cp_Condamnat pe viata la nedreptate


 

    Am mai spus si repet sunt articole care imi plac foarte mult si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Consider ca este o onoare pentru mine sa le reproduc si pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este  aici 



Alexandru Chiriac, o istorie vie la Tepu.
Prezentul dezolant ne cotropeste si ne tâlhareste de adevarata viata si uitam. Inconstient sau nu, renuntam sa ne mai amintim macar istoria recenta – singura în masura sa ne salveze, printr-o întelegere corecta a conjuncturilor - si sa ne fie reper în vremuri atât de tulburi.

Oamenii care înca mai sunt si care, prin marturiile lor, ar putea constitui o lectie de istorie vie sunt marginalizati si uitati înca din viata. Din nefericire, ne e mai drag bâlciul actual, iar când ne vom trezi fara înteleptii de la care am fi putut învata atât, va fi prea târziu.

Ireparabila povara

Cu sentimentul ca am putea face macar un graunte de dreptate, pornim spre casa lui Alexandru Chiriac din Tepu – unul dintre oamenii care a zacut în temnitele comuniste aproape 5 ani (din cei 25 pe care i-a primit ca pedeapsa), pentru ca apoi sa fie osândit alaturi de toti membrii familiei sa suporte ani la rând povara „originilor nesanatoase”.

Înca de la poarta simtim austeritate si smerenie: modestia promitatoare a gradinii proaspat sapate si lumina firava a narciselor rasarite curat, ca niste candele pe marginea aleii. Alexandru Chiriac ne pofteste în casa, unde numai cartile, fotografiile si icoanele sunt din belsug.

Cu lanturile trecutului înca agatate de sufletul drept ca o lumânare, ne spune cu un oftat: „Am pierdut atâtia ani din viata, au suferit pe nedrept copiii mei. Sunt lucruri pe care nimic nu le mai poate repara. În 2009, s-a dat Legea 221, prin care fostilor detinuti politici li se dadeau despagubiri de la stat. Nu pentru bani m-am dus sa dau statul în judecata, ca nici n-are de unde sa mi se dea acum pe criza. Oricum, am înteles ca s-a sistat totul”.

În 15 noiembrie 2010, articolul 5 din Legea 221/2009 (tocmai cel privitor la despagubiri) este declarat neconstitutional de catre Curtea Constitutionala a României. Desi, când au promulgat legea, parlamentarii s-au laudat pe la toate colturile cu o asemenea reusita, au uitat cu desavârsire sa refaca articolul respectiv în termen de 45 de zile. Ca urmare, din 2 ianuarie 2011, fostii persecutati ai regimului comunist nu mai pot cere despagubiri prin intermediul justitiei, legea devenind nula.

„Macar fratele meu de la Cluj, fost învatator, a reusit sa primeasca hotarâre judecatoreasca. I s-au dat 60.000 de euro despagubire, pe hârtie. Nu-si cumpara astfel anii de suferinta, ca si-asa nu stiu când va vedea sau daca va mai vedea banii acestia. Dar mi-a spus ca s-a simtit fericit macar în momentul când a tinut în mâna decizia. Era un mic semn ca i s-a facut dreptate”, adauga, cu gândurile duse în alta parte, fostul detinut politic.

Comunistii, mai rai decât rusii si nemtii

Printre atâtea amintiri care dau navala deodata e greu sa te aduni. Gândurile i se refugiaza în vremurile copilariei fericite pe care a petrecut-o alaturi de fratii sai, în casa îndestulata a parintilor.

„Am fost 8 frati. Parintii mei, mama croitoreasa si tata cizmar, au fost primii care au adus aici în sat masini de cusut. Lucrau bine si au devenit cunoscuti peste sapte sate. Pe munca lor, au adunat ceva agoniseala. Aveam pravalie, atelier si moara, pe lânga hectarele de pamânt. Au fost suficienti care nu au vazut cu ochi buni faptul ca eram printre fruntasii satului. Dar ne-am adunat agoniseala muncind din greu”.

„Au fost vremuri când am descoperit ce poate face invidia. Oamenii cu care am copilarit prin praful ulitelor ne-au urmarit si ne-au vândut la Securitate, pentru ca aveam mai mult decât ei. Au fost mai rai decât nemtii si rusii care ne-au ocupat pravalia si în Primul si în Al Doilea Razboi Mondial. Ne-au luat tot, dar ne-au lasat teferi. Pe când românii nostri…”

Arestati pentru cântece

Motivul pentru care a fost condamnat la 25 de ani de puscarie si confiscarea averilor este unul mai mult decât absurd: a cântat în corul comunei:

„Fratele meu, împreuna cu alti doi frati, învatatori si ei, au înfiintat în comuna un cor de 150 de oameni. Cântam prelucrari din folclor culese din zona chiar de fratii Constantinescu, dar si niste melodii despre care se spunea ca erau legionare”.

„În 1952, pe vremea când eu eram în armata, a fost închis doar fratele meu. Si pe mine ma cautau, dar eu participam la construirea socialismului, munceam din greu la constructii, când la Fieni la fabrica de ciment, când la termocentrala de la Doicesti sau la liceul din Târgoviste si le-a fost greu sa ma gaseasca. În 1958, am fost arestati amândoi, alaturi de ceilalti doi frati învatatori, pe motiv ca eram o organizatie anticomunista. Eram casatorit si aveam si doi copii”.

Galati – Aiud - Gherla – Jilava – Canal

Din cei 25 de ani primiti ca pedeapsa, au executat doar aproape cinci, în unele dintre cele mai cumplite temnite comuniste. Dupa ce au stat ceva timp la Galati, au fost trimisi la Jilava, Gherla si Aiud, apoi la Canal.

Fratii Constantinescu s-au prapadit în închisoare, dar ei, fratii Chiriac, au reusit sa se întoarca teferi acasa si sa supravietuiasca chinurilor la care au fost supusi.

„Numai Dumnezeu a vrut sa ne salveze. Eu am facut si carcera, de unde putini s-au întors în viata. Fratele meu s-a îmbolnavit de TBC. Iata însa ca amândoi am trecut de 80 de ani!”

Întuneric si sârme în mâncare

Despre suferintele îndurate în anii de temnita vorbeste cu greu. A vrut sa uite si sa ierte tot raul care i s-a facut. Cu un singur lucru nu s-a împacat în atâtia ani de zile: rautatea gratuita a semenilor. Povesteste detasat, ca si cum lucrurile s-ar fi întâmplat altcuiva:

„Stateam într-o celula unde un perete era vesnic înghetat iarna. Nu aveam lumina, iar în mâncarea pe care ne-o aduceau seara, pe întuneric, gaseam bucatele marunte de lita. Nu cred ca le cerea cineva gardienilor sa ne faca asta. De unde atâta zel sa-ti omori un semen care nu ti-a facut nimic? De unde atâta rautate în sufletul oamenilor?”

Lacrimi doar pentru altii

La Aiud, a fost cel mai tânar din celula, motiv pentru care tot timpul ceilalti au avut grija de el. Suferintele proprii s-au zvântat. Lacrimile curg tacute doar când povesteste despre atrocitatile prin care au trecut colegii de celula care nu mai sunt si de care s-a legat pe vecie:

„Era un fost legionar pe care-l scoteau zilnic si-l bateau. Doamne, cum a mai suferit omul acela. Îl aduceau înapoi cârpa. Îl aruncau fara suflare. Dar de fiecare data îsi revenea. El era cel care statea noptile pe ger si mai arunca câte o zdreanta pe mine”.

„Odata i-au spart ramele de la ochelari, fara de care n-ar fi vazut deloc. Eu, daca eram meserias, aveam ac la mine. I-am tesut o cârpa în jurul ramei sparte si i-am reparat ochelarii”.

„Avea alti frati, si ei întemnitati în alte parti. Într-o zi mi-a spus ca simte el ca ei deja au murit. Iar sâmbata, îmi dadea de pomana pâinea lui. Refuzam sa iau, pentru ca stiam ca renuntarea la portia de pâine înseamna zile mai putine de trait. Spunea ca oricum nu are sanse sa mai iasa viu si asa a si fost. Într-o zi, nu l-au mai adus în celula dupa programul de bataie…”

Fericirea din soaptele preotului

Lacrimile au mai staruit o vreme pe obrajii plini de brazde. Dar privirea a început sa i se lumineze ca în fata icoanelor.

„Poate vi se pare ciudat, dar în temnita am trait si unele dintre cele mai fericite clipe din viata mea. Eram în celula cu parintele Sofian Boghiu – pictor de biserici de mâna întâi, calugar de la 13 ani, staret al Manastirii Antim, dupa ce a iesit din închisoare. În colonia noastra la Aiud erau peste 150 de preoti arestati. Multi dintre ei membri ai miscarii «Rugul aprins». Benedict Ghius, initiatorul acestei miscari, era si el la Aiud. Era si Dumitru Staniloaie si Petre Tutea, care le vorbeau colegilor de celula si câte 24 de ore continuu”.

„Eu am avut noroc de parintele Sofian. Cred ca mai nefericiti au fost cei din familie, ramasi singuri, fara sa aiba cine sa-i îmbarbateze. Cuvântul evanghelic rostit în soapta, pentru ca numai asa aveam voie sa vorbim, mi-a tinut de cald si de foame. Am sorbit întelepciune care sa ma ajute atunci si toata viata”.

2Datorita parintelui Sofian, în pustnicia celulei am avut ocazia sa ma ridic spiritual, cum n-as fi reusit sa fac traind afara. De aceea spun ca anii de detentie au fost si buni”, graieste întelept omul din fata mea.

„Românii n-au învatat nimic”

Întors în sat, a trait curat, desi periodic a fost hartuit de Securitate. A preferat sa lase de la el, asa cum face si acum, cu întelegere.

„Chiar nu-mi trebuie musai banii de despagubiri. Mi-am primit pamântul înapoi. Chiar daca nu pe locurile pe care le-am avut. Dar ma doare ca pentru unii nu se poate face dreptate pe lumea asta”.

„Si acum, ca si în comunism, n-am scapat de oamenii mici la suflet. E exact asa cum scrie aici în Biblie: atunci când se vor ridica oameni de nimic, nelegiuirile vor fi peste tot. Cel mai mult ma doare ca toata suferinta atâtor oameni a fost în zadar. Românii n-au învatat nimic din toata istoria asta”, ofteaza, privind numai el stie în ce zari.

O sentinta ca un blestem de familie

Alexandru Chiriac pare obosit de atâta resemnare, dar mai are înca putere sa se revolte pentru ceea ce au fost nevoiti sa suporte cei din familie:

„Mai rele decât anii mei de detentie au fost chinurile prin care au trecut copiii si sotia mea. Au vrut sa-i lase flamânzi si pe drumuri. Nevasta mea facuse Scoala Normala si era învatatoare si au vrut s-o dea afara din învatamânt. A fost nevoita sa divorteze ca sa-si poata creste în continuare baiatul si fata. Au ales în final s-o «deporteze» la Barcea”.

„Acolo am gasit-o, dupa ce am fost eliberat prin decret, dupa numai 5 ani de detentie. Am luat-o de mâna si am mers la un notar si ne-am recasatorit. Era pentru a treia oara când o luam de nevasta. Prima data a fost într-o piesa de teatru, celelalte doua au fost însa reale”, spune cu o raza de umor, strecurata printre norii negri de tristete.

„Au spus ca e bandit”

Condamnarea politica a tatalui i-a urmarit însa ca un blestem si pe copii. Baiatul a mostenit dragostea pentru arta. A fost elev la Galati, la Scoala de Muzica, dar n-a putut urma si liceul din cauza „originii nesanatoase”. A fost nevoit sa mearga la o scoala profesionala, dupa care s-a angajat în Combinat.

„Au spus ca e bandit si ca nu-l pot primi sa-si termine scoala”, spune cu necaz batrânul tata chinuit de nereusita profesionala a fiului. Nepoatele din partea baiatului au terminat însa facultatea, una fiind avocata, iar cealalta traducatoare.

Fiica sa, Speranta, a reusit sa termine cu brio liceul. Era o eleva exemplara, dar la Facultatea de Filozofie de la Iasi nu a fost primita. Stia însa mai multe limbi straine. Franceza o stapânea destul de bine, învatase rusa si latina în liceu. La postliceala a învatat germana. Prin niste cursuri la Casa de Cultura din Tecuci aprofundase si limba engleza, iar cu italiana s-a familiarizat singura. S-a angajat la Posta la Galati, unde avea o sefa cu patru clase.

Pe vremea aceea, Galatiul era vizitat de o sumedenie de nave straine si toti cei care calcau pragul oficiului postal si nu vorbeau româneste erau îndreptati catre domnisoara Speranta. Numele ei a fost predestinat. A fost singura care a rupt blestemul si a reusit sa ajunga departe. S-a casatorit si a plecat din tara, trecând peste încercarile Securitatii de a o intimida.

Limbile straine si eruditia sa au ajutat-o sa-si gaseasca locul pe care îl merita si nu oriunde, ci la Paris. Este manager responsabil cu exportul la firma care editeaza cunoscutul dictionar în limba franceza „Encyclopedia Universalis”.

„Nu a uitat niciodata de unde a plecat. Casa pe care cumparat-o la Tepu de la unchiul ei, pentru a nu o înstraina, a aranjat-o si se întoarce anual pentru a petrece ceva timp alaturi de parinti. Nu mai vorbim de donatiile de carti pe care le-a facut bibliotecilor din judet.

„Nepoata mea a ajuns departe. A facut drept international si lucreaza într-o companie foarte mare”, spune fostul detinut politic, aratându-ne fotografia fetei. Deci, suferinta n-a fost chiar în van.

Dar de împacare cu lumea: pamânt pentru gradinita

Cernuta printre atâtia ani, uitarea a asternut balsamul iertarii peste ranile provocate de unii dintre sateni. Desi copiii sai n-au încaput la gradinita si nici la liceu sau facultate, Alexandru Chiraic a donat, cu asentimentul fetei sale, Speranta Gallage, 720 de metri de teren pentru construirea unei gradinite noi în sat (FOTO 3).

„E destul de central. Am fi putut lua bani frumosi, dar fata a spus sa-l donam comunitatii locale. Suntem familie din care s-au ridicat multi învatatori: fratele meu înainte sa fie închis, sotia sa, nevasta mea a fost 35 de ani învatatoare, dar si una dintre surorile mele a avut aceeasi meserie. Suntem o familie care pretuim cartea si învatatura”, mai spune Alexandru Chiriac.

„Vom pune si placuta cu numele donatorilor”

Construita pe un teren de peste 2.000 de metri, provenit de la doi donatori si un satean care a vândut Primariei, Gradinita din Tepu este chiar frumoasa. Desi primarul Daniel Tuchel a promis ca va pune o placuta cu numele donatorilor, iata ca au trecut mai bine de 2 ani si nu s-a întâmplat nimic în acest sens.

„Primarul Tuchel este singurul care a facut demersuri si le-a dat parintilor mei terenurile înapoi, ceilalti i-au purtat cu vorba. Ne-ar placea ca placuta sa fie instalata cât mai repede. Ambii au peste 80 de ani si bucuriile la vârsta lor sunt putine”, ne scrie, din Franta, Speranta Gallage Chiriac.

Primarul ne-a promis ca într-o luna placuta va fi la locul ei: „Am comandat la Simeria vreo 40 de placute prin care sa marcam locurile importante ale satului, pentru ca mie îmi place sa respect istoria. Dar sunt si alte lucruri importante de care a trebuit sa ma ocup. Dar daca e necesar vom instala prima placuta la gradinita. Sper ca într-o luna sa veniti sa asistati la dezvelirea ei”, a spus, fara sa se supere, primarul de la Tepu.

Sursa: Viata Libera




accesind acest  link ajungeti in pagina home a blog-ului
free counters

 


    E-mail            © 2009-2085 ASCII-Lob       Home    Popescu-Colibasi