Sunt articole care exemplifica ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-voxpublica 

Tragerea de bracinar

Pe când era Prim Secretar al Partidului Socialist Francez, François Mitterand a fost întrebat de catre un vechi militant: “Je peux te tutoyer?” Raspunsul a venit prompt si sec: “Si vous voulez”. Episodul este povestit de Claude Aubry, autoarea volumului  Dites-moi tu! (Horay, 1999) si ma duce cu gândul la democratizarea în forta a relatiilor între internauti.

Eu, unul, am ramas constant la o practica însusita în tinerete de la un om care, ca vârsta, îmi putea fi tata.

Înt-o buna zi, pe terasa la Lido, mi-a spus cam asa: ”Domnule coleg, este privilegiul celui mai în vârsta sa-i propuna celui mai tânar sa se tutuiasca. Sper sa nu îmi luati în nume de rau oferta si sa o acceptati pe loc. De’acum încolo, pentru tine sunt Suli.” Era inenarabilul Tascu Gheorghiu, printre multe altele, traducatorul lui Lautréamont.

O vreme m-am împleticit în formulele de adresare pe care le foloseam, când îl întâlneam sau când vorbeam la telefon. La un moment dat am esuat într-o varianta care l-a înfuriat cumplit si mi-a spus cam asa: “Asculta, Dorine. Ma scoti din sarite. Hotaraste-te. Ce sunt eu pentru tine – cal sau magar? Ce e aia ‘Domnu’ Suli’? Ai înnebunit? Vino-ti în fire.” Mi-am venit.

Deseori, fac aceeasi “oferta” unor oameni cu mult mai tineri care-mi devin, brusc ori cu timpul, foarte dragi. Când îi vad ezitând, ca mine, pe vremuri, unora le povestesc episodul cu Suli, pe altii îi astept sa-si “vina în fire”, când vor gasi ei de cuviinta. Unii îsi vin, altii nu. Continuu sa-i îndragesc si pe unii si pe ceilalti.

Am acceptat, din plecare, democratizarea adresariilor pe hyperspatiu. Ce ma pune, câteodata, pe gânduri, nu este neaparat tutuiala la care sunt supus din senin, ci iluzia unora ori altora ca în felul acesta ne tragem de bracinar. Nu, nu ne tragem. Cel putin, nu întoteauna si, în nici un caz, nu toti.