|
Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-descopera.ro
Oracolul din Delfi, cel mai important
templu al Greciei antice, îi întâmpina pe toti cei ce cautau
întelepciune cu un mesaj scurt scris pe frontispiciu: „gnothi seauton”,
care se traduce prin sfatul „cunoaste-te pe tine însuti!”. Astazi, la
aproape 3.000 de ani dupa scrierea acestui mesaj, continuam sa cercetam
functionarea unuia dintre cele mai misterioase obiecte de studiu
întâlnite: mintea umana. Datorita studiilor efectuate în ultimele
decenii, ce elucideaza multe dintre mecanismele cognitiei, astazi suntem
mult mai aproape de a atinge acest obiectiv.
Cele doua sisteme care ne ghideaza
Psihologul Daniel Kahneman, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti în
cognitie si pionier al economiei comportamentale, a studiat timp de
peste patru decenii mecanismele decizionale ale creierului uman si a
identificat numeroase erori cognitive ce ne influenteaza deciziile fara
sa ne dam seama. În 2002, Kahneman a fost rasplatit cu Premiul Nobel
pentru Economie pentru lucrarile sale ce au demonstrat ca omul nu este
un „actor rational”, asa cum sustineau multi specialisti în economie, ci
unul supus numeroaselor capcane ale intuitiei. Nobelul decernat lui
Kahneman a reprezentat o premiera, fiind pentru pentru prima data când
cel mai important premiu pentru economie a fost acordat unui specialist
din alt domeniu (în acest caz, psihologia).
Kahneman sustine ca gândirea umana este controlata de doua sisteme:
sistemul 1, pe care îl numeste „thinking fast” (gândire rapida) este
inconstient, intuitiv si nu necesita efort voluntar sau control, pe când
sistemul 2, denumit „thinking slow” (gândire lenta) este constient,
foloseste rationamente deductive si necesita mult efort.
Pentru a observa ca persoana din imagine este furioasa nu este nevoie de
un efort constient, acest lucru realizându-se instant si involuntar,
într-un exemplu de gândire rapida, tipica sistemului 1. În schimb,
pentru a rezolva o problema precum operatiunea de înmultire a lui 17 cu
25 este nevoie de directionarea constienta a atentiei spre un efort
voluntar, fara de care raspunsul nu poate fi obtinut. Acesta din urma
este un exemplu de aplicare a celui de-al doilea sistem.
Sistemul 1 este înnascut, o consecinta a evolutiei si rezultatul
adaptarii la mediu de-a lungul timpului, pe când sistemul 2 este o
componenta specifica omului. De altfel, ceea ce noi percepem ca specific
propriei persoane este sistemul 2 - sinele constient si rational, cel
care gestioneaza credinte, optiuni si decizii.
Desi traim cu impresia ca sistemul 2 e raspunzator de majoritatea
deciziilor pe care le luam, viata noastra este controlata în mare parte
de primul sistem. Motivul? În fiecare zi trebuie sa luam foarte multe
decizii, ceea ce face imposibila folosirea celui de-al doilea sistem
pentru majoritatea. Pentru ca deciziile rationale necesita timp pentru
analiza si deductie, eforturi ce consuma energie, cel de-al doilea
sistem este folosit arareori.
De cele mai multe ori, sistemul 1 genereaza sugestii pentru cel de-al
doilea (impresii, intuitii, intentii si sentimente) pe care acesta le
adopta fara a le modifica. Sistemul 2 intervine atunci când sistemul 1
nu ofera un raspuns imediat (de exemplu, în cazul problemei 17 x 24) sau
atunci când detecteaza ca urmeaza sa aiba loc o greseala (ca atunci
când ne abtinem sa reactionam într-un mod nepotrivit într-o situatie
dificila, când mecanismul de control al sistemului 2 blocheaza intentia
generata de sistemul 1). Sistemul 2 are, însa, limite: cercetatorii au
descoperit ca atunci când o persoana este ocupata cu o problema ce
necesita folosirea sistemului 2, capacitatea de autocontrol scade, fiind
mai probabil ca aceasta sa cedeze tentatiilor.
Sistemul 1 prezinta însa anumite erori sistemice, erori cognitive ce
duc, de multe ori, la adoptarea unor decizii eronate. În cea mai recenta
carte a sa, Thinking Fast and Slow, dr. Daniel Kahneman expune
câteva dintre aceste greseli de gândire, sperând ca prin elucidarea lor
sa-i ajute pe ceilalti sa le identifice si sa-si înteleaga mai bine
propriile decizii.
Pentru ca sistemul 1 este activ tot timpul (spre deosebire de sistemul
2, ce necesita un efort constient), suntem mai predispusi la erori
cognitive. O exemplificare a autonomiei sistemului 1 o reprezinta
iluzia optica Müller-Lyer, în care doua linii paralele par a avea
lungimi diferite. Chiar daca masuram cele doua linii si ne convingem (cu
ajutorul sistemului 2) ca lungimea lor este aceeasi, sistemul 1 va
continua sa le perceapa ca fiind inegale.
La fel ca iluziile optice, iluziile cognitive tind sa fie greu de
depasit, însa primul pas spre iesirea de sub dominatia acestor greseli
de gândire este constientizarea lor. Atunci când oamenii se afla
într-un moment de criza, în situatii incerte, deciziile sunt luate de
sistemul 1. De aceea, este esential sa cunoastem slabiciunile acestuia.
Greselile cognitive care ne influenteaza deciziile
Esential este sa întelegem ca nu exista persoane care nu sa nu fie
afectate de slabiciunile sistemului 1. Acest lucru este demonstrat de un
test simplu pe care Kahneman l-a aplicat de mii de ori: „O bâta de
baseball si o minge costa împreuna 1,10 dolari. Bâta costa cu un dolar
mai mult decât mingea. Cât costa mingea?”. Chiar si în cazul celor mai
inteligenti studenti, precum cei de la Harvard si Princeton, mai bine de
jumatate au dat raspunsul evident, oferit de sistemul 1, dar totodata
gresit: 10 centi. Raspunsul corect era, desigur, 5 centi.
Una dintre erorile cognitive cele mai raspândite este „the overconfidence bias”
- tendinta de a avea încredere în exces în fortele proprii.
Statisticile arata ca sansele ca o companie nou fondata în SUA sa
functioneze timp de 5 ani sunt de aproximativ 35%. Cu toate acestea, un
sondaj efectuat printre antreprenori a aratat ca acestia tind sa
estimeze sansele de succes ale unei companii noi la 60%, iar sansele
propriei companii la 81%. Kahneman afirma ca optimismul este
motorul capitalismului, lucru confirmat de faptul ca liderii,
inventatorii si celelalte persoane ce influenteaza viata unui numar mare
de oameni tind sa fie optimisti, asumându-si riscuri convinsi fiind ca
vor avea succes în încercarea lor.
O alta eroare cognitiva identificata de Kahneman este „the planning fallacy”
- eroarea de estimare în planificare. Psihologul a întâlnit aceasta
problema pentru prima data în anii 1970, când Ministerul Educatiei din
Israel i-a cerut sa conceapa un manual si o programa de studiu având ca
subiect luarea deciziilor. Kahneman a format o echipa de specialisti,
printre care se numara si un expert în conceperea de programe, iar dupa
un an de lucru le-a cerut colegilor sai sa estimeze cât timp considerau
ca le mai era necesar. Cei mai multi au estimat finalizarea proiectului
peste aproximativ 2 ani, cu o marja de eroare de 6 luni. Apoi, Kahneman
l-a întrebat pe expertul în programe cât durau asemenea proiecte, în
medie. El a explicat ca durata medie a acestora era de 7 - 10 ani, iar
40% dintre ele nu se finalizau. Desi stia acest lucru, chiar si acest
expert prognozase o perioada de lucru de înca 2 ani. În cele din urma,
proiectul a fost finalizat în 8 ani, iar între timp Ministerul Educatiei
nu mai era interesat.
Un alt exemplu al erorii în planificare vine din SUA. Un sondaj efectuat
în rândul proprietarilor de locuinte a aratat ca acestia se asteptau sa
cheltuiasca, în medie, 18.500 de dolari pe reamenajarea bucatariei.
Costul mediu real se ridica, însa, la 39.000 de dolari. Un exemplu din
Scotia demonstreaza ca diferentele pot fi chiar mai mari: în 1997, când a
fost dezvaluit planul pentru o noua cladire a Parlamentului, estimarile
de cost se ridicau la 40 de milioane de lire sterline. În 2004, când
constructia a fost finalizata, costul total a fost de 431 milioane de
lire sterline.
O alta greseala a gândirii este ceea ce Kahneman numeste „the availability bias”
- tendinta de a judeca pe baza a ceea ce ne vine mai usor în minte. Un
sondaj în rândul americanilor a relevat ca acestia cred ca
probabilitatea unui accident fatal este de 300 de ori mai mare decât cea
a decesului cauzat de diabet, desi rata reala este de 1:4. Kahneman
considera acest lucru o dovada a faptului ca mass-media influenteaza
felul în care percepem riscurile, ceea ce poate avea consecinte negative
asupra vietii noastre. Un studiu efectuat dupa atacurile teroriste din
11 septembrie 2001 a aratat ca multi americani au preferat în acel an sa
sofeze pe distante mari în loc sa ia avionul. Dintre acestia,
aproximativ 1.500 au murit în accidente rutiere, subestimând riscul unei
calatorii cu masina si supraestimându-l pe cel al unui atac terorist.
O eroare cognitiva grava este „the anchor effect” -
efectul de ancorare. Unul din exemplele care ilustreaza aceasta
„scurtatura” a gândirii este un studiu efectuat pe un grup de judecatori
germani cu peste 15 ani de experienta. În cadrul experimentului,
acestora li s-a citit descrierea unui caz în care inculpata fusese
prinsa furând într-un magazin, iar înainte de a decide
pedeapsa, judecatorilor li s-a cerut sa arunce cu doua zaruri.
Acestea fusesera masluite, astfel ca însumau fie 3, fie 9. Apoi li s-a
cerut sa decida pedeapsa corecta pentru inculpata. Desi zarurile nu ar
fi trebuit sa influenteze decizia unor specialisti cu experienta,
cercetatorii au descoperit ca judecatorii ale caror zaruri însumasera 9
au decis, în medie, o pedeapsa de 8 luni de închisoare, iar cei ale
caror zaruri însumau 3 au dat, în medie, o pedeapsa de 5 luni de
închisoare. Eficienta acestei erori a dus la exploatarea sa constanta în
comert, pentru a modela asteptarile de pret ale cumparatorilor. De
exemplu, o companie ar putea oferi 3 variante ale aceluiasi serviciu,
astfel încât cea mai ieftina varianta sa para mai atragatoare în
comparatie cu variantele mai costisitoare decât daca ar fi singura
propusa. Din acelasi motiv, în cadrul licitatiilor se stabileste de
obicei un pret de pornire.
Un alt aspect important al sistemului 1 este faptul ca, atunci când este
confruntat cu o întrebare dificila, el tinde sa ofere raspunsul la o
alta întrebare, mai simpla, fara ca noi sa ne dam seama. Profesorul
Kahneman ofera ca exemplu un studiu efectuat pe un grup de studenti
germani. O parte dintre acestia au primit urmatoarele doua întrebari:
„Cât de fericit esti?” si „Câte întâlniri romantice ai avut luna
trecuta?”. Ceilalti au primit întrebarile în ordine inversa. Daca în
primul caz nu exista nicio corelatie între raspunsuri, în cel de-al
doilea caz se putea observa o corelatie între numarul de întâlniri si
nivelul fericirii indicat de studenti. Profesorul Kahneman explica:
„Pentru a raspunde corect la întrebarea «Cât de fericit esti?», e nevoie
sa ne gândim mai mult. Studentii care fusesera întrebati mai întâi
despre întâlnirile romantice nu au mai simtit nevoia sa se gândeasca,
pentru ca au substituit raspunsul la aceasta întrebare cu raspunsul la o
alta - «cât de fericit sunt în viata mea sentimentala?». Studentii sunt
constienti ca viata lor sentimentala nu este singurul aspect important
pentru ei, dar sistemul 1 le-a oferit un raspuns facil, iar ei l-au
folosit”.
În ceea ce priveste fericirea, explica dr. Kahneman, amintirile joaca un
rol important. Oamenii nu au un singur sine, ci doua: sinele
experimental (the experiencing self) si sinele memoriei (the remembering self).
Majoritatea oamenilor sunt ghidati de cel de-al doilea. Pentru a
exemplifica, dr. Kahneman pune o întrebare cititorilor: ati fi dispusi
sa platiti pentru o vacanta grozava, dar la finalul careia ar trebui sa
beti o potiune care ar sterge orice amintire a calatoriei si ati ramâne
totodata fara fotografii si înregistrari video? Probabil ca nu.
Pentru a ilustra diferenta dintre amintiri si experiente, Kahneman
relateaza dialogul pe care l-a purtat cu un membru al publicului dupa o
prelegere. Interlocutorul a povestit despre momentul în care asculta
captivat o simfonie exceptionala, la finalul careia s-a auzit un zgomot
infernal, din cauza ca discul era zgâriat. „Finalul mi-a stricat
auditia”, a afirmat acesta. Kahneman i-a explicat ca, de fapt,
experienta nu a fost distrusa, caci el se bucurase de muzica timp de 20
de minute. Fusese afectata, într-adevar, amintirea despre aceasta
experienta.
Confuzia celor doua aspecte reprezinta o eroare cognitiva ce poate avea
consecinte neplacute. Acest lucru a fost demonstrat într-un experiment
în care voluntarii au fost supusi la 2 experiente dureroase. Rugati apoi
sa aleaga una dintre acestea pentru a fi repetata, acestia au ales-o pe
cea mai dureroasa dintre ele, per total, care durase mai mult dar se
încheiase cu o durere mai putin intensa, deoarece aceasta lasase în urma
o amintire mai buna. „Sinele experimental tinde sa nu aiba o voce
suficient de puternica atunci când ne planificam activitatile. Atunci
când oamenii iau decizii nu se întreaba «ce voi simti si pentru cât
timp?» si tind sa neglijeze trairea în favoarea amintirii cu care vor
ramâne”, afirma Kahneman. „Din trecut învatam, de obicei, sa maximizam
calitatea viitoarelor amintiri, nu calitatea viitoarelor experiente.
Numesc asta «tirania sinelui memoriei»”, scrie Kahneman.
Cum putem evita greselile în gândire?
Doar daca ne întelegem punctele slabe vom fi mai pregatiti sa
identificam greselile de gândire, chiar daca nu vom le vom putea evita
întotdeauna. „Pentru a contracara erorile sistemului 1 exista, în
principiu, o solutie simpla: recunoasterea semnelor ce sugereaza ca ne
gasim într-o situatie delicata, încetinirea procesului de decizie si
apelul la sistemul 2”, sugereaza psihologul. „Nu putem face asta tot
timpul, dar atunci când este vorba de o decizie importanta, trebuie sa
reflectam si sa ne întrebam daca nu cumva cadem într-o capcana a
gândirii”, adauga Kahneman.
Un alt lucru pe care trebuie sa-l luam în seama este faptul ca folosirea
sistemului 2 implica un consum de resurse, iar în absenta acestora
sistemul 1 preia controlul. Un exemplu este oferit de un studiu efectuat
în Israel asupra unui grup de 8 judecatori ce au rolul de a decide
eliberarea conditionata a persoanelor condamnate. Decizia predominanta
este respingerea solicitarilor de eliberare conditionata, doar 35%
dintre acestea fiind aprobate. Cercetatorii au descoperit ca deciziile
favorabile condamnatilor sunt adoptate în mare parte imediat dupa pauza
de masa a judecatorilor, rata aprobarilor scazând apoi treptat, pâna la
un nivel minim înregistrat chiar înainte de urmatoarea pauza de masa.
Concluzia cercetatorilor a fost ca judecatorii obositi si înfometati
tind sa aleaga decizia cea mai comuna, ce nu implica folosirea
sistemului 2: respingerea cererii de eliberare conditionata.
Chiar daca stim care sunt greselile de gândire, nu suntem feriti de ele.
„Gândirea mea este predispusa la a comite aceste greseli la fel ca
înainte sa le studiez”, a explicat Daniel Kahneman. Ce putem face, în
acest caz? Sfatul lui Kahneman este sa folosim în vocabularul curent
expresiile ce descriu aceste greseli, iar apoi sa apelam la prieteni.
Pentru ca oamenilor le e mai usor sa recunoasca greselile altora decât
pe cele proprii, discutiile cu apropiatii, folosind un vocabular ce
cuprinde indicii ale greselilor cognitive, ne vor ajuta sa le evitam.
„Scopul cartii mele este acela de a ridica nivelul conversatiei curente,
de a face oamenii sa gândeasca mai complex atunci când judeca deciziile
altor persoane. Daca am avea o societate în care oamenii folosesc un
limbaj mai bogat atunci când discuta despre aceste lucruri, cred ca ea
ar avea un efect indirect asupra deciziilor noastre, pentru ca tinem
seama mereu de opiniile altora despre noi”, concluzioneaza Kahneman.
| |
© 2009~2085 OSCII-Lab Home
Popescu-Colibasi