Secretele Mineriadei Vintila Mihailescu


 


    Am mai spus si repet sunt articole care imi plac foarte mult si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Consider ca este o onoare pentru mine sa le reproduc si pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este  aici 


Vintila Mihailescu crede ca si ortacii, si bucurestenii au fost deopotriva manipulati

Mihailescu explica de ce o parte din populatia Bucurestiului a crezut ca libertatea natiei este în pericol si ca minerii sunt eroi. Locuitorii înflacarati ai Capitalei si ortacii au fost picioarele unui monstru.

„Secretele Mineriadei" continua cu a doua parte din interviul cu sociologul Vintila Mihailescu. Acesta sustine ca minerii nu ar fi fost chemati în Capitala daca asupra bucurestenilor nu se opera aceeasi manipulare. Motiv pentru care ortacii au fost întâmpinati cu flori si aplauze de unii locuitori. „Monstrul" din 13-15 iunie 1990 a avut doua picioare pe care s-a sprijinit: minerii si bucurestenii, deopotriva pacaliti de Puterea din 1990.

„Daca punem toata povestea într-un context mai larg, riscam sa facem din mineri tapul ispasitor pentru toate. Ceea ce nu înseamna o deculpabilizare. Vina lor este foarte clara, n-o discutam. Dar au fost întâmpinati cu aplauze de populatia Bucurestiului si au fost considerati eroi! Nu de catre toata populatia. Dar despre o mare parte din populatie care credea ca ne riscam libertatea din cauza «golanilor» nu spune nimeni nimic", puncteaza Mihailescu.

„Adevarul": Ce i-a determinat pe mineri sa vina la Bucuresti?

Vintila Mihailescu: Nu stiu. Asta este marea problema: cum au fost pacaliti. Aici e marea arta a nu stiu cui. Ce anume li s-a spus? Sa salveze natiunea? Asta sigur. În ce fel, în ce mod, nu stiu. Daca punem toata povestea într-un context mai larg, riscam sa facem din mineri tapul ispasitor pentru toate. Ceea ce nu înseamna o deculpabilizare. Vina lor este foarte clara, n-o discutam. Dar au fost întâmpinati cu aplauze de populatia Bucurestiului si au fost considerati eroi! Nu de catre toata populatia. Dar despre o mare parte din
populatie care credea ca ne riscam libertatea din cauza „golanilor" nu spune nimeni nimic.

Au fost si bucurestenii manipulati?

Gestul lor face parte dintr-o manipulare mult mai larga. Dupa cum a fost discreditata si „Piata Universitatii" înca de la început, cu tot felul de imagini, cu bani falsi, cu sintagma „vânduti în strainatate". Pe atunci nu stiai pe ce lume traiesti. Fusese si experienta traumatica a Revolutiei, cu teroristii care erau peste tot si nicaieri, un fel de spaima generica, nu stiai de cine te feresti. Atunci, oamenii simpli erau neinformati. Iar daca eu vin sa-ti spun ca pericolul este „el", mori cu „el" de gât. Pe acest fond de spaime a fost posibila aducerea minerilor.

Dar bucurestenii ce rol au avut?

Minerii au fost chemati si pentru ca o buna parte a Bucurestiului, care a fost si ea mobilizata, va sustine acest lucru. Daca bucurestenii ar fi fost „in corpore" împotriva, iesea razboi civil. Si n-ar fi facut greseala strategica sa-i aduca. Organizatorii au fost convinsi - ca d-aia sunt „profesionisti" - ca minerii vor fi sustinuti. Haideti, deci, sa vedem cele doua picioare ale monstrului. Minerii au fost un picior. Daca nu era al doilea picior, toata povestea ramânea schioapa. Sunt absolut convins ca multi dintre minerii mobilizati chiar au crezut ca tara, libertatea, copiii le sunt în pericol. Minerii nu au venit la Bucuresti pentru concepte mari, ci pentru astfel de lucruri.

De ce, pâna la urma, minerii au fost actorii principali?

Doua categorii de motive. Unul: sunt cea mai grupata, compacta categorie sociala. Ceferistii se întind din Maramures pâna în Dobrogea. Strategic vorbind, sunt mai greu de adunat. Deci, erau categoria cea mai compacta, cea mai coerenta, cea mai consistenta. Doi: situatia dupa 1977. Erau deja infiltrati securisti printre ei. Mobilizarea, manipularea erau la îndemâna. Cât, cum si prin cine - e partea cealalta, politico-securistica, despre care nu pot sa ma pronunt. Stiu sigur, ca tot omul, ca dupa '77 au fost infiltrate cozile de topor înauntru, ceea ce nu era cazul pentru alte categorii. Pe scurt: era cea mai compacta, mai disponibila si cel mai usor de manipulat pentru ca era deja infiltrata. Cu aceste doua motive, daca pui întrebarea „Cu cine putem sa lucram?", ajungi direct la mineri. Puternici sunt, implicati sunt. Hai cu ei!

„Cozma, cureaua de transmisie bine aleasa"

Cum poti sa ajungi un lider al minerilor?

Nu ajungi un lider al minerilor daca nu provii din rândul lor, daca n-ai fost cu ei în subteran, daca n-ai iesit din subteran - asta fiind conditia de eligibilitate. Ca orice lider, trebuie sa dai dovada ca stii sa vorbesti aceeasi limba cu ei, care, mai degraba, este o limba emotionala.

Putea sa joace altcineva rolul „Miron Cozma"?

Personajul Miron Cozma trebuie privit din perspectiva minerilor care l-au ascultat si din perspectiva celor care l-au ales. El a fost o curea de transmisie, asta sigur, bine aleasa. Dar daca nu se pompa în el de catre cei care l-au ales, ramânea un lider de mina, de sindicat, de galerie. El avea totusi un anumit statut, dar el a fost scos din acest statut mediu si a devenit ce-a devenit pentru ca a fost ales sa conduca „armatele" la Mineriada.

I-a tradat Cozma pe mineri?

Într-un fel, sigur ca da. El nu prea mai are multi admiratori în Vale la ora actuala.

Minerii au venit cu Miron Cozma sau Miron Cozma a venit cu minerii la Bucuresti?

Mineriada n-ar fi existat fara aceste doua componente. Dar n-as face o chestie de cauza-efect. Întrebarea e spectaculoasa, da un titlu bun, însa riscant. Daca e sa raspund fortat, mai degraba Cozma a venit cu minerii. Nemultumiri si tensiuni sunt si acum în rândul lor, dar, daca n-ai un lider care sa-ti coaguleze tensiunile, nu ai efectul de masa. Nu a fost o organizare spontana, un fel de greva spontana.

Cum de în 1990 s-a gândit cineva sa mai apeleze la un instrument de tipul militiei proletare?

La câte zile eram dupa caderea comunismului?

Trecusera sase luni.

Cine a facut-o nu cumva a avut o experienta din timpul comunismului? Modelul exista, evident, iar practicile continua si acum, dupa 20 de ani, daramite atunci. A fost o lovitura de guvern tipic comunista, cu mijloace de tip comunist. Mobilizarea acestei mânii proletare este nu numai tipic comunista, dar este o trasatura a comunismului anilor '50, nu a anilor '90.

„O regie ŕ la Sergiu Nicolaescu"

De ce si-au luat lampasele la ei în acest „concediu" la Bucuresti?

Asta face parte din scenografie. Aici chiar se poate vorbi de regie. E ca într-o subcultura a tineretului: daca vrei în gasca rockerilor, te îmbraci ca ei. Lampasul de miner face parte din arsenalul simbolic al acestei categorii. Politistii intra în actiune doar în uniforma. E vorba de un corp social, toti indivizii de acelasi fel trebuie sa devina un singur corp. Or, pentru asta exista o întreaga scenografie care sa-l dea plauzibil. Aici, cu sau fara Sergiu Nicolaescu, e o chestie de Sergiu Nicolaescu: bine regizata pâna în ultimul detaliu.

Prin urmare, a fost regizata Mineriada?

Categoric! Asta e de bun-simt. Nu trebuie sa fii specialist ca sa îti dai seama ca a fost regizata la milimetru.

Dar spuneati ca minerii nu sunt ascultatori. Cum s-a descurcat regizorul cu atâtia actori?

Pentru ca au gâdilat ce trebuie: orgoliul lor. Ca la ultrasi: daca le spui ca un arbitru a falsificat rezultatele, ca echipa va fi exclusa din campionat si ca trebuie sa protesteze, se duc acolo sa-si salveze echipa favorita. Si atunci vin cu tot arsenalul de semne ale echipei: imnul, steagul, embleme, etc. Asa au facut si cu minerii. E o chestie de gâdilat exact coarda sensibila a unei categorii sociale. Or, minerii sunt foarte puternici, solidari, dar nu sunt foarte intelectuali, subtili.

Când si-au dat seama ca au fost pacaliti?

Mult dupa. Nu discut la nivel de un individ sau doi. Am întâlnit oameni carora le-a mirosit din prima ca nu e ceva în regula. Dar masele au ramas convinse multa vreme. Si aici este un mecanism psihologic: în momentul în care ai facut un lucru blamat puternic de o opinie publica din ce în ce mai extinsa, îti vine foarte greu sa recunosti ca ai gresit, mai ales daca esti un tip macho. Si atunci te autosugestionezi si-ti întaresti convingerea ca ai avut dreptate sa faci oroarea asta. Trebuie sa treaca ceva timp sa înghiti si sa recunosti ca ai zbârcit-o. Si nu-ti vine usor. E de înteles la oricare dintre noi. Mai ales când e ditamai gogomania, când este vizibila public si prin firea ta esti foarte hotarât. Au început sa-si dea seama destul de curând, dupa prima Mineriada, ca nu e ceva în regula. Dar si-au întarit aceasta convingere ca a fost bine, ajutati si de o sugestie în acest sens.

Ati vorbit cu minerii despre Mineriada? Ce spuneau?

Da, am discutat si asta. Era imediat dupa iunie 1990 si refuzau sa vorbeasca. Nu le placea sa discute chestia asta. Cei cu care am vorbit deveneau brusc reticenti când venea vorba de Mineriada. Era clar un sentiment în cel mai firav caz de jena, în cel mai puternic caz de culpabilitate pe care nu-ti vine s-o recunosti public. Dar ideea generica era: „Ne-au pacalit!". Pe asta dadeau vina si partial aveau dreptate. Adica „noi ne-am dus acolo pentru altceva si ne-au pacalit. Mi-e jena sa recunosc, prefer sa nu discutam. Am înghitit-o, dar dupa aceea am înghitit-o greu". Asta întelegeam de la ei .

„Au fost sedusi si abandonati"

În prezent, îi mai poate gâdila cineva?

Acum în niciun caz, pentru ca si-au înghitit pastila amara.

Dar nu mai sunt la fel de puternici?

Nu mai sunt. Câtusi de putin. În plus, nu mai au nici locuri de munca. Migratia din Vale creste exponential de la an la an. Ca în alte parti, singura solutie este migratia. La ora actuala, termenul corect ar fi „sedusi si abandonati". Au fost sedusi, dupa care si-au facut treaba, au fost utilizati si apoi abandonati. Traiesc cu greu aceasta ostracizare generala, pentru ca acum chiar si ei accepta, cu greu, ca au facut-o lata. Pe de alta parte, dupa ce au fost folositi, au venit disponibilizarile, care au fost dure. Acum, viata în Vale este cumplita. Situatia lor este absolut dramatica.

N-au facut nimic cu salariile compensatorii.

Aici e o chestie perversa. E ca si cum te-ai întâlni cu un betiv si i-ai pune Biblia în mâna ca sa-i salvezi sufletul. El o vinde ca sa-si mai ia o cinzeaca. Daca stii ca e betiv, nu Biblia îi trebuie. Sau da-i-o dupa ce se trezeste. Orice om cu bun-simt stia ce vor face daca le dai 100 de milioane.

Salariile compensatorii au fost o prelungire a agoniei.

A fost un incubator de idei, de afaceri. Mic, dar era un început. A pierit si ala. Au fost proiecte de realizare a unor drumuri. Au disparut si acestea. Toate ofertele facute în perioada de tensiune au disparut si au fost lasati sa se descurce.

Acum ce se întâmpla acolo?

A fost o vreme micul comert, acum foarte multe cazuri sunt disperate.

Ce relatie au cu moartea?

Cotidiana.

Dar cu viata?

Viata sociala a minerilor era foarte ordonata, în sensul ca se bea în grup, cu nevestele. Când se dadea leafa, bea numai barbatul, dar petrecerile în grup, iesirile la munte, excursiile - totul se facea în grupuri.

Ce a fost Mineriada din iunie 1990?

A fost o încercare reusita de a readuce planul initial pe fagasul pe care ar fi trebuit sa mearga. Este o continuare a Revolutiei în sensul ca nu decurge din ea, ci din nereusitele schimbarii asa cum a fost aceasta planificata. Trebuia readusa toata povestea pe un anumit fagas, de pe care scapase.




accesind acest  link ajungeti in pagina home a blog-ului

 


    E-mail            © 2009-2085 ASCII-Lob       Home    Popescu-Colibasi