cp_Inventia lui Akenathon

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-moshemordechai 

Rog fundamentalistii de orice fel, salariatii inchizitiei si alti fanatici de orice specie sa ocoleasca acest text. Nu e niciun atac la adresa credintei ( care e altceva) ci o cârcoteala despre prostie.

O regula de eticheta care functioneaza pe la casele regale este ca, daca ai privilegiul unei audiente, un dineu sau o partida de septic cu capatâna încoronata, discutiile legate de politica si religie sunt interzise. Daca te cheama Elisabeta a II-a a Angliei, de exemplu, la o socata, vorbesti despre vreme, despre arta, nu te apuci sa-i zici ca Basescu e magar si nici sa-i zici ce ai citit tu pe net despre abdicarea papei ( de ce naiba toti vorbesc despre demisie? ca doar papa nu e amploiat, ci statator pe scaunul Sf. Petru). La curtea regelui Cioaba eticheta e mai laxa si exista doar cerinta de a nu deranja closca din cuibar când intri în sala tronului, nici sa nu-l pui pe majestatea sa bortoasa sa numere caii frumosi.  Tinând seama deci de regulile de eticheta, capetele încoronate ale Europei, avide cititoare ale acestui blog, desigur, sunt rugate sa sara peste acest text. N-o sa discutam politica pen’ ca mi-e scârba, dar o dam putin pe religie, într-o discutie mai pe dunga, ca la birtul din autogara.

Marea inventie a faraonului ala cu capul tuguiat, Akenathon, a fost monoteismul. Adica el a avut primul ideea. “Bre” si-a zis el ” si asa merge economia prost, ia mai las-o în ciusca mea cu atâtia zei, ca prea e mare povara pe capul contribuabilului! Prea multi zei platiti de la buget! Ia sa facem noi o restructurare! Ramâne unul si pe ailalti îi trimitem sa-si caute serviciu!”. Ideea nu era rea, dar implementarea a ridicat probleme. Asa ca ai lui l-au cam dat dracului cu capul lui tuguiat cu tot si au încarcat schema la loc. Ca atare, vreme de înca niste mii de ani, cetatenii consumatori de superstitii au continuat sa taie berbeci si sa încerce si alte forme de spaguire a zeilor de resort, în functie de problematica specifica, nu-i asa, cu care respectivii cetateni se confruntau.

Religia grecilor antici, model de politeism, era cea mai simpatica. Zeii lor erau niste panarame- neseriosi, curvari, mincinosi, smenari si loviti de pandalii. Dar treaba mergea. Zeii cu Olimpul lor, grecii cu filosofia lor, PIB-ul crestea si lumea era multumita. Pe urma s-a constatat ca Olimpul ala duhnea a marxism. Mai întâi era treaba cu diviziunea muncii. Pe urma tot Olimpul aducea cu un fel de CC al PCR ( grecii aflasera de la Pithia – adevarata adevarata mama Omida- ce vor pati românii mai târziu). În frunte era secretarul general, cam tâmpit si cam apucat. Nevasta-sa, un borfet si o dilita, era a doua în functie si le facea zile fripte tuturor. E drept, Poseidon avea flota, dar asta nu schimba lucrurile. Pe urma îsi proptise si copiii în functii de raspundere. Ce mai, Olimpul traia un ceausism insuportabil. Asa ca s-a formatat hard-discul si s-a trecut la monoteism, revenindu-se la ideea lu’ cap tuguiat.

La vechii greci se mergea pe încredere. La monoteisti e pe baza de documente. Adica aici trebuie carte sfânta. N-ai carte, n-ai religie. Lasa ca cele trei mari religii monoteiste s-au cam inspirat din aceeasi sursa, se plagiaza la doctorate, merge si la religii. Sfânta, sfânta, dar de unde e cartea? s-ar întreba un ticalos de ateu. Aici lucrurile sunt mai complicate, pentru ca monoteistii au zis: bine, bre, un singur Dumnezeu, dar nu e plictiseala? Asa ca s-a decis ca la fiecare religie sa existe si minim una bucata profet. Minim! Tot n-ajungea, asa ca ramânem cu monoteismul, dar mai fabricam si categoria sfinti, cu productul secundar moaste facatoare de minuni.

Vorbeam despre cartea sfânta. La evrei era Moise. Astuia i-a vorbit un boschet si a rezolvat problema. A, da. Boschetul era în flacari, ceea ce în desertul ala, pe uscaciunea aia si la temperaturile de acolo era cu adevarat miraculos. Mohamed auzea voci. Bun asa! Deci avem boschet în flacari si voci. Daca astia ar veni azi într-o emisiune televizata si ar bate câmpii ar lua amenda de la CNA pentru ca nu pot oferi sursele de informare, dar pe atunci nu era CNA asa ca a devenit religie. La crestini e si mai tare. Îl avem pe Dumnezeu. Care îl trimite pe fiul sau pe pamânt pentru a fi batut crunt si ucis. Ca avea el un plan divin care spunea ca e bine asa. Dar asta nu-i totul. Ca de fapt fiul sau era chiar el, Dumnezeu. Si era nascut dintr-o virgina. Si oricum fiul sau sau el însusi sau cine era… n-a scris nici macar un sms. Au scris baietii aia care se tineau dupa el. Bun, de fapt n-au scris nici ei, ca erau analfabeti, au scris altii, mult mai târziu si le-au pus-o lor în gura. Si pe urma a venit împaratul nea Costica si a zis: “Bre, când scoatem cartea aia? Ia, ce materiale avem aici? Asta intra, asta nu intra, asta nu intra. Asa… bun. Gata! La tipar!” Evident, autorii neinclusi în planul editorial s-au simtit lezati, dar asta chiar nu mai conteaza. Mai ramasese problema titlului. “Cum îi zice, bre, la carte pe greceste?” a întrebat omul. “Biblos” -i-au raspuns aia. “Gata! Avem si titlu!” .

Odata aparut crestinismul, s-au constatat urmatoarele aspecte: Iisus era evreu. Maica-sa la fel. Cu taica-su e mai complicat, dar era tot Dumnezeul evreilor. Mai erau 12 apostoli. Tot evrei. Pe cale logica, crestinismul, iubitor de Iisus, mama lu’ Iisus si apostoli, a decis ca anti-semitismul devine o necesitate, ca atare în spatiul crestin evreii au beneficiat de clauza natiunii cea mai fugarita.

Teoretic, monoteismul afirma ca exista un singur zeu. Da, unul singur, dar câte unul pentru fiecare religie, ca sa ajunga, totusi, la toata lumea. Si desigur, în numele acelui zeu iubitor de oameni (potop, sodome, gomore), în numele iubirii si alte alea s-au inventat frumoase festivaluri muzicale numite cruciade, inchizitie sau jihad. Sau ciomageala pe tinutul fagaduit. Ca asa au zis vocile, recte boschetul incendiat.

Si uite asa, de câteva mii de ani o ardem monoteist. Nu mai avem zei, avem unul singur. Dar avem sfântul ocrotitor al negustorilor, sfânta ocrotitoare a nu stiu cui si asa mai departe. La musulmani e pe baza de profet, ginerele profetului, socrul profetului si asa mai departe. Trebuie recunoscut, totusi, ca vocile auzite de omul ala erau ceva mai pragmatice decât tufisu’. În vreme ce tufisul umbla cu enunturi vagi si consideratii morale, mai degraba teoretice, vocile mergeau direct la subiect: bai! pe lumea ailalta, primiti jde mii de gagici! ba si pe lumea asta aveti voie la patru neveste! Asta arata clar o mai buna adaptare la nevoile pietei. Bagi jihad, primeste fofoloanca.

Ritualurile sunt de asemenea diferite. Crestinii pupa icoane, moaste, mâini, cruci. Pupa tot! La musulmani e fara pupat, doar se întorc cu fata spre Mecca si se aseaza cu curul în sus. Evreii se duc la perete si se bâtâie. Foarte secolul XXI.

Toate cele trei mari religii, fiecare cu propria carte sfânta, curgând cam din aceeasi sursa, plus voci si boschet, promit pacea, iubirea armonia si tabere folk pentru practicanti. Si tot ceea ce livreaza în mod constant e o permanenta paruiala, în care practicantii fiecareia dintre religii se simt obligati la bumbacirea practicantilor celorlalte doua. În timpul asta budistii mediteaza. Ca asa i-a învatat pe ei un baiat care de atâta meditat si joaca de-a transcendenta s-a îngrasat ca un porc si a murit de obezitate.

Hai, sa fiti sanatosi.