cp_ Iancu Jianu, haiducul de vita nobila

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-adevarul.ro 

begin copy/paste

Iancu Jianu e singurul haiduc de vita nobila din Oltenia. Desi multi români au auzit despre el doar din filme, putini stiu detalii despre viata sa romantica. Un lucru nestiut este ca filmele despre el au redat doar putine lucruri reale despre el, restul fiind povesti menite sa atraga oamenii la cinema. Unul din aspectele reale este ca Iancu a fost, într-adevar, prins si condamnat la moarte si ca o fata de vita nobila l-a salvat.

  Documentele de arhiva demonstreaza ca Jienii au fost un mare neam boieresc   , cu ramificatii în mai multe judete ale tarii, mai ales în cele din dreapta Oltului - Dolj, Gorj, Mehedinti, Romanati si Vâlcea – care, din punct de vedere administrativ, formau Oltenia. Nascut în familia lui Costache Jianu, el a mai avut înca trei frati: Amza, Dumitrache si Mihalache, Iancu fiind al treilea fiu.

Din neamul Jienilor, el este singurul care si-a înscris numele în istoria si constiinta neamului nostru, caruia – dupa cum se exprima scriitoarea Bucura Dumbrava – cântecul popular i-a împletit „cununa nemuririi, pe car nici o putere pamânteasca n-o daruieste mai cu rost decât el”. Despre adolescenta si copilaria lui Iancu Jianu exista putine informatii. Memorialistul Ion Ghica noteaza ca Iancu Jianu a fost crescut “la mosie (...) lânga plugari, cu caii si cu pusca; vara la munca câmpului, iarna la ursi si la capre negre; ajunsese de o dibacie vestita în calarie si în vânatoare; încaleca fara a pune piciorul în scara, nici mâna pe coama calului si baga glontul prin veriga de inel”.

“   Iancu Jianu a trait asemenea altor fii de boieri de rangul al treilea.  Si-a petrecut anii copilariei si ai adolescentei printre tarani si fii de tarani care lucrau proprietatile Jienilor sau ale altor boieri. Astfel a avut posibilitatea de a cunoaste modul de viata si de munca, bucuriile si, mai ales, necazurile taranimii. Aceasta explica, în parte, dragostea pentru taranime, sprijinirea luptei acesteia pentru emancipare sociala si nationala. În Caracal, pe lânga Biserica Domneasca din localitate, a functionat multi ani prima scoala publica din capitala judetului Romanati <întru luminarea si învatarea tinerilor dintr-acel oras si judet>. Ca si alti fii de oraseni–boieri, negutatori sau alte categorii sociale, Iancu Jianu, dupa toate probabilitatile, a învatat carte la scoala de pe lânga Biserica Domneasca. Dupa cum afirma Petre Pandrea, el învatase chiar limbile slavona si greaca. <Pentru stiinta sa de carte si de limbi> îl va folosi, la 1821, Tudor Vladimirescu în calitate de diplomat. Fara îndoiala, motivele haiduciei lui Iancu Jianu nu au fost generate de saracie deoarece el detinea mai multe mosii, fiind un mic boier. Desi de origine boiereasca, Iancu Jianu s-a apropiat de cei multi si obiditi, situându-se deasupra intereselor clasei din care provenea, sustinând doleantele celor saraci prin mijloace care sfidau legea si autoritatea”, declara doctor în istorie Dana Roxana Nicula, coordonatorul Muzeului Romanatiului din Caracal.

Cum a ajuns Iancu la un pas de spânzuratoare

În privinta momentului când Iancu Jianu a declansat lupta haiduceasca, documentele vremii ofera informatii pretioase.

“Devenind exponent al celor nemultumiti de asuprirea sociala si nationala, în jurul lui Jianu se adunau alti razvratiti, iar satele îi protejau si îi ajutau. Iancu Jianu si ceata lui au actionat mai întâi în judetul Romanati, unde fiul logofatului Costache Jianu cunostea mai bine oamenii si locurile,ca unul ce traia si avea mici proprietati în aceasta parte a tarii. Declansând lupta împotriva regimului fanariot, prin anii 1809-1810, numai în decurs de trei luni, ceata lui Jianu a atacat si jefuit atâtia boieri, negutatori si arendasi încât nimeni nu mai îndraznea sa mai iasa afara din casa”, mai spune Dana Nicula.

Jianu si tovarasii lui cooperau cu o alta puternica ceata haiduceasca comandata de capitanul Scarlat Farcasanu. Prima actiune în care s-a implicat ceata lui Iancu Jianu a constat în calcarea unui arendas grec de la Brâncoveni. Pâna la sfârsitul anului 1812, cetele comandate de Jianu si Farcasanu pedepsisera un mare numar de boieri, arendasi, negutatori si alte persoane înstarite din Romanati. Constatând cu îngrijorare ca cetele haiducesti trecusera la actiuni de amploare în toata tara, îndeosebi în provincia de la vest de Olt, unde cele mai primejdioase cete erau cele conduse  de Iancu Jianu si Scarlat Farcasanu, stapânirea a initiat masuri drastice pentru urmarirea si prinderea acestora. Masurile initiate nu au ramas fara urmari: în cursul lunii decembrie 1812, Iancu Jianu si ceilalti oameni din ceata sa au fost prinsi de potera si întemnitati la închisoarea ispravnicatului din Caracal, apoi au fost trimisi la Bucuresti.

Iancu Jianu a obtinut iertarea lui voda Ioan Gheorghe Caragea, iar, la 2 octombrie 1813, domnitorul îi acorda boierului-haiduc rangul boieresc de al doilea mare pitar. La scurt timp, ispravnicul judetului Romanati i-a încredintat lui Iancu Jianu o dregatorie pe plan local, aceea de zapciu de plasa. Nu ramâne în aceasta functie pentru mult timp si reia lupta, însa, în 1815, este prins, judecat si condamnat la munca silnica la ocna Telega, de unde a reusit sa evadeze împreuna cu tovarasii sai. În anul 1817, Jianu este iarasi prins si condamnat la moarte prin spânzuratoare. 

Începuturile “cumintirii” lui Iancu

“Potrivit obiceiului pamântului”, precizeaza muzeograful Dana Nicula de la Muzeul Romanatiului din Caracal, “daca un tânar boier era condamnat la moarte prin spânzuratoare si nu savârsise fapte de omor, el putea fi amnistiat daca o tânara din aceeasi clasa sociala cu el îl lua de sot. Fratii haiducului intervin pe lânga domnitor sa schimbe decizia pedepsei. De asemenea, intervin pe lânga Sultana Galasescu, domnisoara din anturajul domnitei Ralu, fiica lui Caragea Voda, pentru a-l cere pe Iancu în casatorie, ceea ce  îi oferea haiducului posibilitatea de a scapa de pedeapsa cu moartea. Sultana Galasescu obtine iertarea lui Iancu”.

La 10 aprilie 1817, domnitorul Caragea emite o carte de iertare, pe care o înainteaza caimacamului Craiovei si boierilor divaniti. Iancu Jianu se casatoreste cu Sultana Galasescu, o tânara din Romanati – fiica Anitei Galasescu de lânga Bals, casatoria fiind binecuvântata si de domnitor, care a înzestrat-o pe Sultana cu 2.500 taleri, bani lichizi si alti 200 taleri pentru cheltuielile nuntii. La 16 noiembrie 1818, domnitorul Ioan Caragea paraseste tronul, locul sau fiind luat de Alexandru Sutu. Domnitorul Sutu îi acorda haiducului Iancu Jianu dregatoria de judecator la Romanati, functie în care ramâne pâna în 1821.

Iancu a avut doua fete oficial, dar numai o singura fiica “naturala”

Pe timpul cât a fost judecator la Romanati, Iancu Jianu si sotia sa au locuit în casa tatalui sau din Caracal. Iancu a stabilit relatii cu Tudor Vladimirescu înca din 1820, cunoscând planul de pregatire si organizare a revolutiei. În timpul revolutiei, Iancu l-a ajutat pe Tudor Vladimirescu sa treaca cu pandurii Oltul spre Bucuresti. În timpul scurtei domnii a lui Tudor, Iancu Jianu a îndeplinit functia de pitar al curtii. Ca urmare a dispozitiei date de Tudor, la 18-30 aprilie 1821, Divanul a hotarât ca pitarul Ionita Jianu si stolnicul Constantin Boranescu sa mearga cu arzuri la valiul de Silistra pentru a încredinta pe acesta ca miscarea lui Tudor Vladimirescu din Tara Româneasca nu este îndreptata împotriva Imperiului Otoman, ci împotriva domnilor fanarioti.

Mehmet-Selim îi opreste la Silistra, în 1821, si îi întemniteaza pâna în august, dupa care le da drumul si se întorc în tara.  Ajuns în tara, Iancu este arestat de oamenii domnitorului Grigore al IV-lea Ghica, fiind eliberat în anul 1823. Începând cu acest an, Iancu Jianu nu se mai implica în nicio actiune împotriva ordinii sociale.

Pâna în 1830, Iancu Jianu nu a avut copii si a înfiat o fata din familia Sultanei, nepoata de sora, pe nume Marica sau Marita, care apare în testamentul sotilor Jianu. În anul 1835 se naste singura fiica naturala a Sultanei si a lui Iancu - Zita sau Zinca. Iancu moare la 14 decembrie 1842, la 55 de ani, în urma unei boli de plamâni, fiind îngropat în biserica Adormirea Maicii Domnului din Caracal, ctitoria familiei.

Iancu Jianu în filme

Actiunile justitiare ale haiducului Iancu Jianu sunt evocate în balada, cântecul batrânesc si cântecul haiducesc. Balada lui Iancu Jianu este cunoscuta într-o gama bogata de variante ce au avut o larga circulatie pe teritoriul tarii cu precadere în Oltenia.

„N-ati auzit de-un Jian / De-un Jian, de un oltean” sau  „Frunza verde maghiran /  N-ati auzit de-un oltean / De-un oltean românatean / Ala e Iancu Jianu”; „ Tu, Jianule vestit/ Zece ani ai haiducit/ Mie-mi place sa jupoi/ Pe boieri si pe ciocoi/ Sa le iau averi si bani/ Sa dau la copii orfani…”.

Figura lui Iancu Jianu a oferit un subiect generos si pentru cinematografie. O prima pelicula a fost realizata în 1928, care nu se mai pastreaza. Pentru filmul “Iancu Jianu” au fost scrise doua  scenarii, unul de catre poetul Dimitrie Ciurezu, si altul de N. N. Serbanescu si Isaiia Racaciuni. S-a impus cel de-al doilea scenariu având la baza romanul “Haiducii” scris de Bucura Dumbrava. Interpretul titular al rolului Iancu Jianu a fost actorul Dorin Sireteanu de la Teatrul National din Bucuresti, iar în rolul Sultanei, actrita Iva Dugan. În 1981, în regia lui Dinu Cocea, apar doua filme despre haiduc: “Iancu Jianu zapciul” si “Iancu Jianu haiducul”. Scenariul nu respecta adevarul istoric. Protagonistul filmului este actorul Adrian Pintea. 

Iancu, ibovnice în fiecare sat al Olteniei

Despre Iancu Jianu se spunea ca era iubit de femei, ca avea câte o ibovnica în fiecare sat din Oltenia. În folclor, literatura, dramaturgie si în cinematografie, figura sa a fost idealizata, fiind prezentat drept un barbat chipes, înalt, vânjos si frumos, asa cum îi statea bine unui haiduc. Prin 1870-1871, dupa ce se jucase în Caracal piesa “Iancu Jianu”, în interpretarea actorilor Teatrului National din Craiova, Fana (Stefan) Jianu, nepotul haiducului - surprins de figura actorului care îl interpreta pe Jianu - a afirmat: “Bine ati jucat, dar Iancu Jianu din piesa voastra e altul, nu este cel adevarat. Cel adevarat nu era frumos (…), era scund, cu parul si mustatile rosii si ciupit de varsat. De ce ati facut pe nenea Iancu asa de frumos?”.

Memorialistul Ion Ghica l-a vazut pe haiduc la conacul tatalui sau de la Ghergani în 1829 si i-a facut un portret veridic: “... un om scurt, îndesat, ras si cu mustata deasa si scurta; îmbracamintea lui: dulama, pantaloni si scurteica; pe cap - sapca peste fes, la brau pistoale si un cutit cu prasele de os si cu pusca în cumpana în mâna dreapta”.
     
Indiferent de modul cum si-a trait viata, cum a aratat el în realitate fizic sau câte ibovnice a avut, cert este ca, pentru orasul Caracal, haiducul Iancu Jianu reprezinta o adevarata emblema.  Casa acestuia ramâne cea mai veche din oras  . În prezent, aceasta se afla în plin proces de reabilitare de aproape sase ani.

  
end copy/paste
Home

 

                                © 2009~2085 OSCII-Lab               Home    Popescu-Colibasi          Free counters!