cp_Dean Karnazes – alergator la puterea infinit

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-descopera 

Ai alergat vreodata pâna ti s-a împaienjenit privirea, ciocanul inimii îti batea nebuneste în gât, plamânii ardeau, respiratia avea ritm haotic, splina protesta dureros, iar muschii zvâcneau mecanic în întepaturi insuportabile? Ei bine, vrând parca sa ne faca în ciuda tuturor - alergatori de ocazie sau atleti olimpici, fara deosebire -, un supraom din California este capabil sa alerge pe distante si durate de timp incredibile fara sa simta nicio urma de oboseala.Miracol al geneticii, supraom prin simpla definitie? Dean Karnazes continua sa ramâna un mister de nepatruns pentru comunitatea stiintifica.

Maratonistul imposibilului a intrat în atentia opiniei publice si a cercetatorilor extremelor organismului uman în urma întâlnirii cu o personalitate de prestigiu a show-biz-ului american.

Celebrul Stan Lee, nimeni altul decât fondatorul, acum octogenar, al mega-concernului de benzi desenate si media, Marvel Comics, a fost dintotdeauna animat de dorinta de a descoperi oameni cu însusiri "supranaturale".

Creator al unor personaje care au facut istorie în cinematografia americana de consum, precum The Fantastic Four, Incredible Hulk, Daredevil, Spider-Man, X-Men, Wonder Woman, Cat Woman, Captain America si multi alti eroi ai benzilor desenate, care au înflacarat imaginatia a generatii întreg, Stan Lee a gazduit si comentat recent un serial produs de History Channel, serial ale carui episoade prezinta oameni cu calitati unice.

Probabil cel mai impresionat dintre acesti oameni este Dean Karnazes.

Pe numele sau adevarat Konstantinos Karnazes, acesta este fiul unor imigranti greci în California, iar povestea lui uluieste nu doar pe omul obisnuit, ci si pe specialistii reputati, care nu îsi pot explica nici în prezent capacitatile supraumane ale organismului lui Dean.

Karnazes a copilarit în Los Angeles si nimic nu parea sa-l diferentieze de ceilalti prieteni de joaca. Cu toate acestea, vocatia si destinul sau unic nu-i dadeau pace, astfel încât copilul Dean (nascut pe 23 august 1962) descopera placerea alergarii în timpul escapadelor sale, cînd, spre deosebire de colegii sai care mergeau cu autobuzul, Dean obisnuia sa fuga de la scoala spre casa, declarând ca extenuantele alergari nu-i produceau nici cea mai mica oboseala, ci o euforie de nedescris. Pe masura ce copilul Dean intra la pubertate, bizara sa capacitate fiziologica de a alerga fara sa resimta oboseala - care, mai devreme sau mai târziu, ne doboara pe toti, în functie de antrenamentul si conditia fizica a fiecaruia - se dezvolta direct proportional cu organismul sau.

Astfel, la vârsta de doar 11 ani, a urcat alergând Marele Canion, precum si Muntele Whitney, iar la 12 ani a mers cu bicicleta 64 kilometri, de acasa pâna la domiciliul bunicilor, fara a le spune nimic propriilor parinti despre realizarea sa incredibila.

Anii liceului îl aduc pe Karnazes în fata celui care i-a fost antrenor, prieten si mentor - Jack McTavish, un banal, dar inimos profesor de sport care, entuziasmat de potentialul de mega-maratonist al lui Dean, a fost cel care l-a sfatuit si l-a încurajat sa creada în darul sau unic si sa nu se simta marginalizat sau, mai grav, vreo ciudatenie a naturii, comparativ cu ceilalti adolescenti.

Dean i-a ramas profund recunoscator, amintind mai apoi, în emisiunile si documentarele care l-au avut în prim plan, despre influenta profesorului McTavish, ale carui cuvinte: "Începe sa alergi tare si termina cu maximul tau de forta" , au devenit motto-ul care i-a ghidat viata. Calitatile sale neobisnuite au început sa atraga atentia celor din jur în urma unei curse de alergari cu scop umanitar, ocazie cu care ceilalti concurenti s-au oprit epuizati dupa 10-15 ture de stadion, iar fenomenalul Karnazes a alergat 105 ture (!) fara a obosi, fiind oprit doar de organizatorii uluiti si speriati, în acelasi timp, de gândul ca demnul urmas al atletilor antici greci ar putea suferi un fatal stop cardio-respirator. Spre surprinderea tuturor, Dean era relaxat, calm si binedispus, iar pulsul sau arata de parca alergase doar 3 ture de stadion, nu 105.

Filantropul care nu simte oboseala

Din considerente financiare, Dean a fost, din nefericire, obligat sa puna stop maratoanelor sale. Un asemenea specimen uman unic a fost fortat astfel sa-si ia o banala slujba de birou si sa abandoneze alergarile pentru o perioada de - tineti-va bine! - 15 ani.

Cum un secret nu poate fi tinut la nesfârsit într-o societate informationala si avida de senzational cum este cea americana, zvonuri despre fiul imigantilor greci, care sfideaza la nesfârsit oboseala, au început sa fie tot mai frecvente.

Asadar, în anul 2004, Dean a câstigat sectiunea "Best Bodies of the Year" a celebrei reviste GQ.

Barierele cazusera din nou pentru fenomenalul alergator. Revenit în atentia presei de peste ocean, Karnazes a lasat fara replica milioane de privitori, dupa ce a alergat, fara pauza de odihna, pe distanta uluitoare de peste 217 kilometri, prin neînduratoarea Vale a Mortii, în timp ce afara temperatura era de +49 grade Celsius.

Supraomul nu s-a dat înapoi nici în fata gerului extrem. Karnazes a alergat -tot fara pauza - pe gheturile antarctice, pe distanta de 44 kilometri, înfruntând un ger de -40 grade Celsius.

Anul 2006 i-a adus un alt record: alergatorul infinitului a reusit sa alerge 50 de maratoane, în toate cele 50 de state americane. Si asta nu-i tot.

Karnazes a alergat cîte un maraton pe zi, fara pauza, în 50 de zile consecutive în care a parcurs maratoanele respective din cele 50 de state americane.

Socându-si admiratorii si contestatarii, deopotriva, Karnazes a terminat, în ultima zi celebrul maraton al orasului New York, pe care l-a parcurs în trei ore si treizeci de secunde.

Prima constatare uluitoare pentru cercetatorii care îl monitorizau si studiau a venit în momentul în care l-au cântarit la sfârsitul celor 50 de zile de maratoane consecutive.

Daca Karnazes cântarea, initial, 69,8 kilograme, la sfârsitul celor 50 de zile în care alergase peste 40 kilometri zilnic, fara pauza, supraomul cântarea 69,4 kilograme; cu alte cuvinte, îsi mentinuse greutatea, sfidând estimarile specialistilor legate de bioritmul si metabolismul uman în cazuri extreme.

Dar cele mai surprinzatoare date au iesit la iveala cu prilejul filmarilor pentru episodul care-i fusese dedicat de catre Stan Lee. În urma unor teste de laborator sofisticate, cercetatorii au descoperit, stupefiati, ca, spre deosebire de orice vietuitoare, nu doar oameni, muschii lui Karnazes nu secreta cantitati mari de acid lactic, indiferent de durata sau intensitatea efortului depus de acest supraom. Mai mult decît atât, daca Karnazes îsi forteaza organismul pentru a alerga circa 100 kilometri fara pauza, nivelul acidului lactic din muschii sai începe sa scada în loc sa creasca, transformându-l, astfel, pe Dean într-o persoana imuna la oboseala si epuizare fizica.

Medicii si specialistii nu au reusit înca sa explice cum pot lucra plamânii si inima sa când sunt supuse unor eforturi care ar duce, în mod normal, la colaps.

Parerile cercetatorilor sunt împartite, o parte dintre ei sustinând ca secretul super-atletului rezida în configuratia exceptionala a genelor sale, ceilalti find convinsi ca explicatiile privind unicitatea organismului lui Dean apartin unui alt domeniu decât cel al geneticii.

Culmea ironiei, tocmai înzestrarile sale unice au fost cele care l-au împiedicat sa participe la olimpiade, organizatorii hotarând ca Dean beneficiaza de capacitati supraumane si, din acest motiv, ar fi incorect sa concureze cu oameni obisnuiti.

În afara de particularitatile sale deosebite, Dean Karnazes este, în prezent, un om de afaceri, care detine o fabica de procesat iaurt înghetat, în San Anselmo, California.

Este un filantrop admirabil, o parte considerabila din încasarile sale fiind donata organizatiilor de caritate si victimelor catastrofelor naturale.

A fost inclus recent în topul celor mai influente 100 de persoane, conform revistei Time. Dean este un activist pasionat în domeniul vietii sanatoase, fiind autorul unei carti devenite best seller-ul anului 2005, tradusa pâna acum în 11 limbi (la noi, nicio editura nu s-a încumetat pâna acum, dar speranta moare ultima...). Volumul autobiografic "Ultramarathon Man: Confessions of an All Night Runner", descrie numeroase întîmplari din viata mega-maratonistului, precum si programele sale de antrenament, nutritie si recuperare.

Incredibilele sale realizari au facut obiectul unor numeroase emisiuni si filme documentare realizate de 60 Minutes, CNN Headline News, The Late Show with David Letterman, ESPN, The Today Show, BBC, Late Night with Conan Obrien, USA Today, Men's Journal, Forbes, GQ, Runner World, Newsweek, People, etc.

Interviu cu ultra-maratonistul "inexplicabil"

Î: Spune-ne, te rog, care este secretul tau?

R: Munca grea si sustinuta, fara nicio scuza. Daca nu mi-as fi fortat limitele, nu as fi descoperit propritatile unice ale organismului meu.

Î: Defineste insuccesul si ratarea.

R: Insuccesul apare întotdeauna când nu dai tot ce este mai bun din tine.

Î: Daca ai cumva vreo sursa de hrana naturala din care te hranesti zilnic, care este aceea?

R: Somonul salbatic de Pacific. Dar sa fie salbatic, nu somon din crescatorie, hranit cu granule...

Î: Bautura preferata?

R: Apa, fara discutie, apa...

Î: Daca ai fi obligat sa faci un singur exercitiu fizic, care ar fi acela?

R: Flotarile. Sunt incredibil de folositoare, si totusi oamenii le subestimeaza nepermis de mult.

Î: Unde este locul tau favorit sa te antrenezi?

R: Împrejurimile orasului San Francisco. Aerul este purificat de imensitatea Oceanului Pacific.

Î: Ce anume faci pentru a-ti relaxa sau concentra mintea? Practici cumva Yoga, Tai Chi Quan, meditatie Zen ?

R: Alerg...

Î: Ce manânci dimineata?

R: Iaurt grecesc natural, fulgi de cereale organici si fructe proaspete. Este dejunul perfect pentru fiecare început de zi.

Î: Te-ai schimbat în ultimii 20 de ani ?

R: M-am schimbat foarte mult. La început doream cu orice pret posesiuni materiale, masini, proprietati, haine si case de lux. Eram tânar... Acum, nu stiu cum sa scap mai repede de tot ce am acumulat. Personal, acum ma simt mai bine daca daruiesc ceva, decât daca obtin ceva.

Î: Ce crezi despre responsabilitatea individuala si cum crezi ca ar trebui sa reactionam în momentele grele ale vietii?

R: Tu esti singurul responsabil de actiunile tale. Sa zicem ca faci ceva gresit, abuziv sau iresponsabil si scapi nepedepsit. Nu prea conteaza, deoarece, oricât te-ai ascunde de ceilalti, nu te poti ascunde de tine, iar faptele tale te vor urmari mereu.

Î: Cum poate cineva sa se inspire din realizarile tale si sa aplice aceleasi principii în propria viata ?

R: Nu trebuie sa se ia dupa mine 100%. Am numeroase greseli si nu vreau ca cineva sa le repete, copiindu-mi actiunile. Daca esti un biet împletitor de cosuri, asta este soarta ta. Dar macar încearca, cu orice pret, sa devii cel mai bun împletitor de cosuri din lume!

Implica-te cu totul în ceea ce iubesti sa faci. Asa si numai asa te vei simti împlinit. Avem cu totii pasiuni, înclinatii si hobby-uri diferite. Alergarea nu este pentru oricine.

Î: Împlinirea menirii personale trebuie sa fie mereu un proces dificil si dureros?

R: Cultura noastra occidentala este responsabila de felul gresit în care vedem lucrurile si lumea înconjuratoare. Am ajuns sa punem semnul egal între confortul material si fericire.

Si am ajuns, în prezent, atât de confortabili, încât ne simtim mizerabil, încât simtim ca înnebunim încojurati de case, masini, lux.

Nu mai avem scopuri pentru care sa traim, sa luptam, sa actionam. Americanii nu mai au simtul riscului si al aventurii. Ne urcam în automobile, mergem cu liftul. Totul este usor si la îndemâna. Dupa ce am realizat asta, mi-am dat seama ca traiesc mai intens când alerg, când fortez, când depasesc durerea si descopar alte resurse de energie...

Este un proces magic. Trebuie trait, altfel nu poate fi înteles.

Î: Deci recomanzi ultramaratonul si pentru persoane obisnuite?

convalescente, celor care au suferit diverse opreatii sau sufera de boli care le interzic efortul fizic. Gînditi-va, totusi, ca sunt 150 de kilometri care trebuie alergati, nu strabatuti în mers.

Si trebuie alergati fara pauza de odihna. Am vazut oameni super antrenati - un

R: Cred ca ultramaratonul este foarte asemanator cu drumul obsnuit al vietii fiecaruia.

Îti dai astfel seama ca nimic nu se obtine usor, iar lucrurile usor de dobândit nu îti aduc rasplata la care te asteptai. Sa alergi 150 kilometri nu este deloc ceva la îndemâna oricui, dar sentimentul împlinirii este fantastic. Nu poti sa trisezi, trebuie sa te straduiesti din plin.

Evident, nu recomand, totusi, ultramaratoanele pentru persoane vârstnice, convalescente, celor care au trecut prin diverse operatii sau sufera de boli din cauza carora nu pot face efort fizic. Gânditi-va totusi ca sunt 150 kilometri care trebuiesc alergati, nu strabatuti în mers. Si trebuie alergati fara pauza de odihna...Am avut oameni super-antrenati, unii dintre ei faceau parte din fortele speciale, oameni care în ciuda pregatirii lor fizice de exeptie, au colapsat. Pur si simplu nu au putut mentine ritmul meu si au lesinat din cauza efortului.

Î: Ce faci pentru a te rasfata? Ai vreun hobby sau viciu?

R: Am si eu nebuniile mele, ca tot omul. Doar ca nebunia mea cea mai mare, de la care nu ma pot stapâni, consta în alergatul pe timpul noptii. Nu simt deloc nevoia de a ma prosti hranindu-ma ocazional cu junk-food, deoarece stiu ca îmi face rau. Am nevoie doar de alimente organice, cât se poate de naturale. Când alerg am nevoie de calorii de calitate. La ultima cursa, care a constat în alergarea pe o distanta de 563 kilometri, am ars peste 40.000 de calorii.

Î: Chiar nu ai nicio placere ?

R: Nu, ce este asa greu de crezut?

Sunt înnebunit dupa windsurfing, mountain-bike, plaja. Ma simt totusi vinovat ca nu mi-am petrecut mai mult timp alaturi de copii. Din fericire, ei ma înteleg si ma încurajeaza sa continui cu alergarile.

Î: Tu ai o masa musculara imensa, nu ai deloc constitutia fizica a unui alergator de anduranta. Acesta este trupul tau natural sau este mai degraba rezultatul unui antrenament specific?

R: Arat astfel datorita antrenamentelor diversificate pe care le fac. Când eram copil, aveam o constitutie astenica. Windsurfing-ul are acelasi efect precum tractiunile la bara. Ba este înca mai greu, similar cumva cu tractiunile la bara mobila. Surfing-ul are rolul lui. Eu îl folosesc pentru relaxare si recuperare. Chiar daca alergi, este necesar sa ai un piept, abdomen, brate, umeri si spate cât mai puternice, deoarece astfel efortul se disipa mult. Muschii dezvoltati preiau mult din efortul suportat de încheieturi, care sunt menajate în acest mod natural.

Î: Ce dieta ai recomanda omului obisnuit care vrea sa devina un maratonist de prima clasa?

R: Încet- încet, ar trebui sa faca tranzitia spre programul 40-30-30.

Acesta consta într-o ratie zilnica de alimente care sa cuprinda 40% carbohidrati, 30% proteine si alte 30% grasimi. Sa fie atent ca grasimile sa provina pe cât posibil din ulei de masline presat la rece.

Î: Nu îmi vine sa cred ca dormi doar 4 ore pe noapte...

R: Este foarte adevarat. În medie, dorm 4 ore, dar secretul consta din nou în dieta. Când te hranesti cu alimente de calitate superioara, somnul se optimizeaza pâna la parametri incredibili, deoarece organismul nu va mai fi obosit de procesarea alimentelor negative - procesare care, credeti sau nu, consuma enorm de multa energie si oboseste nu doar sistemul digestiv, ficatul si rinichii, dar si creierul.

Î: Întrebare tehnica, sau, daca vrei, tehnico-medicala: ce faci când te pomenesti cu basici în talpa, le spargi sau nu?

R: Chiar în acest moment am câteva. De fapt, doua... mi-au aparut deoarece a plouat în Arizona si a trebuit sa alerg cu sosetele ude.

Î: Si nu le spargi?

R: Am spart deja una. Este un truc legat de spartul basicilor din talpa sau de pe degetele picioarelor. Trebuie sa le întepi cu un ac foarte ascutit. Cu cât acul are vârful mai subtire si mai fin, cu atât mai bine. Asa, lichidul acumulat se dreneaza lent, locul vindecându-se mai usor decât daca facem o taietura mare.

Î: Poti da câteva sfaturi pentru atleti în privinta basicilor?

R: Spun, ca regula generala: nu le spargeti decât daca este neaparata nevoie. Daca basica este îndeajuns de mare încât sa produca durere, atunci trebuie întepata. Basicile apar deseori în mediu umed, asa ca îmi pun o portie generoasa de pudra de talc în sosete, atunci când am de parcurs un ultramaraton.

Î: Foarte multi americani fac jogging ascultând muzica, tu faci la fel?

R: Era o vreme când ascultam, dar am renuntat foarte repede. Când alergi distantele mele, ai nevoie de un cap limpede si concentrat; în plus, nimic nu se compara cu zgomotele din natura.

Î: Si totusi, ce muzica asculti în timpul liber?

R: Am gusturi variate - punk din anii 80, euro house music, Chemical Brothers, Lou Reed...

Î: În încheiere, povesteste-ne, te rog, cea mai nebuneasca chestie pe care ai trait-o în timp ce alergai.

R: A fost una pe care nu o voi uita niciodata. S-a întâmplat în timp ce alergam odata, pe timp de noapte, pe marginea unei autostrazi din California.

Alergam pe marginea drumului în deplina siguranta, atât pentru mine, cât si pentru soferi.

La un moment dat, o masina se apropia încet de pe contrasens, iar când m-au zarit au pus direct farurile pe mine, orbindu-ma. Se tot apropiau si eu încercam disperat sa le semnalizez pozitia mea. Am pe mine în permanenta o vesta reflectorizanta, o casca cu lanterna, precum si o lanterna de mâna de putere mare. Ei tot tineau farurile pe mine si nu le luau, cu toate ca ma oprisem si parasisem drumul. M-au orbit în continuare si când au trecut pe lânga mine, le-am aratat furios pumnul, dupa care degetul din mijloc. Atunci au oprit brusc scrâsnind frânele, dupa care au dat înapoi în viteza pâna când au ajuns în dreptul meu. Am înghetat de frica si mi-am zis în sinea mea: "Doamne, sunt mort, nu am nicaieri un loc sa ma ascund. Asta este, mi-am sfârsit destinul. Am vazut în masina o silueta care se agita în graba cautând ceva. Paralizat de frica ma întrebam daca cauta un cutit, un pistol, o bâta de baseball sau un lant. Când colo, usa s-a deschis cu putere si din ea a sarit o femeie de vârsta mijlocie, care avea în mâna un exemplar din cartea scrisa de mine. S-a uitat la mine cu ochii mari, dupa care a început sa strige fericita: "Tu esti, tu esti! Esti omul-ultramaraton. Am zis eu ca tu esti, dar sotul meu care era la volan, zicea ca nu si nu... Doamne cât ma bucur ca te-am întâlnit! Mike, coboara odata, sa vezi ca am avut dreptate, poate domnul vrea sa faca o poza cu noi... Va rog mult sa îmi dati si un autograf pe carte..."

În viata mea nu am fost atât de fericit sa dau un autograf. Nu mai conta ca îmi tremura mâna, cu tot cu pix....