Sunt articole care exemplifica ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa
Steve Jobs a sustinut, în 2005, un discurs în fata absolventilor Universitatii Stanford, în care a vorbit, printre altele, despre moarte. Citeste mai jos povestea vietii omului care avea sa schimbe lumea, povestita chiar de el
Steve Jobs a sustinut, în 2005, un discurs în fata absolventilor Universitatii Stanford, un discurs alcatuit din trei povesti, trei pilde desre sine, despre dragoste si pierderi, despre moarte. Momentul Stanford 2005 a fost unul dintre rarele momente în care Jobs a vorbit despre sine, despre faptul ca a fost adoptat, ca a renuntat la colegiu, despre apropierea mortii, dar si despre valorile pe care trebuie sa le pastrezi vii.
Citeste mai jos povestea vietii omului care avea sa schimbe lumea, spusa chiar de el:
Sunt onorat sa fiu cu voi astazi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultati din lume. Eu nu am terminat niciodata facultatea. Sa fiu sincer, acesta este momentul în care ma simt cel mai aproape de absolvirea unei facultati. Azi, vreau sa va spun trei lucruri din viata mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei povesti.
PRIMA POVESTE.Am renuntat la Colegiul Reed dupa primele sase luni. Totul a început înainte sa ma nasc. Mama mea biologica era o studenta tânara si nemaritata si a decis sa ma dea spre adoptie. Ea voia foarte mult sa fiu adoptat de oameni care au terminat liceul si facultatea. Initial, trebuiau sa ma adopte un avocat si sotia lui. Doar ca s-au decis în ultimul moment ca voiau o fata. Asa ca parintii mei, care se aflau pe lista de asteptare, au primit un telefon în mijlocul noptii. "Sigur ca vrem sa îl adoptam", a fost raspunsul lor. Însa, initial, mama mea biologica a refuzat sa semneze actele de adoptie, pentru ca aflase ca nici viitorii mei parinti nu terminasera colegiul. Pâna la urma, au convis-o, când i-au promis ca eu voi merge la colegiu.
17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar parintii mei, din clasa muncitoare, îsi dadeau toate economiile pe mine. Dupa sase luni, am simtit ca nu ma ajuta la nimic colegiul. Nu stiam ce vreau sa fac cu viata mea si nu stiam cum ma poate ajuta colegiul sa ma hotarasc. Si mai si cheltuiam toate economiile pe care parintii mei le facusera, de-a lungul vietii. Asa ca am renuntat, sperând ca totul va fi bine. A fost destul de înfricosator, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început sa merg doar la orele care ma interesau.
Nu a fost totul boem. Nu aveam unde sa dorm, asa ca dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 centi, ca sa am cu ce sa-mi cumpar de mâncare, si mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminica, ca sa iau o masa buna la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învatat urmându-mi curiozitatea si intuitia s-a dovedit a fi de nepretuit. Sa va dau un exemplu.
La Colegiul Reed se faceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster si fiecare eticheta de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Asa ca am urmat si eu cursul. Am învatat acolo despre fonturile cu serife, fara serife, despre spatiile si combinatiile dintre litere etc. Mi s-a parut fascinant, dar nu i-am gasit o aplicatie practica. Abia peste zece ani am gasit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.
Si,pentru ca Windows a copiat Apple, probabil ca niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi daca nu as fi urmat acel curs. Mi-a fost greu sa fac aceasta conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studentie, dar dupa zece ani totul a devenit clar.
Nu poti face conexiuni daca privesti doar înainte, ci doar daca privesti înapoi. Trebuie sa ai încredere ca "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie sa ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viata, în karma, nu conteaza. Abordarea asta nu m-a tradat niciodata si a facut diferenta în viata mea.
A DOUA POVESTE.A doua poveste este despre dragoste si pierderi. Am aflat de tânar ce îmi place sa fac. Am fondat Apple, în garajul casei parintilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu si, în doar zece ani, Apple a ajuns sa valoreze 2 miliarde de dolari si sa aiba 4.000 de angajati. Aveam 30 de ani si tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urma. Apoi, am fost dat afara.
Cum sa fii dat afara de la o companie pe care tu ai fondat-o? Pai, pe masura ce compania crestea, am angajat pe cineva despre care credeam ca este talentat sa conduca Apple, alaturi de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început sa difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afara. Tot ceea ce cladisem în întreaga viata a disparut, era devastator.
Pentru câteva luni, nu am stiut ce sa fac. Simteam ca am dezamagit generatia de antreprenori dinaintea mea, ca am pierdut bastonul de maresal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) si cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) si mi-am cerut scuze ca esuasem atât de grav. Eram un esec public si chiar ma gândeam sa plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporatii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început sa realizez ceva: înca îmi placea ce faceam. Lucrurile la Apple nu se schimbasera deloc, eram respins, dar înca eram îndragostit de tehnologie. Asa ca am luat-o de la capat.
Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul ca am fost dat afara de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodata. Greutatea succesului a fost înlocuita de usurinta de a fi din nou începator, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vietii mele.
În urmatorii cinci ani, am fondat doua companii, NeXT si Pixar, si m-am îndragostit de o femeie extraordinara, care avea sa devina sotia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, si acum este cel mai de succes studio pentru filme de animatie din lume. În mod incredibil, Apple a cumparat NeXT, asa ca eu m-am întors , iar tehnologia inventata la NeXT este sufletul renasterii Apple.
Sunt aproape sigur ca niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat daca nu as fi fost dat afara de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viata te loveste în cap cu o caramida. Nu-ti pierde speranta. Sunt convins ca singurul lucru care m-a facut sa continui a fost ca iubeam ceea ce faceam. Trebuie sa aflati ce iubiti si ce va place. Asta este valabil atât pentru viata profesionala, cât si pentru cea personala. Munca va va ocupa o mare parte din viata si singurul mod în care puteti fi complet satisfacuti este sa faceti ceea ce considerati voi o meserie grozava. Daca n-ati gasit-o înca, mai cautati, nu va resemnati. La fel cum se întâmpla si cu celelalte probleme de pe suflet, veti sti când ati gasit-o. Si, la fel ca o relatie, devine din ce în ce mai buna pe masura ce trec anii. Asa ca trebuie sa cautati ce va place pâna gasiti acest lucru. Nu va resemnati!
A TREIA POVESTE.A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Daca traiesti fiecare zi ca si când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat si, de atunci, m-am uitat în oglinda în fiecare dimineata si m-am întrebat: "Daca azi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ceea ce fac acum?". Iar daca raspunsul era "nu" pentru mai multe zile în sir, stiam ca trebuie sa schimb ceva.
Faptul ca am stiut mereu ca voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat sa iau decizii importante în viata. Pentru ca aproape totul - asteptarile, mândria, frica de rusine sau esec - sunt lucruri care palesc în fata mortii, lasând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul ca îti aduci aminte ca vei muri este cea mai buna metoda pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face sa crezi ca ai ceva de pierdut. Nu exista niciun motiv pentru care sa nu îti urmezi inima.
Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a facut o tomografie la 7.30 dimineata, care indica în mod clar ca am o tumoare pe pancreas. Nici nu stiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus ca, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil si ca nu ar trebui sa ma astept sa traiesc mai mult de trei-sase luni. Doctorii m-au sfatuit sa merg acasa si sa-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamna sa te pregatesti de moarte.
Înseamna sa încerci sa le spui copiilor tai, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai ca vei avea timp sa le spui în zece ani. Înseamna sa te asiguri ca totul este pregatit astfel încât sa-i fie cât mai usor posibil familiei tale. Înseamna sa-ti iei la revedere.
Am trait toata ziua cu acest diagnostic în minte. Totusi, mai pe seara, am facut o biopsie, adica doctorii mi-au bagat un endoscop pe gât, prin stomac si intestine, mi-au bagat un ac în pancreas si au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar sotia mea, care era acolo, mi-a spus ca, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început sa plânga, pentru ca s-a dovedit ca sufar de o forma foarte rara de cancer pancreatic, care se vindeca prin operatie. Am facut operatia, iar acum ma simt bine.
A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte si sper sa ramâna asa pentru urmatorii zeci de ani. Faptul ca am trecut prin asta ma face sa va spun un lucru cu putin mai multa siguranta decât atunci când moartea era un doar concept.
Nimeni nu vrea sa moara. Nici macar oamenii care vor sa ajunga în Rai nu vor sa moara ca sa ajunga acolo. Cu toate astea, moartea este destinatia pe care o împartim cu totii. Nimeni nu a scapat de ea. Si asa si trebuie, pentru ca Moartea este, foarte probabil, cea mai buna inventie a Vietii. Este agentul de schimbare a Vietii. Ea îi "curata" pe cei batrâni si face loc pentru cei "noi". Deocamdata, cei "noi" sunteti voi, dar într-o zi, nu foarte îndepartata de cea de azi, veti deveni treptat cei "vechi" si veti fi "curatati". Îmi pare rau ca sunt dramatic, dar cam asa e.
Timpul vostru este limitat, asa ca nu-l irositi traind în locul altcuiva. Nu fiti prinsi în dogme, care înseamna sa traiti cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lasati "zgomotul" creat de opiniile altora sa va distraga de la vocea voastra interioara. Si, cel mai important, aveti curajul sa va urmati inima si intuitia. Ele stiu, cumva, ceea ce vreti sa deveniti cu adevarat. Tot restul este secundar.
Când eram tânar, exista o publicatie uimitoare, numita "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pamânt), care era una dintre bibliile generatiei mele. A fost creata de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viata cu ajutorul talentului sau poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte sa apara calculatoarele, asa ca totul era facut cu ajutorul masinilor de scris, al foarfecelor si al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google sa apara. Era idealista si plina de "unelte" simple si notiuni extraordinare.
Stewart si echipa lui au lansat câteva editii ale "The Whole Earth Catalog" si, dupa ce revista si-a urmat cursul, au lansat un ultim numar. Era mijlocul anilor '70 si eu eram de vârsta voastra. Pe coperta patru a ultimului numar, era o fotografie cu un drum de tara, la rasarit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Ramâneti Flamânzi. Ramâneti Nebuni". Era mesajul lor de ramas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelasi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviti si o luati de la început, va doresc asta si voua.
