Yuval Noah Harari despre coronavirus:
alegerile pe care le facem acum ar putea schimba viitorul 

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site.Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA. (fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa:truestoryproject 

    Am fost placut surprins sa primesc linkul de la fica mea  Dana  care chiar daca are o virsta "frageda" a fost in stare sa citeasca/inteleaga un mesaj foarte lung! (3003 cuvinte)    baza:contor-cuvinte 

Omenirea se confrunta acum cu o criza globala. Poate cea mai mare criza a generatiei noastre. Deciziile pe care oamenii si guvernele le vor lua in urmatoarele saptamani vor contura, probabil, lumea anilor urmatori. Ele vor contura nu doar sistemele noastre de sanatate, ci si economia, politica si cultura. Trebuie sa actionam rapid si decisiv. De asemenea, ar trebui sa luam in considerare consecintele pe termen lung ale actiunilor noastre. Atunci cand alegem intre alternative, ar trebui sa ne intrebam nu numai cum sa depasim amenintarea imediata, ci si in ce fel de lume vom locui odata ce trece furtuna. Da, furtuna va trece, omenirea va supravietui, majoritatea dintre noi vom fi in viata – dar vom trai intr-o lume diferita.

Multe masuri de urgenta pe termen scurt vor deveni o norma de viata. Aceasta este natura situatiilor de urgenta. Ele avanseaza rapid procesele istorice. Deciziile care in timp normal ar putea dura ani de deliberare sunt adoptate in cateva ore. Tehnologiile imature si chiar periculoase sunt puse in functiune, deoarece riscurile de a nu face nimic sunt mai mari. Tari intregi servesc de cobai in experimente sociale la scara larga. Ce se intampla cand toata lumea lucreaza de acasa si comunica doar la distanta? Ce se intampla cand intregi scoli si universitati functioneaza online? In timp normal, guvernele, intreprinderile si consiliile de invatamant nu ar fi niciodata de acord sa efectueze astfel de experimente. Dar nu sunt vremuri normale.

In aceasta perioada de criza, ne confruntam cu doua alegeri deosebit de importante. Prima este intre supravegherea totalitara si imputernicirea cetatenilor. A doua este intre izolarea nationalista si solidaritatea globala.

Supraveghere pe sub piele

Pentru a opri epidemia, populatii intregi trebuie sa respecte anumite reguli. Exista doua modalitati principale de realizare a acestui lucru. O metoda este ca guvernul sa monitorizeze oamenii si sa pedepseasca pe cei care incalca regulile. Astazi, pentru prima data in istoria umana, tehnologia face posibila monitorizarea tuturor. In urma cu cincizeci de ani, KGB-ul nu putea urmari 240 de milioane de cetateni sovietici 24 de ore pe zi si nici nu putea spera sa proceseze in mod eficient toate informatiile adunate. KGB s-a bazat pe agentii si analistii umani si pur si simplu nu a putut plasa un agent uman care sa urmareasca fiecare cetatean. Acum, insa, guvernele se pot baza pe senzori omniprezenti si algoritmi puternici in loc de sperietori din carne si oase.

In lupta lor impotriva epidemiei de coronavirus, mai multe guverne au implementat deja noile instrumente de supraveghere. Cel mai notabil caz este China. Prin monitorizarea atenta de smartphones ale oamenilor, folosirea a sute de milioane de camere foto cu recunoastere faciala si obligarea oamenilor sa verifice si sa raporteze temperatura corpului si starea lor medicala, autoritatile chineze nu numai ca pot identifica rapid indivizii suspectati de coronavirus, ci pot urmari miscarile si identifica pe oricine cu care au intrat in contact. O serie de aplicatii mobile avertizeaza cetatenii cu privire la apropierea lor de pacientii infectati.

Acest tip de tehnologie nu se limiteaza la Asia de Est. Primul ministru Benjamin Netanyahu din Israel a autorizat recent Agentia de Securitate israeliana sa implementeze tehnologia de supraveghere rezervata in mod normal combaterii teroristilor pentru urmarirea pacientilor cu coronavirus. Cand subcomisia parlamentara relevanta a refuzat sa autorizeze masura, Netanyahu a aplicat-o printr-un „decret de urgenta”.

S-ar putea sa argumentati ca nu exista nimic nou in toate acestea. In ultimii ani, atat guvernele, cat si corporatiile au folosit tehnologii din ce in ce mai sofisticate pentru a urmari, monitoriza si manipula oamenii. Cu toate acestea, daca nu suntem atenti, epidemia ar putea totusi sa marcheze o evolutie importanta in istoria supravegherii. Nu numai pentru ca ar putea normaliza implementarea instrumentelor de supraveghere in masa in tarile care le-au respins pana acum, dar si pentru ca reprezinta o tranzitie dramatica de la supravegherea superficiala, din exterior, la cea „pe sub piele”.

Pana acum, cand degetul dvs. a atins ecranul smartphone-ului dvs. si a dat click pe un link, guvernul a vrut sa stie pe ce a dat click degetul dvs. Dar, de cand cu coronavirus, centrul interesului se schimba. Acum, guvernul vrea sa stie temperatura degetului si tensiunea arteriala de sub piele.

Budinca de urgenta

Una dintre problemele cu care ne confruntam pentru a decide pozitia noastra fata de aceasta supraveghere este ca niciunul dintre noi nu stie exact cum suntem supravegheati si ce ar putea insemna aceasta pentru anii urmatori. Tehnologia de supraveghere se dezvolta cu viteza, iar ceea ce parea science-fiction acum 10 ani este deja invechit. Ca experiment de gandire, luati in considerare un guvern ipotetic care cere fiecarui cetatean sa poarte o bratara biometrica care monitorizeaza temperatura corpului si ritmul cardiac 24 de ore pe zi. Datele rezultate sunt protejate si analizate prin algoritmi guvernamentali. Algoritmii vor sti ca sunteti bolnav inainte sa stiti dvs. si, de asemenea, vor avea informatii despre unde ati fost si pe cine ati intalnit. Lanturile de infectie ar putea fi scurtate drastic si chiar oprite cu totul. Un astfel de sistem ar putea opri, probabil, o epidemie in cateva zile. Pare minunat, nu?

Dezavantajul este, desigur, ca acest lucru ar da legitimitate unui nou sistem teribil de supraveghere. Daca stiti, de exemplu, ca am dat click pe un link Fox News si nu pe un link CNN, asta va poate invata ceva despre parerile mele politice si poate chiar despre personalitatea mea. Dar daca puteti monitoriza ce se intampla cu temperatura corpului, tensiunea arteriala si ritmul cardiac in timp ce urmaresc videoclipul, puteti afla ce ma face sa rad, ce ma face sa plang si ce ma face sa fiu cu adevarat suparat.

Este crucial sa ne amintim ca furia, bucuria, plictiseala si dragostea sunt fenomene biologice la fel ca febra si tusea. Aceeasi tehnologie care identifica tusea ar putea identifica si rasetele. Daca corporatiile si guvernele incep sa recolteze date biometrice in masa, ele pot ajunge sa ne cunoasca cu mult mai bine decat ne cunoastem noi insine si atunci nu pot doar sa ne prezica sentimentele, ci si sa ne manipuleze sentimentele si sa ne vanda orice isi doresc – fie el un produs sau un politician. Monitorizarea biometrica ar face ca tactica de hacking a datelor facuta de Cambridge Analytica sa para ceva din epoca de piatra. Imaginati-va Coreea de Nord in 2030, cand fiecare cetatean trebuie sa poarte o bratara biometrica 24 de ore pe zi. Daca ascultati un discurs al Marelui Lider si bratara observa semne de furie, sunteti terminat.

Desigur, puteti spune ca supravegherea biometrica este o masura temporara luata in timpul unei situatii de urgenta. Ar disparea odata ce situatia de urgenta se va sfarsi. Dar masurile temporare au un obicei neplacut de a supravietui situatiilor de urgenta, mai ales ca exista intotdeauna o noua situatie de urgenta pandind la orizont. Tara mea natala, Israel, de exemplu, a declarat o stare de urgenta in timpul Razboiului de Independenta din 1948, ceea ce a justificat o serie de masuri temporare, de la cenzura presei si confiscarea terenurilor, pana la reglementari speciale pentru fabricarea de budinca (nu glumesc!). Razboiul de independenta a fost castigat de multa vreme, dar Israelul nu a decretat niciodata incetarea situatiei de urgenta si nu a reusit sa desfiinteze multe dintre masurile „temporare” din 1948 (decretul de urgenta pentru budinca a fost desfiintat cu milostivire in 2011).

Chiar si atunci cand infectiile cauzate de coronavirus vor ajunge la zero, unele guverne infometate de date ar putea sustine ca trebuie sa mentina sistemele de supraveghere biometrice pe pozitii, deoarece se tem de o a doua unda de coronavirus sau pentru ca exista o noua tulpina Ebola care evolueaza in Africa centrala sau deoarece . . . ati prins ideea. O mare batalie a facut furori in ultimii ani in privinta vietilor noastre private. Criza coronavirusului ar putea fi punctul culminant al bataliei. Cand oamenilor li se ofera posibilitatea de a alege intre confidentialitate si sanatate, de obicei aleg sanatatea.

Politia sapunului

A cere oamenilor sa aleaga intre confidentialitate si sanatate este, de fapt, radacina problemei. Pentru ca aceasta este o alegere falsa. Putem si ar trebui sa ne bucuram atat de viata privata, cat si de sanatate. Putem alege sa ne protejam sanatatea si sa oprim epidemia de coronavirus nu prin instituirea regimurilor de supraveghere totalitara, ci mai degraba prin abilitarea cetatenilor. In ultimele saptamani, unele dintre cele mai de succes eforturi pentru a limita epidemia de coronavirus au fost orchestrate de Coreea de Sud, Taiwan si Singapore. In timp ce si aceste tari au folosit cateva aplicatii de urmarire, acestea s-au bazat mult mai mult pe testari ample, pe raportari oneste si pe cooperarea voita a unui public bine informat.

Monitorizarea centralizata si pedepsele dure nu sunt singura modalitate de a face oamenii sa respecte liniile directoare benefice. Cand oamenilor li se comunica faptele stiintifice si cand oamenii au incredere in autoritatile publice pentru a le spune aceste fapte, cetatenii pot face ceea ce trebuie chiar si fara ca un frate mai mare sa priveasca pe dupa umeri. O populatie motivata de sine si bine informata este de obicei mult mai puternica si mai eficienta decat o populatie ignoranta, supusa politiei.

Luati in considerare, de exemplu, spalarea mainilor cu sapun. Aceasta a fost unul dintre cele mai mari progrese inregistrate in igiena umana. Aceasta actiune simpla salveaza milioane de vieti in fiecare an. Desi o consideram ca fiind un dat, abia in secolul 19 oamenii de stiinta au descoperit importanta spalarii mainilor cu sapun. Anterior, chiar si medicii si asistentele au trecut de la o operatie chirurgicala la alta, fara sa se spele pe maini. Astazi miliarde de oameni se spala zilnic pe maini, nu pentru ca se tem de politia sapunului, ci mai degraba pentru ca inteleg importanta. Ma spal pe maini cu sapun pentru ca am auzit de virusuri si bacterii, am inteles ca aceste mici organisme provoaca boli si stiu ca sapunul le poate elimina.

Dar pentru a atinge un astfel de nivel de conformitate si cooperare, este nevoie de incredere. Oamenii trebuie sa aiba incredere in stiinta, sa aiba incredere in autoritatile publice si sa aiba incredere in mass-media. In ultimii ani, politicienii iresponsabili au subminat in mod deliberat increderea in stiinta, in autoritatile publice si in mass-media. Acum aceiasi politicieni iresponsabili ar putea fi tentati sa ia drumul spre autoritarianism, argumentand ca pur si simplu nu se poate avea incredere in public pentru a face ceea ce trebuie.

In mod normal, increderea care a fost erodata in ani de zile nu poate fi reconstruita peste noapte. Dar acestea nu sunt perioade normale. Intr-un moment de criza, si mintile se pot schimba rapid. Puteti avea certuri amare cu fratii dvs. timp de ani de zile, dar cand apare o situatie de urgenta, descoperiti dintr-o data un rezervor ascuns de incredere si amabilitate si va grabiti sa va ajutati unii pe altii. In loc sa construim un regim de supraveghere, nu este prea tarziu pentru a reconstrui increderea oamenilor in stiinta, in autoritatile publice si in mass-media. Desigur ca ar trebui sa folosim si noi tehnologii, dar aceste tehnologii ar trebui sa-i abiliteze pe cetateni. Suntem cu totii in favoarea monitorizarii temperaturii corpului si a tensiunii arteriale, dar aceste date nu ar trebui utilizate pentru a crea un guvern atotputernic. Mai degraba, aceste date ar trebui sa-mi permita sa fac alegeri personale mai informate si sa trag la raspundere guvernul pentru deciziile sale.

Daca as putea urmari propria afectiune medicala 24 de ore pe zi, as afla nu numai daca am devenit un pericol pentru sanatate pentru alti oameni, dar si care obiceiuri contribuie la sanatatea mea. Si daca as putea accesa si analiza statistici fiabile despre raspandirea coronavirusului, as putea sa judec daca guvernul imi spune adevarul si daca adopta politicile potrivite pentru combaterea epidemiei. Ori de cate ori oamenii vorbesc despre supraveghere, amintiti-va ca aceeasi tehnologie de supraveghere poate fi folosita nu numai de catre guverne pentru a monitoriza indivizii – ci si de catre persoane fizice pentru a monitoriza guvernele.

Epidemia de coronavirus este astfel un test major al cetateniei. In zilele urmatoare, fiecare dintre noi ar trebui sa aleaga sa aiba incredere in datele stiintifice si in expertii din domeniul sanatatii in pofida teoriilor conspirationiste nefondate si a politicienilor care se autoservesc. Daca nu reusim sa alegem corect, s-ar putea sa ne cedam libertatile noastre cele mai pretioase, considerand ca aceasta este singura cale pentru a ne proteja sanatatea.

Avem nevoie de un plan global

A doua alegere importanta cu care ne confruntam este aceea dintre izolarea nationalista si solidaritatea globala. Atat epidemia in sine, cat si criza economica care rezulta sunt probleme globale. Ele pot fi rezolvate eficient doar prin cooperare globala.

In primul rand, pentru a invinge virusul, trebuie sa impartasim informatii la nivel global. Acesta este marele avantaj al oamenilor fata de virusuri. Un coronavirus in China si un coronavirus din SUA nu pot schimba sfaturi despre cum sa infecteze oamenii. Insa China poate invata SUA multe lectii valoroase despre coronavirus si cum sa rezolvi epidemia. Ceea ce un doctor italian descopera la Milano dimineata devreme ar putea salva vieti in Teheran pana seara. Cand guvernul britanic ezita intre mai multe politici, acesta poate primi sfaturi din partea coreenilor care s-au confruntat deja cu o dilema similara in urma cu o luna. Dar pentru ca acest lucru sa se intample, avem nevoie de un spirit de cooperare si incredere globala.

Tarile ar trebui sa fie dispuse sa impartaseasca informatii in mod deschis si sa solicite cu modestie sfaturi si ar trebui sa poata avea incredere in date si in perspectivele pe care le primesc. De asemenea, avem nevoie de un efort global pentru producerea si distribuirea echipamentului medical, in special kiturile de testare si masinile respiratorii. In loc ca fiecare tara sa incerce sa acopere orice echipament pe care il poate obtine, un efort global coordonat ar putea accelera foarte mult productia pentru a asigura ca echipamentele de salvare a vietii sunt distribuite mai echitabil. La fel cum tarile nationalizeaza industriile-cheie in timpul unui razboi, razboiul uman impotriva coronavirusului poate solicita sa „umanizam” liniile de productie cruciale. O tara bogata cu putine cazuri de coronavirus ar trebui sa fie dispusa sa trimita echipamente pretioase intr-o tara mai saraca, cu multe cazuri, avand incredere ca daca si cand va avea nevoie ulterior de ajutor, alte tari vor veni in ajutorul sau.

Am putea lua in considerare un efort global similar pentru punerea in comun a personalului medical. Tarile care sunt afectate in prezent ar putea trimite personal medical in regiunile cele mai afectate ale lumii, atat pentru a-i ajuta in momentul necesar, cat si pentru a castiga experienta valoroasa. Daca mai tarziu epidemia se muta in alte zone, ajutorul ar putea incepe sa curga in directia opusa.

Cooperarea globala este vitala si pe plan economic. Avand in vedere natura globala a economiei si a lanturilor de aprovizionare, daca fiecare guvern isi face propriul lucru, fara a tine cont de ceilalti, rezultatul va fi un haos si o criza de profunzime. Avem nevoie de un plan global de actiune si avem nevoie de el rapid.

O alta cerinta este atingerea unui acord global privind calatoriile. Suspendarea tuturor calatoriilor internationale timp de luni de zile va provoca greutati imense si va impiedica razboiul impotriva coronavirusului. Tarile trebuie sa coopereze pentru a permite cel putin unui sir de calatori esentiali sa continue trecerea frontierelor: oameni de stiinta, medici, jurnalisti, politicieni, oameni de afaceri. Acest lucru se poate realiza prin atingerea unui acord global privind pre-screeningul calatorilor de catre tara lor de origine. Daca stiti ca doar un calator verificat cu atentie a fost permis intr-un avion, ati fi mai dispus sa il acceptati in tara dvs.

Din pacate, in situatia actuala nu prea se fac niciunul dintre aceste lucruri. O paralizie colectiva a prins comunitatea internationala. Se pare ca nu exista adulti in camera. Ne-am fi asteptat sa vedem deja cu saptamani in urma o reuniune de urgenta a liderilor mondiali pentru a veni cu un plan comun de actiune. Liderii G7 au reusit sa organizeze o videoconferinta abia in aceasta saptamana din care nu a rezultat niciun astfel de plan.

In crizele globale anterioare – cum ar fi criza financiara din 2008 si epidemia de Ebola din 2014 – SUA si-au asumat rolul de lider global. Dar actuala administratie americana a abdicat de la meseria de lider. A lasat foarte clar sa se inteleaga ca ii pasa de maretia Americii mult mai mult decat de viitorul umanitatii.

Aceasta administratie a abandonat chiar si pe cei mai apropiati aliati ai sai. Cand a interzis toate calatoriile din UE, nu s-a deranjat sa ofere UE nici macar o notificare in avans – sa nu mai vorbim de consultari cu UE despre aceasta masura drastica. Mai mult, SUA a scandalizat Germania prin faptul ca a oferit 1 miliard de dolari unei companii farmaceutice germane pentru a cumpara drepturi de monopol la un nou vaccin Covid-19. Chiar daca in cele din urma administratia actuala isi schimba abordarea si vine cu un plan global de actiune, putini ar urma un lider care nu isi asuma niciodata responsabilitatea, care nu admite niciodata greseli si care ia in mod obisnuit toate laudele, lasand in acelasi timp vina altora.

Daca golul lasat de SUA nu este completat de alte tari, nu numai ca va fi mult mai greu sa oprim actuala epidemie, dar mostenirea ei va continua sa otraveasca relatiile internationale in anii urmatori. Cu toate acestea, fiecare criza reprezinta si o oportunitate. Trebuie sa speram ca epidemia actuala va ajuta omenirea sa-si dea seama de pericolul acut pe care il reprezinta dezbinarea globala.

Umanitatea trebuie sa faca o alegere. Vom merge pe calea dezbinarii sau vom adopta calea solidaritatii globale? Daca alegem dezbinarea, aceasta nu va prelungi doar criza, ci va duce probabil la catastrofe si mai grave in viitor. Daca alegem solidaritatea globala, aceasta va fi o victorie nu numai impotriva coronavirusului, ci si impotriva tuturor epidemiilor si crizelor viitoare care ar putea asalta omenirea in secolul XXI.

Yuval Noah Harari este autorul „Sapiens”, „Homo Deus” si „Lectii 21 pentru secolul XXI”.