Suntem un popor ortodox si pot spune foarte religios pentru o tara europeana. Dar manifestarea credintei la noi lasa adesea impresia unui popor turma, ce nu încape în tarc. Am analizat câteva dintre tipurile de “credinciosi” de la noi:

  • credinciosul din oficiu n-a fost educat în spiritul unei religii si de asta nu are o parere clara despre religia sa, dar se declara ortodox, pentru ca suna urât ateu. Parintii tin Pastele, Craciunul si se fac ca tin post din când în când. Bunicii de la tara sunt bisericosi si de acolo a învatat cum se face cruce – pentru credinciosul din oficiu, religia este mai mult o chestie de societate, “crede” si el pentru ca asa fac si restul, dar morala crestina o lasa altora.
  • credinciosul ignorant — Adesea din mediul rural, credinciosul ignorant nu cunoaste Biblia decât prin ce a auzit de la popa sau de la altii, dar crede orbeste în ceea ce stie despre cele sfinte, chiar daca sunt rastalmaciri si lucruri inexacte sau neadevarate care nu se regasesc în Biblie. Este mereu prezent la biserica si este acela care se îmbrânceste pentru a ajunge în fata la sfintele moaste, cu riscul a câteva înjuraturi pe care nu se sfieste sa le împarta în jur. Credinciosul ignorant îi judeca mereu pe ceilalti dar niciodata pe sine, se crede mai bun si demn de a ridica piatra, el are mereu dreptate si considera ca nu pacatuieste, sau daca o face, are mereu o scuza.
  • credinciosul superstitios este varianta usoara a celui ignorant — religia si superstisiile pagâne fac un tot unitar în mintea sa, crede în leacuri, miracole, vraji, descântece si blesteme. Se teme de tot ce nu întelege si traieste cu frica lui D-zeu si a piazei rea. De regula crede tot ce aude de la altii dar nu se lasa convins de oamenii cu carte care vor sa îl lumineze.
  • credinciosul fanatic este acela care e mereu în razboi cu cei care nu sunt de confesiunea sa. A citit Biblia si putina istorie, dar fiind un semidoct, “le stie” mai bine decât ceilalti si are propria versiune despre lume si univers. Pentru el lumea se împarte în bine si rau, în alb si negru — cine nu e ca el trebuie convertit sau eliminat. Cu el nu se poate ajunge niciodata la o concluzie, dreptatea este mereu de partea sa. Adesea se prezinta ca un om prietenos si agreabil, dar odata contrazis devine agresiv si insistent.
  • credinciosul mistic este acela care influentat de misticismul oriental si asiatic, înglobeaza în convingerile sale crestine diferite elemente budiste, hinduse s.a. precum reîncarnarea sau astrologia. Cu toate ca lucrurile se bat cap în cap, pentru credinciosul mistic asta nu este o problema deoarece (zice el), oricum lumea este prea complexa pentru a fi întelesa. El comuta dintr-un mod de a gândi în altul, functie de situatie, dar în general încearca o teorie proprie de unificare a tuturor credintelor care îi plac. La el acasa vei gasi mereu icoane crestine si statui ale lui Budha, cruci dar si figurine indiene, de regula cu zeita Shiva sau Kali, horoscoape si carti de tarot sau elemente de divinatie.
  • credinciosul figurant este acela care pentru care conteaza sa fie vazut la biserica. Pentru el, biserica este un club unde trebuie sa fie vazut în cele mai bune haine si unde tine evidenta enoriasilor si a bârfelor, evaluându-le hainele si kilogramele. Se da bine pe lânga popa si se da evlavios, sperând sa impresioneze la sexul opus.
  • credinciosul pe cale de disparitie este acela care înainte de toate crede în Dumnezeu si vine la biserica pentru a se bucura de D-zeu. El nu crede ca D-zeu ar trebui sa faca dreptate pe Pamânt precum fanaticul, sau ca este nedreptatit de Domnul, pentru ca D-zeu este El însusi dreptatea si bucuria. Pe acest credincios îl vedem prea rar, pentru ca e discret si nu face tam tam prin credinta sa. El încearca sa nu faca rau nimanui, atât cât îl ajuta capul, si judeca asupra ce aude la predica. Îsi educa copiii la fel, dar nu îi forteaza, pentru ca crede ca fiecare trebuie sa îl gaseasca pe D-zeu pe cont propriu.

Ateii sunt si ei niste credinciosi pentru ca, desi nu cred în D-zeu, adesea se comporta la fel de fanatic ca si unii credinciosi. La urma urmei au si ei crezul lor.

  • ateul rebel este cel care la un moment dat în viata s-a suparat într-un fel sau altul pe D-zeu si a ajuns sa îl nege. “M-ai suparat, Te-am pus pe ignore, Doamne!“. Ateul rebel îl neaga pe D-zeu dintr-un spirit de fronda si spera ca asa va gasi pacea interioara
  • ateul convins sau ateul activist are mai multe feluri, dar de regula este se aseamana mult cu “credinciosul fanatic”, pentru ca si el a pornit într-o cruciada, dar de data asta împotriva ideei de divinitate si adesea împotriva celor care cred în divinitate, manifestându-se la fel de vehement si activ precum “credinciosul fanatic”. Acesta cunoaste bine textul Bibliei si are o cultura semidocta religioasa si istorica, ce lasa loc, desigur, multor interpretari personale, pe care nu se retine în a le expune prietenilor. De cele mai multe ori ateul convins încearca ipostaza unui rationalist, transformând stiinta si Darwinismul într-o religie contrapondere tuturor religiilor pe care le combate, uitând ca credinta este un lucru subiectiv si irational ce nu are legatura cu logica stiintei.