Comentariul lui Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu:

Lucian Croitoru: Vom reusi sa facem din capitalism noua normalitate?

Cei mai multi cred ca actuala criza economica si mai ales profunzimea ei este produsul capitalismului bazat pe piete libere. Faptul ca aceasta se întâmpla la foarte scurt timp de la caderea socialismului pare sa fie o dovada pentru multi români. Doar putini mai cred si chiar si mai putini înteleg ca, dimpotriva, criza mondiala a aparut de la lipsa capitalismului chiar în tarile care l-au consacrat. În lume, în general, solutia la problemele economice si sociale este refacerea capitalismului. În România provocarea profunda este chiar instaurarea capitalismului si transformarea lui în noua normalitate.

Criza mondiala si capitalismul

Capitalismul înseamna o succesiune de alegeri libere responsabile pe care le fac entitatile private (oameni sau firme) dat fiind un set de reguli bune. Alegerile libere responsabile si regulile bune conlucreaza pentru a face din capitalism cel mai productiv mod de organizare economica cunoscut. Germania capitalista a întrecut Germania socialista, Coreea de Sud a întrecut Coreea de Nord, iar Finlanda a întrecut Estonia pe vremea când aceasta din urma era parte a Uniunii Sovietice.

Ni se poate spune ca alegerile libere private au fost întotdeauna responsabile si ca nu au contribuit la criza actuala. Dar, cu certitudine, când a izbucnit criza financiara regulile nu mai erau demult bune. Criza a întrerupt un proces treptat de deraiere a regulilor de la cerinta de a fi clare, coerente între ele si corecte (adica fara a favoriza interese speciale). Când aceste reguli deraiaza substantial de la aceste cerinte, nu mai putem vorbi de capitalism.

Pietele au devenit tot mai globale în timp ce reglementarea a ramas fragmentata national, regional, pe produse si pe institutii. Chiar si în cele mai avansate economii, inovatiile pietelor finaciare globalizate nu au fost urmate de reguli bune, astfel ca structura stimulentelor s-a distorsionat. Aparitia sistemului bancar umbra (shadow banking), aproape nereglementat, este cel mai clar si cunoscut exemplu.

Treptat, economia a tins sa fie capturata de cei care au înteles cum pot exploata reglementarea neadecvata si distorsiunile din structura stimulentelor. Tot mai multe decizii private si-au pierdut caracterul responsabil. De exemplu, salvarile unor entitati private de catre guverne au încalcat principiul raspunderii pentru deciziile luate si au alterat concurenta.

Astfel, unii au putut ramâne pe piata doar prin împiedicarea altora de a veni cu produse mai bune, ceea ce reprezinta o pierdere pentru sociatate. Mai mult, garantia implicita a statului a facut posibil ca unii sa-si asume riscuri care le-au adus lor profituri si contribuabililor pierderi. Aceaste practici explica magnitudinea incredibila a boom-ului din perioada 2004-2007 si a prabusirii care a urmat. Acest rezultat nu a fost produs de capitalism, ci de clicile care au capturat partial economia.

"Capitalismul" de Dâmbovita

În România, clicile (acea simbioza aparuta dupa revolutie între creatorii de reguli si noile elite de afaceri) au capturat economia înca din decembrie 1989. Criza actuala din România este în primul rând expresia esecului guvernelor de a instaura capitalismul. Economia de piata se bazeaza pe principiul ca oamenii sunt liberi sa exploateze oportunitati si sa evalueze riscuri în limite stabilite prin legi. Cei care reusesc sunt liberi sa ia profiturile, iar cei care fac pierderi trebuie sa plateasca.

În România suntem departe de principiile la care m-am referit. În primul rând, întârzierea cu care au fost adoptate anumite reguli bune fac sa lipseasca antreprenorul adevarat. Sunt prea multi antreprenori "de carton". Cu unele exceptii, antreprenorul român a ramas cu trasaturile pe care le-a identificat Gusti cu multe decenii în urma: el se uita spre bugetul public asteptând sa pice ceva.
Antreprenorul conectat la fondurile bugetare nu vede în orice o oportunitate, asa cum se întâmpla în capitalismul bazat pe piete libere, ci vede oportunitati în orice proiect bugetar. Unii dintre acesti antreprenori sunt clienti politici. Ei nu se îmbogatesc din riscurile pe care si le asuma pe banii proprii, cum ar fi normal, ci din "alocarile"care îi favorizeaza în raport cu altii. Proverbul "spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti" functioneaza si în varianta "spune-mi cine este la putere ca sa îti spun cine câstiga licitatiile pentru proiectele finantate din bani publici".

În al doilea rând, acesti antreprenori "de carton" nici nu evalueaza si nici nu-si asuma vreun risc de contrapartida. Ei sunt la adapost. Chiar daca plateste cu întârziere, bugetul pâna la urma plateste. Plateste însa un pret suficient cât sa acopere si perioada de întârziere. Aceasta dobânda implicita este inflationista. Dar platitorul de impozite este captiv, nu are ce sa faca. Antreprenorii conectati la bugetul public reflecta mai degraba un defect al aparatului de stat decât caracterul malefic al afacerilor lor.

În al treilea rând, ceilalti antreprenori care îsi asuma riscuri nu sunt în mod necesar liberi sa ia profiturile. Profiturile estimate pentru investitiile de astazi ar putea pur si simplu sa nu se materializeze din cauza schimbarilor prea dese ale sistemului de impozitare.

În sfârsit, în economia României nu toti cei care fac pierderi suporta consecinte. În relatia cu statul continua sa opereze restrictiile bugetare slabe. Multe entitati de stat, sau chiar private daca sunt too big to fail, sunt salvate de stat ex post. Firmele au arierate catre bugetul public de aproape 3,3 procente din PIB, cea mai mare parte venind de la companiile de stat. Dar, partial, aceste arierate se sterg din când în când, sub diferite pretexte.

Discursul anti-capitalist astazi

Când asculti discursurile anti-capitaliste din România sau de oriunde îti dai seama ca virulenta apare mai ales în legatura cu favorurile pe care politicienii la putere le acorda unor afaceri private sau proprietarilor lor în schimbul voturilor. Furia populara este implicit generata de clicile economice, dar se îndreapta explicit împotriva capitalismului. Virulenta anti-capitalista apare mai ales la cei care confunda capitalismul cu coruptia.

Unii oameni, care nu fac aceasta confuzie, critica modul în care capitalismul produce bogatia, în special fluctuatiile economice si inegalitatea veniturilor. Ei cred ca organizarea economiei pe baza planificarii centralizate ar putea reduce fluctuatiile economice si disparitatile în venituri.

Aceasta este doar o alta mare iluzie, deoarece socialismul nu poate decât sa înlocuiasca fluctuatiile cu penuria. Neexistând compromis între productivitatea muncii, pe de o parte, si amplitudinea fluctuatiilor si disparitatea veniturilor pe de alta parte, cererile din discursurile anti-capitaliste sunt mai bine servite de capitalismul adevarat decât de o revolutie.

Capitalismul are nevoie atât de libera întreprindere, cât si de stat. Libera întreprindere ofera bunurile private, iar statul ofera bunurile publice. Pentru a minimiza fluctuatiile si inegalitatea veniturilor, capitalismul are nevoie de reguli si de politici macroeconomice bune. Acestea sunt bunuri publice si, de aceea, sunt responsabilitatea statului. Statul are rolul sa stabileasca reguli adecvate privind modul în care entitatile private administreaza afacerile si suporta consecintele actiunilor lor.

La rândul lor, capitalistii sunt implicati în procesul de elaborare a regulilor în mod direct, ca simpli votanti sau parlamentari, si indirect prin lobby. Pe de o parte, ei au interesul sa combata regulile care tind sa altereze libertatea pietelor si, astfel, succesul capitalismului. De aceea, între stat si pietele financiare este o lupta pentru detinerea rolului central în administrarea economiei. Pe de alta parte, este în interesul capitalistilor inteligenti sa sprijine acele reguli care asigura ca valorile morale guverneaza alegerile libere private (interesul personal), adevarata sursa a succesului capitalismului.

Crizele majore: esecul statului de a produce bunuri publice

Istoria civilizatiei este deopotriva o istorie a bunurilor private si a bunurilor publice. Pe masura ce capacitatea noastra de a furniza bunuri private a crescut, bunurile publice de care avem nevoie au devenit mai complexe. Între acestea din urma, stabilitatea economica a devenit un bun public care trebuie furnizat la nivel global.

Statele trebuie sa coopereze pentru a-l putea livra. În timpul Marii Depresiuni, în criza petrolului si a Marii Inflatii în anii 70, si din nou acum, acest bun a lipsit, reflectând esecul de coordonare a statelor în procesul de stabilire de regulilor compatibile cu alegerile private libere si responsabile.

Când pietele esueza în câteva cazuri descrise în manuale, statul intervine pentru a le suplini. Invers, când statul esueaza sa produca bunuri publice intervine o criza (citeste piata) care arata ce corectii trebuie facute. În lumina crizei actuale se vor aduce numeroase "îmbunatatiri" capitalismului, asa cum s-a întâmplat dupa fiecare criza. Dar probabil ca în retrospectiva, vom constata, ca si cu alte ocazii, cel putin doua lucruri.

Primul, ca cele mai multe se vor dovedi a nu fi fost inteligente. Probabil ca în afara de reglementarea nivelului de capital si al nivelului datoriilor publice în PIB, celelalte "îmbunatatiri" vor produce mai multe costuri decât beneficii.

Al doilea, ca cele mai multe nu vor fi adoptate de toate tarile, adica se va manifeste un nou esec de coordonare, care va distorsiona alocarea resurselor la nivel global. Daca multe dintre "îmbunatatiri" vor produce costuri nete, atunci un esec de coordonare nici nu va fi un lucru prea rau.

Pâna acum, istoria crizelor majore nu pare a fi o istorie a pierderii valorilor morale în procesul globalizarii pietelor, ci o istorie a esecului statelor de a furniza bunurile publice complexe la nivel global. Nu numai ca statele nu au reusit sa reglementeze adecvat, dar au închis ochii la unele practici nesanatoase sau chiar ilegale si s-au complacut în propriile excese. Aceasta explica de ce, la nivel mondial, dezbaterea publica se focalizeaza din ce în ce mai mult pe esecul pietelor versus esecul statului de a furniza bunuri publice.

Si în România dezbaterile vor urma acelasi trend, din care publicul românesc va întelege tot mai mult ca saracia reflecta lipsa pietelor adecvat reglementate. Va deveni evident ca politicienii români au fost lipsiti de viziune când au permis regulilor sa ramâna neclare, incoerente si favorizante ale unor interese speciale.

În România, sistemul economic construit începând din 1990 încoace a fost în mod eronat denumit capitalism. Aceasta este cea mai mare iluzie colectiva pe care au trait-o românii. Punerea capitalismului la locul sau ramâne cea mai mare provocare a României, asa cum a devenit pentru întreaga lume. Dar ar reusi un guvern care si-ar asuma în mod deschis acest obiectiv sa învinga clicile economice din România?