Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului

    Am mai spus si repet sunt informatii care imi sunt necesare si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Spre stiinta "ciupalacilor" care respira in anul de gratie 2011 va informez ca in august 1789 Adunare Nationala cu drepturi constituante a emis "Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului". Faptul a fost marcat in Revolutia franceza (1789-1799) inspirind un mare numar de texte similare în diferite tari si este prezenta în Conventia Europeana a Drepturilor Omului, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950 (conventie ratificata si de România, la data de 20 iunie 1994).  Sursa acestui articol este  aici 

Preambul

„Reprezentantii poporului francez, constituiti în Adunarea Nationala, considerând ca ignorarea, uitarea sau dispretuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirilor populare si ale coruptiei guvernelor, au decis sa expuna, într-o declaratie solemna, drepturile naturale, inalienabile si sacre ale omului, astfel încât aceasta declaratie, prezenta permanent la toti membrii corpului social, sa le aminteasca fara încetare drepturile si îndatoririle lor; astfel încât actele puterii legislative si cele ale puterii executive, putând fi oricând comparate cu scopul oricarei institutii politice, sa fie prin urmare mai respectate; astfel încât cererile cetat,enilor, fondate de acum înainte pe principii simple si incontestabile, sa se fondeze pe respectarea Constitutiei si a fericirii tuturor.
În consecinta, Adunarea Nationala recunoaste si declara, în prezenta si sub auspiciile Fiintei Supreme, drepturile urmatoare ale omului si cetateanului.”

Articolul I

„Oamenii se nasc si ramân liberi si egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi întemeiate decât pe utilitate publica.”

Articolul II

„Scopul fiecarei asociatii politice este conservarea drepturilor naturale si inalienabile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, dreptul la siguranta si la rezistenta la opresiune.”

Articolul III

„Principiul oricarei suveranitati rezida în principal în natiune; nici o entitate, nici un individ nu pot exercita o autoritate care nu emana în mod explicit de la ea.”

Articolul IV

„Libertatea este de a face tot ceea ce nu face rau altora: astfel, dreptul fiecarui om nu are limite, cu exceptia acelora care asigura celorlaltor membri ai societatii exercitarea acelorasi drepturi. Aceste limite pot fi determinate numai prin lege.”

Articolul V

„Legea poate interzice numai actiunile daunatoare pentru societate. Orice lucru care nu este interzis prin lege nu poate fi împiedicat, si nimeni nu poate fi obligat sa faca ceva ce nu este prevazut.”

Articolul VI

„Legea este o expresie a vointei generale. Toti cetatenii au dreptul de a participa personal sau prin reprezentantii lor la formarea sa. Aceasta trebuie sa fie aceeasi pentru toata lumea, indiferent daca protejeaza sau pedepseste. Toti cetatenii, fiind egali în ochii legii, sunt la fel de eligibili pentru toate demnitatile, locurile si angajarile publice, în functie de capacitatea lor si fara a face alta distinctie decât cea privitoare la virtutile si talentele lor.”

Articolul VII

„Nici un om nu poate fi acuzat, arestat, nici detinut decât în cazurile stabilite prin lege si dupa formele prescrise de aceasta. Cei care solicita, dau, executa sau fac sa se execute ordine arbitrare trebuie pedepsiti; dar orice cetatean somat sau arestat în virtutea legii trebuie sa se supuna imediat; daca opune rezistenta, el se face vinovat.”

Articolul VIII

„Legea nu trebuie sa stabileasca decât pedepse strict si evident necesare si nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi stabilite si promulgate anterior delictului si aplicata legal.”

Articolul IX

„Orice om este presupus nevinovat, pâna în momentul în care a fost declarat vinovat; daca se considera necesar sa fie arestat, orice act de constrângere, în afara celor necesare pentru retinerea lui, trebuie sa fie aspru pedepsit de lege.”

Articolul X

„Nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru opiniile sale, fie ele chiar religioase, daca manifestarea lor nu tulbura ordinea publica stabilita prin lege.”

Articolul XI

„Comunicarea libera a gândurilor si opiniilor este unul din drepturile cele mai de pret, ale omului; orice cetatean poate deci sa vorbeasca, sa scrie si sa tipareasca liber, în afara cazurilor prevazute prin lege, în care va trebui sa raspunda de folosirea abuziva a acestei libertati.”

Articolul XII

„Garantarea drepturilor omului si ale cetateanului necesita o forta publica: aceasta forta este instituita în avantajul tuturor si nu în folosul personal al acelora carora le este încredintata.”

Articolul XIII

„Pentru întretinerea fortei publice si pentru cheltuielile administrative, o contributie comuna este indispensabila. Aceasta trebuie sa fie distribuita egal între toti cetatenii

Articolul XIV

„Cetatenii au dreptul sa constate ei însisi sau prin reprezentantii lor necesitatea contributiei publice si s-o accepte în mod liber, sa urmareasca destinatia care i se da, sa-i determine cuantumul, bazele, perceperea si durata.”

Articolul XV

„Societatea are dreptul sa ceara socoteala oricarui functionar public pentru modul în care îsi îndeplineste functia.”

Articolul XVI

„Orice societate care nu asigura garantia drepturilor si nu statorniceste separarea puterilor este lipsita de constitutie.”

Articolul XVII

„Proprietatea fiind un drept inviolabil si sacru, nimeni nu poate fi privat de ea, cu exceptia cazurilor în care necesitatea publica, legal constatata, pretinde în mod evident acest lucru, si cu conditia unei juste despagubiri prealabile.”