|
Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-dreptonline.ro
begin copy/paste
Art. 1
(1) Orice persoana
care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes
legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau
prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa
instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si
repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat
privat, cat si public.
(2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si
persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim
printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui
subiect de drept.
(3) Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit
legii sale organice, in baza unei sesizari a unei persoane fizice, daca
apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii
administrative nu poate fi inlaturat decat prin justitie, poate sesiza
instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul
petentului. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant,
urmand a fi citat in aceasta calitate.
(4) Ministerul Public, atunci cand, in urma exercitarii atributiilor
prevazute de legea sa organica, apreciaza ca incalcarile drepturilor,
libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor se datoreaza
existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale
autoritatilor publice emise cu exces de putere, sesizeaza instanta de
contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la
sediul persoanei juridice vatamate. Petitionarul dobandeste, de drept,
calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
(5) Cand Ministerul Public apreciaza ca, prin excesul de putere,
concretizat in emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un
interes public, va sesiza instanta de contencios administrativ
competenta de la sediul autoritatii publice emitente.
(6) Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ nelegal
poate sa solicite instantei constatarea nulitatii acestuia, in situatia
in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul
civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta
se va pronunta, la cerere, si asupra legalitatii actelor civile
incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra
efectelor civile produse.
(7) Persoana vatamata in drepturile sale sau in interesele sale
legitime, prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului
neconstitutionale, se poate adresa instantei de contencios
administrativ, in conditiile prezentei legi.
(8) In conditiile prezentei legi, actiunile in contencios
administrativ pot fi introduse de prefect si de Agentia Nationala a
Functionarilor Publici, precum si de orice persoana de drept public
vatamata intr-un drept sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes
legitim.
(9) Participarea in instanta a reprezentantului Ministerului Public
este obligatorie. Pentru situatia prevazuta la alin. (5), instanta, din
oficiu sau la cerere, poate introduce in cauza organismele sociale cu
personalitate juridica interesate.
Semnificatia unor termeni
Art. 2 (1) In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) persoana vatamata - orice persoana fizica sau juridica ori grup
de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese
legitime private vatamate prin acte administrative; in sensul prezentei
legi, sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care
invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat;
b) autoritatea publica - orice organ de stat sau al unitatilor
administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica,
pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritatilor
publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat
care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt
autorizate sa presteze un serviciu public;
c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau
normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a
organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand
raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul
prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au
ca obiect:
punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;
executarea lucrarilor de interes public;
prestarea serviciilor publice;
achizitiile publice;
d) act administrativ-jurisdictional - actul juridic emis de o
autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea
unui conflict, dupa o procedura bazata pe contradictorialitate si cu
asigurarea dreptului la aparare;
e) contenciosul administrativ - activitatea de solutionare, de catre
instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a
litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica,
iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a
unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea
in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim;
f) instanta de contencios administrativ, denumita in continuare
instanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti
de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal
ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale;
g) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri - faptul de a nu
raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea
cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen;
h) refuzul nejustificat de a solutiona o cerere - exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea;
i) plangere prealabila - plangerea prin care se solicita autoritatii
publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea
unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, in sensul
revocarii acestuia;
j) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ
referitor la problemele strict militare ale activitatii din cadrul
fortelor armate, specifice organizarii militare, care presupun dreptul
comandantilor de a da ordine subordonatilor in aspecte privitoare la
conducerea trupei, in timp de pace sau razboi, sau, dupa caz, la
indeplinirea serviciului militar;
k) serviciu public - activitatea organizata sau autorizata de o
autoritate publica, in scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes
public;
l) interes public - interesul care vizeaza ordinea de drept si
democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si
indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor
comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice;
m) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere, apartinand
autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si
libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau
de lege;
n) drept vatamat - orice drept fundamental prevazut de Constitutie
sau de lege, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
o) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumita
conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si
previzibil, prefigurat;
p) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumita
conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se
exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui
interes public;
r) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale,
sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de
activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau,
dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative;
s) paguba iminenta - prejudiciu material viitor, dar previzibil cu
evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii
unei autoritati publice ori a unui serviciu public;
s) instanta de executare - instanta care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.
(2) Se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un
interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in
termenul legal.
Tutela administrativa
Art. 3 (1) Prefectul poate
ataca, in termenele prevazute la art. 11, in fata instantei de
contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei
publice locale, daca le considera nelegale.
(2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata
instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice
centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia
publica, in conditiile prezentei legi si ale Legii nr. 188/1999 privind
Statutul functionarilor publici, republicata.
(3) Pana la solutionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) si (2) este suspendat de drept.
Exceptia de nelegalitate
Art. 4 (1) Legalitatea unui
act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui
proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii
interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ
depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere
motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand
cauza.
(2) Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor.
(3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusa
recursului, care se declara in 48 de ore de la pronuntare ori de la
comunicare si se judeca in 3 zile de la inregistrare, cu citarea
partilor prin publicitate.
(4) In cazul in care instanta de contencios administrativ a
constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat
exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui
nelegalitate a fost constatata.
Actele nesupuse controlului si limitele controlului
Art. 5 (1) Nu pot fi atacate in contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar.
(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele
administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede,
prin lege organica, o alta procedura judiciara.
(3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de
razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc
apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea
ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor
calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai
pentru exces de putere.
(4) In litigiile prevazute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 si 21.
Actele administrativ-jurisdictionale
Art. 6 (1) Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.
(2) Actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate direct la
instanta de contencios administrativ competenta potrivit art. 10, in
termen de 15 zile de la comunicare, daca partea nu exercita caile
administrativ-jurisdictionale de atac.
(3) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa
speciala intelege sa nu utilizeze calea administrativ-jurisdictionala de
atac, va notifica aceasta organului administrativ-jurisdictional
competent. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data
notificarii.
(4) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa
speciala intelege sa renunte la calea administrativ-jurisdictionala in
timpul solutionarii acestui litigiu, va notifica intentia sa organului
administrativ-jurisdictional sesizat, care emite o decizie ce atesta
renuntarea la jurisdictia administrativa speciala. Termenul prevazut la
alin. (2) incepe sa curga de la data comunicarii acestei decizii.
Capitolul II - Procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativ
Procedura prealabila
Art. 7
(1) Inainte de a se
adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care
se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim,
printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii
publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii
actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia.
Plangerea se poate
adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in ipoteza in care
legea speciala prevede o procedura administrativ-jurisdictionala, iar
partea nu a optat pentru aceasta.
(3) Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana
vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act
administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept,
din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta
acestuia, in limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7).
(4) Plangerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1),
se solutioneaza in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. g).
(5) In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului,
Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al
celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii
din ordonante, precum si in cazul prevazut la art. 4 alin. (2), nu este
obligatorie procedura prealabila.
(6) Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect
contractele administrative are semnificatia concilierii in cazul
litigiilor comerciale, dispozitiile din Codul de procedura civila fiind
aplicabile in mod corespunzator.
(7) Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale
se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut
la alin. (1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.
Obiectul actiunii judiciare
Art. 8 (1) Persoana vatamata
intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un
act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la
plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a
primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate
sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a
solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei
cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se
poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se
considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin
nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a
cererii.
(2) Instanta de contencios administrativ este competenta sa
solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare incheierii unui
contract administrativ, precum si orice litigii legate de aplicarea si
executarea contractului administrativ.
(3) La solutionarea litigiilor prevazute la alin. (2) se va avea in
vedere regula dupa care principiul libertatii contractuale este
subordonat principiului prioritatii interesului public.
Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului
Art. 9 (1) Persoana vatamata
intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau
dispozitii din ordonante introduce actiune la instanta de contencios
administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate.
(2) Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia
indeplineste conditiile prevazute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
republicata, sesizeaza, prin incheiere motivata, Curtea Constitutionala
si suspenda solutionarea cauzei pe fond.
(3) Instanta de contencios administrativ, dupa pronuntarea Curtii
Constitutionale, repune cauza pe rol si va da termen, cu citarea
partilor, numai daca ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost
declarata neconstitutionala. In caz contrar, respinge actiunea ca
inadmisibila pe fond.
(4) In situatia in care decizia de declarare a
neconstitutionalitatii este urmarea unei exceptii ridicate in alta
cauza, sesizarea instantei de contencios administrativ se va face in
conditiile art. 7 alin. (5) si ale art. 11 alin. (1) si (2), cu
precizarea ca termenele incep sa curga de la data publicarii deciziei
Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Instanta competenta
Art. 10 (1) Litigiile
privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile
publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si
impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana
la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc
taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora,
mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de
contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege
speciala nu se prevede altfel.
(2) Recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele
administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ
si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor
pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale
curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si
fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala
nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau
celei de la domiciliul paratului. Daca reclamantul a optat pentru
instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia
necompetentei teritoriale.
Termenul de introducere a actiunii
Art. 11 (1) Cererile prin
care se solicita anularea unui act administrativ individual sau
recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot
introduce in termen de 6 luni de la:
a) data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz,
data comunicarii refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a
cererii;
b) data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasi termenul prevazut la alin. (2);
c) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ
unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la
alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului.
(3) In cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului,
Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici,
termenul curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal,
fiind aplicabile in mod corespunzator prevederile alin. (2).
(4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a
fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter
normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand.
(5) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de prescriptie, iar termenul prevazut la alin. (2) este termen de decadere.
Documentele necesare
Art. 12 Reclamantul va anexa
la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz,
raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii
cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un
raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata
prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si
orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile.
Citarea partilor, relatii
Art. 13 (1) La primirea
cererii, instanta va dispune citarea partilor si va putea cere
autoritatii al carei act este atacat sa ii comunice de urgenta acel act,
impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui,
precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
(2) In situatia in care reclamant este un tert in sensul art. 1
alin. (2) sau cand actiunea este introdusa de Avocatul Poporului ori de
Ministerul Public, instanta va cere autoritatii publice emitente sa ii
comunice de urgenta actul atacat impreuna cu documentatia care a stat la
baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru
solutionarea cauzei.
(3) In mod corespunzator situatiilor prevazute la alin. (1) si (2),
dupa caz, se va proceda si in cazul actiunilor care au ca obiect refuzul
de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un
interes legitim.
(4) Daca autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de
instanta lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin
incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda
judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de
intarziere nejustificata.
Suspendarea executarii actului
Art. 14 (1) In cazuri bine
justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu
sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis
actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna
suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea
instantei de fond.
(2) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea partilor.
(3) Cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba
grav functionarea unui serviciu public administrativ de importanta
nationala, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate
fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare,
prevederile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator.
(4) Incheierea sau, dupa caz, sentinta prin care se pronunta
suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in
termen de 5 zile de la pronuntare.
Solicitarea suspendarii prin actiunea principala
Art. 15 (1) Suspendarea
executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de
reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea,
in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanta va putea
dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea
definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate
formula o data cu actiunea principala sau printr-o actiune separata,
pana la solutionarea actiunii in fond.
(2) Dispozitiile alin. (2) si (4) ale art. 14 se aplica in mod corespunzator.
(3) Hotararea data cererii de suspendare este executorie de drept,
iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspenda
executarea.
Introducerea in cauza a functionarului
Art. 16 (1)
Cererile in
justitie prevazute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal
impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul
ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea
referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se
solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru
intarziere. In cazul in care actiunea se admite, persoana respectiva va
putea fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea
publica respectiva.
(2) Persoana actionata astfel in justitie il poate chema in garantie
pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa
elaboreze sau sa nu elaboreze actul.
Judecarea cererilor
Art. 17 (1) Cererile adresate instantei se judeca de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul stabilit de lege.
(2) Pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep
taxele de timbru prevazute de Legea nr. 146/1997 privind taxele
judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru
cauzele neevaluabile in bani, cu exceptia celor care au ca obiect
contractele administrative, care se vor taxa la valoare.
(3) Hotararile vor fi redactate si motivate de urgenta, in cel mult 10 zile de la pronuntare.
Solutiile pe care le poate da instanta
Art. 18 (1) Instanta,
solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz,
sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige
autoritatea publica sa emita un act administrativ ori sa elibereze un
certificat, o adeverinta sau orice alt inscris.
(2) Instanta este competenta sa se pronunte, in afara situatiilor
prevazute la art. 1 alin. (8), si asupra legalitatii actelor sau
operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus
judecatii.
(3) In cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra
despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca
reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il
formeaza un contract administrativ, in functie de starea de fapt,
instanta poate:
a) dispune anularea acestuia, in tot sau in parte;
b) obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit;
c) impune uneia dintre parti indeplinirea unei anumite obligatii;
d) suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.
(5) Solutiile prevazute la alin. (1) si la alin. (4) lit. b) si c)
pot fi stabilite sub sanctiunea unei penalitati pentru fiecare zi de
intarziere.
Termenul de prescriptie pentru despagubiri
Art. 19 (1) Cand persoana
vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi
timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de
despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa
cunoasca intinderea pagubei.
(2) Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ
competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2).
(3) Cererile prevazute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi
in ceea ce priveste procedura de judecata si taxele de timbru.
Recursul
Art. 20 (1) Hotararea
pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15
zile de la pronuntare ori de la comunicare.
(2) Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta.
(3) In cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casand
sentinta, va rejudeca litigiul in fond, daca nu sunt motive de casare cu
trimitere. Cand hotararea primei instante a fost data cu incalcarea
dispozitiilor referitoare la competenta materiala din prezenta lege,
cauza se va trimite la instanta competenta. Cand hotararea primei
instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul, cauza se va trimite,
o singura data, la aceasta instanta.
Judecarea recursului in situatii deosebite
Art. 21 (1) Recurentul, in
situatii deosebite, cum ar fi implinirea termenului pana la care isi
poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita presedintelui
instantei competente sa solutioneze recursul si stabilirea termenului de
judecata a recursului chiar inainte de primirea dosarului.
(2) Cererea de fixare a unui termen de urgenta, insotita de dovada
inregistrarii recursului la instanta de fond, se solutioneaza in termen
de 24 de ore de la prezentarea acesteia presedintelui instantei de
recurs.
(3) Solutia de admitere a cererii se comunica de indata instantei de
fond, care are obligatia redactarii hotararii atacate, a comunicarii
acesteia partilor, precum si a expedierii dosarului, intr-un termen de 5
zile.
(4) Motivarea recursului se poate face, sub sanctiunea nulitatii pentru tardivitate, in termen de doua zile de la comunicare.
(5) Procedura de citare a partilor si de comunicare a motivelor de
recurs se va efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent
procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informatiilor
scrise.
Capitolul III - Procedura de executare
Titlul executoriu
Art. 22 Hotararile
judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au admis actiunile
formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi, constituie titluri
executorii.
Obligatia publicarii
Art. 23 Hotararile
judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat acte
administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii si au
putere numai pentru viitor. Ele se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, sau, dupa caz, in monitoarele oficiale ale judetelor
ori al municipiului Bucuresti, la cererea instantei de executare ori a
reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.
Obligatia executarii
Art. 24 (1) Daca in urma
admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa incheie, sa
inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un
certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotararii
definitive si irevocabile se va face in termenul prevazut in cuprinsul
ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la
data ramanerii irevocabile a hotararii.
(2) In cazul in care termenul nu este respectat, se va aplica
conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o
amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere,
iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru intarziere.
(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotararilor judecatoresti
definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios
administrativ si dupa aplicarea amenzii prevazute la alin. (2)
constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.
Instanta de executare
Art. 25 (1) Sanctiunea si
despagubirile prevazute la art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se
acorda, de instanta de executare, la cererea reclamantului. Hotararea se
ia in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor.
(2) Cererea prevazuta la alin. (1) este scutita de taxa de timbru.
(3) Hotararea pronuntata de instanta de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica, in mod corespunzator, si
pentru punerea in executare a hotararilor instantelor de contencios
administrativ date pentru solutionarea litigiilor ce au avut ca obiect
contracte administrative.
Actiunea in regres
Art. 26 Conducatorul
autoritatii publice se poate indrepta cu actiune impotriva celor
vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun. In cazul
in care cei vinovati sunt functionari publici, se vor aplica
reglementarile speciale.
Capitolul IV - Dispozitii tranzitorii si finale
Judecarea cauzelor aflate pe rol
Art. 27 Cauzele aflate pe
rolul instantelor la data intrarii in vigoare a prezentei legi vor
continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii
instantei.
Completarea cu dreptul comun
Art. 28 (1) Dispozitiile
prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura
civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul
raporturilor de autoritate dintre autoritatile publice, pe de o parte,
si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de
alta parte, precum si cu procedura reglementata de prezenta lege.
Compatibilitatea aplicarii unor norme ale Codului de procedura civila se
stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii exceptiilor.
(2) Actiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public,
de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si
cele introduse impotriva actelor administrative normative nu mai pot fi
retrase.
Corelarea terminologica
Art. 29 Ori de cate ori
intr-o lege speciala anterioara prezentei legi se face trimitere la
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanta
de contencios administrativ, trimiterea se va socoti facuta la
dispozitiile corespunzatoare din prezenta lege.
Dispozitii tranzitorii
Art. 30 Pana la constituirea
tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de
sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
Intrarea in vigoare
Art. 31 (1) Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) Pe aceeasi data se abroga Legea contenciosului administrativ nr.
29/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122
din 8 noiembrie 1990, cu modificarile ulterioare, precum si orice alte
dispozitii contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea
prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei,
republicata.
end copy/paste
| |