterioara a pacientului în privinta eficientei acestora, el vindecându-se ca urmare a credintei în leacul prescris. În secolul al XX-lea, acest fenomen de vindecare a primit numele de „efectul placebo”, oamenii de stiinta recunoscând uluitoarea capacitate de autovindecare a corpului.

Doctorii stiu astazi ca o pastila placebo, ce nu contine niciun ingredient activ, poate fi la fel de eficienta ca medicamentele consacrate în ameliorarea a numeroase simptome. De aceea, testul de capatâi al medicinei moderne pentru aprobarea unui nou medicament este studiul clinic dublu orb, în care jumatate din pacienti sunt tratati cu noul remediu si restul cu un placebo, fara ca pacientii sau doctorii sa stie ce primeste fiecare subiect.

Efectul placebo a fost studiat în detaliu de la jumatatea secolului al XX-lea, fiind realizate mii de studii ce au confirmat identificarea sa la aproximativ 30% din pacientii tratati. În schimb, cercetatorii au început sa acorde aceeasi atentie efectului nocebo abia începând cu anii ‘90. În ultimii ani se efectueaza tot mai multe studii ce demonstreaza impactul acestui efect.

O echipa de cercetatori germani si britani a efectuat un studiu aprofundat asupra nocebo în 2011. Celor 22 de voluntari le-a fost atasat de picior câte un dispozitiv care emitea caldura si li s-a solicitat sa evalueze durerea simtita pe o scara de la 1 la 100. Cercetatorii au crescut nivelul caldurii emise de aparat pâna când durerea atingea pragul de 70.

Pentru a contracara durerea, toti voluntarii erau tratati prin perfuzie cu remifentanil, un analgezic puternic, similar morfinei. Acest medicament functioneaza rapid si este metabolizat cu viteza, permitând cercetatorilor sa opreasca administrarea si sa înlocuiasca tratamentul cu un fluid fara efecte analgezice.

În acelasi timp, creierul fiecarui voluntar era scanat pe masura ce acesta evalua nivelul de durere si efectul analgezic al medicamentului. Atunci când cercetatorii induceau senzatia de ardere si administrau medicamentul fara sa le spuna voluntarilor, acestia înregistrau o atenuare a durerii, ceea ce sugereaza ca acesta functiona indiferent de asteptarile lor.

Efectul placebo era înregistrat atunci când li se comunica voluntarilor ca urmeaza sa le fie injectat analgezicul, în ciuda faptului ca acesta curgea deja în venele lor. Toti pacientii înregistrau o atenuare si mai mare a durerii, ceea ce a aratat ca asteptarile voluntarilor dublau efectul benefic al medicamentului.

Apoi, cercetatorii au mintit din nou, spunându-le pacientilor ca oprisera administrarea medicamentului, desi acest lucru nu era adevarat, avertizându-i si ca era foarte probabil ca nivelul de durere sa creasca. Imediat, durerea perceputa de voluntari s-a apropiat de nivelul înregistrat înainte de administrarea analgezicului, asteptarile acestora anulând efectul benefic al unui medicament extrem de puternic. Scanând creierul pacientilor, doctorii au putut observa modificari în retelele neuronale ale acestora, aratând ca voluntarii simteau cu adevarat variatiile nivelului de durere.

Scanarea a aratat ca efectul placebo si cel nocebo nu activeaza aceleasi zone ale creierului. Atunci când pacientii se asteptau ca durerea sa creasca în intensitate, cercetatorii observau modificari în zona creierului care controleaza dispozitia si anxietatea. În schimb, atunci când voluntarii se asteptau la atenuarea durerii, în creierul lor se activau regiunile identificate în cercetarile asupra efectelor pilulelor placebo.

Robert A. Hahn, epidemiolog si specialist în antropologie culturala, a studiat efectele asteptarilor negative asupra sanatatii umane si a concluzionat ca acestea variaza foarte mult, de la iritatii ale pielii pâna la deces.

Primul studiu care a analizat efectele pesimismului, eliminând toti ceilalti factori ce influentau sanatatea, a fost efectuat în 1993. Cercetarea s-a aplecat asupra pacientilor ce sufereau de ischemie miocardica, afectiune care reduce cantitatea de sânge care ajunge la inima. Rezultatele studiului au aratat ca persoanele care sufereau de afectiuni depresive (ce implica o gândire negativa) aveau, în medie, de 1,6 ori mai multe episoade ale bolii si erau de 1,5 ori mai predispusi la deces din aceasta cauza. Cu cât pacientii erau mai lipsiti de speranta, conform evaluarilor psihiatrice, cu atât aveau mai multe sanse sa moara. Dr. Hahn estimeaza ca 5% din cele 26.000 de decese provocate anual în SUA de aceasta afectiune pot fi atribuite asteptarilor negative pe care pacientii le au de la boala.

O alta cercetare ce a demonstrat efectul pe care îl au convingerile pacientului asupra sanatatii a fost realizata asupra unui grup de pacienti cu astm. Participantilor la studiu li s-a cerut sa inhaleze o solutie salina dintr-un nebulizator. Cei carora li s-a spus ca solutia era inerta nu au manifestat niciun simptom, însa 47,5% dintre cei carora li s-a spus ca substanta contine alergeni au suferit o criza de astm. Mai mult, atunci când voluntarilor ce sufereau crize de astm li s-a oferit aceeasi substanta salina si li s-a spus ca aceasta le va trata simptomele, crizele au încetat.

Dr. Herbert Benson de la Scoala de Medicina de la Harvard afirma ca stimularea cortexului insular, o regiune din creier, poate produce efecte serioase asupra inimii, inclusiv fibrilatie ventriculara, o tulburare de ritm cardiac ce poate duce la deces. El afirma ca frica duce la reactii chimice în creier ce pot provoca stimularea cortexului insular, un prim pas spre aceste consecinte negative. De aceea, expertul recomanda medicilor o abordare pozitiva în contactul cu pacientii, aceasta având potentialul de a reduce costurile substantial si de a îmbunatati starea de sanatate bolnavilor fara tratamente suplimentare.

„Cuvintele sunt cel mai important instrument pe care îl are la dispozitie un doctor. Ele reprezinta o sabie cu doua taisuri: pot vindeca, dar pot si rani”. Afirmatia îi apartine lui Bernard Lown, inventatorul defibrilatorului si totodata laureat al premiului Nobel pentru Pace ca urmare a activismului sau împotriva razboiului nuclear.

Un studiu publicat recent de o echipa de cercetatori din Germania a confirmat spusele lui Lown, aratând cât de importanta este abordarea doctorilor si cât de usor pot influenta acestia starea de sanatate a pacientilor cu doar câteva cuvinte.

Cercetarile au aratat ca pacientii sunt foarte receptivi la sugestiile negative, aceasta reactie accentuându-se în situatiile critice, precum perioada premergatoare unei operatii, boala grava sau accidentul.

În practica medicala se presupune ca durerea si anxietatea pacientilor sunt reduse daca acestia sunt avertizati înainte de efectuarea procedurilor dureroase. Studiile efectuate au infirmat aceasta presupunere, din ele reiesind ca folosirea cuvintelor negative precum „durere”, „arsura” sau „întepatura” sporeste anxietatea si durerea.

Un alt studiu a investigat efectul cuvintelor asupra unui grup de femei pe cale sa nasca, atunci când acestea erau pregatite pentru anestezia epidurala. Femeile au fost împartite în doua grupuri. Participantelor din primul grup au fost avertizate cu cuvintele „veti simti o întepatura ca de albina; aceasta este cea mai neplacuta parte a procedurii”, iar cele din cel de-al doilea grup cu fraza „vi se va administra un anestezic local pentru a amorti zona, astfel încât sa va simtiti mai confortabil în timpul procedurii”. Atunci când au fost rugate sa evalueze durerea simtita pe o scara de la 1 la 11, femeile din primul grup au notat-o, în medie, cu 5, iar cele din cel de-al doilea grup, cu 3.

Durerea poate aparea chiar si în cazul în care stimulul extern este absent cu desavârsire, lucru demonstrat de un experiment efectuat la Universitatea din California. Cercetatorii pretindeau ca studiaza efectele curentului electric asupra functionarii creierului, atasând în acest scop electrozi pe scalpul participantilor. Cei 34 de studenti voluntari au fost avertizati ca exista riscul sa sufere dureri de cap serioase în urma experimentului. La finalul studiului, doua treimi dintre participanti au declarat ca au suferit dureri de cap – însa cercetatorii nu activasera în niciun moment curentul electric. Acestia voiau, de fapt, sa testeze daca oamenii sanatosi pot deveni bolnavi doar în urma propriilor asteptari, ipoteza confirmata de experiment.

Cercetatorii avertizeaza ca acest efect poate declansa un cerc vicios: atunci când credem ca ceva ne face rau, devenim anxiosi, ceea ce poate exacerba simptomele existente si poate duce la aparitia altora, caci anxietatea provoaca hipertensiune si reduce eficienta sistemului imunitar.

Numeroasele experimente realizate pentru aprobarea unor medicamente noi au evidentiat o tendinta bizara: atunci când voluntarii erau anuntati despre potentialele efecte secundare ale acestora, un procent considerabil dintre participanti prezentau aceste efecte secundare, chiar si în cazul în care li se administrase tratamentul placebo. În anumite cazuri, efectele adverse înregistrate de pacientii carora li se administrase o simpla pastila de zahar erau atât de grave, încât acestia au fost nevoiti sa se retraga din testul clinic înainte de terminarea acestuia.

În contextul societatii moderne, în care tot mai multi pacienti dau în judecata cadrele medicale pentru malpraxis, doctorii se vad adeseori nevoiti sa accentueze potentialele efecte secundare ale tratamentului, ceea ce amplifica probabilitatea ca acestea sa fie înregistrate. De asemenea, autoritatile publice dintr-un numar tot mai mare de tari lanseaza adeseori avertismente cu privire la diferite potentiale riscuri la care se expun cetatenii, chiar si în cazurile în care efectele negative nu sunt demonstrate stiintific.

Arthur Barsky, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School, explica efectele acestor avertismente: „Indiferent cum sunt induse aceste asteptari negative - fie ca este vorba de o pastila, de un avertisment al autoritatilor sau de reclamele unor companii de farmaceutice - acestea fac ca pacientii sa reatribuie simptomele unei suferinte de moment acestor asteptari negative, ceea ce duce la accentuarea lor, accentuare care solidifica reatribuirea initiala”. Cercetatorii afirma ca efectul este similar celui ce caracterizeaza asa-numitul „sindrom al studentilor la medicina”, care încep sa perceapa numeroase simptome ale bolilor pe care le studiaza.

Un studiu realizat în 2007 a subliniat consecintele negative ale accentuarii efectelor secundare de catre personalul medical. În cadrul experimentului, participantilor le-a fost prescris medicamentul Finasteride pentru a atenua simptomele problemelor de prostata. Jumatate din pacientii carora le-a fost prescris medicamentul au fost avertizati ca acesta poate provoca disfunctie erectila, iar celorlalti participanti nu li s-a spus acest lucru. Ulterior, doctorii au observat ca 44% dintre pacientii care fusesera informati despre efectele secundare au suferit de disfunctie erectila, fata de numai 15% dintre cei neinformati.

Profesorul Barsky afirma ca accentuarea efectelor secundare reduce eficienta tratamentelor medicale si fac ca un numar tot mai mare de pacienti sa renunte la acestea, apelând la terapii alternative. Specialistul afirma ca pierderea încrederii în medicina conventionala si în cadrele medicale accentueaza la rândul sau efectul nocebo, reducând si mai mult eficacitatea tratamentelor.

David Wainwright, sociolog la Universitatea Bath, afirma ca „în ultimii ani se observa o crestere a incidentei afectiunilor care nu au o cauza fizica, ci sunt generate de problemele subiective ale vietii de zi cu zi ce sunt percepute dintr-o perspectiva medicala. Atunci când ni se induce senzatia ca suntem expusi unui risc cu ocazia fiecarei interactiuni, ne simtim mai vulnerabili, iar experientele firesti sunt interpretate ca probleme de sanatate. Acest lucru are un efect extrem de nociv asupra oamenilor”.

Când efectul nocebo aduce moartea

Acest efect nociv identificat de cercetatori poate avea consecinte de gravitate maxima, provocând chiar decesul.

Primul caz recunoscut de medicina în care efectul nocebo a dus la decesul unui pacient a avut loc în 1973. Doctorul Clifton Meador a diagnosticat un pacient cu cancer de ficat în stare terminala si l-a informat pe acesta ca mai are doar câteva luni de trait. Prognoza doctorului s-a adeverit câteva luni mai târziu, când barbatul tratat a decedat. În timpul autopsiei, însa, medicul s-a confruntat cu o surpriza: tumoarea era una mica, iar cancerul nu intrase în metastaza. „Pacientul nu a murit de cancer, ci din cauza faptului ca el credea ca moare de cancer. Atunci când toata lumea te trateaza ca si cum vei muri, tu accepti asta cu toata fiinta ta”, a explicat ulterior Meador.

Ulterior, efectul a fost identificat în nenumarate rânduri. Statisticile au aratat ca pacientii care sunt supusi unei operatii dificile si care cred ca au sanse mari sa moara în timpul acesteia înregistreaza o rata a decesului pe masa de operatie mai mare decât cei optimisti. Alta statistica arata ca aproximativ 60% din pacientii nevoiti sa recurga la chimioterapie încep sa aiba parte de greturi înainte sa înceapa tratamentul.

Un caz înregistrat în SUA arata cât de puternic poate fi efectul nocebo: un barbat care participa la un test clinic a decis sa se sinucida, înghitind 29 de capsule din ceea ce el credea ca este un medicament antidepresiv. Chiar daca pastilele erau de fapt un placebo ce nu continea nicio substanta activa, efectele au fost severe: pacientul a intrat în hipotensiune, fiind nevoie de administrarea de fluide intravenos pentru stabilizarea lui. Dupa ce doctorii i-au spus ca pastilele erau fara substante active, simptomele au disparut rapid.

Acelasi efect nocebo explica numeroasele cazuri petrecute în tari din întreaga lume în care victimele unui blestem sau ale unui ritual religios s-au îmbolnavit sau chiar au decedat. Un astfel de caz, bine documentat în arhivele medicale, a fost înregistrat în Alabama în 1938. Un barbat pe nume Vance Vanders a fost internat în spital cu simptome grave: pierduse aproape 25 de kilograme în greutate. Doctorii suspectau ca acesta sufera fie de tuberculoza, fie de cancer, însa toate testele medicale au infirmat aceste ipoteze.

Chiar si dupa internare, starea acestuia continua sa se agraveze, pacientul refuzând sa manânce si vomitând tot ce i se administra cu ajutorul unui tub nazo-gastric. Vanders declara în mod repetat ca va muri, pierzându-si cunostinta de mai multe ori. Atunci când starea lui s-a agravat, sotia a cerut sa discute cu doctorul între patru ochi, explicându-i acestuia ca Vanders s-a certat cu un vraci din zona. În momentul conflictului, vraciul a dus la nasul lui Vanders un lichid urât-mirositor si i-a spus acestuia ca facuse un ritual voodoo care urma sa duca la moartea sa, soarta de care nu avea cum sa scape nici cu cei mai buni medici. Sotia ascunsese întâmplarea pentru ca vraciul amenintase sa efectueze ritualul si asupra copiilor lor daca vor povesti cuiva despre cele întâmplate.

Doctorul Drayton Doherty, cel care îl trata pe Vanders, s-a gândit peste noapte la un plan de actiune si a cerut sa vorbeasca în dimineata urmatoare cu întreaga familie Vanders. Atunci când s-au strâns toate rudele, Doherty le-a spus ca în seara precedenta se întâlnise cu vraciul care îl blestemase pe Vance si ca îl strânsese de gât pe acesta pâna când îi dezvaluise totul despre blestem. Doctorul le-a spus ca vraciul a recunoscut ca l-a pacalit pe Vanders sa înghita oua de sopârla, acestea eclozând în stomacul sau, astfel ca o reptila îl consuma pe Vanders din interior.

Dupa discutia cu familia Vanders, doctorul a chemat în camera o asistenta pe care o instruise sa pregateasca o seringa cu un emetic foarte puternic. Doherty a inspectat cu mare pompa instrumentul, iar apoi i-a injectat medicamentul lui Vanders. Dupa câteva minute, acesta a început sa vomite puternic. Doherty a scos pe ascuns din geanta sa o sopârla verde, strigând catre Vanders: „Uite ce a iesit din tine, Vance! Acum esti vindecat. Blestemul voodoo s-a încheiat!”. În scurt timp, Vanders a adormit, iar a doua zi s-a trezit cu o imensa pofta de mâncare. Pacientul a fost externat dupa sapte zile si si-a revenit complet în câteva saptamâni.

Un studiu mai recent, efectuat în 1993, confirma descoperirea facuta de Doherty: credinta, prin efectul nocebo, poate ucide. Cercetatorii au studiat decesele a 28.619 de americani de origine chineza pe baza certificatelor de deces din statul California, ce ofera multe informatii. În astrologia chineza, fiecare an este asociat unui organ, persoana nascuta în acel an fiind vulnerabila la afectiunile acelui organ. Oamenii de stiinta au descoperit ca persoanele care respectau traditiile chinezesti si care erau nascute într-un an „ghinionist” mureau mai repede cu minim 1,3 ani si maxim 4,9 ani decât americanii de origine chineza nascuti într-un an fara ghinion. Studiind certificatele de deces a 400.000 de americani caucazieni, cercetatorii nu au observat nicio diferenta între anii „ghinionisti” si ceilalti, ceea ce sugereaza ca efectul apare ca urmare a credintei în astrologia chineza, ce influenteaza starea de sanatate în asemenea masura încât scurteaza viata celor ce respecta traditiile chinezesti.

Toate aceste cercetari subliniaza impactul prea putin stiut al efectului nocebo si arata ca modul în care cadrele medicale interactioneaza cu pacientul este cel putin la fel de important ca tratamentul pe care acestea îl prescriu. De asemenea, constientizarea existentei acestui efect promite sa duca la o îmbunatatire a vietii de zi cu zi, deoarece modul în care percepem realitatea contribuie în mod direct la crearea acesteia. Adoptarea unei perspective optimiste ne face mai sanatosi si ne face viata mai buna.