„Cand va fi altfel? O intrebare in asteptarea unui raspuns"

Adrian Majuru este un istoric care se preocupa de multa vreme de antropologia culturala (vrea sa faca si un muzeu, dar betele in roate intarzie mult intreprinderea) si de istoria Bucurestilor. In Ziarul de Duminica sustine de mai multi ani o rubrica in care compara tarele vechi ale societatii romanesti cu cele de astazi. Rezultatul? Cititorul constata cu stupoare ca aproape nimic nu s-a schimbat, in materie de mentalitate, vreme de mai bine de un secol. De curand, Majuru a publicat si o carte despre mentalitatile valahe.

Intrebarea din titlu isi va astepta foarte multa vreme raspunsul. Sau cel putin asa argumenteaza istoricul Adrian Majuru in interviul focalizat pe istoria acestui raspuns ce-si refuza venirea.

- Domnule Adrian Majuru, va cer sa ne raspundeti cu sinceritate daca ati descoperit un personaj in istoria noastra care sa nu fi fost duplicitar, obedient, santajabil?

- La scara istorica, este foarte prezenta sintagma „Ai atata dreptate cata putere detii", iar Romania face inca o frumoasa cariera in persistenta acestui adevar medieval. Au fost multe suflete care nu s-au murdarit in malul fetid al duplicitatii. Asa este cazul scriitorului Traian Demetrescu, marginalizat la inceputul anilor 1950 pentru ca a refuzat colaborationismul literar. A murit de comotie cerebrala, in deplina singuratate.

- Ce anume cangreneaza societatea romaneasca?

- O foarte veche poveste evreiasca cu talc, venind din vremurile Antichitatii timpurii, ne spune ca „trei lucruri fac sa se rascoale o tara si patru lucruri nu le poate suferi: un rob care a inceput sa imparateasca; un nebun care are paine din belsug; o femeie dispretuita care se marita; si o roaba care o mosteneste pe stapana sa".

Odata aflat sub regimul «kakocratiei» (kakos – "mai rau", cratos – „putere", adica „puterea celor mai rai"), nu mai mira pe nimeni abundenta de nebuni aflati in fruntea bucatelor, fara sa irite sau sa revolte pe cineva. Foarte in voga au devenit modistele suculente pasate de la unii la altii si apoi lipite de vreun naiv doritor de imagine si succes social; sentimentul sau de mandrie este hranit de succesiunea reputatiilor indoielnice care impodobesc panoplia cocotei ce-l tine de brat. Deci o femeie dispretuita care se marita a devenit evenimentul monden, exemplul servit tinerelor in cautare de aranjament social.

Apoi, despre secretarele sau functionarele „cu staif", care se pricopsesc prin substituire cu resedinta si averea sefului, iar uneori, in cazuri mai nefericite, cu copiii acestuia, dar ce mai conteaza cand mai urci o treapta sociala? Si de aici adevarul proverbului iudaic „cand o roaba o mosteneste pe stapana sa", care inspira la noi telenovele-foileton sau teme de roman comercial.

Cand robul ajunge sa imparateasca si bufonul sa-i imparta bucatele, iar cocotele ajung VIP-uri, travestite in romanciere, pictorite si poate, curand, in academiciene, deoarece licentele si doctoratele oricum au pretul scazut de la o vreme, ei bine, acea societatea este in pragul colapsului. Iar anticii stiau ei ce stiau cand avertizau fara echivoc asupra elementelor care pregateau prabusirea.

Este un mister cum mai supravietuieste Romania adunata institutional in fata mecanismului cauzator de cangrena sociala si spirituala; probabil ca totul se manifesta inertial, printr-un mimetism al timpurilor apuse demult, devenit astfel tot mai grotesc, bascalios si neputincios.

- 1. Obedientul. Obedientii sunt categoria sociala care poate fi asimilata sclavilor, desi, spre deosebire de sclavi, ei nu vor deveni niciodata liberi, in sensul ca nu-si doresc niciodata libertatea. Se ataseaza, cu fidelitate de catelus, de orice patron care le poate oferi puterea de a fi meschini cu cei superiori intelectual. Ii regasim in orice institutie bugetara, prelungind formalismul birocratic pana la extrem si ignorand intotdeauna fondul problemelor. Sunt monstrii amanuntelor birocratice; chitibusari ai mediocritatii exacerbate, ratati intelectual si sentimental; oameni fara biografie interioara. Ii aflam servili pana la sila in fata patronului, care le indica teme de activitate si de existenta. Obedientii se disculpa tot timpul: „Nu eu am facut-o! Seful mi-a comandat-o!" Devin fiare atroce cu omul sensibil, delicat, care nu are tupeul vulgarului de a se afirma, si astfel isi satisfac meschina placere de a bloca proiectele unor oameni extraordinar de talentati, care ar putea sa umple marile goluri ale culturii romane.

2. Marlanul aflat la putere. Marlanul aflat la putere nu numai ca tine Romania in loc, dar o si ajuta sa regreseze. Sa se intoarca in Evul Mediu. El chiar are sentimentul ca reprezinta elita datorita avantajelor materiale pe care le are, iar din nefericire in epoca noastra singurul etalon de evaluare este banul. Numai ca acest instrument, care a cladit si Renasterea italiana, la noi este nerodnic cultural, fiindca marlanul la putere are doua slabiciuni: meciul de fotbal si cantareata de muzica usoara, adesea lipsita de voce. Putem urmari sponsorizari spectaculoase in aceste domenii care nu lasa urme si nici o amintire. Daca de Michelangelo Buonarotti si Leonardo da Vinci (finantati de Lorenzo de Medici, supranumit si «Magnificul») ne aducem aminte si dupa sute de ani si admiram opera lor, cine isi va mai aminti peste 60 de ani de fomatia Trident sau de clasamentul actual al diviziei A? Acesti oameni nu au citit in viata lor o carte de literatura si de multe ori cupleaza puterea materiala cu cea politica. Presa a informat cazuri concrete privind pretul unui fotoliu de parlamentar. Marlanul plin de bani are nevoie de acest fotoliu nu ca sa declanseze procese legislative inovatoare, pentru ca nici nu l-ar duce capul! Are nevoie doar de imunitatea parlamentara care-i permite sa-si vada tihnit de afacerile sale. Acesti marlani aduna langa ei gasti de stupizi, care se erijeaza in grupuri de interese. Nu mi s-a dat sa cunosc in Romania un potentat economic, totodata om politic, care sa fi facut gesturi similare cu ale lui Berlusconi, care, in afara carierei politice, este principalul sponsor al clubului AC Milan, dar a sprijnit enorm si Piccolo Teatro sau Editura Mondadori. Pana si mafiotul Al Capone a sustinut financiar, in perioada recesiunii economice, o cantina sociala pentru someri!

3. «Directorutu» sau personalitatea diminuata. Personalitatea diminuata onomastic si profesional deopotriva reprezinta acel tip de om care devine fara sa stie „ceea ce a refuzat sa faca in viata". Personalitatea diminuata aflata in functie decizionala nu trebuie acceptata nici macar accidental. Diminutivul vine din latinescul „diminuo", „diminuare" si inseamna „a face mai mic". Nu intamplator, istoria n-a inregistrat marile personalitati romanesti altfel decat: Nicusor Iorga, Mihaita Sadoveanu, Emisor Cioran, Mircica Eliade sau Georgica Enescu si nu-i de mirare ca nu a inregistrat vreun istoric de performanta cu numele, generic, desigur, «Ionel Ionica». Dar nici marii nostri voievozi nu s-au numit Vladut Tepisor, Petrisor Rares, Costicuta Brancoveanu, Serbanut Cantacuzino etc. «Directorutu» nu este o persoana, ci o personica, pe care nu mi-o inchipui ascultand Bach, ci doar melodii precum: „Ionel, Ionelule" sau „Trenule, masina mica, unde-l duci pe Ionica". Subliniez faptul ca „prostia schimba mai ales Istoria, compromitand-o, facand-o de ras, de nesuportat". Iar prostia este predictibila in istorie.

4. Nepotii absurdului sau «fata lu’ tata». Nepotismul a insemnat pentru istoria noastra zeci de asasinate, multe inca anonime, ale fiilor, nepotilor de domni si ale altor rubedenii cu acces liber spre scaunul domnesc. La scara mai redusa, nepotismul inseamna si un alt tip de cangrena sociala: acela de a mosteni functia sociala, politica, economica, privilegiata a tatalui. Un timp a mers, pentru ca asa erau obiceiurile prin Evul Mediu si, din nefericire, inclestarea de casta sociala, in spatiul valah, nu s-a lasat invinsa in ciuda schimbarilor petrecute in cursul unui secol: 1848-1948.Nepoteii privilegiatilor mostenesc pozitia acestora chiar si cand este vorba de o functie publica, lucru amintit si in presa ultimilor ani, in cazul unor ministeriabili. Apoi profesorii universitari care-si sustin copiii pe functii si pozitii sociale la care nu poate visa nici macar un masterand cu diploma de Oxford. Cangrena nepotismului mai inseamna si altceva: abuzurile si ilegalitatile nepotilor si fiilor de privilegiati social: consum si trafic de cocaina, legea pumnului sau a bunului-plac cu victime strivite de asfalt, examene luate pe dai boje si functii primite in dar de la autoritatile locale in numele taticului sau al vreunui unchi mai aranjat din vremea vechiului regim. «Fata lu’ tata» este extensia grobiana a nepotismului. Este un exemplu de cum poate fi sacrificata imaginea unei tari si cariera politica a unui partid pentru ca progenitura unui potentat sa ajunga europarlamentar! Este o atitudine medievala care aminteste de Constantin Brancoveanu (mai putin cu nivelul de cultura al acestuia din urma). Brancoveanu a ridicat cate un palat pentru cei sase copii ai sai. Se pregatea pentru o dinastie unica, o domnie in familie, ceea ce era de neacceptat pentru boierimea valaha, asa ca nu intamplator Inalta Poarta a decis exterminarea pe linie masculina a familiei domnitoare.

- Avem un destin previzibil, care imi aminteste de cuvintele domnitorului Gheorghe Bibescu, rostite la 1842: „Soarta acestei tari este de a fi in veci smerita". Iar problemele cele mai importante cauzatoare de regres social sunt:
1. Situatia jalnica a justitiei. Suntem poate singura tara in care agresorul este favorizat in fata victimei sale. Altfel nu se pot explica sub nici o forma tergiversarile ad infinitum ale unor situatii de o gravitate enorma pentru cetatean, dar si pentru economia nationala. La aceasta sa adaugam abuzul de putere nesanctionat, intalnit de la cel mai prafuit birou de muzeu, pana la cel mai cochet cabinet din anumite ministere, in timp ce functionarii onesti lupta cu morile de vant ca sa-i sanctioneze pe superiorii corupti, fapt ce demonstreaza ca traim intr-o lume anormala, unde eforturile, in loc sa se concretizeze in sanctionarea ilegalitatilor, se cheltuiesc in impunerea unei normalitati.
Sunt cazuri notorii de oameni care au comis accidente mortale dar reusesc sa scape fara a face puscarie sau grupuri mafiote care pretind taxa de protectie si care beneficiaza de amanarea sentintei pana la calendele grecesti.
Aceasta protectie a infractionalitatii a nascut o coruptie fara precedent. Enumeram doua fapte care umfla conturile unor judecatori si procurori corupti: restituirea unor case care nu au apartinut niciodata celor ce le revendica; falimentarea deliberata a bancilor. Am mai mentionat cazuri celebre precum: Bancorex, Dacia Felix, Banca Turco-Romana, Caritas, Dacia Felix, Albina etc. Si apoi, putem dormi din nou linistiti: Ioana Maria Vlas a fost eliberata pentru a veghea somnul fiecaruia dintre noi, platitori de taxe si impozite. Eliberarea ei demonstreaza ca FNI a fost o afacere „corecta"?!
2. Senzatia de neschimbare si de marginalizare a valorilor autentice. Sunt tineri foarte capabili care pleaca in exil, unul tot politic, caci functiile cu putere decizionala, de la un muzeu pana la un minister, sunt ocupate si mentinute prin parghii politice! De aceea, in Romania, dincolo de salariile mici, aceste valori nu ar putea sa se dezvolte.