cp_TMT - teoria care explica comportamentul uman

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-descopera.ro 

Oamenii de stiinta încearca sa descifreze misterele lumii înconjuratoare, indiferent unde se gasesc acestea, fie ca sunt la fundul celor mai adânci oceane sau la granitele universului. Cu toate acestea, cele mai mari mistere ale stiintei se gasesc mult mai aproape: cele ale mintii umane.

Pornind înca de la cele mai vechi dovezi istorice ramase în urma stramosilor, mintile luminate au încercat sa înteleaga comportamentul uman. De aceea, în ultimele milenii acest subiect a fost studiat de teologi, filozofi si psihologi, misterele mintii umane fiind adesea mai greu de dezlegat decât cele ale stelelor aflate la distante incomensurabile. În ultimele decenii, însa, specialistii s-au apropiat tot mai mult de cheia ce descuie poarta spre întelegerea comportamentului uman. Un pas important spre descifrarea acestui mister îl constituie TMT, o teorie elaborata acum aproape patru decenii.

Teoria managementului terorii – sau Terror Management Theory (TMT), asa cum este cunoscuta în limba engleza – a fost elaborata în 1986 de psihologii americani Jeff Greenberg, Tom Pyszczynski si Sheldon Solomon. Acestia au conceput-o pornind de la scrierile lui Ernest Becker, un antropolog american laureat în 1974 cu premiul Pulitzer pentru cartea „The Denial of Death”.

Conform acestei teorii, o trasatura definitorie a omului este constiinta de sine - faptul ca suntem vii si ca suntem constienti de acest lucru. Dincolo de toate aspectele pozitive ale vietii umane pe care le face posibile constiinta de sine, aceasta atrage automat si întelegerea faptului ca moartea este inevitabila si ca se poate întâmpla în orice moment, din motive ce nu pot fi controlate sau anticipate. Dupa Becker, constientizarea mortii are un efect devastator, existând riscul ca frica de moarte sa ne paralizeze.

Teoria managementului terorii explica modul în care oamenii reusesc sa depaseasca momentul terifiant al asumarii acestui fapt fara a fi paralizati de anxietate. TMT sustine ca oamenii au dezvoltat în mod inconstient o metoda ingenioasa pentru a gestiona aceasta angoasa: prin cultura (un set credinte despre realitate, împartasite de mai multe persoane, ce ofera senzatia ca universul are un sens, este ordonat si ofera posibilitatea nemuririi) si prin respectul de sine (perceptia ca, daca o persoana respecta valorile asociate rolului pe care îl joaca în societate în contextul culturii respective, are sansa de a duce o existenta sigura în aceasta viata si ulterior acces la nemurire).

Prin elaborarea unor credinte împartasite de un numar de persoane ce formeaza un grup, oamenii gestioneaza frica de moarte, reusind sa o depaseasca. Aceste perspective culturale dau sens vietii printr-un set de credinte referitoare la originea universului, la comportamentul dezirabil în timpul vietii, încheindu-se cu promisiunea nemuririi într-o forma sau alta.

Asadar, conform TMT, în ciuda diversitatii culturilor din întreaga lume, acestea au în comun functia de mecanism psihologic de aparare cu rol unic: dezamorsarea constientizarii mortii printr-un set de credinte ce confera sens si valoare vietii. Toate perspectivele culturale asupra lumii sunt „fictiuni împartasite”, explica Sheldon Solomon, acestea continuând sa existe ca rezultat al consensului social. Acest lucru este esential pentru functionarea mecanismului de aparare, deoarece atunci când toata lumea din jurul nostru crede acelasi lucru, este mult mai probabil sa fim convinsi de veridicitatea convingerilor noastre.

„O perspectiva culturala asupra lumii promite nemurirea. Aceasta actioneaza ca un tampon împotriva anxietatii provocate de faptul ca traim într-un univers în care moartea este singura certitudine . De aceea, atunci când frica de moarte iese la suprafata, ne agatam de perspectiva noastra culturala cu o tenacitate nemaivazuta”, explica Jeff Greenberg, psiholog la Universitatea din Arizona.

Atunci când Ernest Becker a enuntat aceste idei, ele au fost respinse de comunitatea stiintifica deoarece nu puteau fi testate empiric. De aceea, cei  trei psihologi americani ce au elaborat teoria managementului terorii au structurat aceste idei într-o maniera ce permitea efectuarea unor experimente care sa stabileasca daca reflecta corect realitatea.

Prima dovada a validitatii teoriei managementului terorii a venit în urma unui experiment realizat în 1989. Cercetatorii au pornit de la ipoteza ca expunerea la stimuli ce duc la constientizarea pe moment a propriei morti („mortality salience”) ar avea drept reactie automata consolidarea sistemului cultural folosit de respectiva persoana ca mecanism de aparare împotriva fricii de moarte.

Primul studiu a fost realizat cu implicarea a 22 de judecatori americani. Acestia au fost împartiti în doua grupuri si rugati, pentru început, sa completeze un test de personalitate. Chestionarele celor doua grupuri erau identice, cu exceptia a doua întrebari ce se regaseau doar în formularul unuia dintre grupuri. Acestea aveau rolul de a reaminti judecatorilor de propria moarte - spre exemplu, li s-a cerut sa descrie în detaliu ce se va petrece cu corpurile lor dupa ce vor muri si ce sentimente au când se gândesc la acest lucru.

Apoi, judecatorilor din ambele grupuri le-a fost prezentat un caz legal ipotetic, similar celor cu care aveau de-a face în fiecare zi. Sarcina judecatorilor era de a studia dosarul unei femei acuzate de prostitutie pentru a stabili suma necesara pentru eliberarea pe cautiune. „Am ales sa efectuam aceasta cercetare pe judecatori pentru ei sunt supusi unei pregatiri riguroase în scopul luarii de decizii rationale si uniforme bazate în exclusivitate pe dovezi si pe legile aflate în vigoare. Motivul pentru care le-am cerut sa judece acest caz este acela ca prostitutia este un aspect sensibil al moralei americanului de rând. De aceea, ipoteza noastra a fost ca judecatorii care au fost expusi la stimuli ce le-au reamintit de propria moarte vor stabili o suma mai mare pentru eliberarea pe cautiune, deoarece vor dori sa-si reîntareasca propriile convingeri morale pentru a evita gândul terifiant al mortii”, explica cercetatorii.

Rezultatele au fost socante chiar si pentru psihologi: judecatorii care nu s-au gândit la moarte au stabilit, în medie, o cautiune de 50$, pe când cei care au constientizat propria moarte au decis, în medie, o cautiune de 455$.

„Principiile noastre morale ne protejeaza de anxietatea provocata de moarte. Perspectiva propriei mortalitati a sporit nevoia judecatorilor de a crede în standardele morale. Acest lucru amplifica dorinta de a pedepsi pe cineva care încalca aceste valori”, explica Dr. Tom Pyszcyznski, psiholog la Universitatea Colorado.

Din în 1989 pâna acum au fost efectuate alte 400 de experimente asupra tuturor aspectelor culturale folosite de oameni pentru a-si gestiona frica de moarte, de la patriotism la religie, toate acestea confirmând validitatea teoriei managementului terorii.

Unul dintre domeniile în care teoria managementului terorii permite întelegerea comportamentul uman este politica. Ernest Becker sustinea în scrierile sale ca în perioade de criza, când frica de moarte este mai pronuntata în rândul populatiei, oamenii sunt mult mai dispusi sa accepte un lider care le ofera confort psihologic, facându-i sa simta ca participa la o misiune mareata împotriva raului.

Pentru a testa aceasta ipoteza, psihologul Sheldon Solomon a efectuat un studiu pe voluntari împartiti în doua grupuri. Participantii dintr-un grup au fost expusi la stimuli care le-au reamintit de propria moarte, iar ceilalti voluntari au fost expusi doar la stimuli neutri. Apoi, voluntarilor din ambele grupuri le-au fost prezentate promisiunile a trei candidati ipotetici, fiecare dintre acestia fiind un tip diferit de conducator: carismatic, orientat spre îndeplinirea sarcinilor sau orientat spre formarea de relatii.

Liderul carismatic facea publicului promisiuni de tipul „nu sunteti un simplu cetatean, ci faceti parte dintr-un stat deosebit si dintr-o natiune deosebita”, pe când conducatorul orientat spre îndeplinirea sarcinilor afirma ca „pot realiza toate obiectivele pe care mi le asum, de aceea voi detalia planurile ce arata ce trebuie facut, pentru a nu exista ambiguitati”. Mesajul electoral al liderului orientat spre formarea de relatii era „încurajez toti cetatenii sa joace un rol activ în dezvoltarea tarii lor. Stiu ca fiecare individ poate contribui la schimbare”.

Dupa ce le-au fost prezentanti candidatii, participantilor li s-a cerut sa voteze cu unul dintre ei. În cazul voluntarilor care nu fusesera expusi la mesaje care sa le aminteasca de propria mortalitate, doar 4 din 95 de candidati au ales liderul carismatic, celelalte optiuni împartindu-se în mod egal între ceilalti doi politicieni. În cazul participantilor la studiu carora li se reamintise de propria moarte, voturile pentru liderul carismatic au crescut cu 800%!

Rezultatele studiului au fost confirmate si de situatia politica din realitate. Dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, popularitatea presedintelui american George W. Bush a crescut în mod semnificativ, acesta anuntând ca SUA va lansa o „cruciada” pentru a „curata lumea de raufacatori”.  Studiile efectuate în 2004 înainte de alegerile prezidentiale au aratat ca participantii aveau o parere mai buna despre John Kerry, contracandidatul sau, decât despre el. Într-o cercetare din septembrie 2004, 80% dintre participanti îl preferau pe John Kerry în fata lui George Bush daca nu le era amintita propria mortalitate, însa Bush devenea preferatul a 66% în cazul în care participantilor la studiu le era mentionata propria moarte. De altfel, în campania electorala presedintele Bush a pus accent pe lupta împotriva terorismului, fiind reales.

În lucrarea „Escape From Evil”, Ernest Becker sustine ca frica de moarte este totodata motivul pentru care oamenii comit fapte rele. Becker afirma ca oamenii ar face orice pentru a evita moartea, astfel ca percep orice asociem mortii ca fiind „rau”. Odata ce am personificat aceasta idee a raului, orice actiune devine justificata. De aceea, de multe ori, în numele combaterii raului oamenii ajung sa comita acte reprobabile.

Cruciadele, jihadul sau nazismul reprezinta manifestari ale acestei dorinte de a legitima propriile credinte despre univers, pentru a ajunge la nemurirea promisa de acestea. Spre exemplu, nazismul promitea nemurirea poporului german, însa pentru a atinge acest tel Germania trebuia sa devina „pura”, sa elimine ceea ce era perceput ca impur: evreii, tiganii, homosexualii etc.

Cele patru cai spre nemurire

Sistemele culturale, religioase sau filozofice ce promit nemurirea au existat si exista în toate civilizatiile de pe Terra, piramidele din Egipt si zgârie-norii din zilele noastre fiind manifestari ale acestor sisteme. Fiecare dintre noi adera la cel putin un astfel de sistem, la un set de credinte ce ne motiveaza si ne promite ca viata nu se va încheia. Credintele pot lua nenumarate forme: unele persoane merg la biserica, moschee sau sinagoga, aderând la crezurile respective în speranta ca sufletul va continua sa traiasca pe un alt tarâm; altele aleg sa respecte o dieta ideala si un stil de viata sanatos pentru a tine moartea cât mai departe. De asemenea, foarte multi oameni îsi încurajeaza si îsi sustin copiii în speranta ca o parte din ei va continua, astfel, sa traiasca.

Filozoful britanic Stephen Cave a studiat numeroase metode prin care oamenii îsi pot imagina ca vor trai vesnic, descoperind ca toate acestea se încadreaza în patru categorii.

Prima este cea mai simpla, izvorând din instinctele noastre: ramânerea în viata. Visul de a ramâne în viata pentru totdeauna poate parea nerealist, însa se manifesta în aproape fiecare cultura de pe Terra. Daca acum câteva secole oamenii cautau elixirul tineretii fara batrânete, astazi cercetatori precum Aubrey de Grey încearca sa înteleaga mecanismele ce duc la îmbatrânirea corpului uman, pentru a le putea opri.

Cea de-a doua credinta în nemurire este credinta în înviere. Aceasta a jucat un rol esential în propagarea celor trei religii abrahamice - crestinismul, islamismul si iudaismul - ce promit credinciosilor ca vor trai din nou în propriul corp. Ea exista si sub forme moderne, unele persoane optând pentru criogenie în speranta ca progresul medicinei va permite cândva readucerea lor la viata.

La începuturile crestinismului, apostolii credeau ca învierea credinciosilor urmeaza sa aiba loc într-un timp foarte scurt. Scrierile apostolului Pavel afirma ca Iisus a învins moartea pentru el si pentru noi toti, ca fiecare dintre noi sa învie dupa moarte pentru a trai viata de apoi în paradis. Din scrierile apostolului Pavel reiese faptul ca acesta se astepta ca învierea credinciosilor sa aiba loc în timpul vietii sale sau la putin timp dupa. Acest lucru nu s-a petrecut, însa.

Crestinismul a rezolvat aceasta problema multumita grecilor care s-au convertit la aceasta credinta si care au adus cu ei o noua idee: cea a sufletului etern (dogma crestina afirma initial ca oamenii vor ajunge în rai sau iad cu corpul, abia ulterior fiind atribuit acest parcurs doar sufletului). Aceasta idee, a sufletului, este cea de-a treia forma a nemuririi identificata de Stephen Cave în cartea „Immortality”.

Astazi, când neurostiintele au aratat ca existenta sufletului este implauzibila, cea mai tangibila forma de nemurire ramâne cea de-a patra - „mostenirea” („legacy”). Aceasta poate lua diferite forme, de la mostenirea biologica (prin copiii ce ne poarta genele) pâna la cea culturala, noi continuând sa traim prin faima si operele noastre. Cu toate acestea, statisticile arata ca dureaza, în medie, 70 de ani pâna când cei mai multi dintre noi sunt uitati definitiv (spre exemplu, probabil ca nu mai cunoasteti numele strastrabunicilor dumneavoastra).

De aceea, Cave concluzioneaza ca „toate cele patru structuri narative ale nemuririi sunt iluzii. Niciuna dintre acestea nu ne va permite sa traim pentru totdeauna”. Filozoful sustine ca, presupunând ca ar fi posibil sa traim pentru totdeauna, acest lucru nu ar fi dezirabil, pentru ca potentialul unui viitor infinit ar rapi vointa din spatele oricarui act, paralizându-ne la fel ca frica de moarte.

Pentru a învinge frica de moarte, Cave ne recomanda sa adoptam trei virtuti: empatia, directionarea atentiei spre prezent si recunostinta. Empatia reduce frica noastra de moarte prin concentrarea atentiei asupra altor persoane, atentia ne încurajeaza sa ne bucuram de prezent, iar recunostinta ne face sa constientizam cât de norocosi suntem ca traim. Asadar, indiferent de mecanismele prin care fiecare dintre noi îsi gestioneaza teama de moarte, avem optiunea celei de-a cincea metode, una care ne poate ajuta sa ducem o viata mai fericita. Alegerea ne apartine.