Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu
sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le
fixez la mine pe site.Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.
(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta
poveste. Sursa:truestoryproject
Am fost placut surprins sa primesc linkul de la fica mea Dana care chiar daca are o virsta "frageda" a fost in stare
sa citeasca/inteleaga un mesaj foarte lung! (3003 cuvinte)
baza:contor-cuvinte
Articol scris de Yuval Noah Harari pentru Financial Times. Tradus integral de True Story Project.
Omenirea se
confrunta acum cu o criza globala. Poate cea mai mare criza a generatiei
noastre. Deciziile pe care oamenii si guvernele le vor lua in urmatoarele
saptamani vor contura, probabil, lumea anilor urmatori. Ele vor contura nu doar
sistemele noastre de sanatate, ci si economia, politica si cultura. Trebuie sa
actionam rapid si decisiv. De asemenea, ar trebui sa luam in considerare
consecintele pe termen lung ale actiunilor noastre. Atunci cand alegem intre
alternative, ar trebui sa ne intrebam nu numai cum sa depasim amenintarea
imediata, ci si in ce fel de lume vom locui odata ce trece furtuna. Da, furtuna
va trece, omenirea va supravietui, majoritatea dintre noi vom fi in viata – dar
vom trai intr-o lume diferita.
Multe masuri de
urgenta pe termen scurt vor deveni o norma de viata. Aceasta este natura
situatiilor de urgenta. Ele avanseaza rapid procesele istorice. Deciziile care
in timp normal ar putea dura ani de deliberare sunt adoptate in cateva ore.
Tehnologiile imature si chiar periculoase sunt puse in functiune, deoarece
riscurile de a nu face nimic sunt mai mari. Tari intregi servesc de cobai in
experimente sociale la scara larga. Ce se intampla cand toata lumea lucreaza de
acasa si comunica doar la distanta? Ce se intampla cand intregi scoli si
universitati functioneaza online? In timp normal, guvernele, intreprinderile si
consiliile de invatamant nu ar fi niciodata de acord sa efectueze astfel de
experimente. Dar nu sunt vremuri normale.
In aceasta perioada de criza, ne confruntam cu doua alegeri deosebit de importante.
Prima este intre supravegherea totalitara si imputernicirea cetatenilor. A doua este
intre izolarea nationalista si solidaritatea globala.
Supraveghere pe sub piele
Pentru a opri
epidemia, populatii intregi trebuie sa respecte anumite reguli. Exista doua
modalitati principale de realizare a acestui lucru. O metoda este ca guvernul
sa monitorizeze oamenii si sa pedepseasca pe cei care incalca regulile. Astazi,
pentru prima data in istoria umana, tehnologia face posibila monitorizarea
tuturor. In urma cu cincizeci de ani, KGB-ul nu putea urmari 240 de milioane de
cetateni sovietici 24 de ore pe zi si nici nu putea spera sa proceseze in mod
eficient toate informatiile adunate. KGB s-a bazat pe agentii si analistii
umani si pur si simplu nu a putut plasa un agent uman care sa urmareasca
fiecare cetatean. Acum, insa, guvernele se pot baza pe senzori omniprezenti si
algoritmi puternici in loc de sperietori din carne si oase.
In lupta lor
impotriva epidemiei de coronavirus, mai multe guverne au implementat deja noile
instrumente de supraveghere. Cel mai notabil caz este China. Prin monitorizarea
atenta de smartphones ale oamenilor, folosirea a sute de milioane de camere
foto cu recunoastere faciala si obligarea oamenilor sa verifice si sa raporteze
temperatura corpului si starea lor medicala, autoritatile chineze nu numai ca
pot identifica rapid indivizii suspectati de coronavirus, ci pot urmari
miscarile si identifica pe oricine cu care au intrat in contact. O serie de
aplicatii mobile avertizeaza cetatenii cu privire la apropierea lor de
pacientii infectati.
Acest tip de
tehnologie nu se limiteaza la Asia de Est. Primul ministru Benjamin Netanyahu
din Israel a autorizat recent Agentia de Securitate israeliana sa implementeze
tehnologia de supraveghere rezervata in mod normal combaterii teroristilor
pentru urmarirea pacientilor cu coronavirus. Cand subcomisia parlamentara
relevanta a refuzat sa autorizeze masura, Netanyahu a aplicat-o printr-un
„decret de urgenta”.
S-ar putea sa
argumentati ca nu exista nimic nou in toate acestea. In ultimii ani, atat
guvernele, cat si corporatiile au folosit tehnologii din ce in ce mai
sofisticate pentru a urmari, monitoriza si manipula oamenii. Cu toate acestea,
daca nu suntem atenti, epidemia ar putea totusi sa marcheze o evolutie
importanta in istoria supravegherii. Nu numai pentru ca ar putea normaliza
implementarea instrumentelor de supraveghere in masa in tarile care le-au
respins pana acum, dar si pentru ca reprezinta o tranzitie dramatica de la
supravegherea superficiala, din exterior, la cea „pe sub piele”.
Pana acum, cand
degetul dvs. a atins ecranul smartphone-ului dvs. si a dat click pe un link,
guvernul a vrut sa stie pe ce a dat click degetul dvs. Dar, de cand cu
coronavirus, centrul interesului se schimba. Acum, guvernul vrea sa stie
temperatura degetului si tensiunea arteriala de sub piele.
Budinca de
urgenta
Una dintre
problemele cu care ne confruntam pentru a decide pozitia noastra fata de
aceasta supraveghere este ca niciunul dintre noi nu stie exact cum suntem
supravegheati si ce ar putea insemna aceasta pentru anii urmatori. Tehnologia
de supraveghere se dezvolta cu viteza, iar ceea ce parea science-fiction acum
10 ani este deja invechit. Ca experiment de gandire, luati in considerare un
guvern ipotetic care cere fiecarui cetatean sa poarte o bratara biometrica care
monitorizeaza temperatura corpului si ritmul cardiac 24 de ore pe zi. Datele
rezultate sunt protejate si analizate prin algoritmi guvernamentali. Algoritmii
vor sti ca sunteti bolnav inainte sa stiti dvs. si, de asemenea, vor avea
informatii despre unde ati fost si pe cine ati intalnit. Lanturile de infectie
ar putea fi scurtate drastic si chiar oprite cu totul. Un astfel de sistem ar
putea opri, probabil, o epidemie in cateva zile. Pare minunat, nu?
Dezavantajul
este, desigur, ca acest lucru ar da legitimitate unui nou sistem teribil de
supraveghere. Daca stiti, de exemplu, ca am dat click pe un link Fox News si nu
pe un link CNN, asta va poate invata ceva despre parerile mele politice si
poate chiar despre personalitatea mea. Dar daca puteti monitoriza ce se intampla
cu temperatura corpului, tensiunea arteriala si ritmul cardiac in timp ce
urmaresc videoclipul, puteti afla ce ma face sa rad, ce ma face sa plang si ce
ma face sa fiu cu adevarat suparat.
Este crucial sa
ne amintim ca furia, bucuria, plictiseala si dragostea sunt fenomene biologice
la fel ca febra si tusea. Aceeasi tehnologie care identifica tusea ar putea
identifica si rasetele. Daca corporatiile si guvernele incep sa recolteze date
biometrice in masa, ele pot ajunge sa ne cunoasca cu mult mai bine decat ne
cunoastem noi insine si atunci nu pot doar sa ne prezica sentimentele, ci si sa
ne manipuleze sentimentele si sa ne vanda orice isi doresc – fie el un produs
sau un politician. Monitorizarea biometrica ar face ca tactica de hacking a
datelor facuta de Cambridge Analytica sa para ceva din epoca de piatra. Imaginati-va
Coreea de Nord in 2030, cand fiecare cetatean trebuie sa poarte o bratara
biometrica 24 de ore pe zi. Daca ascultati un discurs al Marelui Lider si
bratara observa semne de furie, sunteti terminat.
Desigur, puteti spune
ca supravegherea biometrica este o masura temporara luata in timpul unei
situatii de urgenta. Ar disparea odata ce situatia de urgenta se va sfarsi. Dar
masurile temporare au un obicei neplacut de a supravietui situatiilor de urgenta,
mai ales ca exista intotdeauna o noua situatie de urgenta pandind la orizont.
Tara mea natala, Israel, de exemplu, a declarat o stare de urgenta in timpul
Razboiului de Independenta din 1948, ceea ce a justificat o serie de masuri
temporare, de la cenzura presei si confiscarea terenurilor, pana la
reglementari speciale pentru fabricarea de budinca (nu glumesc!). Razboiul de
independenta a fost castigat de multa vreme, dar Israelul nu a decretat
niciodata incetarea situatiei de urgenta si nu a reusit sa desfiinteze multe
dintre masurile „temporare” din 1948 (decretul de urgenta pentru budinca a fost
desfiintat cu milostivire in 2011).
Chiar si atunci
cand infectiile cauzate de coronavirus vor ajunge la zero, unele guverne infometate
de date ar putea sustine ca trebuie sa mentina sistemele de supraveghere
biometrice pe pozitii, deoarece se tem de o a doua unda de coronavirus sau
pentru ca exista o noua tulpina Ebola care evolueaza in Africa centrala sau
deoarece . . . ati prins ideea. O mare batalie a facut furori in ultimii ani in
privinta vietilor noastre private. Criza coronavirusului ar putea fi punctul culminant
al bataliei. Cand oamenilor li se ofera posibilitatea de a alege intre
confidentialitate si sanatate, de obicei aleg sanatatea.
Politia sapunului
A cere oamenilor
sa aleaga intre confidentialitate si sanatate este, de fapt, radacina
problemei. Pentru ca aceasta este o alegere falsa. Putem si ar trebui sa ne
bucuram atat de viata privata, cat si de sanatate. Putem alege sa ne protejam
sanatatea si sa oprim epidemia de coronavirus nu prin instituirea regimurilor
de supraveghere totalitara, ci mai degraba prin abilitarea cetatenilor. In
ultimele saptamani, unele dintre cele mai de succes eforturi pentru a limita
epidemia de coronavirus au fost orchestrate de Coreea de Sud, Taiwan si
Singapore. In timp ce si aceste tari au folosit cateva aplicatii de urmarire,
acestea s-au bazat mult mai mult pe testari ample, pe raportari oneste si pe
cooperarea voita a unui public bine informat.
Monitorizarea
centralizata si pedepsele dure nu sunt singura modalitate de a face oamenii sa
respecte liniile directoare benefice. Cand oamenilor li se comunica faptele
stiintifice si cand oamenii au incredere in autoritatile publice pentru a le
spune aceste fapte, cetatenii pot face ceea ce trebuie chiar si fara ca un
frate mai mare sa priveasca pe dupa umeri. O populatie motivata de sine si bine
informata este de obicei mult mai puternica si mai eficienta decat o populatie
ignoranta, supusa politiei.
Luati in
considerare, de exemplu, spalarea mainilor cu sapun. Aceasta a fost unul dintre
cele mai mari progrese inregistrate in igiena umana. Aceasta actiune simpla
salveaza milioane de vieti in fiecare an. Desi o consideram ca fiind un dat,
abia in secolul 19 oamenii de stiinta au descoperit importanta spalarii mainilor
cu sapun. Anterior, chiar si medicii si asistentele au trecut de la o operatie
chirurgicala la alta, fara sa se spele pe maini. Astazi miliarde de oameni se
spala zilnic pe maini, nu pentru ca se tem de politia sapunului, ci mai degraba
pentru ca inteleg importanta. Ma spal pe maini cu sapun pentru ca am auzit de
virusuri si bacterii, am inteles ca aceste mici organisme provoaca boli si stiu
ca sapunul le poate elimina.
Dar pentru a
atinge un astfel de nivel de conformitate si cooperare, este nevoie de incredere.
Oamenii trebuie sa aiba incredere in stiinta, sa aiba incredere in autoritatile
publice si sa aiba incredere in mass-media. In ultimii ani, politicienii
iresponsabili au subminat in mod deliberat increderea in stiinta, in
autoritatile publice si in mass-media. Acum aceiasi politicieni iresponsabili
ar putea fi tentati sa ia drumul spre autoritarianism, argumentand ca pur si
simplu nu se poate avea incredere in public pentru a face ceea ce trebuie.
In mod normal,
increderea care a fost erodata in ani de zile nu poate fi reconstruita peste
noapte. Dar acestea nu sunt perioade normale. Intr-un moment de criza, si
mintile se pot schimba rapid. Puteti avea certuri amare cu fratii dvs. timp de ani
de zile, dar cand apare o situatie de urgenta, descoperiti dintr-o data un
rezervor ascuns de incredere si amabilitate si va grabiti sa va ajutati unii pe
altii. In loc sa construim un regim de supraveghere, nu este prea tarziu pentru
a reconstrui increderea oamenilor in stiinta, in autoritatile publice si in
mass-media. Desigur ca ar trebui sa folosim si noi tehnologii, dar aceste
tehnologii ar trebui sa-i abiliteze pe cetateni. Suntem cu totii in favoarea
monitorizarii temperaturii corpului si a tensiunii arteriale, dar aceste date
nu ar trebui utilizate pentru a crea un guvern atotputernic. Mai degraba,
aceste date ar trebui sa-mi permita sa fac alegeri personale mai informate si
sa trag la raspundere guvernul pentru deciziile sale.
Daca as putea
urmari propria afectiune medicala 24 de ore pe zi, as afla nu numai daca am
devenit un pericol pentru sanatate pentru alti oameni, dar si care obiceiuri
contribuie la sanatatea mea. Si daca as putea accesa si analiza statistici
fiabile despre raspandirea coronavirusului, as putea sa judec daca guvernul imi
spune adevarul si daca adopta politicile potrivite pentru combaterea epidemiei.
Ori de cate ori oamenii vorbesc despre supraveghere, amintiti-va ca aceeasi
tehnologie de supraveghere poate fi folosita nu numai de catre guverne pentru a
monitoriza indivizii – ci si de catre persoane fizice pentru a monitoriza
guvernele.
Epidemia de
coronavirus este astfel un test major al cetateniei. In zilele urmatoare,
fiecare dintre noi ar trebui sa aleaga sa aiba incredere in datele stiintifice
si in expertii din domeniul sanatatii in pofida teoriilor conspirationiste
nefondate si a politicienilor care se autoservesc. Daca nu reusim sa alegem
corect, s-ar putea sa ne cedam libertatile noastre cele mai pretioase,
considerand ca aceasta este singura cale pentru a ne proteja sanatatea.
Avem nevoie de
un plan global
A doua alegere
importanta cu care ne confruntam este aceea dintre izolarea nationalista si
solidaritatea globala. Atat epidemia in sine, cat si criza economica care
rezulta sunt probleme globale. Ele pot fi rezolvate eficient doar prin cooperare
globala.
In primul rand,
pentru a invinge virusul, trebuie sa impartasim informatii la nivel global.
Acesta este marele avantaj al oamenilor fata de virusuri. Un coronavirus in
China si un coronavirus din SUA nu pot schimba sfaturi despre cum sa infecteze
oamenii. Insa China poate invata SUA multe lectii valoroase despre coronavirus
si cum sa rezolvi epidemia. Ceea ce un doctor italian descopera la Milano dimineata
devreme ar putea salva vieti in Teheran pana seara. Cand guvernul britanic
ezita intre mai multe politici, acesta poate primi sfaturi din partea
coreenilor care s-au confruntat deja cu o dilema similara in urma cu o luna.
Dar pentru ca acest lucru sa se intample, avem nevoie de un spirit de cooperare
si incredere globala.
Tarile ar trebui
sa fie dispuse sa impartaseasca informatii in mod deschis si sa solicite cu modestie
sfaturi si ar trebui sa poata avea incredere in date si in perspectivele pe
care le primesc. De asemenea, avem nevoie de un efort global pentru producerea
si distribuirea echipamentului medical, in special kiturile de testare si
masinile respiratorii. In loc ca fiecare tara sa incerce sa acopere orice
echipament pe care il poate obtine, un efort global coordonat ar putea accelera
foarte mult productia pentru a asigura ca echipamentele de salvare a vietii
sunt distribuite mai echitabil. La fel cum tarile nationalizeaza
industriile-cheie in timpul unui razboi, razboiul uman impotriva
coronavirusului poate solicita sa „umanizam” liniile de productie cruciale. O
tara bogata cu putine cazuri de coronavirus ar trebui sa fie dispusa sa trimita
echipamente pretioase intr-o tara mai saraca, cu multe cazuri, avand incredere
ca daca si cand va avea nevoie ulterior de ajutor, alte tari vor veni in
ajutorul sau.
Am putea lua in
considerare un efort global similar pentru punerea in comun a personalului
medical. Tarile care sunt afectate in prezent ar putea trimite personal medical
in regiunile cele mai afectate ale lumii, atat pentru a-i ajuta in momentul
necesar, cat si pentru a castiga experienta valoroasa. Daca mai tarziu epidemia
se muta in alte zone, ajutorul ar putea incepe sa curga in directia opusa.
Cooperarea
globala este vitala si pe plan economic. Avand in vedere natura globala a
economiei si a lanturilor de aprovizionare, daca fiecare guvern isi face
propriul lucru, fara a tine cont de ceilalti, rezultatul va fi un haos si o
criza de profunzime. Avem nevoie de un plan global de actiune si avem nevoie de
el rapid.
O alta cerinta
este atingerea unui acord global privind calatoriile. Suspendarea tuturor
calatoriilor internationale timp de luni de zile va provoca greutati imense si
va impiedica razboiul impotriva coronavirusului. Tarile trebuie sa coopereze
pentru a permite cel putin unui sir de calatori esentiali sa continue trecerea
frontierelor: oameni de stiinta, medici, jurnalisti, politicieni, oameni de
afaceri. Acest lucru se poate realiza prin atingerea unui acord global privind
pre-screeningul calatorilor de catre tara lor de origine. Daca stiti ca doar un
calator verificat cu atentie a fost permis intr-un avion, ati fi mai dispus sa il
acceptati in tara dvs.
Din pacate, in situatia
actuala nu prea se fac niciunul dintre aceste lucruri. O paralizie colectiva a
prins comunitatea internationala. Se pare ca nu exista adulti in camera. Ne-am
fi asteptat sa vedem deja cu saptamani in urma o reuniune de urgenta a
liderilor mondiali pentru a veni cu un plan comun de actiune. Liderii G7 au
reusit sa organizeze o videoconferinta abia in aceasta saptamana din care nu a
rezultat niciun astfel de plan.
In crizele
globale anterioare – cum ar fi criza financiara din 2008 si epidemia de Ebola
din 2014 – SUA si-au asumat rolul de lider global. Dar actuala administratie
americana a abdicat de la meseria de lider. A lasat foarte clar sa se inteleaga
ca ii pasa de maretia Americii mult mai mult decat de viitorul umanitatii.
Aceasta
administratie a abandonat chiar si pe cei mai apropiati aliati ai sai. Cand a
interzis toate calatoriile din UE, nu s-a deranjat sa ofere UE nici macar o
notificare in avans – sa nu mai vorbim de consultari cu UE despre aceasta
masura drastica. Mai mult, SUA a scandalizat Germania prin faptul ca a oferit 1
miliard de dolari unei companii farmaceutice germane pentru a cumpara drepturi
de monopol la un nou vaccin Covid-19. Chiar daca in cele din urma administratia
actuala isi schimba abordarea si vine cu un plan global de actiune, putini ar
urma un lider care nu isi asuma niciodata responsabilitatea, care nu admite
niciodata greseli si care ia in mod obisnuit toate laudele, lasand in acelasi
timp vina altora.
Daca golul lasat
de SUA nu este completat de alte tari, nu numai ca va fi mult mai greu sa oprim
actuala epidemie, dar mostenirea ei va continua sa otraveasca relatiile
internationale in anii urmatori. Cu toate acestea, fiecare criza reprezinta si
o oportunitate. Trebuie sa speram ca epidemia actuala va ajuta omenirea sa-si
dea seama de pericolul acut pe care il reprezinta dezbinarea globala.
Umanitatea
trebuie sa faca o alegere. Vom merge pe calea dezbinarii sau vom adopta calea
solidaritatii globale? Daca alegem dezbinarea, aceasta nu va prelungi doar
criza, ci va duce probabil la catastrofe si mai grave in viitor. Daca alegem
solidaritatea globala, aceasta va fi o victorie nu numai impotriva
coronavirusului, ci si impotriva tuturor epidemiilor si crizelor viitoare care
ar putea asalta omenirea in secolul XXI.
Yuval Noah Harari este autorul „Sapiens”, „Homo Deus” si „Lectii 21 pentru secolul XXI”.
|