Am mai spus si repet sunt articole care imi plac foarte mult si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Consider ca este o onoare pentru mine sa le reproduc si pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici
Pana la varsta de 14 ani, Ionel Popescu, un elev laudat de toata lumea pentru ca avea patima lecturii, a citit numai romane subtiri, de doua maximum doua degete si jumatate de la mana stanga.
Cand parintii te indeamna sa-i respecti pe cei mai mari ca tine, iar pe profesori cu atat mai mult fiindca acestia stiu intotdeauna ce spun, poti sa pleci in viata cu o prostie de-a acestora si sa te dezmeticesti tarziu sau niciodata.
Tu, baiatule, i-a zis lui Ionel dirigintele, sa citesti numai carti pe puterile tale! si, ca sa fie clar cam care considera dirigintele ca i-ar fi puterile lui Ionel Popescu, i-a luat mana stanga si i-a pus degetul mic pe cotorul unui volum cu probleme alese de algebra: doua degete, maximum doua si jumatate!
Luni de-a randul, Ionel Popescu s-a uitat cu un sentiment amestecat de ciuda si frica la romanele groase din biblioteca scolii, iar la cele in doua sau in trei volume, cu multe sute de pagini fiecare volum, ca la niste cetati imposibil de cucerit. Bibliotecara, o domnisoara batrana care-l placea pe baiat deoarece ii amintea de fratele ei mort tanar, l-a surprins uitandu-se la romanul lui Romain Rolland, "Jean Cristophe".
Nu prea e pentru copii, a zis ea, dar incearca, poate o sa-l biruiesti!
Ideea ca romanele sunt de doua feluri, unele de citit si altele care trebuie biruite, l-a pus pe ganduri pe baiat. Cand bibliotecara i-a adus din raft cele trei tomuri, a cate trei-patru degete aratatoare fiecare, ale romanului lui Romain Rolland, Ionel Popescu s-a dat un pas inapoi.
Pana acum te-ai distrat i-a mai zis domnisoara batrana, de azi incolo o sa lupti, o sa te muti cu totul in lumea lui Jean Cristophe. Ionel Popescu nu prea a inteles el cum devine chestiunea cu lupta si cu mutatul, insa dupa doua saptamani traite in transa, cand trebuia sa vina maica-sa la doua noaptea sa-i stinga veioza, iar la scoala era chiaun de somn, a inteles ca pentru asta era el facut pentru calatorii lungi in lumi in care nici ai lui si nici macar profesorii nu aveau sa ajunga vreodata.
Dumnezeule, si ce calatorii! "Pe Donul linistit" de Mihail solohov, patru volume, "Razboi si pace" de Lev Tolstoi, doua volume, "Mizerabilii" de Victor Hugo, trei volume, "Klim Samghin" de Maxim Gorki, trei volume, "Crima si pedeapsa" de Dostoievski, doua volume, "Potopul" de Henrik Sienkiewicz, trei volume... Dupa jumatate de an de lupte grele, castigate capitol dupa capitol, dar si dupa hartuieli pe frontul deschis de familie, care se temea ca Ionel ar putea pati ceva la cap de atata citit baiatul si-a dat seama ca nu mai apartine lumii din jur, ca are o lume a lui care va trebui aparata toata viata.
Spre mirarea bibliotecarei, Ionel Popescu a inceput sa reciteasca plin de frenezie romanele mai subtiri de doua degete si jumatate, pe care le consumase ca "lecturi obligatorii".
Nu te inteleg, a zis bibliotecara, desi il intelegea, insa voia sa verifice daca Ionel isi dadea seama ce i se intamplase, doar sunt aceleasi carti pe care le-ai citit anul trecut. Cartile sunt aceleasi, eu sunt altul, a zis elevul.
