Un roman la... Saint-Tropez


 


    Am mai spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resurselse mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este  aici 


de Tudor Cires  Simona Lazar  27/03/2010
Romanul, zice-se, ar avea sapte vieti. Pe unele le iroseste, altele nu-i sunt de-ajuns. Cei care au studiat fenomenul Georges Cotos aduc marturie ca romanul din Saint-Tropez ar fi trait, pana acum, cinci vieti si, prin urmare, ar mai avea doua de rezerva. Mai sa fie! Curiozitate de jurnalist: dar daca-i adevarat? Traista-n bat si dura pana pe Coasta de Azur, la intalnire cu omul.

Ajungem la Saint-Tropez la amiaza, cand iahturile se leagana, otioase, sub soarele necrutator. In Portul Vechi, lumea incepe sa se miste, limbile se amesteca, restaurantele deschid, inghitind avalansa de turisti flamanzi. Pe Rue Seillon cautam Galeriile Cotos. Stop! La numarul 34, o vioara canta balada lui Ciprian Porumbescu. Am ajuns. Ne intampina un personaj neobisnuit de inalt, nas proeminent, ochi patrunzatori si un "nescio quid" de artist. Ecce homo! Suntem in fata lui Georges Cotos, caruia, daca nu i-am fi citit biografia, cu greu i-am da cei 95 de ani pe care-i implineste in aprilie.


DE LA SAIVANUL DE OI LA SEVALET
Trecem direct la subiectul principal: cele cinci vieti ale sale. Prima viata, cea de pastor. S-a nascut la Straja, in Bucovina, si pana la 23 de ani, a fost cioban. Obcinele toate erau ale lui. "Aveam un berbec si ma urcam pe spatele lui, ca pe un cal. Ma ducea. Mie imi placeau mai mult caprele, pentru ca erau vesele. Din cauza asta beam numai lapte de capra." Cadru bucolic de inceput de veac romanesc. Ar fi putut ramane la Straja pentru totdeauna; apucase sa-si ridice o casa, o dotase cu tot dichisul, dar a venit razboiul si n-a putut dormi nici macar o noapte in ea. Atunci, cand a plecat pentru totdeauna de-acasa, Georges Cotos a murit, intr-un fel, prima data.

A doua sa viata a inceput in 1941, cand a fost mobilizat ca sa lupte in Armata romana, pe frontul de Rasarit. A fost ranit, la Marea de Azov, si evacuat la un spital din Austria. Cand s-a externat ar fi vrut sa revina acasa, dar in "Bucovina lui" intrasera rusii. Atunci, Georges Cotos a murit a doua oara.

A treia lui viata incepe in Franta, unde ajunge in randurile Rezistentei, oferindu-si serviciile de fost artilerist in Armata romana si de combatant antibolsevic. Dupa razboi se stabileste la Paris. "Am studiat treaba si m-am gandit ca, in Romania ocupata de rusi, nu mai e nimic de facut. Asa ca am ramas in Franta. Cand am ajuns la Paris nu aveam nimic si realizam ca trebuie sa iau viata de la capat. Am facut, prin urmare, tot felul de lucruri. Am fost portar la un cabaret, maitre d'hotel, am fost "toaleteur" de caini si am inventat un aparat de uscat parul patrupedelor, am ajuns intr-o turnatorie de roti din aluminiu pentru carucioare de copii..."

Nu stie cand si de ce a inceput sa picteze. La Paris a cumparat, intr-o zi, culori, transformandu-si camaruta din Place St. Michel in atelier. A frecventat, sporadic, cursurile de pictura la Belle Arte, boema pariziana, i-a cunoscut pe Breton, Brancusi, Eliade, Cioran... Cu Eliade a stat la masa si l-a uimit cu limbajul sau bucovinean nealterat. Brancusi i-a apreciat sinceritatea de om simplu, de la tara, si l-a indemnat sa-si expuna tablourile in Spania, unde a avut, intr-adevar, succes. A mai fost cu expozitii in Suedia, Danemarca, Norvegia...

Banii castigati din vanzarea tablourilor i-a investit intr-o gospodarie taraneasca, pe malul Ronului. "Era ca o Bucovina. "Bucovina mea". Aveam zece hectare, un gard de 3 km in jurul proprietatii, un sistem de adapare inventat de mine, zece vaci albe, 40 de oi, pasari... Eu le ingrijeam, le vindecam de boli... A fost un mijloc de a-mi aminti de Bucovina noastra. Eu voiam sa fac ceva care merge, ceva care sa dureze mai multe vieti. Mai tarziu a trebuit sa vand animalele, pentru ca le iubeam prea mult si nu suportam sa le sacrific."


INGHETATA POPOFF
Ciobanul Cotos murea, astfel, inca o data, renascand insa, pentru a patra oara, la Saint-Tropez, unde nimereste din intamplare, manat de dorinta de a se stabili undeva, in sud, la caldura. La Saint-Tropez traieste intai din vanzarea tablourilor, apoi, folosind un aparat inventat de un alt roman pe care-l intalnise in Spania, produce primele "inghetate Popoff". "La Paris, cand urmam cursurile la Belle Arte, ma duceam imbracat elegant - costum alb, cravata, palarie - si studentii ma poreclisera "Prince Popoff" , dupa numele unui rus, pentru ca despre romani nimeni nu stia nimic pe atunci." Inghetata Popoff a facut o cariera impresionanta pe Coasta de Azur incepand din 1958. "Am luat de la prietenul meu cosarca (masina de inghetata - n.n.), am pus-o in caruta (automobil - n.n.) si am venit cu ea la Saint-Tropez. Am cumparat ingrediente proaspete, am preparat reteta dupa secretul meu si am iesit cu inghetata in strada. La inceput, nu prea mergea, dar am avut ideea sa-i fac reclama intr-un mod neobisnuit: Saint-Tropez e construit in panta, spre Mediterana, asa ca am dat drumul sa curga la vale, pe strazi, sute de cornete de inghetata, care aveau forme neobisnuite, inventate de mine. Lumea se mira: "Cine e nebunul acesta?" si "nebunul" a inceput, deodata, sa vanda inghetata cum nu se mai vanduse pana atunci in statiunea franceza unde Louis de Funes filma seria "Jandarmilor..."

Intr-adevar, nici o alta inghetata nu s-a impus, legendar, ca Popoff. La Saint-Tropez s-au dedat la ea Brigitte Bardot, cineastul si scriitorul Roger Vadim, miliardarul Gunther Sachs, Jean Cocteau... "Intr-o zi am avut emotii cand l-am vazut in fata aparatului de inghetata pe Pablo Picasso. M-a intrebat ceva despre modul de fabricare, despre ingrediente... L-am servit cu un cornet mare, de 5 franci. Despre pictura n-am apucat sa vorbim atunci, pentru ca erau multi clienti la rand... Copiii aveau gratuitate si se bucurau cel mai tare. Inghetata, ca si pictura, ca si gospodaria... De fapt, nu vindeam ca sa castig bani, ci ca sa fac bine."


PATRIARHUL
Cica nimic nu e vesnic. Dupa 1990, Georges Cotos s-a retras din lumea inghetatei, inchizand un al patrulea cerc al destinului. A cincea viata a sa ar trebui sa semene cu cea a unui patriarh. Pana la 95 de ani a fost oier in Straja, erou militar decorat de Regele Mihai, rege al inghetatei, "Printul Popoff", pictor cu 1.000 de tablouri, om cu nu stiu cate meserii si ocupatii. S-a casatorit, la 47 de ani, cu Jeanne, care l-a insotit in toate aventurile sale intelectuale ("Nu voiam sa ma insor cu o femeie bogata, fiindca nu voiam sa ma ocup de afacerile altora. Voiam sa contez pe mine si numai pe mine.").

Sa fie, acum, timpul odihnei? Ba bine ca nu. Numele sau va fi vazut, din nou, la 1 aprilie, la Nisa, unde artistul va deschide o noua expozitie de pictura. In continuare, personalitatea sa e asociata la proiecte destinate Romaniei, consatenilor sai din Straja (Suceava) si Galeriei de Arta Cotos, careia i-a dat viata, la Gura Humorului, in cadrul Muzeului Etnografic local. La 95 de ani si-ar dori sa faca Pastele si Craciunul ca in copilarie, pentru ca in afara de sarmale si de mamaliga pe care si le face singur, la Saint-Tropez, ii lipsesc sarbatorile romanesti. "Mancare este, dar nu e sentimentul. Sunt singur de sarbatorile astea. si cand esti singur nu poti face ce vrei..."

Orele trec, si in atelierul din Rue Seillon umbrele se lasa peste tablourile pictorului neobosit. Discutia cu Georges Cotos aluneca spre Straja, spre anii copilariei. Cand avea 6 ani, mama sa i-a daruit un cutitas cu care cioplea "casute, jucarele". "Voiam sa fiu creator. Am fost mereu o expresie creatoare." Expresia celor cinci vieti ale romanului Cotos, care le asteapta pe urmatoarele doua... "Ati fost un norocos in viata?", intrebam cautandu-i privirea bonoma. "Nu stiu. Dar eu m-am strecurat prin nemasurate strungi ca sa ajung aici. Sunt ceea ce sunt si raman eu insumi"...

 


        pot fi contactat prin E-mail            © 2009 ASCII-Lob            Home Popescu-Colibasi